Ineficacitatea legatelor (Partea I)
Ioana Nicolae - mai 7, 20211. Noţiunea de ineficacitate a legatului
Ineficacitatea legatelor privește acele situaţii în care acestea nu produc efecte juridice, din anumite cauze prevăzute de lege. Este de precizat, în acest sens, că, deși ineficacitatea nu este definită de Codul civil, utilizarea acestui termen este întâlnită în cuprinsul său.
Potrivit art. 1.072 C. civ., „ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru neîndeplinirea condiţiei rezolutorii profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”. Din textul de lege citat rezultă că sunt cauze de ineficacitate a legatelor următoarele: nulitatea, revocarea, caducitatea sau desfiinţarea pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii.
Prima parte a studiului dedicat ineficacității legatului va prezenta nulitatea legatelor și o parte din revocarea legatelor, mai exact revocarea voluntară expresă, urmând ca în partea a doua a studiului să ne aplecăm asupra revocării voluntare tacite, precum și a revocării judecătorești a legatului.
2. Nulitatea legatelor
Nulitatea este reglementată în art. 1.246 alin. (1) C. civ. Potrivit acestui text legal, „orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă legea nu prevede o altă sancţiune”. Făcând aplicarea nulităţii în materia legatelor, arătăm că nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă instituite de lege are drept consecință aplicarea sancţiunii nulităţii legatelor.
Nulitatea poate fi absolută sau relativă. Există cauze de nulitate comune tuturor actelor juridice în general, cum sunt, de exemplu, lipsa discernământului, viciile de consimţământ, cauza şi obiectul ilicit sau imoral, dar există şi cauze de nulitate specifice dispoziţiilor mortis causa, ca, de exemplu, cazul când dispunătorul nu avea capacitatea de a dispune prin testament, au fost nesocotite condiţiile de formă ale testamentului, a fost nerespectată interdicţia testamentului reciproc, s‑a stipulat o substituţie fideicomisara interzisă de lege etc.
Cauzele de nulitate se analizează în funcţie de data întocmirii testamentului, iar prezenţa lor la acest moment împiedică naşterea valabilă a legatului. Dacă însă cauzele sunt ulterioare momentului întocmirii testamentului, ele nu reprezintă cauze de nulitate, ci cauze de caducitate ale legatului.
Regimul juridic al nulităţii absolute sau relative a legatelor este cel de drept comun în materia nulităţii, existând anumite aspecte particulare însă.
O primă particularitate vizează termenul de prescripţie al acţiunii în anulare. Termenul va începe să curgă nu de la data întocmirii testamentului, ci de la data deschiderii moştenirii, întrucât acesta este momentul de la care încep să se producă efectele testamentului[1]. Potrivit art. 2.529 alin. (1) lit. c) C. civ., „prescripţia dreptului la acţiunea în anulare a unui act juridic începe să curgă: (…) c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic”. În acest caz este evident că termenul de 18 luni începe să curgă de la data deschiderii moştenirii.
Cea de‑a doua particularitate vizează posibilitatea acoperirii nulităţii legatului. Potrivit art. 1.010 C. civ., „confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor”.
Aşadar, în acest caz este posibilă acoperirea nulităţii, chiar şi a celei absolute, prin confirmare, ratificare sau executarea voluntară din partea celor interesaţi, care ar beneficia de ineficacitatea legatului. Persoanele interesate sunt moştenitorii universali, adică moştenitorii legali sau legatarii universali, iar moştenitorii cu titlu universal sunt moştenitorii legali rezervatari şi legatarii cu titlu universal. Textul legal nu permite însă moştenitorilor cu titlu particular să confirme o liberalitate nulă. Aşa cum s‑a statuat în practica judiciară[2], moştenitorii universali şi cu titlu universal ai testatorului pot confirma legatul cuprins chiar într‑un testament reciproc. Poate fi de asemenea confirmat legatul întocmit la o dată la care testatorul era lipsit de discernământ. Confirmarea poate privi deopotrivă şi un testament oral. În toate cazurile este vorba despre confirmarea unei nulităţi absolute. Confirmarea se va face individual de fiecare dintre moştenitorii universali şi cu titlu universal şi va produce efecte numai faţă de cei care au confirmat legatul nul. Confirmarea legatului anulabil poate fi de asemenea fie expresă, fie tacită, în acest ultim caz prin renunţarea la dreptul de a invoca nulitatea [aspect ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 1.262 alin. (1) C. civ.]. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că textul art. 1.010 C. civ. impune ca actul de confirmare al moştenitorilor universali şi cu titlu universal trebuie să nu prejudicieze drepturile terţilor. În acest sens, confirmarea unuia dintre moștenitori nu creează nicio obligație în sarcina celorlalți moștenitori universali sau cu titlu universal, ceea ce înseamnă că legatarul va dobândi proporțional cu cota-parte ce revine celui care a confirmat. Totodată, actul de confirmare al moștenitorilor universali și cu titlu universal prin care s-ar prejudicia drepturile terților nu este opozabil acestora[3].
Confirmarea poate avea loc doar după data deschiderii moștenirii.
Se apreciază că liberalitatea nulă pentru vicii de formă sau pentru alte motive ar reprezenta, pentru moștenitorii universali și cu titlu universal, o obligație civilă naturală, ce nu poate fi impusă prin constrângere, dar care, dacă este executată de bunăvoie, nu permite restituirea, potrivit art. 1.471 C. civ. Aceasta înseamnă că legatarii care beneficiază de această confirmare dobândesc drepturile de la moștenitorii defunctului, iar nu direct de la testator. În lipsa unor dispoziții speciale, urmează a se aplica dreptul comun din materia nulității actului juridic, iar potrivit acestuia, confirmarea este un mijloc de acoperire a nulității și prin urmare, actul de confirmare este suficient, nemaifiind necesar ca moștenitorii universali sau cu titlu universal să transmită către legatar, printr-un alt act juridic, bunul sau bunurile care formează obiectul legatului[4].
Totodată, vom menţiona şi prevederile art. 1.050 C. civ., care reglementează conversiunea formei testamentare. Astfel, „un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară”.
3. Revocarea legatelor
Revocarea testamentului este reglementată în art. 1.051‑1.053 C. civ., iar revocarea legatelor se găseşte în art. 1.068‑1.070 C. civ.
Cauzele de revocare ale testamentului se aplică însă şi în materia revocării legatelor, aşa cum prevede art. 1.068 alin. (1) C. civ., respectiv „legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului”. Această soluţie legislativă are la origine faptul că legatul constituie principala dispoziţie testamentară. Dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că testamentul, fiind un act juridic complex, poate îngloba şi alte acte juridice (în afara legatelor), acte juridice având regim juridic propriu, şi în privinţa cărora vom face anumite precizări raportat la revocarea acestora. În privinţa cauzelor de revocare ale legatului, analiza noastră va porni în primul rând de la cauzele de revocare ale testamentului, iar ulterior se va opri şi asupra cauzelor de revocare specifice legatului.
Revocarea este voluntară, când ea este rezultatul manifestării de voinţă a testatorului (revocare expresă ori tacită), sau judecătorească, când această sancţiune este pronunţată de instanţa de judecată pentru faptele săvârşite de legatar şi prevăzute de lege (fiind, aşadar, specifică legatului, şi nu testamentului).
3.1. Revocarea voluntară
Potrivit art. 1.068 alin. (1) C. civ., „legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului”. Trimiterea făcută de textul indicat la cauzele de revocare a testamentului implică analiza reglementărilor art. 1.051‑1.053 C. civ. Dar, pe lângă aceste cauze comune de revocare, există şi cazuri de revocare voluntară specifice doar legatelor şi care sunt prevăzute în art. 1.068 alin. (2)‑(4) C. civ. Observăm că legiuitorul tratează separat cauzele de revocare ale testamentului de cele ale revocării legatului, dat fiind că în noua reglementare nu mai este pus semnul egalităţii între testament şi legat.
„Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă” (art. 1.034 C. civ.). Aceasta înseamnă că testatorul poate reveni asupra manifestării sale de voinţă oricând în timpul vieţii sale, testamentul fiind esenţialmente revocabil. Revocarea poate privi testamentul în integralitatea sa (revocare totală), caz în care se va răsfrânge şi asupra tuturor legatelor cuprinse în testament, precum şi a celorlalte acte juridice înglobate în acesta, ori numai o parte a acestuia (revocare parţială), când vom distinge în funcţie de opţiunea testatorului. Astfel, în ceea ce priveşte revocarea parţială este de menţionat că poate fi revocat doar un legat din cele cuprinse în testament, după cum este posibil ca un legat să fie revocat doar în parte. Revocarea unui legat cuprins în testament nu echivalează însă cu revocarea întregului testament, restul clauzelor nerevocate îşi vor produce efectele juridice astfel cum acestea au fost stipulate de dispunător. Există însă situaţii, expres prevăzute de legiuitor, în care manifestarea de voinţă a testatorului este însă irevocabilă. Astfel, art. 416 alin. (3) C. civ. prevede că „recunoaşterea unui copil, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă”. Recunoaşterea unei datorii nu se încadrează în ipotezele de excepţie prevăzute de lege, o astfel de clauză testamentară fiind esenţialmente revocabilă. Dacă s‑ar admite irevocabilitatea recunoaşterii de datorie aceasta ar însemna că se pot face legate irevocabile, ceea ce contravine legii[5].
Aşa fiind, testatorul poate reveni asupra manifestării sale de voinţă până în ultima clipă a vieţii sale, în mod discreţionar. Testatorul nu poate renunţa la dreptul de a‑şi revoca propria manifestare de voinţă, o astfel de renunţare fiind lovită de nulitate absolută[6].
Revocarea voluntară a testamentului, aşa cum am menţionat, poate fi expresă sau tacită. Validitatea revocării este condiţionată de existenţa capacităţii de a testa a dispunătorului, precum şi de valabilitatea consimțămânului acestuia (existența discernământului, inexistenţa viciilor care să afecteze consimţământul) la momentul la care îşi manifestă opţiunea de a revoca.
Revocarea voluntară reprezintă o cauză de ineficacitate datorată voinţei testatorului şi poate privi atât un testament nul, cât şi un testament valabil întocmit. În ceea ce priveşte testamentul nul, este de precizat că testatorul îl poate revoca, chiar dacă acesta oricum nu ar fi produs efecte juridice din cauza nulităţii ce‑l afectează. Nu în ultimul rând precizăm că testatorul poate retracta revocarea sa, ceea ce va face, pe cale de consecinţă, ca testamentul anterior revocat să producă efecte juridice.
3.1.1. Revocarea voluntară expresă
Potrivit art. 1.051 alin. (1) C. civ., „un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr‑un act autentic notarial sau printr‑un testament ulterior”. Astfel cum se desprinde din textul amintit, revocarea expresă poate viza testamentul în integralitatea sa sau poate viza doar o parte a acestuia. Întrucât revocarea testamentului se face doar prin act autentic notarial sau printr‑un testament ulterior, rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn, forma fiind o condiție ad validitatem. Revocarea poate fi făcută exclusiv într‑una din aceste două forme. Sancţiunea incidentă în situaţia în care revocarea voluntară expresă nu îmbracă forma actului autentic, sau o altă formă testamentară, este nulitatea absolută a actului revocator.
Revocare expresă verbală este lipsită de efecte juridice, chiar şi în ipoteza în care testatorul a fost împiedicat să‑şi revoce testamentul, prin fapta unui terţ care a utilizat mijloace frauduloase sau chiar prin violenţă. În astfel de situaţii soluţia este aceea de acordare către persoanele prejudiciate de daune interese pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Pentru a ne afla în prezenţa unei revocări voluntare exprese valide nu este necesar ca testamentul ulterior să îmbrace aceeaşi formă ca testamentul revocat. Potrivit art. 1.051 alin. (2) C. civ., „testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într‑o formă diferită de aceea a testamentului revocat”. Astfel, se poate revoca un testament autentic printr‑un testament olograf ulterior ori printr‑un testament privilegiat, cu singura condiţie ca acestea din urmă să respecte condiţiile de validitate impuse de lege în privinţa lor. Cu alte cuvine, în materia revocării voluntare exprese a testamentului nu se aplică regula simetriei formelor.
Simpla opţiune a testatorului de a revoca actul său anterior urmează să producă efecte juridice, chiar dacă:
a) testamentul revocator conţine sau nu şi alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului;
b) bunul ce a făcut obiectul legatului revocat a fost sau nu testat în favoarea unui alt legatar;
c) testatorul a înţeles să facă legate noi sau dacă testamentul său cuprinde şi alte manifestări de ultimă voinţă, în afară de legate;
d) legatul nou, având acelaşi obiect cu legatul revocat, este ineficace, cu condiţia ca noul testament să îndeplinească condiţiile de validitate de formă şi de fond, cu excepţia situaţiei în care testatorul a condiţionat revocarea primului legat de eficacitatea noului legat;
e) celelalte clauze din testamentul ulterior (în afara dispoziţiilor de revocare) sunt lovite de nulitate ori nu se pot executa, cu excepţia situaţiei în care testatorul a condiţionat revocarea de validitatea integrală sau chiar parţială a celui de-al doilea testament[7].
Un alt aspect important necesar a fi menţionat este acela că, potrivit art. 1.052 alin. (3) C. civ., teza finală (text de lege edictat în materia revocării voluntare tacite): „efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior”. Opinăm că acest text este deopotrivă aplicabil şi revocării voluntare exprese, ceea ce înseamnă că efectele revocării voluntare exprese a unui testament pe calea unui alt testament, nu sunt înlăturate atunci când testamentul revocator a fost şi el revocat sau când acesta a devenit caduc. Aşadar, dacă testatorul doreşte să retracteze revocarea testamentului anterior, el trebuie să facă acest lucru în mod expres.
Pentru ca revocarea să fie valabilă nu trebuie utilizate formule sacramentale, ci, aşa cum s‑a arătat în doctrină[8], simpla menţiune „anulat”, scrisă de mâna testatorului, semnată şi datată de către acesta, va produce efectul revocator, deoarece în acest caz sunt îndeplinite cerinţele de formă ale testamentului olograf.
În ceea ce priveşte înscrisul autentic notarial revocator, arătăm că acesta poate fi un act special redactat în acest sens, dar în egală măsură poate fi conţinut într‑un alt act notarial (contract de vânzare, de donaţie etc.). În aceste situaţii, nefiind vorba despre un nou testament, nu se cer a fi întrunite condiţiile de valabilitate ale testamentului. Actul autentic revocator poate fi utilizat doar în ipoteza în care testatorul doreşte să revoce un testament anterior, fără a face însă alte dispoziţii de ultimă voinţă. Dacă testatorul doreşte să facă noi dispoziţii testamentare, împreună cu actul revocator, el va trebui să întocmească un nou testament.
Întrucât art. 1.051 alin. (1) C. civ. se referă expres la act autentic notarial, rezultă că revocarea expresă a testamentului nu poate fi făcută prin declarație verbală în fața instanței, chiar dacă ar fi consemnată în încheierea de ședință sau în hotărâre (de altfel, hotărârea judecătorească nici nu este un înscris autentic, ci, potrivit art. 434 C. pr. civ., doar are forța probantă a unui înscris autentic) și nici prin alte înscrisuri autentice (altele decât cele notariale)[9].
Art. 1.051 alin. (3) C. civ. prevede că „revocarea expresă a testamentului făcută printr‑un act autentic notarial sau printr‑un testament se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la art. 1.046”. Este vorba despre Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL) ţinut în format electronic, în care se înregistrează atât testamentele, cât şi actele de donaţie, precum şi revocarea acestora (art. 230 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995). De asemenea, potrivit art. 1.046 C. civ., „în scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii (…)”. În concluzie, atât întocmirea testamentului autentic, cât şi revocarea acestuia se înscriu în acest registrul. Acestora le mai putem adăuga şi actul autentic de retractare a revocării testamentului, supus de asemenea înregistrării. Testamentele olografe şi cele privilegiate nu sunt supuse însă acestor formalităţi, ca de altfel nici revocările făcute prin aceste forme testamentare. Astfel, spre exemplu, dacă se revocă un testament autentic printr‑un testament olograf ulterior, formalitatea privind înscrierea în registrul menţionat nu se va efectua. Totuşi, este de menţionat că validitatea testamentului autentic sau a celui autentic revocator nu sunt afectate de neîndeplinirea formalităţilor privind comunicarea acestora şi înregistrarea în RNNEL.
4. Concluzii
Prima parte a studiului dedicat ineficacității legatului a analizat nulitatea legatelor și o parte a revocării legatelor, mai concret revocarea voluntară expresă, urmând ca în partea a doua a studiului să ne aplecăm asupra revocării voluntare tacite, precum și a revocării judecătorești a legatului.
DOWNLOAD FULL ARTICLEBibliografie:
– A. Bacaci. Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
– I. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;
– G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020;
– M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București, 1981;
– C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1998.
* Prezenta parte reprezintă o dezvoltare și adăugire la materialul publicat anterior în lucrarea intitulată Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016.
[1] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1558/1972, în RRD nr. 4/1972, p. 176.
[2] Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 627/1973, în CD 1973, pp. 196‑202.
[3] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020, pp. 569-570.
[4] Idem, p. 570.
[5] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1998, p. 620, nr. 1485.
[6] M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București, 1981, p. 272.
[7] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 572.
[8] A. Bacaci. Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 114‑115.
[9] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 571.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.