Influenţa grupului de societăţi în procedura colectivă

Abstract

Influence of the group of companies in the collective procedure

In this article, the author examines the influence of the group of companies in the collective procedure. The structure and content of the article reveal the comments upon the notion, upon the particulars of the group of companies, upon the usefulness of its establishment, upon the manner in which the group of companies influences the collective procedure (the responsibility for the liabilities of the group company, the identification of the court having jurisdiction to consider the application for opening the insolvency procedure against a group company, the conflict of laws and the conflict of jurisdictions in case of multinational groups, the legal value of the cooperation agreement between the judicial administrators of the group members), taking into consideration, for the purpose of the abovementioned, the doctrine worked out by certain important names in the law field (Gh. Piperea, J. Ghestin, L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, Ch. Hannoun, A-Fr. Zattara-Gros, J.-L. Vallens).

Finally, the author formulates brief considerations regarding the absence of the legal personality of the group of companies.

Keywords: group of companies; collective procedure; company’s liabilities; application for opening the insolvency procedure; conflict of laws; conflict of jurisdictions; multinational group.

Grupul de societăți este o realitate economică pe care Dreptul, atât cel intern, cât și cel european, nu o abordează sau o abordează destul de timid. În acest context, încercarea de a reglementa „insolvența grupului de societăți” în legislația noastră este una curajoasă. Succesul sau eșecul demersului legislativ urmează să fie confirmat în timp.

În prezenta lucrare ne propunem să identificăm câteva dintre problemele de drept create de noua reglementare, fără a ne focaliza pe soluții, care pot face obiectul unor studii ample de specialitate. În prima parte vom prezenta aspecte referitoarea la noțiunea și utilitatea grupului de societăți (I), după care vom oferi argumente în susținerea tezei că grupul de societăți este o situație juridică imperfectă (II), apoi vom arăta modul în care grupul de societăți influențează procedura colectivă (III), urmând ca la final să emitem câteva concluzii (IV).

I. Grupul de societăți: noțiune și utilitate

1. Noțiune

1.1. Ce este grupul de societăți în concepția Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență?

Din conținutul art. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se poate deduce că există un ansamblu compact de definiții referitoare la grupul de societăți. Astfel, sunt definite noțiuni precum grupul de societăți, controlul, membrul grupului, membrul controlat al grupului, societatea-mamă.

În concepția legii, grupul de societăți constă în două sau mai multe societăți interconectate prin control și/sau deținerea participațiilor.

Controlul este capacitatea de a determina sau influența în mod dominant, direct sau indirect, politica financiară și operațională a unei societăți ori deciziile la nivelul organelor societare, inclusiv posibilitatea revocării majorității membrilor organelor de administrație, conducere sau supraveghere. O persoană va fi considerată ca deținând controlul atunci când: a) deține în mod direct sau indirect o participație calificată de cel puțin 40% din drepturile de vot ale respectivei societăți și niciun alt asociat sau acționar nu deține în mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot; b) deține în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a societății respective; c) în calitate de asociat sau acționar al respectivei societăți dispune de puterea de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau supraveghere.

Membru al grupului poate fi oricare din societățile grupului, indiferent dacă este societatea-mamă sau un membru controlat al grupului .

Membru controlat al grupului este acea societate controlată de societatea-mamă.

Societatea-mamă este societatea care exercită controlul sau influența dominantă asupra celorlalte societăți din grup.

Așadar, grupul este un ansamblu constituit din societăți autonome din punct de vedere juridic, însă dependente financiar și/sau decizional de o altă societate care exercită controlul asupra lor.

1.2. Particularitățile grupului de societăți

Particularitățile prin care se caracterizează grupul de societăți sunt următoarele: a) este o entitate juridică lipsită de personalitate juridică; b) membrii săi sunt uniți în jurul unor interese comune; c) este susceptibil de a fi calificat ca întreprindere.

a) Entitate juridică lipsită de personalitate juridică

În dreptul societar, stricto sensu, grupul nu este o realitate juridică din cauza lipsei personalității juridice. Grupul de societăți nu este subiect de drept în sensul C. civ. Însă membrii grupului sunt societăți dotate cu personalitate juridică, care le conferă autonomie juridică. Autonomia se conjugă cu independența, libertatea de acțiune, suveranitatea manifestate în perimetrul trasat de personalitatea juridică. Cu toate acestea, în cadrul grupului, societățile nu sunt independente, nici suverane, comportamentul lor fiind determinat și influențat de societatea care le controlează. Prin urmare, grupul poate primi calificarea de paradox juridic, fiind o entitate lipsită de personalitate juridică dar formată din mai multe persoane juridice.

În absența personificării, grupul nu poate avea calitatea de debitor în procedura colectivă. Această soluție este confirmată de art. 5 pct. 26 din Legea nr. 85/2014, care prevede că „debitor este persoana fizică sau juridică care poate fi subiect al unei proceduri prevăzute de prezenta lege”. Din această perspectivă, sintagma „insolvența grupului de societăți”, folosită de legiuitor, este criticabilă. Grupul nu poate fi subiect al procedurilor de insolvență. Se impune ca această eroare să fie corectată în viitor.

În absența personalității juridice, grupul nu poate avea nici patrimoniu. Cu toate acestea, controlul în cadrul grupului devine o formă de proprietate economică. Controlul conferă societății-mamă puterea de a folosi activele și pasivele societăților controlate, de a le modifica patrimoniile. În acest context se produce imixtiunea societății-mamă în activitățile și patrimoniile societăților controlate. Această imixtiune poate să fie manifestarea unor relații normale sau obișnuite din interiorul grupului. Alteori, poate fi anormală sau abuzivă, afectând gajul comun al creditorilor societăților controlate din grup. De asemenea, în montajul societar de grup patrimoniile unor societăți se pot confunda ori societățile pot avea caracter fictiv[1].

Din perspectiva reglementărilor contabile, situația financiară consolidată a membrilor unui grup dezvăluie existența acestei entități.

b) Comunitatea de interese

Grupurile de societăți sunt veritabile montaje societare. Ele se constituie pe baza unui grup de contracte[2], guvernat de interese comune tuturor membrilor. Comunitatea de interese se distinge de interesul social al fiecărei societăți din grup. Interesul grupului este unul imediat, pe când interesul societăților component este unul viitor[3]. Astfel, fiecare operațiune realizată în cadrul grupului își pierde individualitatea și trebuie apreciată în lumina politicii de grup. În anumite situații, comunitatea de interese sacrifică interesul social distinct ale fiecărei societăți care este membru al grupului.

De obicei, comunitatea de interese a membrilor grupului îi permite societății-mamă să utilizeze activele membrilor controlați. Adesea, societatea care exercită controlul dispune de bunurile membrilor din grup ca și cum ar dispune de bunurile sale. În acest context, resursele membrilor din grup nu sunt utilizate întotdeauna în interesul societății, ci în interesul grupului. În mod cert, folosirea activelor societăților din grup de către societatea-mamă afectează patrimoniile acestora. Astfel apare posibilitatea ca o societate din grup să fie impregnată cu toate datoriile grupului.

c) Este susceptibil de a fi calificat ca întreprindere

Grupul de societăți este un mod de organizare a exercitării unei activități economice, structurat pe mai mute societăți componente, cu o direcție unică, impunându-și deciziile la nivelul grupului, funcționând după o strategie comună, urmărind un interes comun, distinct de interesul social al fiecărei societăți component[4]. Aceste caracteristici îi permit grupului să aibă un comportament autonom pe piață, chiar dacă îi lipsește personalitatea juridică.

Teza potrivit căreia grupul de societăți este o întreprindere nu este nouă. Această teză fost lansată inițial și apoi dezvoltată de Curtea de Justiție de la Luxemburg în materia dreptului concurenței, în special în contextul analizei asupra răspunderii societății mame pentru datoriile filialei.

În hotărârea Höfner și Elser, pronunțată la 23 aprilie 1991, Curtea reține că prin noțiunea de întreprindere se înțelege orice entitate exercitând o activitate economică, independentă de statutul juridic al acestei entități și modul ei de finanțare[5]. În hotărârea Aalborg Portland c. Comisia, Curtea recunoaște grupului de societăți caracterul de unitate economică, chiar dacă societatea mamă și filiala sunt persoane juridice distincte și, prin urmare, îl califică drept întreprindere[6].

În contextul acestei calificări, Curtea de Justiție a statuat în mod constant că atunci când o filială are personalitate juridică, dar nu are autonomie decizională, comportându-se conform instrucțiunilor trasate de societatea-mamă, aceasta nu are o autonomie reală, formând o unitate economică cu societatea-mamă și, prin urmare, comportamentul său trebuie imputat societății-mamă[7]. Într-o decizie relativ recentă, Curtea confirmă această jurisprudență, argumentând că, pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie să se ia în considerare nu doar deținerea de participații a societății-mamă la capitalul celorlalte societăți, „ci și ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc această filială de societatea-mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și, în consecință, nu pot face obiectul unei enumerări exhaustive propria jurisprudență constantă din care rezultă că un comportament al unei filiale poate fi imputat societății-mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea-mamă”.[8] În același caz, Curtea afirmă că „dreptul comunitar al concurenței se întemeiază pe principiul răspunderii personale a entității economice care a săvârșit încălcarea. Or, dacă societatea-mamă face parte din această unitate economică care (…) poate fi constituită din mai multe persoane juridice, se consideră că această societate‑mamă răspunde în solidar cu celelalte persoane juridice care constituie această unitate pentru încălcările dreptului concurenței. Astfel, chiar dacă societatea-mamă nu participă direct la încălcare, într-o astfel de ipoteză, aceasta exercită o influență decisivă asupra filialelor care au participat la încălcarea respectivă. De aici rezultă că, în acest context, răspunderea societății-mamă nu poate fi considerată o răspundere independentă de culpă”.[9].

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Pentru dezvoltări a se vedea GHEORGHE PIPEREA, Imitația și simulația persoanei în Noul Cod civil, articol publicat pe www.juridice.ro la data de 20.12.2012.

[2] Pentru dezvoltări a se vedea JACQUES GHESTIN, Cause de l’engagement et validité du contrat, LGDJ, 2006, p. 592 și următoarele. De asemenea, a se vedea L.POP, IONUȚ-FLORIN POPA, STELIAN IOAN VIDU, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, 2012, București, pp. 86-87.

[3] CHARLEY HANNOUN, Le droit des groupes des sociétés, LGDJ, 1991, p. 92.

[4] În acest sens a se vedea și GHEORGHE PIPEREA, Introducere în dreptul contractelor profesionale, Editura C.H. Beck, București, 2011, p. 22.

[5] CEJ, 23.04.1991, c-41/1990.

[6] CEJ, 07.01.2004, c- 204/00P, c- 205/00 P, c-211/00P, c-213/00 P, c-217/00 P, c-219/00 P.

[7] A se vedea în acest sens a se vedea următoarele hotărâri: CEJ, 14.07.1972, Imperial Chemical Industries LTD c/ Comisia, C-48/69; CJCE, 21.02.1973, Europemballage corporation și Continental Can Inc c/ Comisia, c-6/72; CEJ, 11.04.1989, Ahmed Saeed Flugheisen și Silver Line Gmbh c/ Zentrall, c- 66/86.

[8] CEJ, 09.12.2009, c-97/08, Akzo Nobel, par. 74.

[9] Idem,par. 76. Jurisprudența a fost reiterată ulterior în alte cauze. A se vedea în acest sens cu titlu exemplificativ CEJ, 13.06.2013, c-511/11P, Versalis Spa c/Comisia și CEJ, 18.07.2013, c-501/11 P, Schindler Holding Ltd.

Influența grupului de societăți în procedura colectivă was last modified: octombrie 29th, 2015 by Lavinia-Maria Tec

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii