Introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal. Analiză cauză

Abstract

The introduction of the educational institution as civilly liable party in the civil side of the criminal trial. Case anlysis

 

Abstract

The case submitted for review raises two issues. First, whether the parents and the teacher responsible for supervising the student can be simultaneously introduced in the civil side of the criminal trial as civilly liable parties in order to be held responsible along with the minor defendant. Second, if the supervising theacher was not identified, can the educational institution be held responsible as liable civilly party instead?

 The article describes the legal framework that can be used to hold the parents, the teachers and the educational institution accountable civilly for damage caused by minor students who are criminally responsible. Also, the doctrine and the jurisprudence regarding this subject are presented.

Keywords: civilly liable party, the tort action resulting from a crime, parents, pupils, teacher supervisor, educational institution, the basis of the obligation to supervise

  1. I. PRACTICĂ JUDICIARĂ

Într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu[1], s-a reținut că la data de 22.01.2014, în incinta unei școli, un inculpat minor, în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a, a pus piedică persoanei vătămate, elevă în clasa a II-a, în timp ce aceasta urca scările împreună cu colegele sale de clasă, fapt ce a determinat căderea pe scări a persoanei vătămate și ruperea dinților incisivi superiori definitivi. Totodată, persoana vătămată a suferit la nivelul corpului leziuni care au necesitat între 3-4 zile de îngrijiri medicale. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că funcția masticatorie a persoanei vătămate a fost afectată, fiind necesare unele intervenții chirurgicale pentru a reface dantura.

Având în vedere vârsta inculpatului la momentul comiterii faptei, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, concluzionându-se că inculpatul a acționat cu discernământ.

În faza de urmărire penală, procurorul a omis să introducă părțile responsabile civilmente, deși partea civilă a solicitat acest lucru.

În fața instanței, avocatul părții civile a solicitat introducerea părinților inculpatului și a profesorului responsabil cu supravegherea elevului ca părți responsabile civilmente, ca să răspundă civil în solidar cu inculpatul. Instanța a admis cererea de introducere a părinților în temeiul art. 1372 C. civ. Cu privire la introducerea institutorului responsabil cu supravegherea, instanța a formulat o adresă la unitatea școlară, în care a solicitat indicarea profesorului responsabil cu supravegherea inculpatului. Unitatea școlară a răspuns că profesorul supraveghetor nu poate fi identificat, întrucât instituția de învățământ nu avea în momentul comiterii faptei, o evidență a cadrelor didactice responsabile cu supravegherea.

Față de răspunsul primit de la instituția de învățământ, s-a decis introducerea școlii ca parte responsabilă civilmente în temeiul art. 1372 C. civ. și a prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011; instanța a motivat introducerea școlii ca parte responsabilă civilmente prin faptul că era obligatorie desemnarea de către unitatea de învățământ a unui cadru didactic care să fie de serviciu pe școală[2].

În cauza penală s-a încheiat o tranzacție între părți prin care inculpatul în solidar cu părinții săi s-au obligat să achite pretențiile civile, în urma acestui act de dispoziție, partea civilă, prin reprezentant legal, a retras plângerea prealabilă, iar instanța, a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) C. pr. pen. și a luat act de tranzacția părților în baza art. 23 alin. 1 C. pr. pen.

 

  1. II. COMENTARIU CAUZĂ
  2. 1. Noțiunea de parte responsabilă civilmente

Partea responsabilă civilmente este persoana fizică sau juridică care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces și este parte în procesul penal (art. 86 C. pr. pen.).

Din analiza dispozițiilor art. 86 C. pr. pen. rezultă că partea responsabilă civilmente se prezintă ca un subiect pasiv secundar în procesul penal, deoarece este parte numai în acțiunea civilă care este accesorie acțiunii penale. Această parte figurează ca un terț care nu a contribuit la comiterea infracțiunii generatoare de prejudiciu, dar care va fi ținut să răspundă civil pentru paguba suferită de victima infracțiunii.

Răspunderea părții responsabile civilmente poate fi de natură legală sau convențională,

iar aceasta poate răspunde singură sau în solidar și poate fi introdusă forțat în cauză sau poate interveni voluntar.

Față de persoana vătămată și celelalte două părți, partea responsabilă civilmente are o poziție autonomă, acționând alături, dar și distinct față de acestea, apărându-și propriile interese legitime, dispunând de majoritatea drepturilor de care beneficiază: inculpatul, persoana vătămată și partea civilă în cadrul laturii civile a cauzei și având posibilitatea să le exercite în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile. Cu toate acestea, partea responsabilă civilmente nu răspunde pentru obligațiile strict personale ale inculpatului, de exemplu, plata pensiei de întreținere pentru copilul minor care nu își au cauza generatoare într-o infracțiune[3].

Persoana responsabilă civilmente poate fi introdusă „forțat” în procesul penal, la cererea părții civile, în tot cursul urmăririi penale, de către procuror, fie în faza judecății, de către instanța de judecată, până la începerea cercetării judecătorești, conform art. 21 C. pr. pen.

Introducerea părții responsabile civilmente este posibilă și după începerea cercetării judecătorești, dar se poate realiza numai cu consimțământul acesteia[4]. În cazul în care se opune introducerii, după începerea cercetării judecătorești, instanța va respinge cererea de introducere în proces ca tardivă[5].

Participarea voluntară sau din propria inițiativă a părții responsabile civilmente vizează situația în care poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță de judecată luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției, potrivit art. 21 alin. 3 C. pr. pen. Momentul intervenției sale se justifică prin aceea că procesul penal nu trebuie să sufere întârzieri datorită unei tardive interveniri a părții în proces și este de natură să determine o mai promptă intervenție din partea acesteia[6].

Declarația de constituire ca parte responsabilă civilmente în proces poate fi formulată în scris sau oral. În cazul în care constituirea este făcută oral, organul judiciar are obligația să consemneze constituirea de parte responsabilă civilmente. În situația în care constituirea are loc în faza de urmărire penală, organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal în acest sens. În cazul în care constituirea este făcută oral în fața instanței de judecată, judecătorul va lua act de constituire prin încheierea de ședință.

Pentru a participa în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente este necesar ca persoana fizică să dispună de capacitate deplină de exercițiu, iar persoana juridică să dețină personalitate juridică în condițiile legii civile[7].

Calitatea de parte responsabilă civilmente încetează în cazul în care partea civilă renunță la pretențiile civile formulate. Partea responsabilă civilmente nu are dreptul să se opună în acest sens[8].

Pot avea calitatea de parte responsabilă civilmente următoarele persoane fizice și juridice: persoanele care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești sunt obligate să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție, asigurătorul de răspundere civilă, fondul de protecție al victimelor străzii, comitenții pentru prejudiciile cauzate terților prin faptele ilicite delictuale ale prepușilor, Oficiul de stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), precum și persoanele care răspund în baza Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice.

Iar potrivit art. 24 alin. 2 C. pr. pen., în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale, dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora, în termen de cel mult două luni de la data la care au luat cunoștință de împrejurarea respectivă. Termenul de două luni începe să curgă de la data la care partea civilă a luat cunoștință de această împrejurare.

În situația în care termenul de două luni este depășit, iar partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, în temeiul art. 25 alin. 6 C. pr. pen.

În faza de urmărire penală, în cauza de față, parchetul a omis să introducă părțile responsabile civilmente, deși persoana vătămată a formulat o solicitare în acest sens și ar fi trebuit să aibă în vedere că victima infracțiunii era lipsită de capacitate de exercițiu, având vârsta de 10 ani, iar acțiunea civilă trebuia exercitată din oficiu, de către procuror, prin introducerea părților responsabile civilmente, în temeiul art. 19 alin. 3 C. pr. pen.

  1. 2. Răspunderea persoanei care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligată să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție

Articolul 1372 C. civ. enumeră cazurile în care răspunderea civilă delictuală intervine pentru fapta minorului sau a persoanei puse sub interdicție, indicând atât situația în care intervine răspunderea părinților pentru copiii lor minori precum și cazurile în care institutorii și meșteșugarii răspund pentru prejudiciile cauzate de elevii și ucenicii aflați sub supravegherea lor. Potrivit alin. 1 al respectivului articol, poate fi obligată la răspundere, pentru prejudiciul cauzat altuia de către un minor sau o persoană pusă sub interdicție, persoana care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligată să supravegheze aceste persoane.

Acest tip de răspundere are un caracter principal, direct și autonom a cărei angajare nu depinde de existența unei eventuale răspunderi a autorului faptei ilicite și prejudiciabile și nici nu este grefată pe aceasta[9].

Textul articolului se referă la supravegherea cu titlu permanent. Persoanele care au acceptat asumarea obligației de supraveghere a minorilor și a persoanelor puse sub interdicție, și-au exprimat, implicit și acordul de a răspunde pentru consecințele faptelor lor dăunătoare[10].

Noul Cod civil nu mai impune condiția coabitării copilului minor cu părinții săi.

Persoanele responsabile pot fi indicate în funcție de actul în baza căruia exercită supravegherea minorului. Părinții sunt cei care exercită supravegherea minorului în baza dispozițiilor legale, ei fiind obligați să se ocupe de creșterea și educarea copilului lor minor, după cum dispune art. 261 C. civ.

Persoane responsabile pot fi și cele cărora le-a fost încredințat minorul prin hotărâre judecătorească. Acestea pot fi: unul dintre părinți (în cazul desființării sau desfacerii căsătoriei, a reîncredințării copilului minor) sau o rudă, o altă familie sau o instituție de ocrotire, care va avea calitatea de tutore sau curator (în cazurile prevăzute de art. 399 C. civ. și art. 7 din Legea nr. 272/2004).

Există persoane fizice sau juridice care pot fi ținute să răspundă civil și în temeiul unui contract. Prin contractul respectiv, persoanele se obligă să asigure paza și supravegherea minorilor și a persoanelor puse sub interdicție. Astfel de persoane pot fi: bonele, unitățile școlare, taberele, instituțiile de ocrotire, infirmierele, spitalele etc.[11]

Într-o cauză, similară cu cea supusă analizei de față, s-a stabilit că în condițiile în care minorul a săvârșit infracțiunea de furt, fiind fugit dintr-un centru de plasament, instanța de judecată, la cererea persoanei vătămate, constituită parte civilă, va stabili cine sunt institutorii cărora le revenea obligația de a supraveghea minorul în afara programului zilnic de instruire, educație și muncă, și îi va introduce în cauză ca părți responsabile civilmente. Aceștia vor fi obligați la plata despăgubirilor, solidar cu minorul, în ipoteza în care se va reține că ar fi putut împiedica săvârșirea ilicitului penal dacă ar fi exercitat o strictă supraveghere a minorului sau dacă ar fi anunțat de îndată conducerea instituției de plasament despre plecarea neautorizată a minorului. În privința părinților inculpatului, deși lor nu le este imputabilă lipsa de supraveghere, instanța trebuie să examineze dacă și în ce măsură a contribuit o eventuală culpă a acestora la producerea prejudiciului, constând în deficiențe manifestate de către ei în educația copilului lor minor, urmând ca, în cazul constatării unei asemenea culpe, răspunderea părinților să fie angajată în solidar cu minorul. În această ipoteză, prezumția de culpă a părinților nu este bazată exclusiv pe lipsa de supraveghere, ci și pe carențele în educația copilului[12].

Victima trebuie să facă dovada cu privire la existența: prejudiciului, a faptei ilicite a minorului sau a celui pus sub interdicție și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Alin. 3 al art. 1.372 NCC, prevede o cauză care exonerează de la răspundere. Astfel, cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedește că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinților sau al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută dacă aceștia dovedesc că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiul autorității părintești.

Totodată, potrivit art. 1.374 alin. 1 NCC, părinții nu răspund dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerințele răspunderii persoanei care avea obligația de supraveghere a minorului. În acest caz operează un transfer de autoritate, numai pe durata exercitării acestor atribuții, fiind angajată răspunderea altei persoane, decât părinții[13].

Lipsa de venituri sau de avere a minorului nu are importanță la stabilirea despăgubirilor, întrucât aceasta este o chestiune de executare și nu una de fond. Reexaminarea cuantumului despăgubirilor este posibilă în situația în care s‑au produs modificări în ceea ce privește întinderea pagubei, întrucât repararea prejudiciului trebuie să fie integrală. Situația este similară și în privința părinților minorului a căror răspundere este angajată, indiferent dacă au posibilități de plată pentru acoperirea prejudiciului cauzat[14].

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Jud. Sibiu, sent. pen. nr. x27/2015, def. prin neapelare, nepublicată, Dosar nr. xx28/306/2015.

[2] Dosar nr. xx28/306/2015, încheierea de ședință din 04.11.2015.

[3]TS, sm, d. nr. 30/1980, CD, p. 336, apud G. Antoniu, N. Volonciu (coord.), Practică judiciară penală, vol. IV. Procedură penală (art.1-524 Codul de procedură penală), Ed. Academiei Române, București, 1993, p. 63.

[4] M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Sinteze și grile. Noul Cod de procedură penală, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 85; I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală. În lumina noului Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 210.

[5] TS, sp. d. 1825/1979, în RRD nr. 4/1980, p. 64, apud G. Antoniu, N. Volonciu (coord.), op. cit., p. 94.

[6] V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, vol. V, ed. a II-a, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, București, 2003, p. 78.

[7]G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 169.

[8] Ibidem, p. 171.

[9] L. Pop, Tabloul general al răspunderii civile în textele noului Cod civil, în Revista română de drept privat nr. 1/2010, p. 169.

[10] F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1434-1435.

[11]Ibidem, p. 1435-1436.

[12] TMB, s. a II-a pen., dec. nr. 757/1991, în C. 8, p. 202-203, apud I. Neagu, M. Damaschin, Codul de procedură penală, adnotat cu legislație și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2010, op. cit., p. 67.

[13] F.A. Baias, ș.a., op. cit., p. 1441.

[14]G. Bonciu, Răspunderea civilă a minorilor infractori, în Revista de drept penal nr. 4/1998, p. 69.

Introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal. Analiză cauză was last modified: septembrie 29th, 2016 by Ioana Păcurariu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii