Infracțiunea de abuz în serviciu în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016
Gheorghe Dobrican - septembrie 30, 2016THE CRIME OF ABUSE OF AUTHORITY IN THE LIGHT OF THE DECISION NO. 405/2016 ISSUED BY THE CONSTITUTIONAL COURT
Through the above mentioned Decision issued by the Constitutional Court the exception of unconstitutionality raised by a large number of public officer arraigned for the committing the crime of abuse of authority regulated by the Art. 246 of the Criminal Code 1969 and Art. 297 para 1 of the applicable Criminal Code has been admitted with full justification, determining that these clauses are constitutional whereas through the phrase „defectively fulfils” within their content it is understood „fulfils through the infringement of the law”.
The faulty regulating of the infringement of the law regarding the abuse of power while on duty by using the phrase „meets in a wrong manner”, which is improper, to criminal law, has given the possibility to prosecutors and judges to consider in a subjective and arbitrary manner, if a deed imputed to a state functionary, not punished by the law, meets the constitutional rights of the infringement of the law regarding the abuse of power.
Using the collocation „meets by breaking the law” used in the decision of the Constitutional Court, it is wanted that the deed imputed on the state’s functionary achieve „the standard objective”, which is to be punished by the law.
The deed of the state’s functionary, not punishable by the law, does not represent an „unlawful crime” that can attract a criminal sanction, but an illicit unlawful, deed that will attract a reparative sanction, if the conditions of the juristic act are met which can be administrative, civil, material, tax or contravention.
The documents issued by state functionaries, in accordance with work attributions that they have and the type of places where this activity takes place can be cancelled or abolished by using judiciary procedures regulated by the law, in which the people that consider themselves injured party in right or lawful interest can demand retribution.
For the errors in the process of interpreting and applying the law or for the wrong or contradictory solutions, all state functionaries, not only judges or prosecutors, as the High Court of Cassation and Justice has wrongfully pronounced, cannot be charged legally due to the fact that the lawmaker did not accuse and could not even accuse the wrong errors or solutions, in most of the cases generated by the faults in the law system.
Saying that deeds of non-criminal law are infringements of the law by abusing power for which state functionaries have been accused, which are not incriminated by the law, for which there are different judicial procedures, is a practise contrary to the law, created after the year 1990 by the prosecutors and by the courts.
If this decision of the Constitutional Court will be interpreted and applied by prosecutors and judges accordingly, this will remain as an important contribution in turning to good account of criminal law, which is called to defend the fundamental rights and freedoms of man through means of criminal law and not to repress them.
Keywords: Abuse on duty; „fulfils wrongfully”; „fulfils by breaking the law”; unlawful criminal; accusing; unlawful non-criminal; judicial responsibility; judicial act; judicial procedure.
Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată de un număr mare de funcţionari publici trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, care a fost reglementată de art. 246 din Codul penal din 1969[1], având conţinutul „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, precum şi de art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare, adoptat în anul 2009, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Prin Decizia enunţată mai sus, Curtea Constituţională a admis, cu deplin temei, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal în vigoare sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
Ţin să precizez că, studiul de faţă, cu privire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, nu constituie o pledoarie pentru exonerarea de răspundere penală a funcţionarilor publici propriu-zişi, funcţionarilor publici asimilaţi (liber-profesioniştii) şi funcţionarilor publici privaţi, dacă aceştia sunt vinovaţi, ci o pledoarie pentru incriminarea precisă, clară şi corectă a faptelor care li se impută acestora, pentru evitarea cu desăvârşire a oricărei erori judiciare cu consecinţe deosebit de grave asupra lor şi ale familiilor lor.
Numai printr-o reglementare riguroasă, cu respectarea strictă a normelor de tehnică legislativă şi o justiţie bazată pe adevăr şi dreptate, de care depinde conduita legală şi morală a unui popor, se va putea asigura respectarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţie, în concordanţă cu Convenţia Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Fără să minimalizez soluţia adoptată de Curtea Constituţională, care era imperios necesară, este de observat asemănarea acesteia cu modificarea adusă Codului penal prin Decretul nr. 192/1950[2], care a modificat art. 245 din Codul penal, devenit art. 246, când pentru prima dată în legislaţia noastră penală a fost incriminată infracţiunea de abuz în serviciu, cu această denumire, având conţinutul „Încălcarea îndatoririlor de serviciu săvârşită de către un funcţionar, prin depăşirea sau folosirea abuzivă a atribuţiilor sale, ori prin violarea sau nerespectarea obligaţiilor impuse prin dispoziţii legale (s.n. –Gh.D.), dacă prin aceasta se împiedică, îngreunează sau întârzie executarea sarcinilor decurgând din planul de stat, se stânjeneşte bunul mers al unităţilor sau organizaţiilor obşteşti, ori se produce o pagubă avutului obştesc sau intereselor legale ale cetăţenilor, dacă fapta nu constituie o altă infracţiune pedepsită de lege ca fiind săvârşită de funcţionar în exerciţiul atribuţiilor sale, constituie infracţiunea de abuz în serviciu (s.n. – Gh.D.) şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 2-10 ani şi interdicţie corecţională de la 1 la 3 ani”[3].
Pentru prima dată în legislaţia noastră penală, legiuitorul a folosit sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” în Codul penal din 1969.
În anul 1969, România era stat socialist, făcând parte din sistemul socialist, situaţie în care legiuitorul se inspira, de regulă, din legislaţia Republicii Sovietice Federativă Socialistă Rusă. Cercetând însă, reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu în Codul penal al acestei Republici, am constatat că în definirea infracţiunii de abuz în serviciu nu se folosea sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”[4].
Din cele arătate mai sus, rezultă că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, folosită în legislaţia noastră penală, pentru definirea infracţiunii de abuz în serviciu, a fost „opera” exclusivă, sui-generis a legiuitorului socialist român din 1969.
Introducerea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”, în definirea infracţiunii de abuz în serviciu în art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare, a constituit un regres legislativ în raport de reglementarea făcută de acelaşi legiuitor prin Decretele nr. 192/1950 şi nr. 202/1953 în care s-a utilizat o sintagmă mult mai potrivită, respectiv „impuse prin dispoziţiile legale”.
Sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” este vagă şi improprie ştiinţei dreptului penal prin caracterul de generalitate al cuvântului „defectuos” din conţinutul acestuia, care conform Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX)[5] are înţelesul „ cu defecte, cu lipsuri”.
Faţă de înţelesul cuvântului „defectuos”, din sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, este evident caracterul de generalitate şi imprecizie al acestuia, încălcându-se principiul incriminării şi pedepsei (nulum crimen, nula paena sine lege), potrivit căruia „legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele”.
În punctele de vedere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, instanţelor enumerate în Decizie, Guvernului şi Avocatului Poporului, a unei opinii singulare din doctrină[6], precum şi în avertizările şi atenţionările făcute de unele persoane în mass-media[7] s-a exprimat opinia că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare sunt clare, precise, concise, accesibile, predictibile, previzibile, fluente şi inteligibile, fără pasaje obscure şi echivoce, reglementând conduita de urmat pentru destinatarul normei penale?!
Opinia exprimată mai sus nu poate fi acceptată, deoarece definirea infracţiunii de abuz în serviciu prin folosirea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” adică cu defecte şi lipsuri, dă posibilitatea procurorului să aprecieze în mod arbitrar şi subiectiv care din faptele imputate funcţionarilor publici propriu-zişi, în accepţiunea art. 175 alin. 1 din Codul penal, funcţionarilor publici asimilaţi (liber-profesioniştii) în accepţiunea art. 175 alin. 2 din Codul penal şi funcţionarilor privaţi, în accepţiunea art. 308 din Codul penal, care-şi exercită activitatea în serviciul liber-profesioniştilor, respectiv angajaţilor birourilor notariale, executorilor judecătoreşti, administratorilor şi lichidatorilor judiciari, sunt fapte penale şi ca urmare să le incrimineze şi să dispună trimiterea în judecată a acestora, care, de regulă, se finalizează prin condamnarea lor de către instanţele judecătoreşti.
Curtea Constituţională a reţinut, cu deplin temei, că faţă de modul cum este reglementată infracţiunea de abuz în serviciu prin art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare „… orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţii cerute subiectului activ (cele arătate de noi mai sus – adăugirea n.s. Gh.D.), indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare”.
