Luarea de mită în noul Cod penal
Doinel Dinuică - iunie 1, 2015Conţinutul constitutiv.
În ambele variante tip, elementul material se realizează în trei modalităţi alternative, şi anume: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii (de bani sau alte foloase).
A pretinde înseamnă a formula o cerere (de bani sau alte foloase). În această modalitate, iniţiativa aparţine funcţionarului. Infracţiunea subzistă, chiar dacă pretenţia funcţionarului nu este satisfăcută ori dacă folosul a fost pretins cu titlu de împrumut.
A primi înseamnă a lua în posesie, în stăpânire (bani sau alte foloase). În această modalitate, iniţiativa aparţine mituitorului (acesta dă mita, iar funcţionarul o primeşte).
A accepta promisiunea înseamnă exprimarea acordului cu privire la promisiunea făcută de mituitor. Este suficient ca funţionarul să accepte promisiunea făcută de acesta, indiferent dacă, ulterior, mituitorul nu-şi respectă promisiunea[8].
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar (cerinţă esenţială) ca fapta să se refere la bani sau alte foloase care nu se cuvin funcţionarului.
Totuşi, nu orice folos necuvenit, ilicit, pretins sau primit de un funcţionar reprezintă o „retribuţie necuvenită”, respectiv „mită”. Folosul necuvenit poate fi caracterizat astfel, numai dacă sunt îndeplinite trei cerinţe.
În primul rând, este necesar ca acel folos să reprezinte o plată (un preţ), pentru un act precis determinat, care intră în competenţa funcţionarului (chestiunea dacă actul intră sau nu în competenţa funcţionarului se rezolvă, în raport cu fişa postului şi actele normative care reglementează activitatea acestuia).
Dacă folosul nu reprezintă preţul unui act de serviciu, ci are o altă destinaţie (de exemplu, achiziţionarea unor materiale necesare unităţii), fapta va constitui, cum s-a observat[9], abuz în serviciu, şi nu luare de mită. Prin urmare, în mod corect, s-a decis că există abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi nu luare de mită, dacă funcţionarul a pretins şi primit bani de la cei aflaţi în subordinea sa, cu motivarea că, datorită deplasărilor pe care a trebuit să le facă pentru procurarea materialelor, nu şi-a putut îndeplini sarcinile proprii de producţie[10]; sau, cu motivarea recuperării cheltuielilor făcute de el, prin folosirea autoturismului personal, pentru procurarea de comenzi sau materii prime[11]. Dimpotrivă, în mod greşit, s-a decis că există luare de mită, în modalitatea pretinderii, dacă administratorul unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate desfăşurarea de jocuri de întrajutorare a pretins sume de bani, pentru a asigura premierea anticipată a unor persoane[12].
Totuşi, ţinând seama că, potrivit noii definiţii, fapta constituie infracţiune de luare de mită, indiferent dacă folosul a fost cerut pentru sine sau pentru altul, trebuie să adaugăm că, în forma sa actuală, textul este contradictoriu, căci mita este concepută, în continuare, ca o retribuţie necuvenită, ca „un contra-echivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu”[13]. Or, o retribuţie, fie ea şi necuvenită, nu poate fi destinată satisfacerii intereselor unităţii. A admite soluţia contrară, înseamnă a anula orice distincţie între infracţiunea de luare de mită şi cea de abuz în serviciu.
Cerinţa ca actul să intre în competenţa funcţionarului este îndeplinită, chiar dacă funcţionarul are atribuţii limitate în legătură cu îndeplinirea actului – de exemplu, făptuitorul are doar competenţa de a acorda un aviz[14], fără de care nu este posibilă obţinerea unei autorizaţii; sau, are competenţa de a efectua un anumit act din dosarul de pensie[15].
Dacă funcţionarul nu are competenţa îndeplinirii actului, dar l-a indus în eroare pe cel care i-a dat banii sau foloasele, va exista o altă infracţiune, aceea de înşelăciune. Sau, dacă funcţionarul, prevalându-se de o influenţă reală sau imaginară pe lângă funcţionarul competent să îndeplinească actul, primeşte bani sau alte foloase, pentru intervenţia pe care o va face la acest funcţionar, va exista infracţiunea de trafic de influenţă.
În al doilea rând, este necesar ca folosul necuvenit să fie acceptat, pretins sau primit de funcţionar, mai înainte de îndeplinirea actului de serviciu.
Sub acest aspect, reamintim că, sub imperiul Codului penal anterior, fapta nu constituia infracţiunea luare de mită, ci infracţiunea de primire de foloase necuvenite (art. 256), dacă folosul necuvenit era primit de funcţionar după îndeplinirea actului de serviciu, iar, anterior, el nu avusese nicio discuţie cu persoana care solicitase actul. În ce priveşte fapta celui care oferea foloase necuvenite, aceasta nu era în niciun fel incriminată.
Însă, noul Cod penal a modificat definiţia infracţiunii de luare de mită, în sensul că a înlocuit formula „în scopul de a îndeplini…” cu formula „în legătură cu îndeplinirea…”. Cu privire la o atare modificare, unii autori[16] pretind că scopul ei a fost acela a înlătura distincţia între infracţiunile de luare de mită şi primire de foloase necuvenite, deoarece o atare distincţie nu făcea decât să creeze dificultăţi în plan probator, atunci când înţelegerea a avut loc înainte de îndeplinirea actului, dar foloasele s-au remis ulterior. Cu alte cuvinte, se susţine că, actualmente, infracţiunea de luare de mită acoperă şi faptele care, anterior, se pedepseau ca infracţiune de primire de foloase necuvenite.
Dar, după părerea noastră, faptele de primire de foloase necuvenite (art. 256 anterior) au fost dezincriminate. În orice caz, textul nu justifică concluzia menţionată, căci, deşi imprecisă, noua formulă, la fel ca şi formula anterioară, indică necesitatea unei legături între folosul necuvenit şi actul de serviciu. În plus, mai putem observa că, între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite există o diferenţă esenţială, care exclude posibilitatea ca aceste fapte să constituie o identică infracţiune şi să fie prevăzute cu o identică pedeapsă. În cazul luării de mită, folosul necuvenit reprezintă o retribuţie, un contra-serviciu, pe care particularul se poate simţi chiar obligat (constrâns) să îl ofere funcţionarului, pentru a obţine actul (serviciul) dorit. În schimb, în cazul primirii de foloase necuvenite, folosul necuvenit reprezintă o simplă liberalitate, un act dezinteresat, prin care particularul îşi exprimă recunoştinţa faţă de funcţionar. Or, diferenţa între retribuţie şi liberalitate este atât de mare, încât este logic imposibil să se pună semnul egalităţii între faptele de luare de mită şi cele de primire de foloase necuvenite: o retribuţie, chiar necuvenită, trebuie să aibă o valoare comparabilă cu importanţa serviciului solicitat funcţionarului, pe când o liberalitate poate avea o valoare pur simbolică.
În acest fel, ajungem la cea de a treia cerinţă, care constă în necesitatea existenţei unei proporţii între importanţa actului îndeplinit de funcţionar şi valoarea folosului necuvenit pretins ori primit de acesta. Aşa cum s-a remarcat, „nu constituie corupţie micile daruri ocazionale…a căror oferire are caracter de curtoazie…”[17]. Dacă există o vădită disproporţie între valoarea actului de serviciu şi valoarea folosului necuvenit, nu se mai poate considera că acesta din urmă reprezintă o retribuţie, un preţ al actului de serviciu. În acest caz, e vorba de un gest simbolic, de politeţe, care nu necesită intervenţia legii penale, ci, cel mult, poate să justifice sancţionarea disciplinară a funcţionarului.
O discuţie aparte se impune, credem, cu privire la situaţiile în care folosul este pretins ori primit, pentru a nu îndeplini un act de serviciu, pentru a întârzia îndeplinirea acestuia sau pentru a îndeplini un contrar îndatoririlor de serviciu. Într-o asemenea situaţie, ar trebui, după părerea noastră, ca funcţionarul să răspundă pentru un concurs real, între infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de abuz în serviciu. Practica actuală, care reţine în asemenea cazuri o singură infracţiune, aceea de luare de mită, ni se pare extrem de discutabilă – fiindcă, pe de o parte, luarea de mită este o infracţiune simplă, iar nu complexă (deci nu absoarbe abuzul în serviciu), iar, pe de altă parte, este nefiresc să existe un identic tratament juridic, indiferent dacă funcţionarul acţionează legal sau ilegal. O atare chestiune se ridică, în special, în cazul celei de a doua variante tip [art. 289 alin. (2) C. pen.], în care infracţiunea subzistă, numai dacă folosul a fost cerut ori primit într-un scop ilicit (pentru neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act sau, pentru efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului).
În fine, mai subliniem că, după primirea folosului, restituirea lui nu înlătură existenţa infracţiunii.
Urmarea imediată. Luarea de mită este o infracţiune formală, de simplă acţiune, în care urmarea constă într-o stare de pericol.
Raportul de cauzalitate se prezumă.
Elementul subiectiv îmbracă forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.
Sub imperiul Codului penal anterior, se considera[18] că luarea de mită se comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop – ceea ce presupunea că, în toate situaţiile, funcţionarul urmărea anume obţinerea unei retribuţii necuvenite. În ce ne priveşte, credem însă că această opinie era greşită; în realitate, era suficient ca funcţionarul să fi acceptat această posibilitate (drept dovadă, infracţiunea subzista şi în caz că funcţionarul nu respingea promisiunea de mită).
Forme. Sancţiuni.
Aparent, tentativa de luare de mită nu se pedepseşte. În realitate, însă, infracţiunea de luare de mită este o infracţiune cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că tentativa este asimilată formei consumate (potrivit textului, există infracţiune consumată de luare de mită, chiar dacă funcţionarul nu a primit nimic, ci s-a limitat să pretindă ori să accepte promisiunea de bani sau alte foloase).
Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost săvârşită fapta.
Potrivit art. 289 alin. (3) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Nu se poate dispune confiscarea specială, dacă fapta s-a săvârşit în modalitatea pretinderii sau acceptării promisiunii.
Bibliografie
Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995.
Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
Kahane, Luarea de mită, în „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, vol.IV, de V. Dongoroz ş.a., Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972.
Pastion, M. Papadopolu, Codul penal adnotat, Bucureşti, 1922.
Pascu, V. Lazăr, Dreptul penal. Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti.
O.A. Stoica, Drept penal, Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
Vasiu, Drept penal român, Partea specială, vol.II, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 1997.
[9] D. Ciuncan, Criterii distincte la unele infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, în „Revista română de drept”, nr. 1/1987, p. 43).
[10] Tribunalul Suprem, Dec. pen. nr. 1956/1973, publicată în Culegerea de decizii pe anul 1973, p.419.
[11] Trib. Suceava, dec. pen. nr. 19/1985, publicată în „Revista română de drept”, nr. 7/1985, p.73.
[12] Curtea Supremă de Justiţie, Dec. pen. nr. 1117 /1998, publicată în „Dreptul”, nr. 10/1999, p.160.
[13] V. Dobrinoiu, Infracţiuni de corupţie şi de serviciu, în „Noul Cod penal comentat” de V. Dobrinoiu ş.a., vol. II, Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.535.
[14] Curtea Supremă de Justiţie, Dec. pen. nr. 391 /1999, publicată în „Dreptul”, nr .3/2000, p. 143-144.
[15] Curtea Supremă de Justiţie, Dec. pen. nr. 1923 / 1995, publicată în „Dreptul”, nr. 5/1996, p. 128-129.
[16] V. Dobrinoiu, op.cit., p.527; în acelaşi sens M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p.341.
[17] V. Manzini, Tratato di diritto penale, Vol. V, Torino, 1935, p.171 – citat după H. Diaconescu, op.cit., p.40.
[18] S. Kahane, op.cit., vol. IV, p.134.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.