Lex causae în materia capacităţii persoanei fizice (art. 2572 din Codul civil)
Călina Jugastru - septembrie 30, 2016Actualmente, cele două modalităţi de constatare a morţii au fizionomii bine delimitate în dreptul internaţional privat român. Fizic constatată, moartea presupune prezenţa şi examinarea cadavrului, în vederea întocmirii actului de deces. Moartea declarată prin hotărâre judecătorească parcurge procedura reglementată de lege, pe etape, termene, reguli de competenţă jurisdicţională şi reguli stricte de publicitate a hotărârii definitive de declarare a morţii.
Legea aplicabilă în cazul morţii fizic constatate
Aplicăm textul art. 2573 C. civ.: „Începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane”. Moartea fizic constatată este regula în dreptul civil, iar Legea nr. 119/1996 detaliază aspectele referitoare la persoanele obligate să declare decesul, termenele de declarare a decesului, comunicarea acestei împrejurări autorităţilor prevăzute de lege, rezolvarea situaţiei cadavrului găsit şi neidentificat.
Toate aspectele enumerate intră în aria de aplicare a legii naţionale (legea cetăţeniei defunctului sau legea reşedinţei obişnuite a defunctului, în funcţie de distincţiile operate de art. 2568 C. civ.).
Legea aplicabilă în ipoteza declarării morţii prin hotărâre judecătorească
Declararea morţii combină, în dreptul internaţional privat, două texte legale: cel care enunţă aplicarea legii naţionale a fiecărei persoane (art. 2573 C. civ.) şi cel care reglementează conflictul mobil de legi (art. 2574 C. civ.). Atunci când este imposibilă examinarea cadavrului (întrucât acesta lipseşte) în vederea constatării morţii fizice, intervine declararea judecătorească a morţii, în condiţiile stabilite de lege. Instituţia declarării judecătoreşti a morţii este reglementată în cele mai mici amănunţite aspecte în cadrul dreptului civil. Legislaţiile naţionale reglementează declararea morţii prin hotărâre definitivă ce stabileşte data morţii, dar şi posibilitatea anulării acestei hotărâri, dacă cel declarat mort se întoarce. Hotărârea definitivă de declarare a morţii are ca efect încetarea capacităţii de folosinţă, adică încetarea calităţii de subiect de drept a celui declarat mort.
Declararea morţii intră în domeniul de aplicare a legii naţionale. Care lege naţională se va aplica, în ipoteza în care cel în cauză a avut, succesiv, mai multe legi naţionale (întrucât a schimbat cetăţenia sau reşedinţa obişnuită, în decursul timpului? Conflictul mobil de legi este soluţionat conform art. 2574 C. civ.: „Declararea morţii, stabilirea decesului şi a datei prezumate a morţii, precum şi prezumţia că cel dispărut este în viaţă sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute”. Rezultă că se va aplica ultima lege naţională a persoanei dispărute, adică legea ultimei cetăţenii sau legea ultimei reşedinţe obişnuite. Codul civil a păstrat, din vechea reglementare a Legii nr. 105/1992[42]
Domeniul legii aplicabile declarării judecătoreşti a morţii include toate aspectele care privesc procedura declarării morţii. În dreptul român, prevederile dreptului internaţional privat (art. 2572-2575 C. civ.) se corelează cu dispoziţiile dreptului material (art. 49-57 C. civ.). Sub incidenţa legii aplicabile intră: calificarea instituţiei declarării judecătoreşti a morţii, cazurile şi procedura declarării morţii, stabilirea datei morţii, efectele hotărârii declarative de moarte, precum şi anularea hotărârii[43].
Comorienţii. Calificare, lege aplicabilă
Legea naţională se aplică şi atunci când încetarea personalităţii juridice a fiecăreia dintre persoanele fizice implicate are loc prin decesul simultan al mai multor persoanelor fizice. Situaţia interesează din punctul de vedere al stabilirii datei exacte a morţii fiecăreia.
Prin urmare, lex causae se va aplica următoarelor aspecte: calificarea noţiunii de comorienţi, stabilirea datei morţii şi, implicit, determinarea capacităţii succesorale, pentru fiecare dintre cei în discuţie.
În dreptul român, calificarea noţiunii aparţine literaturii de specialitate: comorienţii (comuritorii) sunt persoanele care au decedat în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite, fără a se putea stabili faptul că una a supravieţuit alteia şi fără a se putea moşteni una pe alta.
Două precizări sunt necesare pe marginea calificării noţiunii. Nu orice persoane au calitatea de comuritori, ci doar cele care au vocaţie succesorală reciprocă (părinte, copil) sau vocaţie succesorală unilaterală (persoana care lasă legatul şi legatarul pe care îl instituie). Apoi, este determinantă împrejurarea ca persoanele să fi decedat în acelaşi timp, chiar dacă acest lucru a avut loc în împrejurări diferite[44].
Operaţiunea determinării legii aplicabile este importantă, sub aspectul stabilirii datei morţii, cu repercusiuni, mai ales, asupra capacităţii succesorale. Dreptul român instituie prezumţia că, în cazul morţii mai multor persoane, dacă nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe cealaltă[45] (art. 957 alin. 2 C. civ.). Rezultă că acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta, prezumţia legală fiind că au murit deodată; chiar dacă între cei decedaţi ar fi persoane cu vocaţie succesorală reciprocă, ei nu se vor putea moşteni reciproc, neavând capacitate succesorală.
Noţiunea de comorienţi acoperă ipoteze ce presupun modalităţi diferite de constatare a morţii.
În primul rând, pentru modalitatea de constatare fizică a morţii (prin examinarea cadavrelor) se aplică legea naţională, în temeiul art. 2573 C. civ. („Începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane”) coroborat cu art. 2572 alin. 1 C. civ. (textul general în materie de capacitate – „Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională […]”.
Stabilirea faptului că niciunul dintre cei decedaţi nu a supravieţuit celuilalt (aplicarea prezumţiei şi determinarea datei morţii) se realizează cu prilejul întocmirii actului medical constatator al decesului, pe baza căruia se va întocmi actul de deces. Acesta este motivul pentru care stabilirea datei morţii este guvernată de legea naţională şi nu de lex succesionis. În doctrină se menţionează că ulterior, cu ocazia dezbaterii succesorale, se poate face dovada că una dintre persoanele decedate a supravieţuit alteia[46] (caz în care se va aplica tot legea naţională, dar fără a fi nevoie să se apeleze la noţiunea de comorienţi).
În al doilea rând, noţiunea de comorienţi include şi situaţia în care moartea simultană a mai multor persoane este constatată prin hotărâre judecătorească. Dacă mai multe persoane dispar în aceeaşi împrejurare, stabilirea faptului că au murit deodată este necesar a se face prin hotărârea judecătorească de declarare a morţii[47]. Legea aplicabilă va fi legea naţională, în temeiul art. 2574 C. civ. („Declararea morţii, stabilirea decesului şi a datei prezumate a morţii, precum şi prezumţia că cel dispărut este în viaţă sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română”). Textul menţionat soluţionează conflictul mobil de legi, în caz de cetăţenii succesive ale persoanei dispărute, a cărei moarte a fost declarată judecătoreşte.
În mod asemănător Codului român, Codul Bustamante prevede că „Prezumţia de supravieţuire a unei persoane alteia sau moartea persoanelor în acelaşi timp, în lipsa unor dovezi, sunt reglementate de legea personală a celor decedaţi cu referire la raporturile de succesiune”[48]. Soluţia nu este identică pentru toate legislaţiile. Unele sisteme de drept – s-a arătat – prezumă că, în asemenea împrejurări, cei mai puternici (ţinând cont de vârstă şi sex) au supravieţuit celorlalţi, ceea ce conduce la cu totul alte concluzii în privinţa capacităţii succesorale[49].
2.3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
2.3.1. Calificarea noţiunii
Calificarea legală a noţiunii de capacitate de exerciţiu este dată de art. 37 C. civ.: „Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile”. Observaţiile doctrinei sunt întemeiate faţă de lacunele definiţiei legale. Reţinem ca fiind riguroasă şi completă calificarea doctrinară potrivit căreia capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este „acea parte a capacităţii civile constând în aptitudinea persoanei fizice de a dobândi/ exercita drepturi şi asuma/ executa obligaţii prin încheierea de acte juridice civile personal şi singură”[50].
Calificarea noţiunii de capacitate de exerciţiu este guvernată de legea naţională a persoanei fizice. Avem în vedere calificarea legală a noţiunii de lege naţională, conform art. 2568 C. civ., conform căruia este relevantă cetăţenia, iar în subsidiar (în caz de apatridie sau cetăţenie multiplă), reşedinţa obişnuită a persoanei fizice.
Sub incidenţa aceleiaşi legi intră aspectele referitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice (caracterele juridice şi fazele capacităţii de exerciţiu, reprezentarea şi asistarea, sancţiunea încălcării normelor privind capacitatea de exerciţiu).
2.3.2. Domeniul legii aplicabile capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice
A. Caracterele capacităţii de exerciţiu. Dreptul român, ca lege naţională a persoanei fizice, conferă capacităţii de exerciţiu următoarele caractere:
a. legalitatea: unicul izvor de reglementare a începutului, conţinutului şi încetării capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice este legea;
b. generalitatea: persoana fizică ce are capacitate de exerciţiu, poate încheia orice acte juridice permise de lege, utilizând oricare dintre punctele de legătură ce imprimă raportului juridic unul sau mai multe elemente de extraneitate. Persoana fizică are aptitudinea de a dobândi şi de a exercita drepturile civile, de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile, prin încheierea oricăror acte juridice, mai puţin cele oprite prin lege[51];
c. intangibilitatea: conform art. 29 alin. 1 C. civ., „nimeni nu poate fi […] lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege”;
d. inalienabilitatea: la fel ca şi capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice nu poate face obiectul renunţării, în tot sau în parte;
e. egalitatea: tuturor persoanelor fizice le este recunoscută capacitatea de exerciţiu, fără nicio influenţă legată de sex, vârstă, rasă, religie etc., pe fiecare palier al capacităţii (lipsă, restrângere, capacitate deplină). Egalitatea capacităţii de exerciţiu exprimă ideea că nu se permit discriminări, pe temei de rasă, culoare, naţionalitate, opinie, convingeri personale, ori alte situaţii cum sunt cele menţionate de Codul civil (art. 30) şi de Constituţie.
B. Conţinutul şi încetarea capacităţii de exerciţiu. Dispoziţiile dreptului internaţional privat nu disting între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice. Ambele sunt guvernate de legea naţională.
Incapacităţile generale de exerciţiu vor fi supuse legii cetăţeniei sau, după caz, legii reşedinţei obişnuite (adică legea naţională). Numai incapacităţile speciale au ca lex causae legea raportului juridic la care se referă.
Fazele capacităţii de exerciţiu[52] intră, de asemenea, sub incidenţa legii naţionale. Actele juridice pe care persoana fizică este abilitată să le încheie în dreptul internaţional privat sunt strict dependente de categoria capacităţii de exerciţiu în discuţie. Legislaţiile nu sunt „egale” în ce priveşte etapele capacităţii de exerciţiu – de pildă, actele de dispoziţie, care presupun capacitatea deplină de exerciţiu, vor fi permise în funcţie de momentul considerat, în legislaţia substanţială a fiecărui stat, ca fiind momentul majoratului.
Dreptul civil român etapizează capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice pe trei segmente, care se păstrează în raporturile private cu element de extraneitate: lipsa capacităţii de exerciţiu; capacitatea restrânsă de exerciţiu; capacitatea de exerciţiu deplină[53].
a. lipsa capacităţii de exerciţiu durează până la împlinirea vârstei de 14 ani. Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu nu poate încheia acte juridice personal şi singur, ci prin reprezentant legal. În cazurile prevăzute de lege, unele acte juridice necesită autorizări anume menţionate.
Pentru nevoile vieţii curente ori având în vedere urgenţa operaţiunii sau caracterului nevătămător al actului, cel lipsit de capacitate de exerciţiu poate încheia personal şi singur, acte de conservare, acte de dispoziţie mărunte şi unele acte juridice nepatrimoniale (precum ascultarea minorului care a împlinit 10 ani, în vederea adopţiei roi în vederea stabilirii domiciliului său legal etc.).
Legea naţională este cea care indică actele juridice pe care le poate încheia valabil reprezentantul legal, singur sau cu autorizările/ aprobările cerute de lege. În ce priveşte actele care sunt interzise reprezentantului legal al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu, considerăm că se va aplica o altă regulă de determinare a lex causae, nu legea naţională a celui lipsit de capacitate. Aspectul în discuţie (imposibilitatea de încheiere a actului de către reprezentantul legal) este o chestiune care ţine de incapacităţile speciale de folosinţă, de pildă, interdicţia pentru tutore, soţul acestuia, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, de a încheia acte juridice cu minorul aflat sub ocrotire. Este tot o incapacitate specială de folosinţă şi interdicţia pentru minor de a face donaţii sau de a garanta obligaţia altuia (chiar dacă ar avea încuviinţare). Pentru incapacităţile speciale de folosinţă funcţionează regula arătată de art. 2572 alin. 2 C. civ., potrivit căruia incapacităţile referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport.
b. capacitatea restrânsă de exerciţiu. Între 14 şi 18 ani, minorul încheie unele acte juridice singur, fără a avea nevoie de reprezentare (acte de conservare, acte de administrare). Pentru alte acte juridice are nevoie de încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal sau, după caz, de încuviinţarea acestuia şi de autorizarea organului competent (instanţa de tutelă sau autoritatea tutelară).
Chiar dacă are capacitate restrânsă, minorul este oprit a încheia contracte de donaţie sau acte juridice prin care să garanteze obligaţia altuia. Aceste interdicţii se înscriu în rândul incapacităţilor speciale de folosinţă, aşa încât le va fi aplicabilă legea determinată pentru raportul juridic la care se referă incapacitatea.
Elementul străin prezent în raportul juridic de drept privat aduce, de regulă, complicaţii în derularea circuitului juridic. Aşa încât, această categorie intermediară, a minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, este ţinută să recurgă la formalităţile de abilitare prevăzute de lege. O dată mai mult, în relaţiile cu element străin, pe fondul discernământului incomplet şi al experienţei insuficiente de viaţă, ei sunt vulnerabili faţă de eventuale influenţe şi abuzuri ale terţelor persoane cu care contractează. Aşa cum s-a subliniat în doctrină, încuviinţarea şi autorizarea actelor minorului nu sunt manifestări de voinţă ce vin să întregească voinţa minorului pentru a forma împreună consimţământul în actele juridice, ci sunt calificate ca formalităţi de abilitare[54].
[42] A se vedea, S. Deleanu, Drept internaţional privat, vol. I, Ed. Europa Nova Lugoj, 2000, p. 259; T. Prescure, C.N. Savu, Drept internaţional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 133-134.
[43] Pentru dezvoltări, în ceea ce priveşte procedura de declarare a morţii, a se vedea, V. Lozneanu, Proceduri speciale conform Noului Cod de procedură civilă – punerea sub interdicţie judecătorească şi declararea morţii, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia nr. 2/2015, p. 107-114.
[44] Calificarea noţiunii sub imperiul noii reglementări de drept material este diferită faţă de cea anterioară. „În cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată” (art. 21 din Decretul nr. 31/1954).
[45] Regula este că o persoană poate moşteni dacă există la data deschiderii succesiunii.
[46] Pentru aceste probleme, I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, op. cit., p. 104.
[47] I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, op. cit., p. 104.
[48] Prevederile Codului Bustamante sunt citate după C. Vrabie, Capacitatea persoanei fizice în dreptul internaţional privat, în Revista de drept internaţional privat şi drept privat comparat, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2007, p. 464.
[49] O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, op. cit., p. 182-183.
[50] G.Al. Ilie, Capacitatea civilă a persoanei fizice, în M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, op. cit., p. 182. Pentru alte calificări ale noţiunii „capacitate de exerciţiu”, în dreptul civil substanţial, a se vedea, C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 224; E. Lupan, S. Sztranyiczki, Persoanele în concepţia Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 68-69.
[51] G.Al. Ilie, Capacitatea civilă a persoanei fizice, în M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, op. cit., p. 184.
[52] A se vedea, cu privire la cele trei faze ale capacităţii de exerciţiu, T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 294-297.
[53] M. Mureşan, Drept civil. Persoanele, op. cit., p. 91.
[54] Pentru explicaţii ample, I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, op. cit., p. 156-157.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.