Într-un studiu publicat anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, am arătat, cu exemplificări, că datorită modului defectuos de redactare a art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare „… în practica unor parchete de pe lângă curţile de apel, a unor curţi de apel şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anumite fapte imputate funcţionarilor publici asimilaţi, respectiv liber-profesioniştilor, sunt calificate, dintr-o gravă eroare judiciară, ca fapte penale, de natură să atragă o sancţiune represivă, respectiv o pedeapsă, cu toate că, acestea sunt de natură civilă, impunându-se cercetarea lor pe tărâmul dreptului civil pentru a se stabili dacă întrunesc condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie[8]”.
La fel şi Curtea Constituţională a criticat legiuitorul pentru modul defectuos de redactare a art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare, reţinând că „Având în vedere specificul dreptului penal, Curtea apreciază că, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenul „defectuos” nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris acest element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul, nu a operat o circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor faţă de care defectuozitatea trebuie analizată”.
Curtea Constituţională a mai reţinut că legiuitorul este obligat să respecte art. 8 alin. 4 din Legea nr. 24/2000[9] privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor”, iar art. 36 alin. 1 din acelaşi act normativ, prevede că „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”.
Modul defectuos de elaborare şi adoptare a legilor de către Parlamentul României şi indiferenţa manifestată de parlamentari în procesul de legiferare, au fost criticate în studiile pe care le-am publicat[10].
Indiferenţa parlamentarilor în procesul de legiferare este demonstrată şi de faptul că deşi Curtea Constituţională le-a cerut preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceştia nu au dat nici un răspuns.
Mai mult, redactarea defectuoasă a dispoziţiilor legale cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, susceptibile de interpretări şi aplicări greşite şi contradictorii, cu consecinţe grave asupra funcţionarilor publici propriu-zişi, funcţionarilor publici asimilaţi (liber-profesioniştii) şi funcţionarilor privaţi, deci inclusiv asupra lor, totuşi, i-a lăsat indiferenţi.
Curtea Constituţională a criticat şi organele judiciare reţinând că „…în misiunea de interpretare a legii şi de stabilire a defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu le revine obligaţia de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripţia normativă”.
Prin sintagma „standardul obiectiv” Curtea Constituţională are în vedere respectarea principiului incriminării şi pedepsei. În acest sens „Curtea reţine că, chiar dacă anumite acţiuni, ce însoţesc exercitarea unei atribuţii de serviciu, se poate baza pe o anumită uzanţă/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv, ce trebuie avut în vedere în determinarea faptei penale”.
Din cele arătate, rezultă indubitabil că, Curtea Constituţională a îmbrăţişat opinia din doctrina de drept penal, potrivit căruia principiul incriminării şi pedepselor, care este unul din principiile de bază ale ştiinţei dreptului penal, „infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”[11].
Curtea Constituţională face o critică justificată şi instanţelor judecătoreşti, reţinând următoarele: „Totodată, Curtea observă că jurisprudenţa a receptat cele realizate în doctrină, fără a stabili însă criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, aceasta rezumându-se, în general, la arătarea că subiecţii activi ai infracţiunii au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, fie prin raportarea la dispoziţiile legii, fie prin raportarea la menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului”.
Cu toată defectuozitatea art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. 1 din Codul penal în vigoare, dacă procurorii şi judecătorii ar fi reflectat asupra instituţiilor juridice de drept penal ar fi observat că anumite fapte imputate funcţionarilor publici nu erau de natură penală, nefiind incriminate, astfel că acestea ar fi putut angaja doar o răspundere civilă (contractuală sau delictuală), administrativă, disciplinară, materială, fiscală sau contravenţională, dacă erau îndeplinite condiţiile acestor forme de răspundere juridică.
Incriminarea unor fapte extrapenale, imputate funcţionarilor publici, de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, este o practică creată după anul 1990.
Înainte de anul 1990, faptele pentru care legea a reglementat o procedură judiciară reparatorie, aşa cum există şi în reglementarea actuală, nu au fost incriminate de legiuitor şi cu atât mai mult de procuror sau judecător.
Practica greşită în materia infracţiunii de abuz în serviciu, a fost folosită iniţial pentru funcţionarii publici asimilaţi (liber-profesioniştii), după care s-a extins şi la funcţionarii publici propriu-zişi, precum şi la funcţionarii privaţi, după libera şi suverana apreciere discreţionară a procurorilor şi judecătorilor, ceea ce este exclus, cu desăvârşire, în condiţiile unui stat de drept.
În studiul la care am făcut trimitere mai sus, am arătat că „Fără să intru în amănunte cu privire la cauzele care generează pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti netemeinice şi nelegale, ce au grave consecinţe asupra celor condamnaţi în mod greşit, consider că acestea sunt generate de neobservarea unor prevederi ale legii, a principiilor de drept, a instituţiilor juridice şi ale constantelor dreptului sau din dorinţa de a se menţine soluţiile din rechizitorii pentru motive inexplicabile[12]”.
Este de notorietate, fiind de altfel o problemă elementară de drept, că încălcarea unei norme juridice, care prescrie o anumită conduită, este o faptă ilicită, ce atrage răspunderea juridică a autorului pentru fapta ilicită săvârşită.
Pentru stabilirea răspunderii juridice şi a sancţiunii ce se va aplica autorului faptei ilicite este necesar să se stabilească dacă fapta ilicită de încălcare a normei juridice este un ilicit penal, care se va sancţiona cu o pedeapsă penală sau dimpotrivă un ilicit extrapenal, care va fi supus numai unei sancţiuni reparatorii[13].
Cel mai mare penalist român până în zilele noastre, celebrul profesor universitar Vintilă Dongoroz, recurgând la o cercetare interdisciplinară aprofundată, arată că faţă de dificultăţile ivite în diferenţierea ilicitului penal de ilicitul extrapenal şi multitudinea opiniilor exprimate în doctrină, pentru a se evita orice greşeală, cu consecinţe grave asupra autorului faptei ilicite, se impune să se adopte „… criteriul formal (normativ) al naturii sancţiunii în sensul că, în dreptul pozitiv, se consideră ilicit penal orice fapt, pentru care normele juridice prevăd o pedeapsă şi ilicitul extrapenal orice faptă, pentru care se prevede o sancţiune pur reparatorie[14]”.
*Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 (alin. 1) din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016.
[1] Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal foloseşte sintagma „Codul Penal din 1969”, iar Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală foloseşte sintagma „Codul de procedură penală din 1968”.
[2] Publicat în Buletinul Oficial nr. 67 din 5 august 1950.
[3] Art. 245 devenit art. 246 a mai fost modificat prin Decretul nr. 202/1953, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 14 mai 1953 în care s-a păstrat sintagma „impuse prin dispoziţiile legale” şi prin Decretul nr. 318/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 27 din 21 iulie 1958 prin care această sintagmă a fost înlăturată.
[4] În Codul penal al R.S.F.S.R., text oficial cu modificările până la 1 noiembrie 1946, publicat în Editura de Stat pentru Literatura juridică, în anul 1949, infracţiunea de abuz în serviciu era incriminată prin art. 109, având conţinutul „Abuzul de putere sau abuzul în serviciu, adică faptele ce funcţionarul le poate săvârşi numai datorită funcţiunii ce îndeplineşte şi care, nefiind cerute de nevoile serviciului, dăunează vădit bunului mers al instituţiei sau întreprinderii, ori pricinuesc pagube averii acestora, ori atrag o încălcare a ordinei sociale sau a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, ocrotite de lege, dacă aceste fapte sunt comise în mod sistematic sau din interes material, ori din alte interese personale, şi deşi n’au urmări grave totuşi funcţionarul îşi dă seama că ar putea să le aibă, se pedepsesc cu privaţiunea de libertate pe termen de cel puţin 6 luni”.
[5] ACADEMIA ROMÂNĂ, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.270.
[6] L. Barac, Câteva consideraţii relative la infracţiunea de abuz în serviciu, disponibil pe sit-ul juridice.ro.
[7] Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef D.N.A.
[8] Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.
[9] Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[10] Gh. Dobrican, Critica reglementărilor paralele şi contradictorii ale unor instituţii juridice, http://www.universuljuridic.ro/critica-reglementarilor-paralele-si-contradictorii-ale-unor-institutii-juridice/, publicat octombrie 2015; Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Noului cod de procedură civilă la Comisia juridică a Senatului, în Curierul judiciar nr. 4/2012, p. 198; Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/2010 privind Codul de procedură civilă la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, în „Curierul judiciar” nr. 5/2012, p. 261-262.
[11] V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, conducătorul şi coordonatorul întregului volum, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 9; Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015
[12] Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.
[13] Gh. Dobrican, Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro/calificarea-penala-gresita-a-unor-fapte-imputate-notarilor-publici/, publicat iulie 2015.
[14] V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 23.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.