Interferenţe conceptuale ale eco-bioeticii asupra biodiversităţii şi biosecurității. Instrumente juridice internaţionale

Posibilele amenințări și promisiuni care rezultă din aplicarea biotehnologiei moderne este una dintre preocupările majore pentru conservarea diversității biologice și utilizarea durabilă a componentelor sale. Introducerea de organisme modificate genetic (OMG), respectiv, organisme vii modificate (LMO), în mediul înconjurător și pe piețe ar putea fi cheia pentru dezvoltarea durabilă, dar, de asemenea, pot fi riscuri fără precedent pentru biodiversitate și sănătatea umană.

Termenul de „biotehnologie” definește aplicația tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosință specifică.

Biotehnologia modernă presupune aplicarea în vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic și a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecției și ameliorării tradiționale, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică.

Fata de acest subiect se evidențiază necesitatea unor reglementări la nivel internațional a biotehnologiei, acolo unde este nevoie de o acțiune de coordonare la nivel internațional și unde există aplicații (sau un impact) semnificativ al biotehnologiei:

• Controlul armelor biologice și chimice;
• Sănătatea și controlul bolilor oamenilor, animalelor și plantelor;
• Biosiguranța și biosecuritatea etc.

Statele Membre ale Convențiilor pentru Arme Biologice și Toxine (1975) și pentru Arme Chimice (1997) se obliga să faciliteze, și au dreptul să participe în partajul în cea mai mare măsură posibilă, de echipament, materiale și informații științifice și tehnologice în scopul folosirii agenților bacteriologici (biologici) și a toxinelor în scopuri pașnice.

Nu putem vorbi însă despre Biotehnologii fără a vorbi și despre Biosecuritate.

Biosecuritatea este utilizată pentru a descrie măsurile luate pentru a reduce sau elimina riscurile potențiale ce pot apărea ca o consecință a utilizării organismelor modificate genetic, care ar putea avea efecte adverse asupra sănătății umane și asupra conservării și utilizării durabile a diversității biologice.

Biosecuritatea este reprezentată de un spectru larg de măsuri (politici de biosecuritate, regim de reglementări, măsuri științifice și tehnice) aplicate într-un cadru organizat, necesar minimalizării riscurilor potențiale pe care biotehnologia modernă le poate aduce asupra echilibrului natural al mediului înconjurător și sănătății umane. Domeniul bisecurității este indisolubil legat de cercetarea fundamentală și aplicativă impunându-se orientarea rapidă și eficientă a politicii de cercetare spre dezvoltarea capacităților de cercetare în domeniul biotehnologiilor moderne (resurse umane, management performant, alocare de fonduri, sprijinirea prin programe guvernamentale).

Cadrul național de biosecuritate este un sistem de mecanisme legale, tehnice și administrative elaborat pentru a putea utiliza în siguranță produsele biotehnologiei moderne.

Biosiguranța și biosecuritatea – face obiectul numeroaselor studii despre aspectele care au loc în cercetarea de laborator.

„Biosiguranța în laborator” este un termen care descrie principiile de izolare, tehnologiile și practicile care sunt implementate cu scopul de a preveni expunerea neintenționata la patogeni și toxine sau eliberarea lor accidentală în mediul înconjurător.

„Biosecuritatea în laborator” se referă la măsurile instituționale și personale instituite pentru a preveni pierderea, furtul, abuzul, diversiunea sau eliberarea intenționată a patogenilor și toxinelor în mediul înconjurător. (Manualul de Biosiguranța în Laborator)

Noțiunea de „biosecuritate” atrage după sine termenul de „bioterorism”.

Bioterorismul este un subiect de discuție din ce în ce mai frecvent abordat în întreaga lume, la nivel politic, medical, social. Bioterorismul reprezintă diseminarea de agenți biologici (patogeni) de către indivizi, grupuri sau organizații guvernamentale ori nonguvernamentale cu scopul definit de a cauza victime din motive politice, ideologice sau financiare. Agenții biologici folosiți drept arme sunt organisme vii de orice natură, în general microorganisme: bacterii, viruși, ciuperci, toxine de origine biologică sau materiale infectate derivate din ele, care sunt utilizate în mod intenționat pentru a genera boală sau moartea oamenilor, animalelor ori plantelor.

Ideea utilizării agenților biologici ca arme este veche, însă recentele progrese ale biotehnologiei oferă posibilitatea creării unor arme biologice cu un potențial defensiv impresionant. Unii autori considera chiar că a început o nouă eră, era unei amenințări postnucleare în care amenințarea biologică ia locul amenințării nucleare.

Deși termenul de „atac bioterorist” ar sugera un conflict armat, în această situație particulară forța militară nu are putere de contracarare, apărarea venind din partea sistemului medical. Prin urmare, maniera de intervenție medicală în cazul unui atac bioterorist ocupa locul central al discuțiilor, pe plan organizatoric, logistic dar și etic. Estimările gravitații consecințelor unui atac bioterorist sunt departe de a fi optimiste, deoarece chiar un atac localizat ar putea provoca o epidemie globală, motiv pentru care omenirea trebuie să fie pregătită pentru o astfel de eventualitate. Din multitudinea de agenți care ar putea fi folosi și ca arme biologice, în prezent virușii și bacteriile dețin o „poziție privilegiată” în cadrul discuțiilor, deoarece în ipoteza sau realitatea unui atac bioterorist, aceștia devin un agent biologic de temut.

O trăsătură specifică a armelor biologice este aceea că ele „renunță” la imediatul spectacular: nici orașe spulberate, nici milioane de morți dintr-odată. Mai insidioase, ele folosesc viață contra vieții, lovind lent, insesizabil, orbește, imprevizibil. Nici nu are nevoie să fie foarte distrugătoare pentru a dezorganiza o țară. Este suficient efectul de panică pe care-l suscita și care face din ele o redutabilă arma psihologică.

Se poate afirma că bioterorismul face ravagii pe plan simbolic și material deturnând cercetarea biologică și speranțele terapeutice legate de ea spre scopuri distrugătoare. Tehnologiile dezvoltate în scopuri pacifiste, cum ar fi terapia genetică, vaccinarea, protecția culturilor, industria agro-alimentară, cercetarea genetică etc., permit „ameliorarea” acestor agenți de o manieră spectaculoasă. Ingineria genetică aplicată agenților biologici de luptă le poate altera patogeneza, perioada de incubare sau chiar sindroamele clinice pe care le determina. Rezistenta la medicamente antimicrobiene poate fi modificată și pot fi produse tulpini care scapă răspunsului gazdei, indus de imunizarea convențională[7]. Asistăm în prezent la apariția unei noi generații de arme biologice reprezentate de organismele modificate genetic.

Evoluția umanității a generat din ultima jumătate a secolului trecut o cunoaștere amănunțită a substratului biologic în care trăim, am început să cunoaștem mecanismele viului și să le influențăm. Umanitatea a vrut să devină ea creatoare și atunci a încercat clonarea.. și a funcționat.

Este foarte important însă, să conștientizăm faptul că știința și tehnologia nu influențează doar viața privată ci toate aspectele economice, sociale și culturale ale existenței, modificând raporturile interumane, cele dintre individ și autoritate și dintre om și natura, motiv pentru care se impune abordarea cu responsabilitate a acestor aspecte.

În acest context, ultimă criză economică care a zguduit marile companii multinaționale, corporațiile transnaționale și economiile naționale, inflația care a afectat negativ chiar și economiile considerate performante și stabile, creșterea accelerată și continuă a populației umane, dinamica migrațiilor, tendința de reducere a nivelului de educație, rămânerea la un nivel nesatisfăcător sau chiar scăderea nivelului de sănătate a populațiilor umane în anumite părți ale lumii, apariția la intervale neregulate a unor dezastre naturale și/sau induse antropic, deteriorarea caracteristicilor calitative și cantitative ale unor sisteme ecologice suport și a resurselor și/sau serviciilor oferite de acestea societății umane, necesarul de biocombustibili, foametea din anumite zone ale lumii, prețul ridicat al alimentelor (inclusiv al celor considerate ca fiind de bază) din numeroase state, schimbările climatice, scăderea nivelului de siguranță general și efectele economice negative induse de diversificarea și creșterea acțiunilor statelor teroriste, ezitările și uneori lipsa de soluții pe termen lung de stimulare a dezvoltării durabile, a făcut necesară apariția conceptelor de bioeconomie și ecoeconomie, ca elemente esențiale în orice strategie globală sustenabilă.

Conceptual, Bioeconomia și ecoeconomia constituie o bază fundamentală pentru managementul combaterii crizei alimentare[8].

Sub aspect economic, apare astfel conceptul de Eco-economie[9], care se referă la o economie dezvoltată pe termen lung fără a afecta propriul sistem suport (mediul). Necesitatea unor reglementări etice, care să fie aparate prin lege este cu atât mai necesară cu cât efectele tehnologiilor actuale afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni.

Dezvoltarea economică pe termen lung fără a afecta mediul nu este un simplu deziderat ecologist, ci înglobează o multitudine de componente care, deși astăzi sună SF (științifico – fantastic) pentru conservatori, se vor regăsi peste un deceniu în materiile de studiu ale facultăților. Ecoeconomia capătă un rol tot mai important în dezvoltarea durabilă, de unde necesitatea tot mai des dezbătută de a asigura echitatea între generații, dar și în cadrul acestora. Conform paradigmei ecoeconomice, o economie durabilă respectă „oferta” ecosistemelor, fiind dependentă de toate resursele acestuia, precum: resursele piscicole; resursele forestiere; pășunile și fânețele; terenul arabil etc. Atâta timp cât recoltele nu depășesc oferta durabilă, poate fi susținută acceptarea limitelor sistemelor naturale. Economiile bazate pe semnale greșite primite din partea piețelor, referitoare la volumul cererii, vor conduce la decizii de creștere irațională a ofertei de produse (în special agricole); decizii ce constituie „rețeta” cea mai bună pentru distrugerea sistemelor naturale. În aceste condiții, noul concept fundamental de bioeconomie consideră că, economia modernă trebuie să se bazeze pe regulile fundamentale ale ecosistemelor naturale și artificiale (antropizate sau antropice), pentru salvarea planetei și a civilizațiilor sale aflate în pericol.

Concomitent, urmare a progreselor în cercetarea bio-medicală și în aplicațiile cercetărilor, urmare a evoluției biotehnologiilor, bioetica și-a extins câmpul de acțiune. Spre a fi eficace, a fost necesar sprijinul politic, elaborarea de legislații. Problemele cele mai stringente au prilejuit dezbateri în parlamente și au fost incluse în programele politice ale guvernărilor. Au apărut, la recomandarea organismelor internaționale – ONU, UNESCO, OMS – și a celor regionale – Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană, Organizația Arabă pentru Educație, Cultură, Știință (ALECSO); Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), FAO, OCDE, Asociația Medicală Mondială, Asociația Mondială Amicii Copilului (AMADE), Consiliul Internațional pentru Știință (CIUȘ), Disabled People’s International (DPI) ș.a., organisme naționale specializate, comitete independente cu misiuni de consultare și avizare, expertiză în elaborarea de documente, principii și legi.

Termenul de „bioeconomie”[10] face referire la o economie care folosește resurse biologice integrate din mediu, ca materii prime pentru alimente, pentru hrana pentru animale și pentru producția industrială și energetică. De asemenea, include și utilizarea proceselor ecologice pentru sectoare industriale durabile.

Instaurarea bioeconomiei în Europa prezintă avantaje deosebite: posibilitatea de a menține și de a genera creștere economică și locuri de muncă în zonele rurale, de coastă și industriale, de a reduce dependența de combustibilii fosili și de a crește sustenabilitatea economică și ecologică a producției primare și a industriilor prelucrătoare.

În contextul economic, politic și social actual vorbim despre ivirea unei noi situații de criză care afectează primordial biodiversitatea. Biodiversitatea nu este doar importantă în sine, ci totodată oferă societății o gamă largă de servicii ecosistemice, precum apa curată, polenizarea, protecție împotriva inundațiilor, care au o valoare economică și socială însemnată.

În Europa se identifica o degradare constantă a biodiversității, ceea ce înseamnă pierderi sociale și economice uriașe pentru UE. Principalele resorturi ale pierderii biodiversității, cum ar fi modificarea habitatelor, supraexploatarea resurselor naturale, introducerea și răspândirea speciilor alogene invazive și schimbările climatice, au câștigat teren, estompând efectele pozitive ale acțiunilor menite să stăvilească pierderea biodiversității.

În acest sens se dovedește important demersul Comisiei Europene, din luna mai 2011de a adopta o nouă strategie care stabilește cadrul de acțiune al UE pentru următorii zece ani în vederea îndeplinirii obiectivului prioritar pentru 2020 în domeniul biodiversității.

Obiectivul prioritar al UE pentru anul 2020 devine „Stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice din UE până în 2020 și refacerea acestora în măsura posibilului, odată cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial”. Strategia se bazează pe șase obiective care se sprijină reciproc. Acestea vizează principalele cauze ale pierderii biodiversității și urmăresc să reducă principalele presiuni asupra mediului natural și a serviciilor ecosistemice în UE. Fiecare obiectiv este transpus mai departe într-un set de acțiuni cu termene de realizare și alte măsuri de însoțire.

Bioeconomia contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor a două inițiative emblematice ale Strategiei Europa 2020: „O Uniune a inovării” și „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”. Aceasta presupune menținerea și ameliorarea ecosistemelor și a serviciilor aferente prin crearea unei infrastructuri ecologice și refacerea a cel puțin 15% din ecosistemele degradate până în 2020.

Viziunea Uniunii Europene promovată în domeniu este ca, „până în anul 2050, biodiversitatea Uniunii Europene și serviciile ecosistemice pe care aceasta le oferă – capitalul său natural – vor fi protejate, valorificate și refăcute în mod corespunzător. Având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversității și contribuția esențială a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor și la prosperitatea economică. În acest fel vor fi evitate schimbările catastrofale generate de pierderea biodiversității[11]”.


[7] Ioan Zanc, Iustin Lupu, Ipostaze actuale ale bioterorismului, în Revista Română de Bioetică, vol. 2, nr. 3.

[8] https://www.researchgate.net/publication/317290765_Bioeconomia_si_ecoeconomia-baza_pentru_managementul_combaterii_crizei_alimentare

[9] Eco-economie (economia ecologică) – concept propus de Lester Russell Brown (n. 1934). Acesta a introdus conceptul de Eco-economie, în cartea – Eco-Economy: Building an Economy for the Earth, Ed. Tehnică, București, 2001.

[10] Bioeconomia – concept elaborat și promovat de Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994), s-a constituit într-o teorie care prezintă un mod revoluționar de a vedea economia. Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluția industrială și progresul tehnic de o parte a baricadei, respectiv evoluționismul lumii vii și ecologia de cealaltă parte, economistul de origine română N. Georgescu – Roegen vine cu o clarificare decisivă, având și conotații evidente de economie politică contemporană.

[11]http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/biodiversity_2020/2020%20Biodiversity%20Factsheet_RO.pdf.

Interferențe conceptuale ale eco-bioeticii asupra biodiversității și biosecurității. Instrumente juridice internaționale was last modified: octombrie 5th, 2017 by Julieta-Cristina Popa

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii