Mai poate rezista camera preliminară în forma actuală? Decizia nr. 802/2017 și noua orientare a Curții Constituționale

Abstract

This research treats the changes occurred by the new vision of the Constitutional Court
on the institution of preliminary chamber, the procedure initially thought as a legality filter
of the criminal investigation file.
Relevant for such purpose is Decision 802/2017 of the Court, which set that there is a
need in this procedure to administer not only the evidence with instruments, but also any
other evidences, in order to prove the illegality of another evidentiary procedure.
Initially, in 2014, by decision 641, the Constitutional Court opened to all the parties
the preliminary procedure, by imposing their summoning, changing it into oral,
contradictory evidence. It was a first step. Afterwards, in 2016 the change of the Code also
occurred by Law 75, law which imposed only the administration of written instruments.
The Court set ever since that the impossibility of the preliminary chamber judge to
administer new evidences or to require the submission of certain instruments, as well as the
lack of oral debates related to such aspects, may make it impossible for the judge to clarify
the de facto situation.
The law specialists opined that, based on such formulation, evidences may be
administered, even contrary to the law, in directly applying the Constitution and the
ECHR. This is how some courts proceeded.
Published in the Official Gazette on 6.02.2018, Decision 802 reconfigures as well the
system of nullities and even the structure of the preliminary chamber, as it makes a
differentiation between nullity and inadmissibility, saying that the latter might be invoked
as well after the deadline, in the step of judgment on the merits.

The court resumes some older formulations, with very serious consequences, we
believe, like those that the preliminary chamber judge might make justice and should find
the judiciary truth, which is not exact for a technical procedure.
It is difficult to say if, in the current form, the preliminary chamber keeps identifying
with the purposes it was introduced for in the Romanian criminal lawsuit. Thought as a
non-contradictory, written procedure, it becomes, more and more, a true criminal action,
where participants are summoned and evidences are administered. The lawmaker needs to
make a radical decision for the immediate future, or it will reconfigure the institution in its
essence, or needs to totally abrogate it and the judge of the merits to resume their full duties
as in the system prior to 2014.
Keywords: preliminary chamber, Constitutional Court, Decision 802/2017,
administration of evidences, nullity, inadmissibility, evidence, illegality, non-loyalty,
challenge

 

 

Recent, Curtea Constituțională a dat publicității pe pagina web a instituției și în M. Of. la 6 februarie 2018 decizia nr. 802/2017, în care a fost din nou chemată să analizeze compatibilitatea dispozițiilor ce privesc camera preliminară cu cele ale legii fundamentale. Curtea a stabilit prin această decizie că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C. pr. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori a excepțiilor ridicate din oficiu să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate” este neconstituțională.

De departe cea mai criticată inovație a Codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014, procedura-filtru a fost de nenumărate ori supusă criticilor de constituționalitate, acestea având ca finalitate numeroase decizii de admitere, cu importante aplicații practice.

Prin ultimele Decizii ale Curții Constituționale, rolul de filtru pur de legalitate al procedurii camerei preliminare pălește, aceasta doar dacă avem în vedere posibilitatea invocării din oficiu a nulităților relative[1], administrarea oricăror alte probe decât înscrisurile[2] sau obligativitatea excluderii reale a probelor din dosar, iar nu doar sub aspect formal (decizia din 18 ianuarie 2018, nemotivată).

Decizia nr. 641/2014 a deschis, se pare, calea schimbării în faza preliminară, după aproape un an de necontradictorialitate a acesteia. În mod firesc, Legea nr. 75/2016[3] trebuia să preia toate aprecierile Curții, inclusiv cele ale considerentelor deciziei nr. 641/2014[4]. Cu toate acestea, în mod cu totul surprinzător, legiuitorul nu a înțeles esența raționamentelor Curții și nu a fost receptiv la practica judiciară și la părerile specialiștilor elaborate după decizia sus-amintită. Prin greșita interpretare a principiilor contradictorialității și a dreptului la o procedură orală, Legea nr. 75/2016 a instituit o întoarcere în timp, acolo unde ne aflam înainte de decizia Curții din 11 noiembrie 2014, pe tărâmul procedurii necontradictorii și a deciziilor luate fără citare[5].

În legătură cu rațiunea introducerii noii faze a camerei preliminare s-a exprimat pe larg doctrina de specialitate[6] și nu vom insista sub acest aspect. Incidentă în problema ce o supunem discuției este contradictorialitatea și oralitatea fazei procesuale, principii enunțate în Decizia instanței de contencios constituțional mai sus arătată.

Gândită inițial ca o fază nepublică, scrisă, ca urmare a criticilor de neconstituționalitate admise, s-a apreciat că „din perspectiva protejării drepturilor omului, (…) principiul contradictorialității este un element al principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părți să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajoasă visa-vis de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95)[7]”. De asemenea, Curtea a arătat că în vechea formă „inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar și la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri și excepții după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce privește partea civilă și partea responsabilă civilmente, Curtea reține că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părților de a avea cunoștință și de a dezbate excepțiile ridicate din oficiu și susținerile parchetului, plasându-le într-o situație dezavantajoasă față de procuror[8]”.

În susținerea necesității caracterului oral al procedurii, instanța constituțională a arătat că „în ceea ce privește dreptul la o procedură orală, numai în cadrul unor dezbateri desfășurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părți. Totodată, dreptul la o procedură orală conține și dreptul inculpatului, al părții civile și al părții responsabile civilmente de a fi prezente în fața instanței. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător și părți, făcând ca expunerea susținerilor formulate de părți să respecte o anumită ordine și facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor[9].

Prin aceeași Decizie nr. 641/2014 se admitea posibilitatea administrării de probe pentru dovedirea nelegalității obținerii probelor în faza urmăririi penale, Curtea arătând că „în anumite circumstanțe aspectele de fapt ce au stat la baza obținerii anumitor probe au relevanță directă și implicită asupra legalității probelor; or, imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum și lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situația de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept[10]”.

Doctrina și practica judiciară au receptat pozitiv opinia Curții, cu toate că legiuitorul nu s-a grăbit să clarifice normativ situația. De fapt, practicienii au fost nevoiți să trateze instituția sub aspectele în discuție pe baza motivelor deciziei Curții Constituționale, a principiilor procesului penal și a practicii Curții de la Strassbourg.

Așa cum apreciam în anteriorul studiu citat, dispoziția Legii nr. 75/2016 prin care se dă posibilitatea, în cazul neridicării de excepții ori neformulării de cereri, sau a neinvocării din oficiu de excepții sau, mai nou, de nulități relative, ca judecătorul să se pronunțe fără citarea părților, prin încheiere, este practic o întoarcere regretabilă la caracterul necontradictoriu al camerei preliminare astfel cum aceasta a fost înainte ca instanța constituțională să o remedieze prin decizia nr. 641/2014. Prezumția că o parte în procesul penal care nu a respectat termenul acordat de instanță nu dorește să invoce nulități procesuale personal în fața acesteia este una lipsită de suport legal[11]. De fapt, aceasta ar fi motivarea ficțiunii introduse, în sensul că partea care nu a formulat cereri scrise ar fi renunțat la caracterul contradictoriu al procedurii, lucru pe care îl apreciem ca fiind inadmisibil.

Doctrina recentă[12] a criticat de asemenea necontradictorialitatea parțială, arătând că imposibilitatea corelării soluției legislative impuse prin Legea nr. 75/2016 cu ansamblul regulilor procedurale care stabilesc regimul și limitele dreptului de invocare a nulităților relative pledează, de lege ferenda, pentru revenirea la reglementarea care impune judecătorului de cameră preliminară obligația de a stabili termen de judecată indiferent dacă în cauză s-au formulat sau nu cereri și excepții cu privire la materialul de urmărire penală.

Principalele critici ale dosarului de urmărire penală formulate de inculpați în camera preliminară privesc nulitățile actelor de procedură, cu scopul excluderii probelor obținute în mod nelegal, aceste critici primând în practica judecătorilor. Criticile de neregularitate a actului de sesizare, trebuie să recunoaștem, au deseori finalitatea doar a unei dilatări a procesului penal. Mergând pe linia raționamentului Legii nr. 75/2016, coroborat cu dispozițiile art. 281 și 282 C. pr. pen., un inculpat care a invocat în scris excepții de nulitate ale unor procedee probatorii, va avea parte de o procedură orală și contradictorie, ba chiar va putea să invoce excepții noi la termenul ce instanța îl va acorda pentru dezbaterea acestora. Un inculpat care însă nu a formulat excepții în termenul devenit imperativ nu va avea posibilitatea să-și susțină chiar această pasivitate, dar nici nu va avea dreptul la o procedură în fața instanței în care să aibă dreptul să invoce pentru prima dată excepții, așa cum permit textele mai sus arătate. Deși probabil a încercat să blocheze accesul la dezbaterea contradictorie a părților care rămân în pasivitate, Legea nr. 75/2016, în mod regretabil, nu a coroborat dispozițiile referitoare la camera preliminară cu cele ce privesc nulitățile.

Chestiunea asupra căreia ne-am propus să ne aplecăm, după scurtele critici la adresa perpetuării necontradictorialității instituită prin Legea nr. 75/2016, se referă la administrarea de probe în camera preliminară și la remediul oferit recent de instanța de contencios constituțional, remediu care mai mult complică lucrurile decât să le clarifice.

În ceea ce privește posibilitatea administrării de probe pentru dovedirea nelegalităților de administrare a altor probe, ca urmare a motivelor deciziei nr. 641/2014, doctrina și practica au admis că, pentru a dovedi caracterul nelegal al obținerii unor mijloace de probă, se poate cere administrarea unor probe în această procedură. Art. 345 alin. (1), astfel cum a fost modificat în 2016, a limitat însă mijloacele de probă ce ar putea fi administrate în această procedură la înscrisuri. Textul prevede că „judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului”.

În opinia noastră exprimată după publicarea Legii[13], limitarea a fost una nejustificată și contrară opiniei Curții Constituționale, a doctrinei și a practicii instanțelor. Chiar dacă, de facto, filtrul admisibilității probatoriului avut la îndemână de judecătorii de cameră preliminară a respins în concret frecvent cereri privind administrarea altor mijloace de probă decât înscrisurile, nimic nu interzicea posibilitatea admiterii acestora. Curtea a arătat în decizia nr. 641/2014 că „în anumite circumstanțe aspectele de fapt ce au stat la baza obținerii anumitor probe au relevanță directă și implicită asupra legalității probelor; or, imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum și lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situația de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept”. Prin folosirea în mod alternativ a expresiilor de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, s-a admis și posibilitatea admiterii altor probe decât acestea, în caz contrar Curtea ar fi făcut referire doar la înscrisuri. Astfel că limitarea probațiunii prin noua normă legală a fost una nejustificată și contrară normelor constituționale.

Doctrina ulterioară anului 2016 a criticat opțiunea legislativă[14], apreciindu-se că având în vedere considerentele deciziei nr. 641/2014, această limitare a principiului libertății probelor cu privire la obiectul camerei preliminare se înfățișează a fi neconstituțională și neconvențională, astfel, prin Legea nr. 75/2016 se atestă, cu alte cuvinte, că dovedirea provocărilor ori a presiunilor efectuate de organele de urmărire penală asupra unor martori, suspecți sau inculpați în scopul obținerii de declarații în sensul dorit de acuzator poate fi dovedită doar prin înscrisuri.

S-a apreciat pe bună dreptate[15], înainte de decizia nr. 802 a Curții Constituționale, că trebuie considerată ca fiind admisibilă administrarea de probe în procedura de cameră preliminară, în esență, cu privire la modul de administrare a probelor, deoarece neregularitatea rechizitoriului sau legala sesizare, ori competența privesc aspecte de drept. Administrarea probelor ar exclude derularea unui proces în care să se stabilească vinovăția unor persoane care au o legătură cu administrarea nelegală a probelor.

S-a mai spus și de către alți specialiști[16] că legiuitorul din 2016 nu a răspuns întru totul exigențelor constituționale reliefate în decizia nr. 641/2014, limitând în mod nejustificat tipul probelor ce pot fi administrate doar la înscrisuri, în contextul în care Curtea nu a făcut această distincție, lăsând să se înțeleagă, cum era și firesc, că judecătorul trebuie să aibă libertatea nu doar de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, ci și de a administra orice probă legală, utilă, pertinentă și concludentă pentru a clarifica aspectele de legalitate a probelor din urmărirea penală.

Totuși, s-au exprimat și rezerve[17] față de admisibilitatea nelimitată a probelor în procedura specială, procedura fiind considerată vulnerabilă prin aceea că nu se distinge între legalitatea probei și aptitudinea ei de a contribui la aflarea adevărului, aceasta din urmă este într-adevăr, un aspect care poate interesa criteriul loialității probei, dar ea rămâne un aspect de fapt și, ca atare, de natură a fi cercetat de către instanță în faza de judecată, ca orice aspect de fapt de care depinde evaluarea aptitudinii unei probe de a întemeia soluția.


[1] Am tratat pe larg acest subiect aici: http://revista.universuljuridic.ro/invocarea-din-oficiu-nulitatilor-relative-procesul-penal-conflictul-sistemelor-procesuale-si-rolul-activ-al-judecatorului/.

[2] Decizia nr. 802/2017, publicată în M. Of. nr. 116 din 6.02.2018.

[3] Publicată în M. Of. 334 din data de 29 aprilie 2016.

[4] Publicată în M. Of. nr. 887 din data de 5 decembrie 2014.

[5] https://www.juridice.ro/444627/camera-preliminara-si-noile-modificari-legislative-scurte-observatii-critice-cum-ne-intoarcem-de-unde-am-plecat.html.

[6] I. Kuglay, în Codul de procedură penală-comentariu pe articole, coordonator M. Udroiu, Ed. C.H. Beck, București, 2015, pp. 901 și 902.

[7] Decizia nr. 641/2014, par. 36.

[8] Decizia nr. 641/2014, par. 42.

[9] Decizia nr. 641/2014, par. 57.

[10] Decizia nr. 641/2014, par. 61.

[11] Prof. Vintilă Dongoroz afirma că nimic nu poate fi mai absurd în drept și mai ales în dreptul penal decât ficțiunile (V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe Penale, 2000, p. 413).

[12] A. Zarafiu, Câteva probleme controversate și actuale privind camera preliminară, în Caiete de drept penal nr. 3/2017, p. 88.

[13] https://www.juridice.ro/444627/camera-preliminara-si-noile-modificari-legislative-scurte-observatii-critice-cum-ne-intoarcem-de-unde-am-plecat.html.

[14] M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ed. 4, Ed. CH Beck, București, 2017, p. 193.

[15] C. Voicu, D. Atasiei, T. Manea, în Codulde procedură penală comentat, coord. științific N. Volonciu, coord. A.S. Uzlău, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 1025.

[16] V. Pușcașu, C. Ghigheci, Proceduri penale, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pp. 543 și 544.

[17] I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală – Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pp. 1415 și 1416.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

 

 

Mai poate rezista camera preliminară în forma actuală? Decizia nr. 802/2017 și noua orientare a Curții Constituționale was last modified: aprilie 2nd, 2018 by Adrian Stan

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii