Modus operandi versus semnătura infractorului

„Know the modus operandi of criminals,

their methods, their skills, their patience, tact,

and their smallest details … It will be eternally a

primary task in the investigator”[1]

a. Prefață

b. Modus operandi

c. Semnătura infractorului

d. Concluzii

 

Prefață

Este adevărat cum că un criminal obișnuit este o persoană cu un orizont limitat, care, din obișnuință, comoditate sau resurse limitate, practică, de obicei, o singură formă de acțiune, astfel, de obicei, infractorii obișnuiți se specializează într-o anumită metodă de comitere a infracțiunilor lor.

Cu alte cuvinte, infractorii profesioniști tind să comită infracțiunile în anumite moduri caracteristice, individuale. Hoțul care forțează geamul din spate cu un „jemmy” – speraclu, se limitează, de obicei, la această metodă, în timp ce fratele său, în ale infracțiunilor, hoț fiind, își amplifică aptitudinile în folosirea cheilor special concepute – pontoarca. Hoțul de buzunare, care poartă un palton pe braț pentru a ascunde „lucrarea” vicleană a degetelor, urmează acel mod de operare și niciun altul, în timp ce colegul său, profesional vorbind, se poate limita la o metodă mai puțin pricepută, dar mult mai periculoasă prin deposedarea bunurilor victimei folosind forța, cu alte cuvinte tâlhărind.

În mod similar, de un singur duș se va ajuta, întotdeauna, făptuitorul, făcând baie, urmând mai apoi să mănânce, în timp ce jefuiește o locuință; altul se va îmbăia și își va schimba hainele după ce sarcina va fi fost terminată, îmbrăcându-se cu haine pe care le găsește în imobil; un al treilea va adresa, invariabil, o notă insultătoare proprietarului sau altora (inclusiv anchetatorilor); la un alt făptuitor voința funcționează numai la anumite ore sau în legătură cu anumite tipuri de case, fapt ce-l va face să acționeze numai în acest tipar; încă un altul va primi accesul în imobil după ce își va fi declinat calități înșelătoare (Ex.: inspector de gaz sau agent de poliție) etc.

În România, Austria, Italia, Franța, Marea Britanie, Ungaria și alte țări europene există hoți de buzunare care se limitează la următoarea metodă: consumă suficient de mult usturoi pentru a avea halenă, urcă într-un mijloc de transport în comun aglomerat și stau aproape de un pasager cu aspect prosper. În eforturile sale de a scăpa de mirosul respirat în fața sa, victima oferă o oportunitate ușoară de a „acționa” hoților. Cu alte cuvinte, fiecare criminal își imprimă individualitatea asupra faptelor sale. Infracțiunile succesive ale aceluiași individ sunt similare și evoluează în timp.

Aproape fără excepție, infractorul obișnuit lasă în urma sa un anumit indiciu, evanescent poate, ceea ce îl individualizează din toți semenii săi; astfel încât, cu o observare atent instruită și o clasificare rațională a acțiunilor și făptuitorilor, făcută și aplicată după principii corecte, un anumit infractor poate fi situat într-o clasă infracțională, anchetatorul însuși putându-l detecta.

Putem deduce că acțiunile întreprinse de făptuitor în timpul săvârșirii unei infracțiuni, în scopul comiterii acestei infracțiuni, formează Modus Operandi (M.O.). M.O. reprezintă un set de reguli și comportamente dobândite, pe care infractorul le dezvoltă și le însușește pentru că sunt funcționale, fiind dinamice și maleabile. În orice carieră infracțională, indiferent de circumstanțe, M.O. va evolua odată cu infractorul. Fiecare infractor face greșeli, dar majoritatea învață din propriile greșeli și încearcă să-și îmbunătățească, cu timpul, abilitățile.

„Modus Operandi” – prescurtat M.O. – provine din expresia din limba latină, care poate fi numită și metoda de operare[2], iar în științele criminalistice se referă la modalitățile prin care a fost comisă o infracțiune. În ceea ce privește etimologia cuvântului M.O., putem constata că sensul acestuia corespunde expresiei latine care înseamnă modul de a acționa. Ceea ce putem înțelege este că cuvântul „acționa” corespunde sintagmei, să acționeze sau o definiție mai precisă ar fi: „Dacă este să faci ceva, fa-o”.

„Modus Operandi” sau modul de operare a infractorului reprezintă un termen care se referă la obiceiurile, tehnicile și particularitățile de comportament ale unui criminal la locul comiterii faptei. Toți infractorii au un modus operandi și majoritatea lor au metode de operare distincte, pentru a-și justifica specializările (hoț de buzunare, escroc etc.), argumentând astfel clasificarea infracțiunilor, după caracteristici și tipologii similare.

Modus operandi (sau M.O.) este un termen latin care semnifică comportament, conduită sau metodologie operațională, astfel încât modus operandi se referă la comportamentul sau metodologia criminalului. Infractorii au tendința de a folosi aceeași metodă în mod repetat în săvârșirea infracțiunilor proprii.

M.O. reprezintă modul caracteristic prin care un infractor comite un tip specific de act infracțional[3]. Van Heerden[4] oferă o descriere mai cuprinzătoare a M.O., descriind-o drept „obiceiuri și tehnici ale infractorilor care au devenit stereotipii”.

M.O. este acțiunea pe care un infractor o folosește, în general, pentru a comite o infracțiune. R. Zinn[5] subliniază faptul că un exemplu timpuriu de analiză a modelului infracțiunii a fost creat de Sir Llewelyn W. Atcherley[6], care a acordat o importanță termenului „modus operandi” astfel, în opinia sa, un infractor poate fi identificat după modul în care s-a angajat în comiterea faptelor de natură penală.

Marais și Van Rooyen[7] consideră că M.O. este „o tehnică de identificare a infractorilor”, care poate accelera procesul de investigare prin reducerea numărului de suspecți și oferă îndrumări anchetatorilor în soluționarea propriilor dileme ale anchetelor. Zinn[8] elaborează definiția conform căreia informațiile privind M.O. ar putea fi utile anchetatorilor în identificarea și depistarea posibililor infractori și ar putea ajuta investigatorul să-și perfecționeze tehnicile de interogare și să urmărească probe fizice la locul comiterii faptei de natură penală.

Potrivit lui Caldwell[9], M.O. este un mijloc de identificare care se bazează pe faptul că mulți infractori tind să folosească aceeași metodă, din nou și din nou, atunci când comit o infracțiune. Barnes and Teeters[10], îl descriu ca pe un sistem de identificare a unui infractor – un sistem bazat pe presupunerea rezonabilă pe care un transgresor o lasă în urma mărcii sale, sub forma infracțiunii pe care o comite și a metodelor pe care el le angajează.

În analogie cu principiul lui Locard, putem afirma că infractorii nu pot scăpa de infracțiunile ale căror urme le transferă la locul faptei.

O descriere mai cuprinzătoare a definiției, în ceea ce privește M.O., este explicată de Joubert[11]: „infractorii vor folosi de obicei același mod de operare (modus operandi), folosindu-l în infracțiuni similare sau în același tip de infracțiuni, într-o manieră similară. Poliția, din acest motiv, întocmește profiluri cu infractorii, pentru diferitele cazuri, care ar putea ulterior să ajute la urmărirea și prinderea autorilor, în alte cazuri conexe. Doctrina M.O. își are propriile limite, dar, în același timp, este foarte utilă în alcătuirea unui profil al unui criminal în serie, deoarece îl poate ajuta pe ofițerul de urmărire penală să prezică comportamentul viitorului criminal în serie, permițându-i astfel să urmărească suspectul în cauzele investigate”.

În ceea ce privește definiția M.O., comportamentele desfășurate de indivizi pentru comiterea unei infracțiuni, indiferent de cine este vorba, vor avea ca scop îmbunătățirea acestuia, însă, acest lucru nu este întotdeauna posibil, deoarece comportamentul este schimbător și variabil fiind influențat de factori care îl consolidează sau îl destabilizează. Fiindcă M.O. este modul în care se face ceva, acesta va fi întotdeauna prezent în fiecare infracțiune comisă, de unul sau mai mulți infractori, indiferent dacă este comisă o singură infracțiune sau mai multe.

Pentru a aprofunda subiectul M.O., vom vedea în cele ce urmează, câteva definiții propuse de experți în acest domeniu:

– Modus Operandi (M.O.) este un termen latin care reprezintă metoda de operare a făptuitorului.Se referă la modul în care a fost comisă o infracțiune[12].

– Douglas[13] definește Modus Operandi drept acțiunile întreprinse de către infractor în timpul comiterii unei infracțiuni.

– Hazelwood și Warren (2004) subliniază că: „termenul de modus operandi este utilizat pentru a încapsula toate comportamentele care sunt necesare pentru un anumit infractor pentru a comite cu succes o infracțiune”[14];

– Modus Operandi (M.O.) este un comportament dobândit, învățat, care îl face pe făptuitor să comită crima. Este dinamic, adică se poate schimba pe măsură ce făptuitorul avansează în cariera sa criminală și realizează că o acțiune sau tehnică funcționează mai bine pentru celălalt.

După cum putem vedea, autorii sus-menționați specifică, în definițiile lor particulare, cum că M.O. reprezintă modul în care un criminal își duce la îndeplinire infracțiunea, ținând cont de natura dinamică a acesteia în comiterea fiecărei infracțiuni. Cu toate acestea, Turvey[15] propune ca M.O. să servească în scopul protejării identității agresorului, asigurând finalizarea cu succes a crimei și facilitarea infracțiunii[16]. În ceea ce privește modus operandi, acesta nu se referă numai la modul în care se realizează o infracțiune, la dinamica comportamentală la locul faptei, la evoluția sau involuția acesteia, la caracterul de învățare, la experiența pe care o dobândește criminalul în timp ce comite fiecare infracțiune, dar și la scopurile sau obiectivele pe care le îndeplinește modus operandi pentru a efectua fapta penală.



DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] John J. O’Connell și Harry Soderman(1936), Modern criminal investigation, Editura Funk and Wagnalls Co., New York, p. 1.

[2] Douglas, J. E. and A. W. Burgess, A. G. Burgess, R. K. Ressler(2006) Crime classification manual, John Wiley & Sons, p. 21.

[3] Bennett, W.W. & Hess, K.M. (2004) Criminal Investigation. (7th edn.). Belmont, CA: Wadworth., p. 52,

[4] Van Heerden, T.J. (1985) Criminalistics. Pretoria: Sigma Press., p. 10.

[5] Zinn, R. (2002) Sentenced motor vehicle hijackers imprisoned in Gauteng as a source of crime intelligence. MTech Dissertation. Pretoria: UNISA., p. 39.

[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Llewellyn_William_Atcherley (27.10.2020).

[7] Marais, C.W. & Van Rooyen, H.J.N. (1990) Crime investigation. Pretoria: Promedia, p. 66.

[8] Idem, Zinn, R., (2002), op. cit., p. 83.

[9] Apud din Du Plessis, W.J. (1989) Modus operandi in misdadiger identifikasie. Acta criminologica, 2(1), African Journal of Criminology & Victimology, p. 84.

[10] Barnes, H. E. & Teeters, N. K., (1943) New Horizons in Criminology, 229(1) New York, Prentiss Hall Inc., pp. 232- 233.

[11] Joubert, C. (1999) Applied law for police officials. Florida, Gauteng: Technikon SA., p .420.

[12] Hans Gross (1924) – Criminal investigation: A practical handbook for magistrates, Ed. Sweet & Maxwell, Berlin, p. 478.

[13] Douglas J., and Burgess A.W., Burgess A.G., Ressler R. (2013) Crime classification manual, A standard system for investigating and classifying violent crime, WILEY, Third edition, New Jersey, p. 35.

[14] Hazelwood RR, Warren JI (2003) Linkage analysis: modus operandi, ritual, and signature in serial sexual crime. Aggress Violent Behav. Vol.8, p. 589.

[15] Turvey B., (2011) Criminal Profiling: An Introduction to Behavioral Evidence Analysis, (4th. ed.), ELSEVIER, San Diego, California, p. 334.

[16] Idem, Turvey B. (2011), op. cit., p. 152.

Modus operandi versus semnătura infractorului was last modified: ianuarie 25th, 2021 by Cezar Cioacă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Cezar Cioacă

Cezar Cioacă

Este instructor principal I de poliţie (de predare)/șef de lucrări, doctor, în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, Departamentul de Criminalistică.