Introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal: probleme de constituționalitate

Abstract

“Introduction of a party with civil liability in the criminal proceedings: constitutionality issues” 

Abstract

In this study, the authors examine, by referring to the evolutions of the recent constitutional and conventional case law, the applicable regulation in the matter of participation of a party with civil liability in the criminal proceedings, in order to show any deviation from the constitutional standard which may, in the issue, affect the lawfulness of the final criminal decision and the process for restoration of the position prior to the commission of the crime, by recovering damages.

The structure and the body of the study reveal the comments on the trans-border organized crime, on the solutions of the Code of criminal procedure, on the institution of introduction of a party with civil liability in the criminal proceedings, on the regulation of the year 1969, on the provisions of art. 20 par. (1) and art. 21 par. (1) of the Code of criminal procedure, on the recent case law of the Constitutional Court of Romania, on the participation of the party with civil liability in the preliminary chamber procedure, on ensuring compliance with the constitutional rule and case law, on the enforcement of art. 6 of the European Convention of Human Rights.

Finally, the authors put forward certain proposals as regards the parties’ introduction in the proceedings.

Keywords: party with civil liability; criminal proceedings; case law; preliminary chamber procedure.

Astfel cum au statuat și Parlamentul European, precum și Consiliul[1], câștigul financiar constituie principalul motiv care stă la baza criminalității organizate transfrontaliere, inclusiv a organizațiilor criminale de tip mafiot. Putem fără îndoială afirma la nivel axiomatic că pentru numeroase fapte sancționate penal[2] câștigul ilicit reprezintă o componentă majoră, dacă nu esențială, a motivației infracționale, la fel cum restabilirea ordinii de drept încălcate, a status quo-ului anterior săvârșirii infracțiunii, dar și perspectiva preventivă, presupun cu necesitate și recuperarea prejudiciului astfel cauzat, interesul major asociat acestei chestiuni fiind reflectat atât de preocuparea legiuitorului (național ori supranațional[3]), cât și de atenția acordată de societate în general, (inclusiv) în raport de dezbaterile și controversele publice[4] care au loc.

Dacă la nivel teoretic dezlegarea a intervenit prin consacrarea principială a răspunderii (civile) pentru repararea prejudiciilor la nivelul inculpatului-condamnat, precum și a persoanelor chemate să răspundă civil pentru acțiunile sau inacțiunile acestuia, dezvoltările de ordin practic se dovedesc de multe ori numeroase și complexe. În multe situații, în particular, în cazul infracționalității cu un grad mai mare de sofisticare (inclusiv, e.g., prin componente de crimă organizată, spălare de bani, corupție sau fraudă fiscală[5], mijloace electronice etc. și care presupun și comportamente menite să asigure folosul infracțional) prejudiciile cauzate sunt atât de oneroase încât nu permit în mod practic recuperarea de la o singură persoană, depășind adesea resursele inculpatului condamnat. Astfel, în practică, problema participării la procesul penal a altor persoane care pot răspunde civil se pune în mod acut și necesită, în opinia noastră, inclusiv în scopul prevenirii oricăror probleme de legalitate care pot afecta executarea hotărârii penale, o rezolvare legislativă completă, coerentă, conformă cu standardele de nivel convențional și constituțional și, în mod esențial, justă, de natură să respecte și să garanteze toate drepturile persoanelor implicate.

În raport de considerentele expuse, materialul de față își propune să analizeze, prin raportare la evoluțiile jurisprudenței constituționale și convenționale recente, reglementarea în vigoare în materia participării la procesul penal a persoanei responsabile civilmente, pentru a semnala devierile de la standardul constituțional de natură, în ultimă instanță, să afecteze legalitatea hotărârii penale definitive și procesul de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin recuperarea prejudiciului.

În concret, vom demonstra în cele ce urmează că, din chiar debutul procedurii de atragere a răspunderii civile a altor persoane (i.e., partea responsabilă civilmente) în procesul penal, soluțiile Codului de procedură penală în vigoare apar ca antagonice, contrare filosofiei acestuia și jurisprudenței constituționale recente, necesitând de urgență o intervenție legislativă pentru remediere.

Pornim astfel analiza noastră de la constatarea că instituția introducerii în procesul penal a părții responsabile civilmente, reglementată de dispozițiile art. 20 alin. (1) și, respectiv, art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești”[6], iar, „introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)”[7], reia în mod identic soluțiile reglementate de art. 15 alin. (2) („constituirea ca parte civilă se poate face (…) până la citirea actului de sesizare”) și 16 alin. (1) din Codul anterior[8] („introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare”).

Inițiativa adoptării legii procesual-penale în prezent în vigoare a pornit de la realitatea – constatată practic – că anterioara reglementare, adoptată la nivelul anului 1969, „a trebuit inițial să facă față rigorilor procesului penal ale statului totalitar, pentru ca ulterior, cu multiple modificări, să fie adaptat exigențelor unui stat democratic[9]. Or, soluțiile legislative în materia introducerii în proces a părții responsabile civilmente nu au fost niciodată revizuite în perioada în care legea anterioară, concepută, după cum am arătat, la standardele statului totalitar, s-a aflat în vigoare, la fel cum nu au fost vizitate nici ulterior, în contextul legii noi, care a adus, după cum se cunoaște, modificări majore în filosofia procesului penal. În consecință, de lege lata, introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente continuă să rămână corelată cu momentul procesual al „începerii cercetării judecătorești”, marcat, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 374 și art. 367 alin. (1) Cod procedură penală, prin aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri, în momentul în care cauza se află în stare de judecată.

În totală discrepanță cu prevederile Titlului III al Părții Generale a Codului de procedură penală[10], care recunosc părții responsabile civilmente o arie largă de drepturi și garanții procedurale[11] în procesul penal, aferente calității expres acordate de parte, prevederile art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) Cod procedură penală[12] limitează în mod nejustificat exercițiul efectiv al acestora din urmă și plasează partea responsabilă civilmente într-o poziție discriminatorie, de inegalitate, prin excluderea unor etape întregi din procesul penal (cum ar fi urmărirea penală sau procedura camerei preliminare), la care participarea părții responsabile civilmente urmează a fi posibilă sau nu, în funcție exclusiv de manifestarea de voință a părții civile. Cu alte cuvinte, exercițiul efectiv al unor drepturi procedurale recunoscute de lege unei părți la proces este supus opțiunii oponentului său în cadrul aceluiași proces, ceea ce, astfel cum vom demonstra în continuare, nu poate fi primit în raport de standardele convenționale și constituționale.

Prevederile art. 20 alin. (1) și 21 alin. (1) din Codul de procedură penală se plasează în contradicție cu normele constituționale în raport de jurisprudența recentă a Curții Constituționale a României[13] („CCR”) în materia participării părții responsabile civilmente în procedura camerei preliminare reglementată de prevederile art. 342 și urm. Cod procedură penală[14].

Astfel, CCR a statuat la nivel de principiu împrejurarea că: „atât în etapa fondului camerei preliminare, cât și în faza de control judiciar [a contestației, n.n.], legiuitorul trebuie să ofere părții (…) responsabile civilmente aceleași drepturi ca și inculpatului[15]. Potrivit CCR, numai prin citarea obligatorie a părții responsabile civilmente[16] și asigurarea exercițiului efectiv al drepturilor de procedură, se realizează atât imperativele principiului contradictorialității[17], cât și a celorlalte dispoziții de la art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („CEDO”), astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanță judecătorească[18].

În consecință, conformitatea cu normele constituționale nu este asigurată decât prin participarea persoanei responsabile civilmente în procedura camerei preliminare, soluție în raport de care dispozițiile art. 20 alin. (1) și, respectiv, 21 alin. (1) Cod procedură penală, care amână posibilitatea introducerii în proces a părții responsabile civilmente până la un moment ulterior epuizării procedurii camerei preliminare apar în mod flagrant drept neconstituționale.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] În preambulul Directivei 2014/42/UE din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, par. 1.

[2] De exemplu, infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni de corupție și de serviciu, evaziune fiscală etc.

[3] E.g., „În contextul procedurilor penale, bunurile pot fi înghețate și în vederea unei posibile restituiri ulterioare sau pentru a garanta compensarea prejudiciilor cauzate de o infracțiune” (idem nota 1, par. 29).

[4] Spre exemplu, dezbaterile publice asociate înființării Agenției de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale.

[5] Și care rezultă, adesea, în prejudicii materiale semnificative.

[6] Art. 20 alin. (1) Cod procedură penală.

[7] Respectiv, „până la începerea cercetării judecătorești”; art. 21 alin. (1) Codprocedură penală.

[8] Codul de procedură penală al României, 12 noiembrie 1968, Republicare 1997.

[9] A se vedea Expunerea de motive a Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Secțiunea a 2-a, „Motivul emiterii actului normativ”.

[10] Denumit „Participanții la procesul penal”, n.n.

[11] Art. 86 raportat la art. 81 Cod procedură penală.

[12] Incluse în Titlul II („Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal”) din Partea Generală.

[13] A se vedea, e.g., D.C.C. nr. 358 din 7 mai 2015 (M. Of. nr. 432 din 17 iunie 2015); D.C.C. nr. 631 din 8 octombrie 2015 (M. Of. nr. 831 din 6 noiembrie 2015, D.C.C. nr. 641 din 11 noiembrie 2014(M. Of. nr. 877 din 5 decembrie 2014).

[14] Partea Specială, Titlul II („Camera preliminară”).

[15] D.C.C. nr. 631 din 8 octombrie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin.(2) și (3), art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (2) și art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, par. 30; Idem, D.C.C. nr. 641 din 11 noiembrie 2014, par. 63 și urm.

[16] Idem, D.C.C. nr. 631 din 8 octombrie 2015, par. 30.

[17] Ibidem, par. 27.

[18] Ibidem, par. 33.

Introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal: probleme de constituționalitate was last modified: iulie 6th, 2016 by Liana Iacob

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii