Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice – modificări (O.U.G. nr. 107/2017)
Redacția ProLege - ianuarie 2, 2018Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 131 alin. (1) lit. a) prevedea:
„(1) Autoritatea contractantă poate să utilizeze licitaţia electronică în următoarele situaţii şi numai dacă conţinutul documentelor achiziţiei, în special specificaţiile tehnice, poate fi stabilit în mod precis:
a) ca o etapă finală a procedurii de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau de negociere competitivă;”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 131 alin. (1), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) ca o etapă finală a procedurii de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată;”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 153 alin. (1) lit. a) prevedea:
„(1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri:
a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2);”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 153 alin. (1), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în termenul prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs;”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 160 alin. (1) şi (2) prevedeau:
„(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire.
(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 160, alin. (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs.
(2) Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 161 prevedea:
„În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2), răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 161 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 10 zile, respectiv 5 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 167 alin. (4) prevedea:
„(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. c) sunt aplicabile şi în situaţia în care operatorul economic sau una dintre persoanele prevăzute la art. 164 alin. (2) este supusă unei proceduri judiciare de investigaţie în legătură cu săvârşirea uneia/unora dintre faptele prevăzute la art. 164 alin. (1)”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 167, alin. (4) se abrogă.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 175 alin. (2) lit. a) prevedea:
„(2) Cerinţele privind situaţia economică şi financiară stabilite de autoritatea contractantă pot viza elemente cum ar fi:
a) un anumit nivel minim al cifrei de afaceri anuale, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul obiectului contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; cifra de afaceri minimă anuală impusă operatorilor economici nu trebuie să depăşească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru;”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 175 alin. (2), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) un anumit nivel minim al cifrei de afaceri anuale, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul obiectului contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; cifra de afaceri minimă anuală impusă operatorilor economici nu trebuie să depăşească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziţie publică sau, după caz, la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în acelaşi timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent;”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 176 alin. (1) prevedea:
„(1) În cazul în care urmează să fie atribuite contracte de achiziţii publice în baza unui acord-cadru cu reluarea competiţiei, nivelul cifrei de afaceri minime anuale prevăzut la art. 175 alin. (2) lit. a) se raportează la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în acelaşi timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a acordului-cadru”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 176, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) În cazul în care urmează să fie atribuite contracte de achiziţii publice în baza unui acord-cadru cu reluarea competiţiei, nivelul cifrei de afaceri minime anuale prevăzut la art. 175 alin. (2) lit. a) se raportează la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în acelaşi timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 182 alin. (2) prevedea:
„(2) Operatorul economic are dreptul să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la calificările educaţionale şi profesionale prevăzute la art. 179 lit. g) doar dacă terţul va desfăşura efectiv lucrările sau serviciile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări.”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 182, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) În ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la calificările educaţionale şi profesionale prevăzute la art. 179 lit. g) sau la experienţa profesională relevantă, operatorul economic poate să se bazeze pe capacitatea terţului susţinător doar atunci când acesta va desfăşura efectiv lucrările sau serviciile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 182 alin. (5) prevedea:
„(5) În cazul în care susţinerea terţului/terţilor vizează resurse netransferabile, angajamentul asigură autorităţii contractante îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acesta, în situaţia în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 182, alin. (5) se abrogă.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 185 alin. (1) prevedea:
„(1) În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 185, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, precum şi cea privind situaţia economică şi financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 187 alin. (8) lit. b) prevedea:
„(8) Autoritatea contractantă nu va utiliza costul cel mai scăzut/preţul cel mai scăzut drept criteriu de atribuire în cazul:
(…)
b) contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru de lucrări sau de servicii care sunt aferente proiectelor de infrastructură de transport transeuropene, aşa cum sunt definite în prezenta lege, şi drumuri judeţene”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 187 alin. (8), lit. b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„b) contractelor de achiziţie publică/acorduri-cadru de proiectare şi execuţie sau de servicii care sunt aferente proiectelor de infrastructură de transport transeuropene, aşa cum sunt definite în prezenta lege, şi drumuri judeţene”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 193 alin. (2) şi (3) prevedeau:
„(2) În cazul în care operatorul economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională invocând susţinerea unui terţ, DUAE include informaţiile menţionate la alin. (1) cu privire la terţul susţinător.
(3) În cazul în care operatorul economic intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 193, alin. (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.
(3) În cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a)”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 200 alin. (1) prevedea:
„(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune operatorilor economici obligaţia prezentării unor certificări specifice, acordate de organisme de certificare acreditate, care atestă respectarea de către aceştia a anumitor standarde de asigurare a calităţii, inclusiv privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi, sau standarde ori sisteme de management de mediu”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 200, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) În cazul în care autoritatea contractantă impune operatorilor economici obligaţia prezentării unor certificări specifice, acordate de organisme independente care atestă respectarea de către aceştia a anumitor standarde de asigurare a calităţii, inclusiv privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi, sau standarde ori sisteme de management de mediu, aceasta se va raporta la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe seriile de standarde europene relevante certificate de organisme acreditate”.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.