Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018De aceea, ne vom referi întâi la o cauză des invocată în motivarea hotărârilor ce abordează ne bis in idem din perspectiva MEA, cauză ce abordează același principiu din punctul de vedere al CAAS. În acest context, trebuie făcută mențiunea că întregul acquis Schengen a intrat în competența jurisdicțională a Curții de Justiție ca urmare a Protocolului privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexă la Tratatul de la Amsterdam. Astfel, continuitatea ideației jurisprudențiale de la interpretarea CAAS la cea a deciziei-cadru privind MEA apare ca naturală și evidentă de vreme ca ambele acte se referă la aspecte ce privesc cooperarea judiciară în materie penală într-o versiune potențată, ce excede tiparele clasice.
II.1. Hotărârea Curții din 11 februarie 2003 în cauzele reunite C-187/01 și C-385/01, având ca obiect cererea de decizie preliminară în procedurile penale privindu-i pe Hüseyin Gözütok și Klaus Brügge[6]
Hotărârea se referă la interpretarea, în baza unei trimiteri preliminare, de către Curtea de Justiție, a dispozițiilor art. 54 din CAAS.
Ca urmare a art. 1 din Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexă la Tratatul de la Amsterdam, Consiliul a adoptat la 20 mai 1999, Decizia 1999/436/CE, prin care a determinat, în conformitate cu prevederile relevante din TCE[7] și TUE, temeiul juridic pentru fiecare din prevederile și deciziile care alcătuiesc împreună acquis-ul Schengen. Consiliul a selectat astfel, art. 31 și 34 TUE (în varianta consolidată post-Amsterdam și Nisa), ce fac parte din Titlul VI TUE: „Prevederi cu privire la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală”, ca temei juridic pentru integrarea art. 54-58 din CAAS. Aceste din urmă prevederi alcătuiesc Capitolul 3, intitulat „Aplicarea principiului ne bis in idem”, din Titlul III „Poliție și securitate” din CAAS.
În anul 1996, Hüseyin Gözütok, cetățean turc, rezident în Regatul Țărilor de Jos, a fost depistat, cu ocazia unor percheziții, în posesia unei cantități semnificative de droguri. Dosarul penal format a fost definitiv închis printr-o tranzacție încheiată de procuror cu susnumitul, presupunând plata unei sume de bani de către acesta, procedură care nu implica nicio intervenție din partea vreunei instanțe judecătorești, dar, în conformitate cu dreptul penal olandez închidea orice posibilitate de continuare a urmăririi în cauză sau de deschidere a unei alte proceduri penale pentru aceleași fapte.
Ulterior închiderii cauzei de către Ministerul Public olandez (Openbaar Ministerie), autoritățile germane, ca urmare a depistării de tranzacții bancare suspecte efectuate de același Hüseyin Gözütok, coroborate cu informațiile rezultate din ancheta la care a fost supus acesta în Țările de Jos, l-au arestat, iar apoi l-au trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. După ce susnumitul a fost condamnat în fond, a beneficiat de încetarea procesului penal în apel, în recursul judecat de Curtea de Apel din Köln (Oberlandsgericht Köln), instanța a formulat o cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea art. 54 din CAAS, articol cu următorul conținut: „O persoană împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre definitivă într-un proces pe teritoriul unei părți contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă pentru aceleași fapte, dacă pedeapsa a fost fixată, are putere de lucru judecat, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată conform legii părții contractante care a pronunțat sentința”[8].
Întrebarea preliminară adresată Curții de Justiție de către Oberlandsgericht Köln a fost următoarea: „Există vreun impediment în Republica Federală Germania, bazat pe art.54 CAAS, dacă, potrivit legii olandeze, o acțiune penală bazată pe aceleași fapte nu mai e posibilă? În particular, există vreun impediment la trimiterea în judecată atunci când o decizie a parchetului de a înceta procedurile după îndeplinirea condițiilor impuse printr-o tranzacție (în conformitate cu dreptul olandez), care potrivit legii unui alt stat membru necesită o aprobare judecătorească, împiedică acțiunea penală înaintea unei instanțe judecătorești olandeze?”.
În ceea ce îl privește pe Klaus Brügge, cetățean german, acuzat de parchetul din Belgia că a agresat fizic o persoană, căreia i-a produs vătămări corporale ce au avut ca și consecință o incapacitate temporară de muncă și astfel i-a cauzat un prejudiciu pentru recuperarea căruia victima s-a constituit parte civilă în cauză, acesta a fost trimis în judecată înaintea Judecătoriei din Veurne (Rechtbank van eerste aanlag te Veurne). În timpul judecății cauzei penale în Belgia, desfășurând o anchetă cu același obiect, Parchetul din Bonn a încheiat o tranzacție ce era scutită de aprobare judecătorească cu Klaus Brügge, încetând definitiv urmărirea penală față de acesta după ce susnumitul a achitat o sumă de bani stabilită ca obligație de către procuror.
În aceste condiții, Judecătoria din Veurne a formulat următoarea întrebare preliminară adresată Curții de Justiție: „În temeiul art. 54 CAAS, are posibilitatea parchetul belgian să ceară unui cetățean german să compară în fața unei instanțe penale belgiene, în scopul de a fi condamnat pentru aceleași fapte pentru care parchetul din Germania i-a oferit acestuia o tranzacție, constând în încetarea acțiunii penale după plata unei sume de bani, care ulterior a fost plătită de cel acuzat?”.
Cele două cauze au fost conexate întrucât privesc aceeași problemă juridică: dacă o tranzacție judiciară făcută doar de procuror cu inculpatul, în condițiile în care legea statului membru în care a fost făcută nu cere aprobarea judecătorească a tranzacției determină sau nu aplicarea principiului ne bis in idem într-un alt stat în baza art. 54 din CAAS. Sau, mai sintetic, se aplică sau nu art. 54 CAAS în cazul deciziilor procurorului de a pune capăt unei acțiuni penale bazată pe o tranzacție nesancționată de instanță în aceleași condiții ca și în cazul unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare la o pedeapsă?
Interpretarea Curții dată art. 54 CAAS prin prezenta hotărâre este bazată pe un raționament deductiv și are un profund caracter teleologic.
Ceea ce este cu adevărat important, după cum rezultă din motivare, este scopul tranzacției încheiate între procuror și inculpat și anume stingerea cu caracter definitiv a acțiunii penale față de un anumit inculpat pentru o anumită faptă. În acest sens, nu contează de fapt, dacă decizia judiciară având o astfel de finalitate este luată exclusiv de procuror, fără vreo aprobare sau încuviințare din partea instanței, câtă vreme sistemul de drept procesual penal al statului respectiv permite acest lucru.
Interpretând teleologic, Curtea arată în cadrul pct. 26 din hotărâre că „Din modul de formulare al art. 54 CAAS este clar faptul că o persoană nu poate fi trimisă în judecată într-un stat membru pentru aceleași fapte pentru care cauza a fost închisă definitiv într-un alt stat membru”.
În cadrul pct. 27-29 din hotărâre, Curtea învederează, pe de o parte, că îndeplinirea unei obligații stabilite de către parchet prin tranzacție, de către un inculpat, echivalează cu o pedeapsă, iar, pe de altă parte, că procurorul este o autoritate abilitată să joace un rol în administrarea justiției în statele în care acesta este autorizat să încheie tranzacții cu inculpații.
Cu privire la absența dintr-o procedură tranzacțională a vreunei instanțe, pct. 31 din hotărâre arată că acest lucru nu este neapărat necesar din perspectiva art. 54 din CAAS.
Astfel, pe calea interpretării, Curtea de Justiție s-a îndepărtat foarte mult de la textul art. 54 CAAS, admițând că și actele procurorilor, chiar și cele de încetare a acțiunii penale în baza unei tranzacții nesupuse verificării de o instanță judecătorească generează efectul ne bis in idem întocmai ca o hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești. Elementele centrale ce justifică o asemenea interpretare extensivă sunt: încrederea reciprocă pe care statele membre trebuie să o aibă față de sistemele de justiție penală a altor state membre și scopul final al tranzacției încheiate de procuror cu inculpatul, acela de a pune capăt definitiv litigiului, scop ce este realizat în egală măsură pe această cale ca și printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Este clar faptul că instanța Uniunii vede în necesitatea intervenției unei instanțe judecătorești care să sancționeze tranzacția judiciară a procurorului o simplă formalitate și o hiperprocedurizare (a se vedea pct. 35 din motivarea hotărârii).
Concluzia la care ajunge Curtea de la Luxembourg în finalul silogismului juridic este că „principiul ne bis in idem prevăzut de art. 54 CAAS se aplică, de asemenea, procedurilor prin care continuarea acțiunii penale sau inițierea unei alte acțiuni penale este împiedicată, proceduri prin care procurorul, într-un stat membru, poate pune capăt, fără implicarea vreunei instanțe judecătorești, unei acțiuni penale inițiate în acel stat, după ce acuzatul și-a îndeplinit anumite obligații și, în particular, a plătit o anumită sumă de bani stabilită de procuror” (pct. 48 din hotărâre).
II.2. Hotărârea Curții (Camera a doua) din 18 iulie 2007, pronunțată în cauza C-288/05 având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura penală împotriva lui Jürgen Kretzinger, în prezența Hauptzollamt Augsburg[9]
Cu două ocazii diferite, cea dintâi în anul 1999, iar cea de-a doua în anul 2000, Jürgen Kretzinger, cetățean german a condus un camion în care transporta țigări de contrabandă introduse în Grecia din afara spațiului Uniunii Europene, prin Italia și Germania, cu scopul comercializării lor pe piața britanică. În primul caz, după ce a fost prins de Guardia di Finanza, acesta a fost trimis în judecată, iar ulterior condamnat definitiv (la un an și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei) în lipsă, pentru import și deținere în Italia de mărfuri de contrabandă precum și pentru sustragerea de la plata taxelor vamale pentru țigările importate.
În al doilea caz, în mod similar, a fost prins în Italia, a fost reținut și arestat preventiv, după care s-a întors în statul al cărui cetățean era, Germania. Și de această dată, a fost condamnat în lipsă, în Italia, la o pedeapsă de doi ani închisoare cu executare.
Având cunoștință de condamnările din Italia, parchetul german l-a trimis în judecată pe inculpat, iar instanța germană de fond, l-a condamnat pe acesta (aplicându-i câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare din cele două fapte) pentru infracțiunea de sustragere de la plata taxelor vamale născute din importul bunurilor de contrabandă în Grecia, infracțiune pedepsită de art. 374 din Codul fiscal german. În apel, Bundesgerichtshof a analizat problema aplicării principiului ne bis in idem, în varianta prevăzută de art. 54 CAAS, având în vedere că inculpatul Kretzinger a fost anterior condamnat în Italia pentru faptele respective. Totuși exista o diferență între infracțiunile pentru care a fost condamnat în Italia și cea judecată în Germania, acestea din urmă referindu-se la o evaziune fiscală săvârșită practic în Grecia, în dauna bugetului acestei țări. Această situație a întemeiat cea dintâi întrebare preliminară adresată de instanța germană de apel Curții de Justiție: dacă infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în Italia și cele pentru care a fost condamnat nedefinitiv în Germania reprezintă sau nu „aceleași fapte” din perspectiva art. 54 CAAS.
Un alt semn de întrebare pentru instanța de apel germană a fost acela referitor la comportamentul pasiv al autorităților judiciare italiene care nu au întreprins nimic pentru a-l aduce în țară pe condamnat în scopul de a-și executa pedeapsa închisorii cu executare. În legătură cu această problematică, instanța de apel germană a adresat mai multe întrebări preliminare referitoare la aplicarea în cauză a Deciziei-cadru 2002/584/JAI raportat la pedepsele pe care Krezinger trebuia să le execute în Italia.
Raționamentul Curții s-a concentrat pe noțiunea de „aceleași fapte” din perspectiva aplicării principiului ne bis in idem. Astfel, Curtea a reamintit, în cadrul pct. 29 din hotărâre că „a constatat deja, pe de o parte, la punctul 36 din Hotărârea din 9 martie 2006, Van Esbroeck (C‑436/04, Rec., p. I‑2333), că unicul criteriu relevant pentru aplicarea art. 54 din CAAS este acela al identității actelor materiale, înțeles ca existența unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele și, pe de altă parte, la punctul 42 din aceeași hotărâre, că acest criteriu se aplică independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat (a se vedea de asemenea Hotărârea din 28 septembrie 2006, Van Straaten, C‑150/05, Rec., p. I‑9327, punctele 48 și 53)”.
Având în vedere criteriul indicat anterior și anume cel al identității actelor materiale, cu definiția dată mai sus, pct. 34 din hotărâre arată că „se impune a confirma faptul că instanțele naționale competente, chemate să stabilească dacă există identitate de acte materiale, trebuie să se limiteze la a analiza dacă acestea constituie un ansamblu de fapte indisolubil legate în timp, în spațiu, precum și prin obiectul lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Van Esbroeck, citată anterior, punctul 38), fără a considera ca fiind relevante aprecieri întemeiate pe interesul juridic protejat”.
Punctul 37 din hotărâre completează raționamentul, furnizând astfel și răspunsul final la prima întrebare prealabilă, în următorul sens: „fapte constând în dobândirea de tutun străin de contrabandă într–un stat contractant și în importul și deținerea aceluiași tutun în alt stat contractant, caracterizate de circumstanța că inculpatul, care a fost urmărit în cele două state contractante, avea de la început intenția de a transporta tutunul, după prima intrare în posesie, către o destinație finală, traversând mai multe state contractante, reprezintă conduite care pot intra sub incidența domeniului de aplicare al noțiunii «aceleași fapte» în sensul articolului 54. Aprecierea definitivă în această privință revine instanțelor naționale competente”.
[6] ECLI:EU:C:2003:87, în format electronic, în limba engleză, la pagina http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsftext=&docid=48044&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=446188, accesată la data de 9 ianuarie 2018, traducere proprie.
[7] TCE=Tratatul instituind Comunitatea Europeană, abreviere folosită în continuare în cadrul prezentului studiu.
[8] Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, încheiată între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, în limba română, în format electronic la pagina http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/Conventia%20Schengen.pdf, accesată la data de 9 ianuarie 2018.
[9] ECLI:EU:C:2007:441, publicată în limba română, în format electronic, la pagina http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5e15a2646fb1d4618881ae027728631c4.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4PaNuKe0text=&docid=62753&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=466628, accesată la data de 9 ianuarie 2018.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.