Lex causae în materia capacităţii persoanei fizice (art. 2572 din Codul civil)
Călina Jugastru - septembrie 30, 2016Incapacităţile speciale sunt cele care „delimitează dreptul persoanei la încheierea unui anumit act (de exemplu, incapacitatea persoanei de a primi o donaţie sau un legat de la o anumită persoană ori de a cumpăra un bun de la altă persoană”[19].
„Incapacităţile generale ar fi acelea care ating alienatul mintal şi copilul de 14 ani (adică pe cei care nu au capacitate de exerciţiu), deşi acestea comportă unele excepţii [art. 43 alin. 1 C. civ.]. Trebuie recunoscut că diferenţa este greu de trasat. Pentru rezolvarea ei, s-a arătat că ar fi mai indicat să fie considerate incapacităţi generale toate incapacităţile care afectează ansamblul personalităţii într-un mod permanent şi care separă categorii de persoane şi nu numai categorii de acte juridice”[20].
Imediat după această departajare – incapacităţi speciale, incapacităţi generale – se impune precizarea că incapacităţile de folosinţă nu pot fi decât speciale (capacitatea de folosinţă poate fi doar limitată, dar nu poate suprimată), iar incapacităţile de exerciţiu sunt fie speciale, fie generale.
Menţionăm unele incapacităţi speciale care apar în practica raporturilor cu element de extraneitate. Indiferent că au caracter de ocrotire sau de sancţiuni, incapacităţile speciale sunt guvernate de legea raportului juridic la care se referă.
A. În ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate
Potrivit legii fundamentale române, cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condiţiile ce rezultă din condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeană şi din tratatele la care ţara noastră este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală (art. 44 alin. 2 teza a II-a din Constituţie). Codul civil român asimilează cetăţenii străini şi apatrizii – în condiţiile legii – cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor civile (art. 27 alin. 1).
O precizare în ce priveşte terminologia „cetăţeni străini” şi „apatrizi”. Cetăţenii străini sunt persoanele fizice care deţin cetăţenia unui alt stat decât statul român, iar apatrizii sunt persoanele fizice care nu au cetăţenia niciunui stat. Din perspectiva dreptului internaţional privat, ambele categorii – persoane care nu au cetăţenie română, persoane care nu au nicio cetăţenie – sunt străini.
În raporturile cu cetăţenii statelor membre, precum şi cu către apatrizii cu domiciliul într-un stat membru sau în România („stat membru” este orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European):
a. Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor construibile, pentru stabilirea reşedinţei. „Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare[21], respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană” (art. 4 din Legea nr. 312/2005)[22].
Aşadar, persoanele fizice care se încadrează în dispoziţiile legale au posibilitatea ca, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor construibile pe teritoriul ţării noastre.
b. Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, terenurilor forestiere şi asupra pădurilor. În cazul terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere, dobândirea dreptului de proprietate de către cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România poate avea loc la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană. Nu beneficiază de aceste prevederi fermierii care desfăşoară activităţi independente şi fie sunt cetăţeni ai statelor membre sau apatrizi cu domiciliul într-un stat membru, care îşi stabilesc reşedinţa în România, fie sunt apatrizi cu domiciliul în România.
În raporturile cu cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice aparţinând statelor terţe („stat terţ” este statul care nu e membru al Uniunii Europene), cetăţeanul străin şi apatridul pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. Ei nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai favorabile decât cele aplicabile cetăţeanului unui stat membru (art. 6 din Legea nr. 312/2005).
În ceea ce priveşte incapacităţile prevăzute de Legea nr. 312/2005, acestea atrag nulitatea absolută a actelor juridice încheiate cu nesocotirea lor. Incapacităţile respective nu vizează şi dobândirea dezmembrămintelor dreptului de proprietate, ci doar dobândirea dreptului de proprietate[23].
B. În raporturile contractuale[24]
Legea aplicabilă incapacităţilor speciale în materie contractuală este legea raportului juridic respectiv. Lex contractus guvernează:
a. incapacitatea minorului de a face donaţii, altele decât darurile obişnuite potrivit stării lui materiale şi de a garanta obligaţia altuia (art. 146 alin. 3 C. civ.);
b. incapacitatea tutorelui, soţului tutorelui, rudelor în linie dreaptă, fraţilor sau surorilor tutorelui de a încheia acte juridice cu minorul aflat sub tutelă (art. 147 alin. 1 C. civ.);
c. incapacitatea prevăzută de art. 1654 C. civ.: mandatarilor, părinţilor, tutorilor, curatorului, administratorului provizoriu şi funcţionarilor publici de a cumpăra, direct sau prin interpuşi, chiar şi prin licitaţie publică, bunurile prevăzute de lege (de exemplu, mandatarilor le este interzis să cumpere bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă, cu excepţia prevăzută de art. 1304 alin. 1 C. civ.)[25];
d. incapacitatea medicilor, farmaciştilor, preoţilor, de a primi donaţii din partea persoanelor cărora le-au acordat îngrijiri de specialitate, respectiv asistenţă religioasă, pe timpul bolii care a fost cauza decesului (art. 990 alin. 1 şi 3 C. civ.).
e. incapacitatea persoanei lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă de a dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția situațiilor prevăzute de lege (art. 988 alin. 1 C. civ.).
C. În materia succesiunilor, dreptul internaţional privat român statuează că incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament intră în domeniul legii moştenirii – lex succesionis (art. 2636 alin. 1 lit. a C. civ.)[26]. De exemplu, dreptul român stabileşte incapacităţi speciale în materia legatelor (art. 991 C. civ.). Sunt anulabile legatele în favoarea notarului public care a autentificat testamentul, a interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului, a persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului, a martorilor care au asistat la autentificarea testamentului (art. 1043 alin. 2 C. civ.), a martorilor care au semnat testamentul privilegiat, a agenţilor instrumentatori – în cazul testamentului privilegiat (art. 1047 alin. 3 C. civ.)[27].
Lex succesionis este o aplicaţie particulară a regulii potrivit căreia incapacitatea specială este guvernată de legea aplicabilă raportului juridic (adică se va aplica legea raportului juridic derivat din succesiune).
Problema drepturilor personalității
Calificarea drepturilor personalităţii în conflictele de legi
Înțelegerea și asimilarea standardelor de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale are o formă de expresie deosebită în dreptul privat: prerogativele subiective cunoscute sub denumirea drepturile personalității. Tezele doctrinare se întrec în a defini și clasifica drepturile personalității, recunoscând, totodată, că o inventariere a acestora nu este nici oportună și nici posibilă. Fără pretenţia unei definiţii exhaustive – aşa cum am arătat cu alt prilej – drepturile personalităţii sunt prerogative extrapatrimoniale intim ataşate persoanei, care exprimă chintesenţa fiinţei umane, fiind intrinseci acesteia[28].
Dreptul internaţional privat român reglementează drepturile personalităţii, din două perspective diferite: existenţă şi conţinut, pe de o parte şi răspunderea pentru încălcarea acestora, pe de altă parte.
Ca element de continuitate faţă de dispoziţiile dreptului civil, dreptul internaţional privat păstrează calificarea drepturilor personalităţii, calificându-le drept prerogative de care dispune orice fiinţă umană în raport cu semenii săi, menite a-i garanta propria individualitate[29]. „C’est le temps de la personne humaine”[30], astfel că este firesc ca drepturile personalităţii să se regăsească la nivel de reglementare, în cadrul statal şi în dreptul internaţional.
Este salutar faptul că dreptul român promovează, într-o reglementare cuprinzătoare, drepturile personalităţii. Vechiul Decret nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice a realizat un inventar minim al drepturilor personalităţii, instituind măsuri exclusiv nepatrimoniale de restabilire a drepturilor lezate[31]. Într-o reglementare modernă, actualul Cod civil consacră explicit drepturile personalităţii[32], ca drepturi inerente fiinţei umane şi asigură protecţia acestora, atât prin măsuri cu caracter nepatrimonial (enumerate la art. 253 şi urm.), cât şi prin indemnizare, în condiţiile art. 253 alin. 4, inclusiv pentru prejudiciul nepatrimonial suferit.
În dreptul material (dreptul civil), accentul este pus pe exemplificare (în ce priveşte gama drepturilor inerente fiinţei umane) şi pe enumerarea unora dintre măsurile de protecţie a drepturilor personalităţii.
În dreptul internaţional privat, sunt două texte (art. 2577 şi art. 2642 C. civ.) care privesc drepturile personalităţii. Primul text se referă la legea aplicabilă existenţei şi conţinutului acestora, iar cel de al doilea priveşte chestiunile de răspundere civilă rezultate din ignorarea drepturilor personalităţii. Regulile reparării prejudiciului patrimonial sau/ şi nepatrimonial consecutiv ignorării drepturilor personalităţii fac obiectul studiului în contextul faptelor ilicite în dreptul conflictual[33]. În cadrul statutului persoanei fizice şi al capacităţii de folosinţă a acesteia, interesează conflictele de legi generate în raport cu existenţa şi cu conţinutul drepturilor personalităţii. Pentru calificarea noţiunilor, coroborăm art. 2577 C. civ. cu prevederile din dreptul substanţial, respectiv art. 58-81, art. 252-257 C. civ. Vom avea în vedere şi art. 13 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform căruia drepturile personalităţii sunt guvernate de legea în vigoare la data exercitării lor (alineatul 1), iar atingerile aduse personalităţii se supun normei juridice în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite (alineatul 2). Străinul este, la rândul său, beneficiar al ocrotirii drepturilor inerente calităţii de fiinţă umană[34].
„Existenţa şi conţinutul” drepturilor personalităţii sunt guvernate de legea naţională (adică de legea statului cetăţeniei sau de legea statului reşedinţei obişnuite). Legea astfel determinată va fi cercetată pentru a stabili, întâi de toate, dacă reglementează problema drepturilor personalităţii. În caz afirmativ, urmează a se verifica dacă sistemul juridic identificat ca lex causae are reglementare pentru dreptul subiectiv în discuţie.
Existenţa drepturilor personalităţii este verificată în cuprinsul art. 58 alin. 1 C. civ.: „[…] precum şi alte asemenea drepturi”. Dreptul român are prevederi cuprinzătoare, formularea sa fiind voit largă şi enunţiativă. Practic, calificarea legală permite includerea, între drepturile ocrotite, orice prerogative strâns legate de persoana individului şi inerente acestuia.
Conţinutul noţiunii „drepturile personalităţii” include în dreptul internaţional privat, drepturile inerente fiinţei umane, afirmate expres în noul Cod civil[35]. Legea română se preocupă să nominalizeze cele mai semnificative drepturi ale personalităţii. Dintr-un punct de vedere, este impropriu a afirma că unele drepturi ale personalităţii sunt mai semnificative decât altele, întrucât toate drepturile personalităţii decurg din calitatea de fiinţă umană, fiind inerente omului. Totuşi, într-o ierarhie, dreptul la viaţă este mai important decât dreptul la viaţă privată; dreptul la demnitate[36] şi dreptul de a dispune de sine însuşi este mai important decât dreptul la protecţia datelor personale ş.a. Paleta drepturilor personalităţii este largă şi lasă loc identificării de noi drepturi asemenea drepturi, aparţinând, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
Dacă este să privim spre reglementările altor sisteme de drept, constatăm că drepturile personalităţii au regim juridic bine definit şi în alte sisteme de drept. Ne oprim la două mari sisteme juridice din dreptul continental, care oferă reglementări-model pentru drepturile personalităţii. Codul civil german (BGB) a constituit una dintre sursele de inspiraţie ale mai multor legislaţii europene, inclusiv pentru noul Cod civil român. BGB este una dintre reglementările cu vechime considerabilă şi cu o structură extrem de bine pusă la punct pentru drepturile inerente omului. Dreptul francez este remarcabil prin prevederile de pionierat european ale drepturilor personalităţii în Codul civil şi în Codul penal, adăugând legile bioetice (inserate ulterior în Codul civil)[37]. Mai mult, jurisprudenţa instanţelor franceze (vastă, temerară, inovativă) este unul dintre reperele semnificative pentru multe state, în ceea ce priveşte repararea prejudiciilor cauzate prin încălcarea dreptului la viaţă privată sau a dreptului la imagine[38]. Unele drepturi ale personalităţii sunt creaţia jurisprudenţei (anii 70, sub influenţa tabloidelor), cum este cazul dreptului la imagine[39].
Răspunderea pentru încălcarea drepturilor personalităţii, în raporturile juridice cu element de extraneitate, este reglementată distinct şi nu intră sub incidenţa legii naţionale care guvernează statutul persoanei fizice. Aspectele de responsabilitate privesc repararea prejudiciilor materiale sau morale cauzate prin nesocotirea drepturilor personalităţii. Ele se supun regimului juridic de drept internaţional privat al răspunderii civile, reglementat prin norme de conflict separate.
D. Încetarea personalităţii
Modalităţi de stabilire a sfârşitului personalităţii
Nu numai problemele care ţin de începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, dar şi cele care definesc finalul personalităţii, au relevanţă în dreptul conflictelor de legi. Moartea este sinonimă cu sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Moartea – spune un autor – „nu e o taină; e doar sfârşitul acelei taine mari, care e viaţa”[40]. Moartea e sinonimă cu încetarea (cu sfârşitul) personalităţii juridice a persoanei fizice.
Dreptul naţional al statelor reglementează, de regulă, cele două modalităţi clasice de încetare a personalităţii subiectului de drept – persoană fizică: moartea constatată fizic şi moartea declarată pe cale judecătorească. La un moment dat, unele legislaţii au consacrat aşa-numita „moarte civilă”, calificată ca fiind un accesoriu al condamnaţilor la muncă silnică. Codul civil intrat în vigoare în 1805 (Codul Napoleon) prevedea că persoana condamnată era considerată moartă, în sensul că succesiunea era declarată deschisă, căsătoria era considerată desfăcută, orice drepturi civile şi politice fiind pierdute. Prevederile referitoare la moartea civilă au fost abrogate în anul 1854[41].
[19] Ibidem, p. 187.
[20] O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, op. cit., p. 187.
[21] Reşedinţa este, prin definiţie, locuinţa secundară, astfel că textul legal conţine o tautologie. Domiciliul este locuinţa principală, în raport de care reşedinţa nu poate fi decât secundară.
[22] Cetăţeanul străin, membru al Uniunii Europene şi apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române (art. 3 din Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine). „Rezident” este străinul care are drept de rezidenţă pe teritoriul României sau, după caz, persoana juridică străină care are cel puţin un sediu secundar pe teritoriul României, în condiţiile legii.
[23] Incapacităţile respective sunt larg dezbătute (cu referiri şi la legislaţia anterioară) în E. Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale, în reglementarea noului Cod civil, ed. 4, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 213-219.
[24] Pentru exemplificări în materie contractuală, D.-Al. Sitaru, Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat, op. cit., p. 150.
[25] „Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentantului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese” (pentru explicaţii, a se vedea, Gh. Comăniţă, Drept civil. Contracte civile speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 244).
[26] Pentru analiza legii aplicabile succesiunii sub imperiul vechii reglementări, a se vedea, D.A. Popescu, The applicable law to international successions. Professio juris in succession matters, în Revista Română de Drept Privat nr. 6/2008, p. 172-178.
[27] Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 80.
[28] A se vedea, C. Jugastru, Reflecţii asupra noţiunii şi evoluţiei drepturilor personalităţii, în Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” Cluj-Napoca, Series Humanistica, tom V, Ed. Academiei Române, Bucureşti, p. 326.
[29] J. de Gavre, Droit des personnes, fascicule 1: Régime des personnes. Le mariage, Presses Universitaires de Bruxelles, 1987, p. 10.
[30] Y. Lambert-Faivre, S. Porchy-Simon, Droit du dommage corporel. Systèmes d’indemnisation, 6e édition, Dalloz, Paris, 2009, p. 13.
[31] Art.54 din Decretul nr. 31/1954 a reunit sub genericul „Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”, dreptul la nume, la pseudonim, dreptul la denumire, dreptul la onoare, la reputaţie, dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice sau literare şi dreptul de inventator. Totodată, referirea era făcută la ocrotirea oricărui alt drept personal nepatrimonial.
[32] Pentru o prezentare amplă a întregii problematici a drepturilor personalităţii, în reglementarea din 2011, a se vedea, E. Chelaru, Drepturile personalităţii în reglementarea noului Cod civil, în Dreptul nr. 10/2011, p. 30-61.
[33] În dreptul român, pentru ca existenţa prejudiciului să constituie temei al naşterii raportului juridic de răspundere civilă este necesar ca prejudiciul să fie consecinţa încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (aşa cum solicită art. 1349, art. 1359 C. civ.) – a se vedea, F.I. Mangu, Răspunderea civilă. Constantele răspunderii civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 147.
[34] Pentru dezvoltări, a se vedea, I. Chelaru, A.-L. Chelaru, Străinii în România. Regim juridic, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 230.
[35] În ceea ce priveşte categoriile de drepturi ale personalităţii reglementate în Codul civil, a se vedea, B. Cristea, Dreptul la propria imagine, drept al personalităţii, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2013, p. 85-87.
[36] Dreptul la demnitate îşi are rădăcinile în unicitatea fiinţei umane şi în faptul că omul trebuie să fie scopul, nu mijlocul: „Fiinţa umană, chiar decăzută, bătrână, muribundă, criminală sau mizerabilă, nu seamănă cu nicio altă creatură, deoarece există în ea un fel de transcendenţă în libertatea sa, identitatea sa, conştiinţa sa şi condiţia sa corporală, spirituală şi socială” (O. Ungureanu, C. Munteanu, Dreptul la demnitate în concepţia Codului civil, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2016, p. 20).
[37] Autorii francezi afimă că drepturile personalităţii sunt o construcţie progresivă, ce suportă influenţa inovaţiilor tehnologice care pun în pericol „l’âme et le corps”. Actualmente, asistăm la diversificarea problematicii drepturilor personalităţii, atât sub aspectul reglementării acestora, cât şi în privinţa jurisprudenţei pe care acestea o generează (B. Teyssié, Droit civil. Les personnes, 17e édition, LexisNexis, Paris, 2015, p. 35-36).
[38] A se vedea, F. Bellivier, Droit des personnes, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2015, p. 115-120. Sfera vieţii private, îndeosebi, s-a îmbogăţit datorită unei jurisprudenţe abundente. Practica instanţelor a conturat o serie de idei care reconfigurează noţiunea de drept la ocrotirea vieţii private. Exemplificativ: viaţa privată nu se desfăşoară numai în locurile private, ci şi în locuri publice; viaţa privată nu se rezumă la viaţa personală a individului (salariatului i se recunoaşte viaţa privată la locul de muncă) ş.a.
[39] Dreptul la imagine are o existenţă îndelungată, astăzi ajungându-se a se vorbi despre fenomenul patrimonializării acestui drept al personalităţii (în acest sens, E. Pierrat, Reproduction interdite? Le droit à l’image expliqué aux professionnels et à ceux qui souhaitent se proteger, Maxima, Paris, 2002, p. 26-27).
[40] N. Iorga, Gânduri şi sfaturi ale unui om ca oricare altul, în M.T. Biju, Mic dicţionar al spiritului uman, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983, p. 265-266.
[41] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 137.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.