Lobby în România – cu sau fără lege? Unele considerații privitoare la „eșecul” consacrării normative a activității de lobby

3. Lobby și transparența decizională în legislația națională

Transparența contribuie la consolidarea principiilor democrației și la respectarea drepturilor fundamentale, definite în art.6 al Tratatului UE și în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Fără teama de a greși, putem afirma că deși în prezent legislația națională nu reglementează expres activitatea de lobby, România a făcut progrese semnificative pentru creșterea transparenței instituțiilor și autorităților publice.

Actele normative de referință sunt reprezentate de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică[27] și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes publice[28].

Prin Legea nr. 52/2003 sunt stabilite regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora.

Legea consacră două mecanisme de participare a cetățenilor la procesul elaborării unui act normativ: a) participarea publicului la procesul de elaborare a unui proiect de act normativ; b) participarea cetățenilor la lucrările ședințelor publice ale autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul legii.

Dată fiind sfera de reglementare a Legii nr. 52/2003, se impune precizarea că propunerile legislative inițiate de senatori și deputați, în temeiul art. 74 din Constituție, nu se supun prevederilor Legii nr. 52/2003.

Pentru asigurarea transparenței decizionale în procesul de elaborare a legilor, atât Regulamentul Camerei Deputaților[29], cât și Regulamentul Senatului[30], consacră posibilitatea accesul oricărei persoane interesate, a reprezentanților unor organizații neguvernamentale și a specialiștilor din partea unor autorități publice.

Legea nr. 544/2001 și Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 123/2002[31] reprezintă un cadru juridic fundamental în practicarea unei guvernări deschise sprijinind, în mod direct, transparența instituțională la toate nivelurile.

Alăturat acestora, există numeroase acte normative (atât în legislația primară, cât și cea secundară) care reglementează transparența decizională.

3.1. Istoricul inițiativelor legislative privind lobby-ul 

3.1.1. Premisele inițiativelor legislative

Din observarea expunerii de motive a inițiativelor legislative reținem că alăturat reglementărilor internaționale și unionale, au fost invocate și acte normative interne. Astfel, s-a invocat faptul că:

− Obiectivul redactării unei reglementări a lobby-ului a fost înscris în Strategia Națională Anticorupție aprobată prin H.G. nr. 1944/2004[32]. Anexa – parte integrantă a hotărârii, stabilea la pct. 2, subpct. 2.1.3. „Adoptarea unor norme transparente și clare privind activitatea de lobby, finanțarea și auditul financiar extern al partidelor politice și al campaniilor electorale, pentru evitarea contactelor mascate dintre politicieni, pe de o parte și pentru prevenirea intereselor de afaceri ilicite, în scop electoral, pe de altă parte”.

Programului de Guvernare 2018-2020, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/2018 pentru acordarea încrederii Guvernului[33], menționează în Capitolul „Politici Publice privind IMM: pct. 11. Adoptarea Legii lobby-ului, astfel încât mediul de afaceri să nu mai fie organizat în cercuri, unele mai apropiate de centrele de putere, iar altele dezavantajate.

3.1.2. „Inventarul” inițiativelor legislative

a) Prima dintre inițiativele parlamentare (PL –x 323/27.06.2000) datează din anul 2000, fiind clasată în temeiul art. 60 alin. (5) din Constituție[34]. Reintrodusă în 2001, „Propunere legislativă privind organizarea activității de lobby” (PL-x 211/2001)[35], a fost respinsă în 17.02. 2004.

b) La 7.02.2005, a fost încetată procedura legislativă prin respingerea de către Camera Deputaților – for decizional, a propunerii legislative privind regimul activităților de lobby, înregistrată sub nr PLx-638/2004[36].

c) Propunerea legislativă privind organizarea activității de lobby, PL-x 581/2010[37] a avut un traseu sinuos, finalizat abia în 23.03.2021.

Prin raportul din 10.12.2013, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative, cu amendamentele admise[38].

La 23.02.2021, membrii aceleași comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Raportul suplimentar de respingere a propunerii legislative.

d) Propunerea legislativă intitulată „Lege privind reglementarea activităților de lobby în România” (PL-x 739/2011), a fost respinsă de către Camera Deputaților, ca for decizional, la 23.03.2021

e) Propunerea legislativă – PL-x 129/2019 „Proiect de lege privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor”[39], a fost respinsă definitiv de Camera Deputaților, ca for decizional, în ședința din 8.0.2.2022.

Alăturat propunerilor legislative menționate, legiuitorul delegat a pus în discuție publică, în septembrie 2018, Proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor[40]. Și acesta a rămas la stadiu de proiect.

3.1.3. Aspecte comune reglementate prin inițiativele legislative și posibile explicații ale ”eșecului” legiferării

Specialiștii în domeniu au afirmat cu temei că dacă ne punem problema să reglementăm activitatea de lobby ar trebui întâi să clarificăm ce anume dorim să reglementăm[41].

Propunerile legislative mai sus enumerate au vizat aspecte referitoare la:

− definirea activității de lobby;

− înregistrarea societăților de lobby;

− înființarea Registrului de lobby de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului, subordonat ministerului justiției;

− declararea/raportarea activității de lobby;

− relația cu autoritățile publice;

− transparența activității de lobby;

− incompatibilități și interdicții (legea nu va fi aplicată partidelor politice, cultelor recunoscute, structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale, precum și grupurilor de interese care nu încadrează personal în calitate de reprezentanți ai intereselor);

− sancțiuni.

Încetarea procesului legislativ, prin respingerea propunerilor legislative, cu alte cuvinte „eșecul” demersurilor inițiatorilor a fost pus de către societatea civilă pe seama lipsei de voință politică în reglementarea activității de lobby.

Această abordare nu poate fi cu desăvârșire exclusă de vreme ce, spre exemplu, avizele negative ale Guvernului sunt argumentate și prin faptului că actualul cadru legislativ asigură transparența decizională la nivelul puterii executive și legislative, context în care „reglementarea activității de lobby apare ca fiind inutilă și de natură a favoriza practici ilicite de influențare a decidenților statali în aspecte ce țin de interes public”.

S-a susținut în acest sens că propunerile legislative nu corespund exigențelor Legii nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 și, contravin preocupărilor pentru asigurarea transparenței în luarea deciziilor din sfera puterii legislative și executive.

Observăm însă că și dacă nu s-ar fi apreciat asupra „inutilității reglementării”, trecerea de la stadiu de „propunere legislativă” la „lege” nu a fost posibilă și datorită unor vicii de redactare a textelor supuse avizării și dezbaterilor.

Altfel spus, la elaborarea proiectelor legislative în discuție, inițiatorii au omis să se raporteze cu rigurozitate la dispozițiile consacrate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[42].

Analiza avizelor negative ale Comisiei juridice, de disciplină și imunități și ale Guvernului relevă că au fost făcute numeroase observații pe text.

Sintetizând, nota comună a acestora a vizat:

− lipsa de rigoare și de precizie a noțiunilor cu care operează propunerile legislative;

− folosirea unor noțiuni care nu sunt definite, deși acestea au un înțeles diferit de cel comun, fiind circumscris instituției juridice de influențare a procesului decizional (ex. „influență”, „interes”, „societate afiliată”, „onorariu preconizat”, „raport de comandă” etc.)

− lipsa de claritate a scopului legii: crearea unei noi profesii, cea de practician în lobby sau exclusiv transparentizarea activității de lobby;

− modul lacunar și ambiguu de redactare al unor dispoziții, ignorarea cerinței de previzibilitate a legii (ex., nu este stabilit regimul juridic al contractului de lobby și nici prezentate detaliat sursele de finanțare cu care se contractează serviciile).

3.1.4. Avizarea propunerilor legislative de către Consiliul Legislativ

Deși „statul de drept nu se confundă (..) cu principiul legalității”[43], legalitatea reprezintă una din valorile de referință ale statului de drept, iar calitatea reglementării constituie o dimensiune a legalității.

Sintetic, se poate afirma că obiectul principal al avizului consultativ al Consiliului Legislativ este calitatea legii și conformitatea ei cu dispozițiile constituționale și cele din tratatele internaționale ratificate de România.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri, toate propunerile legislative sus menționate.

Subliniind faptul că activitatea de lobby ridică o serie de aspecte teoretice și practice cu implicații politice, juridice și etice în cele mai diverse domenii și sectoare de activitate, Consiliul Legislativ apreciază necesară” o reglementare mai riguroasă în materie, care să excludă posibilitatea constituii societăților de lobby în factori autorizați ai traficului de influență față de autoritățile publice cu putere de decizie politică și juridică”[44].

Pentru o reglementare adecvată în materie, Consiliul Legislativ recomandă să fie avute în vedere și modul în care activitatea de lobby este organizată și se desfășoară în alte țări ale U.E. sau în țări cu experiență în această activitate[45].

3.2. Reglementarea activității de lobby în statele Europei

În Raportul „Europa: Lobby-ul nereglementat deschide ușa corupției[46] publicat în aprilie 2015, reprezentanții Transparency International semnalau că „țările europene și instituțiile UE trebuie să adopte reglementări solide de lobby care să acopere o gamă largă de lobbiști care influențează – direct sau indirect, orice decizii politice, politici,legislație. În caz contrar, lipsa controlului lobby-ului amenință să submineze democrația.”

Potrivit Raportului, din 19 țări evaluate[47] doar 7 au o anumită formă de lege sau reglementare dedicată lobby-ului. Este vorba despre: Austria, Franța, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovenia și Regatul Unit.

De menționat că, România nu a fost printre țările supuse evaluării.

În Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor[48], legiuitorul delegat invocă faptul că lobby-ul a fost reglementat prin lege și în Austria, Irlanda, Slovenia, Regatul Unit, Letonia, Polonia (2005), Lituania (2001) și Ungaria (2006), detaliind următoarele:

− Austria: cel mai relevant model, întrucȃt are un singur act normativ prin care să fie asigurată atât transparența decizională a autorităților publice, cât și transparența intereselor, activităților și actorilor relevanți pentru lobby;

− Germania: conform reglementărilor Bundestagului, grupările de interese trebuie înregistrate într-un registru, cu publicarea anuală a listei;

− Danemarca: lobbiștii care își desfășoară activitatea în interiorul Folketing-ului trebuie să fie înregistrați și numele lor publicate;

− Marea Britanie: lobby-ul se referă tradițional la încercările de influențare a unor membrii ai Parlamentului, de către colegii lor parlamentari sau de către organizații din afara Parlamentului

− Franța: sistemul politic nu integrează aceste practici. Regulamentele de organizare și funcționare a Adunării Naționale și Senatului interzic constituirea în interiorul lor a grupărilor ce apără interesele particulare, locale sau profesionale și nu există un registru special pentru aceste grupări.

3.3. Argumente pro și contra legii lobby-ului și a reprezentării intereselor

Precizând dintr-un început că nu ne propunem să ne alăturăm disputei celor două tabere care se poziționează radical „pro” sau „contra” legiferării activităților de lobby, am sintetizat argumentele esențiale invocate de acestea.

3.3.1 Argumente pentru legea lobby-ului și a reprezentării intereselor

Inițiatorii propunerilor legislative privind reglementarea activităților de lobby și susținătorii reglementării lobby-ului susțin că:

− există o nevoie socială de legiferare a activității de lobby de vreme ce aceasta este desfășurată de numeroși agenți economici, ONG-uri, asociații patronale etc., atât în forul legislativ, cât și în administrație;

− creșterea transparenței decizionale și reglementarea activității de lobby sunt un instrument în combaterea corupției;

− monitorizarea dezvoltării politicilor publice este o activitate legitimă, ce permite accesul liber și deschis la toate puterile din stat, iar „transparentizarea sa nu este doar un bun public, ci și o consecință a drepturilor fundamentale”;

− accesul liber și deschis la toate puterile din stat este o caracteristica a bunei guvernări, fiind o foarte importantă chestiune de interes public, iar a face lobby pe lângă deținătorii de funcții sau demnități publice este o activitate legitimă, prevăzută în Constituție;

− activitatea de legiferare ar beneficia de expertiza unor specialiști în domeniu, iar actele normative ce ar fi emise în baza unui astfel de efort conjugat ar răspunde mai bine cerințelor sociale și economice actuale;

− în cadrul legislativ românesc, există posibilitatea de a face lobby: recunoașterea formală a legalității desfășurării activității de lobby dată, pe de o parte, de O.M.F.P.S. 1832/2011[49] (prin care se aprobă Clasificarea Ocupațiilor din România și unde la poziția 243220 este înscrisă activitatea de „specialist în activitatea de lobby”), iar pe de altă parte, de recunoașterea pe cale judecătorească a activității, prin autorizarea înființării Asociației Registrul Român de Lobby (ARRL)[50].

− încrederea cetățenilor în guverne a crescut în statele în care s-a reglementat profesia și activitatea de lobby.

3.3.2 Argumente contra legii lobby-ului și a reprezentării intereselor

Cei care se opun reglementării normative a activității de lobby invocă, în principal, următoarele:

− reglementarea activității de lobby nu face parte din aequisul comunitar;

− obiectivul redactării unei reglementări a lobby-ului înscris în Anexa la H.G. nr.1944/2004 a fost eliminat din documentul programatic prin H.G. nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007;

− mecanismele de consultare existente (comisii tripartite de dialog social și/sau dezbateri publice asupra proiectelor de acte normative de la nivel local la cel central) satisfac atât nevoia de reprezentare a intereselor în procesul decizional, cât și cerințele de implicare și participare publică;

− o eventuală lege a lobby-ului este de natură să ridice probleme în raport cu legislația actuală, pentru că, din cauza limitei mult prea fragile dintre activitatea de lobby și infracțiunea de trafic de influență[51], se poate ajunge la interpretarea că anumitor grupuri de interese li se va permite în mod legal să exercite influențe în procesul decizional;

o lege a lobby-ului ar presupune modificări ale regimul juridic al conflictului de interese și incompatibilităților consacrat prin Legea nr. 161/2020, modificări care ar trebuie evitate, având în vedere perspectiva respectării angajamentelor asumate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;

− reglementarea ar putea restrânge, indirect, dreptul de petiționare, prin interpunerea lobbiștilor ca verigă intermediară între cetățeni și decidenți.

3.4. Reglementare sau autoreglementare?

Când nu există un cadru legal, în baza căruia o activitate să fie reglementată și să poată fi practicată într-o formă legală, următorul pas este acela de autoreglementare.

Autoreglementarea activității de lobby în România a fost realizată de către Asociația Registrul Român de Lobby (ARRL) înființată – în iunie 2010, ca o organizație neguvernamentală, apolitică, de drept privat, nonprofit, și autonomă, cu scopul de a contribui la popularizarea și promovarea activității de lobby.

Sistemul de autoreglementare inițiat de ARRL cuprinde: a) Codul de etică al practicienilor de lobby și advocacy; b) Registrul de Transparență a activităților de lobby și advocacy; c) Registrul de Transparenta a Activităților de Lobby și Advocacy[52].

Cu referire la autoreglementarea activității de lobby, în literatura de specialitate, s-a opinat că o atare soluție este „aparent acceptabilă, dar în același timp lacunară” și aceasta întrucât autoreglementarea poate fi interpretată drept o încercare de ocolire sau evitare a unor norme legale de transparentizare.

În situația când tu singur decizi asupra normelor și limitelor transparenței, tot tu poți decide și în ce măsură și cât de mult vei oferi acea transparență. Se creează un paravan, în spatele căruia nimeni nu va putea verifica veridicitatea informației oferite de către companiile și practicienii lobby-ului, sau dacă acea informație este completă. În situația opusă, când avem o lege a lobby-ului, avem de asemenea prevăzute sancțiuni, în cazurile în care lobby-iștii nu se conformează acestora sau nu oferă informația cerută în totalitate. Se pot aplica amenzi, în cazuri extreme ajungându-se până la retragerea licenței de activitate în domeniu. Ori, în lipsa unui cadru legal, controlul asupra aspectelor de mai sus este redus la limită[53].

Multe țări s-au bazat exclusiv pe autoreglementare până când au fost confruntate cu perturbări grave ale proceselor decizionale interne.

Așa cum se prezintă lucrurile în prezent în România între ocupația de specialist în lobby prevăzută de COR, pe de o parte și Registrul român de transparență, pe de altă parte, nu există nici o punte de comunicare, iar controlul statal nu poate fi realizat[54].

Potrivit unui studiu sociologic „Lobby în România” – realizat în 2012[55], între 60 și 70% dintre companii, ONG-uri, politicieni și opinia publică consideră că un registru voluntar al activităților de lobby nu va avea aceleași efecte ca obligarea prin lege a lobbiștilor de a-și declara activitățile.

4. În loc de concluzii

Echivocul și vidul legislativ actual în reglementarea activității de lobby nu poate contrazice realitatea factuală: lobby-ul în România există, fiind situat în paradigma semitransparenței.

De vreme ce s-a optat pentru profesionalizarea activităților de lobby (Codul ocupațiilor din România include profesia de „specialist în activitatea de lobby” – cod COR 243220 printre ocupațiile grupate în cadrul celor din domeniul administrativ-comercial, în cadrul categoriilor de specialiști în relații publice), acestea se impun a fi consacrate legislativ, cu toate consecințele ce derivă din aceasta (inclusiv, fiscalizarea veniturilor realizate din activitate).

În acest context, pe bună dreptate, s-a opinat[56] că „soluția adaptată la contextul actual al democrației românești ar fi aceea a recunoașterii deschise a existenței fenomenului de lobby, a observării impactului real pe care acesta îl are asupra societății și a proceselor decizionale (…) și încercarea de tratare globală, chiar dacă nu neapărat printr-un unic act normativ”.

Temerea că legiferarea activității de lobby ar transforma practicienii de lobby în factori autorizați ai traficului de influență față de autoritățile publice nu poate constituie argument determinant în favoarea inexistenței reglementării legale a lobby-ului.

Desigur, activitatea de lobby nu trebuie să fie trafic de influență deghizat, dar nici lobby-ul corect/legitim să treacă drept trafic de influență.

Sub aspectul raportului dintre activitatea de lobby și activitatea infracțională a traficului de influență, sugestiv s-a afirmat că „diferența dintre cele două este asemenea diferenței dintre comerț și contrabandă. Comerțul desfășurându-se într-un cadru legal, transparent, cu garanții, iar contrabanda reprezintă același lucru fără a respecta nici una dintre reguli”[57].

Literatura de specialitate a relevat faptul că eșecul transformării în lege a numeroaselor inițiative legislative – clasate, avizate negativ și respinse, a fost generat de lacunele și omisiunile pe care acestea le conțineau la capitolul definire, responsabilități, sfera de activitate etc.[58].

Conchidem prin a susține că „suficiența” decidenților politici și opinia potrivit cu care societatea românească nu este „pregătită” pentru adoptarea unei legislații în materia lobby-ului – care este un instrument al democrațiilor consacrate, precum cea a Statelor Unite ale Americii, pot fi înfrânte printr-o reglementare riguroasă (cu observarea obligatorie a principiilor privind transparența și integritatea în lobby statuate de OCDE), care să excludă posibilitatea constituiri societăților de lobby în factori autorizați ai traficului de influență față de autoritățile publice cu putere de decizie politică și juridică.


[27] Publicată în M. Of. nr.70 din 3 februarie 2003.

[28] Publicată în M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001.

[29] Aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, publicată în M. Of. nr. 50 din 25 februarie 1994.

[30] Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în M. Of. nr. 948 din 25 octombrie 2005.

[31] Publicată în M. Of. nr. 167 din 8 martie 2002.

[32] Publicată în M. Of. nr.1199 din 15 decembrie 2004.

[33] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 29 ianuarie 2018

[34]Art. 63 – (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent își continuă procedura în noul Parlament”.

[35] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=2377.

[36] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=5913.

[37] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=10808.

[38] Propunerea legislativă a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaților în ședința din 10 decembrie 2013, când s-a decis retrimiterea proiectul la comisia sesizată în fond pentru întocmirea unui raport suplimentar

[39]Urmărirea procesului legislativ”, disponibilă pe site-ul http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17735.

[40] Document disponibil pe site-ul http://sgglegis.gov.ro/legislativ/docs/2018/09/9zs6mbv1 _ 472qfygdhn8.pdf.

[41] Radu Nicosevici, „Dacă ne punem problema să reglementăm activitatea de lobby ar trebui întâi să clarificăm ce anume dorim să reglementăm”, material disponibil pe site-ul https://www.legalmarketing.ro/radu-nicosevici-academia-de-advocacy-despre-legea-lobby-ului/.

[42] Republicată în M. Of. nr. 260 din 24 aprilie 2010.

[43] Profesorii Ioan Muraru, Simina Tănăsescu subliniază că „Statul de drept nu se confundă însă cu principiul legalității, el este mai mult decât atât”, „Constituția României. Comentariu pe articole”- coord. I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 9.

[44] A se vedea Avizul nr. 636 din 8 iunie 2011, emis pentru PL –x 739/2011.

[45] A se vedea avizul nr.1027 din 29 octombrie 2018, emis pentru PL-x 129/2019.

[46] Potrivit Raportului, disponibil pe site-ul https://www.transparency.org/en/press/europes-unregulated-lobbying-opens-door-to-corruption, din 19 țări evaluate doar 7 au o anumită formă de lege sau reglementare dedicată lobby-ului.

[47] Țările evaluate: Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia,Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Regatul Unit.

[48] Disponibilă pe site-ul http://sgglegis.gov.ro/legislativ/docs/2018/09/76whf4_xpsn0yvq9dkmc.pdf.

[49] Publicat în M. Of. nr. 1832 din 8 august 2011.

[50] Înființată în iunie 2010, ARRL funcționează ca persoană juridică de drept privat, cu caracter nonprofit, neguvernamentală, autonomă și apolitică; pentru informații suplimentare a se accesa site-ul http://registruldelobby.ro/.

[51] Infracțiunea de trafic de influență este reglementată de art. 291 din Noul Codul penal; Legea nr. 78/2000 sancționează infracțiunea de cumpărare de influență.

[52] Disponibile pe site-ul http://registruldelobby.ro/.

[53] Pavel Trosin, „Perspectiva reglementării activității de lobby în Republica Moldova”, I.D.I.S. „Viitorul”, Chișinău, Tipografia „M.S. Logo” S.R.L., 2011, p. 24.

[54] S. Tănasescu (coordonator), op.cit., pp. 118-119.

[55] D. Oancea, L. Mihăileanu, A. Horja, „Lobby în România”, Forum for International Communications, 2012, disponibil pe site-ulhttps://www.stiri.ong/library/files/lobby_romania_2012.pdf

[56] S. Tănasescu (coordonator), op.cit., p. 23.

[57] Radu Nicosievici, „Lobby-ul un serviciu necesar sau trafic de influență”, prelegere susținută la Conferința „Dezvoltare și inovare în afaceri”, Ediția a V-a, „Lobby,advocacy în România”, organizată de Revista Patronatului Român, 24-26 februarie 2021.

[58] Pentru detalii, a se vedea, Liviu Mihăileanu, Aurelian-Nicolae Horja, „Reglementarea activității de lobby, în anticamera influenței”, Ed. C.H. Beck, București, 2009, pp. 111-112.

Lobby în România – cu sau fără lege? Unele considerații privitoare la „eșecul” consacrării normative a activității de lobby was last modified: May 4th, 2022 by Anca Jeanina Niță

Only registered users can comment.

Arhiva Revista