Legea aplicabilă regimului matrimonial: două reglementări paralele

1. Sediul materiei efectelor patrimoniale ale căsătoriei

Dezideratul armonizării europene. Dreptul român nu a receptat toate actele normative care reglementează, la standard european, relațiile de familie cu element de extraneitate Cu totul adevărat, domeniul relațiilor de familie este unul dintre cele dificil de armonizat, fiind impregnat de reglementări profund ancorate în tradiții și mentalități. Marca specificului național opune rezistență la schimbări, astfel că, pentru o parte dintre statele europene, rămân aplicabile prevederile dreptului național. Relațiile personale dintre soți (ca, de altfel, relațiile personale dintre partenerii cuplului înregistrat) se păstrează, încă, la bună distanță de ideea de armonizare. Ceea ce s-a inițiat, la nivel european, a fost armonizarea raporturilor patrimoniale ale cuplului instituționalizat (pe linia cooperării judiciare), prin intermediul celor două regulamente, în vigoare din anul 2016. Atât relațiile patrimoniale ale soților (gestionate în cadrul regimului matrimonial), cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, fac obiectul actelor normative aplicabile începând cu 29 ianuarie 2019: Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104[1].

O scurtă incursiune în doctrina conturată până la acest moment, permite a se constata dezbaterea problematicilor (regimurile matrimoniale, efectele patrimoniale ale parteneriatelor civile) „în oglindă”. Majoritatea dezbaterilor abordează cele două probleme într-o manieră care rezonează cu prevederile celor două regulamente. Pe două tronsoane diferite, efectele patrimoniale sunt consacrate legislativ, în modalități adaptate, pe de o parte, cadrului căsătoriei, iar pe de altă parte, instituției parteneriatului. Reglementările sunt centrate pe aceleași aspecte – competență, lege aplicabilă, recunoașterea hotărârilor străine, iar soluțiile propuse sunt configurate apropiat, dar cu diferențele necesare, în raport de specificitatea uniunilor de cuplu. În majoritate, doctrina a abordat regulamentele la pachet, cu prezentarea soluțiilor legislative pe paliere ale problematicii (competență jurisdicțională, principiul universalității legii aplicabile, determinarea subiectivă a legii aplicabile, determinarea obiectivă ș.a.) și cu expunerea elementelor de particularitate – pentru regimurile matrimoniale și pentru statutul patrimonial al partenerilor.

Actualmente, materia regimurilor matrimoniale cu element de extraneitate este supusă unei duble reglementări: Regulamentul (UE) 2016/1103 guvernează raporturile patrimoniale, atunci când sunt în discuție state europene ce au acceptat cooperarea consolidată; statele care nu participă la această formă de cooperare recurg la dreptul internațional privat național. Examinarea celor două reglementări (cea europeană și cea națională) este cantonată la zona regimului matrimonial. Cele două seturi de norme juridice (cele regulamentare și cele din dreptul național) ființează în paralel, în plan temporal. Normele europene au prevalență la aplicare, numai pentru statele care participă la forma de cooperare consolidată. Cât timp țara noastră va rămâne în afara cooperării consolidate, vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil, în relațiile cu statele europene și în raport cu statele terțe. În raporturile juridice ale României cu statele europene (părți la cooperarea consolidată), cu statele europene care nu participă la cooperarea consolidată și în raporturile cu statele terțe, se vor aplica, în continuare, dispozițiile dreptului internațional privat național (Cartea a VII-a din Codul civil). În măsura în care există convenții internaționale, acestea se vor aplica prioritar față de dispozițiile dreptului internațional privat național.

Situația în dreptul român. Reticența legiuitorului român față de participarea la cooperarea judiciară europeană în materia regimurilor matrimoniale are ca efect aplicarea prevederilor din Codul civil român, în scopul rezolvării conflictelor de legi. Avem în vedere efectele patrimoniale generate de căsătorie, întrucât Regulamentul (UE) 2016/1103 are ca obiect doar acest tip de raporturi juridice (relațiile patrimoniale dintre parteneri exced câmpului de aplicare al actului normativ european).

Codul civil român are dispoziții pentru legea aplicabilă efectelor personale și, deopotrivă, în ce privește lex causae pentru efectele patrimoniale ale căsătoriei. Soluțiile Codului sunt parțial identice cu cele reținute de legiuitorul european. De exemplu, se încadrează în acest registru. Opțiunea pentru anumite puncte de legătură, determinarea legii prin voința părților, localizarea regimului matrimonial, atunci când legea nu a afost aleasă ori acordul de alegere nu este operațional.

2. Efectele căsătoriei – privire generală

Codul civil român. Dispozițiile de drept internațional privat rezervate căsătoriei acoperă legea aplicabilă condițiilor de fond, formei căsătoriei, efectelor căsătoriei, desfacerii și disoluției acesteia. O secțiune privește efectele căsătoriei, divizate pe două categorii: efectele generale ale căsătoriei și regimul matrimonial. Cea mai extinsă reglementare, în contextul efectelor căsătoriei, aparține regimului matrimonial, cu texte separate pentru desemnarea legii prin voința părților, determinarea legii în absența alegerii, convenția de alegere a legii aplicabile, convenția matrimonială. opozabilitatea regimului matrimonial.

Efectele generale ale căsătoriei[2] intră sub incidența regulii enunțate de art. 2589 alin. (1) C. civ.: „Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților. În lipsa cetățeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată”.

Calificarea noțiunii de „efecte generale ale căsătoriei” aparține doctrinei. În spațiul conflictelor de legi, textul legal [art. 2589 alin. (2) C. civ.] precizează că lex causae este incidentă celor două categorii de efecte ale căsătoriei – efecte personale și efecte patrimoniale – cu exceptările exprese pentru categoria din urmă [art. 2589 alin. (3); art. 2590; art. 2592 C. civ.].

Dintre efectele patrimoniale, vor fi supuse legii menționate la art. 2589 alin. (1) C. civ., doar efectele patrimoniale „pe care această lege le reglementează și de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceștia”. Sub aspectul calificării noțiunilor, „efectele patrimoniale de la care soții nu pot deroga”, sunt circumscrise regimului primar imperativ. Așadar, legea determinată în cascadă, prin cele trei puncte de legătură (reședința obișnuită, cetățenia, lex loci celebrationis), se va aplica relațiilor personale dintre soți și raporturilor juridice reglementate de lege, de la care soții nu pot să deroge. Efect direct al căsătoriei „asupra bunurilor soților, asupra intereselor lor patrimoniale, regimul primar este statutul patrimonial de bază, de ordine publică, incident oricărei (fiecărei) căsătorii”[3].

Prima excepție [de la regula legii aplicabile regimului primar imperativ, adică de la legea prevăzută de art. 2589 alin. (1) C. civ.] privește drepturile soților asupra locuinței familiei, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe. Aspectele menționate sunt supuse legii locului unde locuința este situată.

A doua excepție vizează regimul matrimonial. Noțiunea de „regim matrimonial” este calificată primar ca „ansamblu de norme juridice care guvernează raporturile dintre soți cu privire la drepturile și obligațiile pecuniare ale vieții conjugale, precum și relațiile care privesc gestionarea acestora”[4]. Regimul matrimonial nu intră în sfera legilor determinate în cascadă, menționate de art. 2589 C. civ., ci are propria reglementare (art. 2590-2595 C. civ.).

Regimul matrimonial beneficiază de mai multe texte de lege, spre deosebire de reglementarea anterioară a căsătoriei cu element de extraneitate, în dreptul român. Ceea ce este justificat, având în vedere revenirea la instituția regimului matrimonial, în dreptul substanțial al relațiilor de familie. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat a conținut referiri sumare la legea aplicabilă relațiilor personale și patrimoniale dintre soți.

Începând cu anul 2011, cuvântul de ordine, în ceea ce privește regimul matrimonial în dreptul conflictual, este libertatea de voință. Nu numai palierul alegerii regimului matrimonial este guvernat de autonomia de voință, dar și aspectele privind lex causae. Ambele (alegerea regimului matrimonial, alegerea legii aplicabile regimului matrimonial) implică o libertate condiționată de setul de opțiuni strict reglementat. Cu alte cuvinte, părțile nu se pot abate de la reglementarea expresă, în sensul că pot recurge doar la unul dintre regimurile matrimoniale oferite de lege (regimurile matrimoniale sunt legale) și pot să desemneze, pentru regimul lor matrimonial, numai una dintre legile arătate în Codul civil.

Regulamentul (UE) 2016/1103. Regimul matrimonial este piatra unghiulară a organizării relațiilor dintre soți. El are ca unic izvor căsătoria și este considerat carta patrimonială a familiei[5]. Național sau transfrontalier, regimul matrimonial rămâne o instituție de care nu se poate face abstracție, ci, dimpotrivă, care complică raporturile de cuplu în viața privată internațională.

Deși nu vizează armonizarea dreptului material (național) al statelor, forma consolidată cuprinsă în Regulamentul privind regimurile matrimoniale creează o arie de reflecție cu privire la eventualitatea reglementării regimurilor matrimoniale (în țările care nu le consacră legislativ) și cu privire la necesitatea adoptării unor reglementări comune. În acest context, Regulamentul (UE) 2016/1003 nu definește noțiunea de „căsătorie”. Aceasta rămâne a fi înțeleasă așa cum este reglementată în dreptul național, care, oricum, este variat, unele state incluzând în noțiunea de căsătorie uniunea dintre bărbat și femeie, altele calificând căsătoria ca uniune între persoane de sex diferit sau între persoane de același sex. În schimb, este definit „regimul matrimonial” și este indicată sursa acestuia, sunt menționate regulile de competență jurisdicțională internațională și de eficacitate a hotărârilor străine. Cum s-a menționat, „putem vorbi de un concept european comun, dar și de o noțiune generală a regimulului matrimonial ca având unic fundament căsătoria, independentă de însăși definiția dată căsătoriei”[6].

3. Modalitățile de determinare a legii aplicabile regimului matrimonial

În rândul elementelor care apropie cele două reglementări se înscriu două modalități de determinare a legii aplicabile regimului matrimonial. Extinderea ariei de manifestare a voinței părților este o tendință – în relațiile de familie transfrontaliere. Una dintre expresiile elocvente este lex voluntatis, voința părților având prioritate, atât în dreptul național, cât și în dreptul european.

Codul civil și Regulamentul (UE) 2016/1103 au, ca notă comună, instituirea ambelor modalități de stabilire a legii aplicabile: prin voința părților și cu sprijinul indiciilor de localizare. Ordinea în care operează cele două moduri de determinare a lex causae este aceeași: mai întâi, este la latitudinea părților să desemneze legea aplicabilă și, în subsidiar, intervine determinarea obiectivă.

3.1. Determinarea subiectivă

3.1.1. Variante legale

Codul civil român. În contextul determinării subiective, părțile pot desemna [art. 2590 alin. (2)]:

a. legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișnuită la data alegerii. Nu este necesar ca soții să aibă reședință obișnuită comună, se poate recurge la legea statului reședinței obișnuite a oricăruia dintre ei;

b. legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii. Poate fi aleasă legea cetățeniei unuia sau altuia dintre soți, nu se cere comunitate de cetățenie;

c. legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei. Obligatoriu, această opțiune presupune comunitatea locuinței principale, pentru care nu s-au îndeplinit formalitățile de înregistrare.

Regulamentul (UE) 2016/1103[7]. Părțile au la dispoziție următoarele legi [art. 22 alin. (1)]:

a. legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului;

b. legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți în momentul încheierii acordului.

Lectura textului art. 22 alin. (1) din Regulament permite a se observa că, în cadrul fiecărei variante este cuprins un set de opțiuni.

Art. 22 alin. (1) lit. a):

– „legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului” include posibilitatea de a alege, fie legea statului în care soții sau viitorii soți își au reședința obișnuită, în momentul încheierii acordului (reședința obișnuită comună), fie reședința obișnuită a unuia sau altuia dintre soți ori viitorii soți, în momentul încheierii acordului (reședința obișnuită care aparține exclusiv soțului/viitorului soț, nefiind reședință obișnuită comună);

– „legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți în momentul încheierii acordului”. Varianta cuprinde posibilitatea de a recurge fie la legea cetățeniei unuia dintre soți (viitorii soți)/legea cetățeniei celuilalt soț (sau viitor soț), fie la legea statului a cărui cetățenie o dețin, în comun, soții sau viitorii soți.

Variantele legale între care poate opera alegerea părților sunt determinate în funcție de puncte de legătură care se suprapun. Atât Regulamentul, cât și Codul civil au în vedere reședința obișnuită și cetățenia.

Codul civil pune la dispoziția părților și o soluție pe care o raportează la statul de celebrare a căsătoriei – prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei. Este o variantă care vine să multiplice posibilitățile de alegere a legii aplicabile. Totuși, este posibil ca legea acelui stat, în care soții și-au stabilit prima reședință obișnuită după momentul celebrării căsătoriei, să nu mai exprime actualitatea statutului patrimonial[8]. Afirmația ar fi valabilă, mai ales, dacă a trecut o perioadă îndelungată de timp, de la celebrarea căsătoriei, iar soții au schimbat mai multe reședințe obișnuite comune, pe teritoriile unor țări diferite.

În cazul determinării subiective a legii regimului matrimonial, legile la care trimit normele conflictuale se suprapun până la un anumit punct. Chiar dacă întâlnim (între preferințele legiuitorului) reședința obișnuită și cetățenia, diferă unele aspecte, care privesc desemnarea legii și localizarea regimului matrimonial.

Ceea ce reglementează Codul civil este a treia opțiune de alegere a legii, respectiv „legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei” [art. 2590 alin. (2)]. De la momentul celebrării căsătoriei, soții pot schimba reședința obișnuită comună – oricâte locuințe principale vor fi schimbate (pe teritoriile unor state diferite), cea care va fi luată în calcul, ca variantă eligibilă, va fi prima reședință obișnuită comună.

Din punct de vedere terminologic, ambele acte normative utilizează „reședința obișnuită”, ca element principal de legătură. Codul civil conține calificarea noțiunii de „reședință obișnuită” [art. 2570 alin. (1) și (2)]. Reședința obișnuită a persoanei fizice este înțeleasă ca locuință principală, pentru care nu s-au îndeplinit formalitățile legale în vederea înregistrării. Pentru determinarea reședinței obișnuite se iau în calcul circumstanțele personale și profesionale ce indică o legătură durabilă cu un anume stat ori intenția de a stabili astfel de legături.


[1] Regulamentul (UE) 2016/1103 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale a fost publicat în JO L 183/1 din 8.07.2016. Regulamentul (UE) 2016/1104 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate a fost publicat în JO L183/30 din 8 iulie 2016.

[2] Cu privire la legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei, a se vedea, C.-M. Crăciunescu, Familia, în M. Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Studii și comentarii. Sinteza propunerilor de modificare și completare a noului Cod civil, vol. IV, Cartea a VI-a, Prescripția extinctivă, Cartea a VII-a, Dispoziții de drept internațional privat (art. 2500-2664), Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 324-327.

[3] E. Florian, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 102.

[4] B.D. Moloman, Dicționar de dreptul familiei, cu termenii și expresiile juridice traduse în franceză, italiană și spaniolă, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 291.

[5] Ph. Malaurie, L. Aynès, Les régimes matrimoniaux, 2e édition, Defrénois, Paris, 2007, p. 7.

[6] M. Avram, Regimuri patrimoniale în cazul cuplurilor din afara căsătoriei, în Revista Română de Drept Privat nr. 3/2018, p. 43.

[7] Cu privire la impactul autonomiei de voință asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale și efectelor patrimoniale ale parteneriatelor întegistrate, a se vedea, C. Grieco, The role of party autonomy under the regulations on matrimonial property regimes and property consequences of registered partnerships: some remarks on the coordination between the legal regime established by the new regulations and other relevant instruments on european private international law, în Cuadernos de Derecho Transnacional, vol. 10, nr. 2/2018, pp. 472-475.

[8] În acest sens, C. Dariescu, Impactul Regulamentului (UE) 2016/1103 asupra normelor conflictuale românești privind regimul matrimonial, în Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Științe Juridice, Tomul LXIV, nr. 1/2018, pp. 37 și 38.

Legea aplicabilă regimului matrimonial: două reglementări paralele was last modified: ianuarie 8th, 2019 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii