Remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Organizarea şi funcţionarea CNSC (Legea nr. 101/2016)
Redacția ProLege - mai 1, 2016Actul normativ publicat în Monitorul Oficial | Sumar |
Legea nr. 101/2016 (M. Of. nr. 393 din 23 mai 2016) |
Cap. I („Dispoziții generale”) Cap. II („Notificarea prealabilă”) Cap. III („Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională”) Cap. IV („Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului”) Cap. V („Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor”) Cap. VI („Sistemul de remedii judiciar”) Cap. VII („Dispoziții speciale”) Cap. VIII („Dispoziții tranzitorii și finale”) |
În M. Of. nr. 393 din 23 mai 2016, a fost publicată Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
În continuare, vom prezenta structura respectivei legi.
Cap. I („Dispoziții generale”)
Cap. II („Notificarea prealabilă”)
Cap. III („Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională”)
Cap. IV („Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului”)
Cap. V („Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor”)
Cap. VI („Sistemul de remedii judiciar”)
Cap. VII („Dispoziții speciale”)
Cap. VIII („Dispoziții tranzitorii și finale”)
Vom prezenta, în continuare, câteva dintre prevederile respectivei legi.
Cap. I („Dispoziții generale”) din Legea nr. 101/2016
Cap. I prevede, printre altele, faptul că respectiva lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Legea în discuție se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.
Mai este reglementat și scopul respectivei legi, acela al asigurării, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor.
Cap. II („Notificarea prealabilă”) din Legea nr. 101/2016
Cap. II stabilește, printre altele, faptul că sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în anumite termene, în funcție de mai multe criterii.
Cap. III („Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională”) din Legea nr. 101/2016
Cap. III dispune asupra termenului de contestare şi efectele contestaţiei, asupra elementelor contestaţiei, asupra soluţionării contestaţiei, asupra suspendării procedurii de atribuire, reglementează, de asemenea, termenul de soluţionare a contestaţiei, precum și soluţiile pe care le poate pronunţa Consiliul.
Cap. IV („Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului”) din Legea nr. 101/2016
Cap. IV prevede, printre altele, faptul că deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către oricare dintre părţile cauzei, cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare.
De asemenea, în calea de atac a plângerii nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa Consiliului. De asemenea, nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul contestaţiei şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
Cap. V („Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor”) din Legea nr. 101/2016
Cap. V stabilește modul de organizare şi funcţionare, reglementează statutul personalului Consiliului.
Cap. VI („Sistemul de remedii judiciar”) din Legea nr. 101/2016
Cap. VI dispune asupra sistemului de remedii judiciar, asupra soluţionării litigiilor în instanţa de judecată, asupra nulității contractelor,
Cap. VII („Dispoziții speciale”) din Legea nr. 101/2016
Cap. VII conține dispoziţii speciale, printre altele, asupra faptului că la nivelul Consiliului se organizează întâlniri lunare ale membrilor, în care sunt discutate problemele de drept care au condus la pronunţarea de soluţii diferite în cauze similare. De asemenea pot fi discutate aplicarea şi interpretarea reglementărilor nou-apărute.
Problemele de drept prevăzute la alin. (1) sunt analizate, în prealabil, de către unul sau mai mulţi membri ai Consiliului desemnat/desemnaţi de preşedintele acestuia, care prezintă un studiu asupra acestora, cu referire şi la practica la nivelul Consiliului şi cea judiciară naţională şi europeană, în care, în mod obligatoriu, îşi expune/îşi expun opinia motivată, studiu care se supune dezbaterii membrilor.
De asemenea, pentru unificarea practicii administrativ-jurisdicţionale, Consiliul organizează semestrial seminare cu judecători din cadrul instanţelor judecătoreşti şi specialişti din cadrul ANAP, precum şi alte categorii de experţi.
Cap. VIII („Dispoziții tranzitorii și finale”) din Legea nr. 101/2016
Cap. VIII prevede, printre altele, faptul că dispoziţiile respectivei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare.
Art. 69 stabilește faptul că contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse.
Dispoziţiile respectivei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.
Contestaţiile depuse, în condiţiile legii, la poştă, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân supuse soluţionării conform legii în vigoare la data la care au fost depuse, chiar dacă sunt înregistrate la Consiliu/instanţa de judecată după această dată.
Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a respectivei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.
În fine, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a respectivei legi, prin hotărâre a Guvernului se suplimentează numărul de posturi pentru instanţele judecătoreşti, în vederea ocupării unui număr de 48 de posturi de judecător şi 16 posturi de grefier pentru curţile de apel şi, respectiv, 50 de posturi de judecător şi 50 de posturi de grefier pentru tribunale. Posturile de judecător şi grefier suplimentate în baza respectivei legi vor fi repartizate curţilor de apel şi, respectiv, tribunalelor, în funcţie de numărul de cauze care au ca obiect cereri ce corespund tipurilor de acţiuni prevăzute de prezenta lege. Finanţarea se va face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, până la proxima rectificare bugetară.
Alte prevederi relevante din legea nr. 101/2016
Respectiva lege transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.