Încuviinţarea executării silite a unui contract de credit când cererea este formulată de cesionarul creanţei. Caracterul de titlu executoriu

Abstract

Approval of the forced execution for a credit contract when the request is made by the debt assignee. The character of the writ of execution

In this article the author presents the approval of the forced execution of a credit contract (when the request is made by the debt asignee) and the credit contract’s character of a writ of execution.

The structure and contents of the article reveal commentaries regarding the possibility of the assignee to prevail from the character of the writ of execution of the credit contract, taking into consideration the relevant jurisprudence and the doctrine elaborated by important figures in the field of law (R. Rizoiu, R. Mușoi, L. Pop, C. Stătescu, C. Bîrsan, P. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, I. Reghini, P. Vasilescu, J. Goicovici, L. Smarandache, I. Silberstein, L. Bercea, I. Turcu, T.B. Enoiu).

In closing, the author argues for the point of view that when the creditor who asks for the approval of the forced execution of a credit contract is the assignee (following the closing of a assignment of debt with the institution who issued the credit), the request for allowing the forced execution must be rejected as groundless.

Keywords: forced execution; credit contract; assignment of debt; writ of execution.

În ultima perioadă, băncile au preferat cesionarea creanțelor către anumite societăți (colectori de creanțe), care nu sunt instituții de credit în sensul O.U.G. nr. 99/2006, urmând ca executarea silită a clienților debitori să fie realizată de cesionari.

Într-un astfel de context s-a pus în discuție dacă cesionarul se poate prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit. Deși în majoritatea soluțiilor pronunțate s-au admis cererile de încuviințare a executării silite, totuși nu puține au fost instanțele de judecată care au respins astfel cereri, apreciind că respectivul colector nu se poate prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

Se impune o reluare a argumentelor ambelor opinii, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Tribunalul Specializat Cluj în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, în situația în care cererea de încuviințare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanței.

Deși Î.C.C.J., prin decizia nr. 3 din 14.04.2014 pronunțată în dos. nr. 1/1/2014/HP, a respins ca inadmisibilă cererea, astfel că nu a dat o dezlegare de drept în sensul art. 521 C. pr. civ., totuși, în cuprinsul considerentelor, și-a exprimat punctul de vedere.

Se impune, întâi de toate, să redăm opinia exprimată de Tribunalul Specializat Cluj ca instanță de sesizare, care a apreciat că atunci când creditorul care solicită încuviințarea executării silite a unui contract de credit este cesionarul (în urma încheierii unei cesiuni de creanță cu instituția de credit), cererea de încuviințare a executării silite trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei opinii, autorul sesizării a apreciat că noțiunea de creanță, de garanții, de accesorii privește materialitatea, substanța dreptului dedus judecății, iar nu atributul executorialității sale, care constituie un aspect de drept procesual, nu un accesoriu al dreptului cedat.

Un asemenea atribut poate fi stabilit exclusiv de către legiuitor și dacă, în ipoteza contractelor de garanție reală și personală aferente contractului de credit, legea a prevăzut în mod expres caracterul de titlu executoriu, în cazul cesiunii de creanță, el nu a mai fost reglementat.

În același sens, tribunalul a reținut că legiuitorul a înțeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituției de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său – debitul principal și accesoriile, precum și la subiectele sale – instituția bancară și debitorul.

Totodată, autorul sesizării a învederat că, inițial, opiniile la nivelul Tribunalului specializat Cluj au fost divergente, pentru ca, apoi, într-o perioadă de timp relativ scurtă, ulterior uniformizării practicii în cadrul acestei instanțe, să se constate existența unei practici neunitare la nivelul întregii țări.

Î.C.C.J., în susținerea punctului său de vedere, apreciază că, pentru interpretarea corectă a prevederilor legale în vederea soluționării cererii de încuviințare silită, este necesar a se realiza analiza de conținut a normelor care guvernează regimul juridic al cesiunii de creanță, în corelare cu cele care instituie caracterul de titlu executoriu contractelor de credit.

În acest sens, încuviințarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise, astfel încât se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate care să necesite interpretarea unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii.

Consacrarea, prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții.

Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.

În ceea ce ne privește, împărtășim opinia exprimată de Tribunalul Specializat Cluj, aducând în susținerea punctului nostru de vedere câteva argumente pe care mai întâi le enunțăm: (a) legiuitorul a înțeles să dea putere de titlu executoriu doar contractului de credit odată ce instituirea caracterului de titlu executoriu a avut la bază argumente de ordin economic și de protejare a circuitului și (b) natura specifică a contractului de credit

Punctul de plecare îl constituie identificarea unui răspuns din perspectiva cesiunii de creanță, anume ce se transferă de la cedent la cesionar odată cu încheierea ei, respectiv dacă se transmite sau nu inclusiv titlul executoriu.

Opiniile conturate în doctrină sunt diferite, unii autori susținând că cesionarul primește odată cu creanța cedată inclusiv eventuala calitate de titlu executoriu a creanței[1] sau, dimpotrivă, alți autori exprimându-și rezerve sub acest aspect, în sensul că instanțele judecătorești să considere neaplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 noului creditor care nu are calitatea de instituție bancară[2]. Majoritatea doctrinarilor[3], pornind de la concepția potrivit căreia cesiunea nu transferă numai emolumentul creanței, iar cesionarul este parte survenită în contractul inițial, apreciază că cesionarul poate exercita toate acțiunile ce au aparținut cedentului; cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, iar creanța rămâne neschimbată[4].

În susținerea tezei afirmative, principalul argument ar fi art. 1396 C. civ. din 1864, care stabilea că vinderea sau cesionarea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca (art. 1568 C. civ. în vigoare[5]); cu alte cuvinte, se apreciază de cei ce îmbrățișează acest punct de vedere că odată cu creanța, se cesionează și caracterul de titlu executoriu.

Și în literatura juridică franceză[6], având în vedere că textele de lege[7] au aceeași redactare, punctul de vedere exprimat este în sensul că din categoria accesoriilor fac parte și acțiunile în justiție (mai puțin acțiunea rezolutorie), inclusiv titlurile executorii. Uneori se face distincție după cum titlul executoriu a fost obținut sau nu de cedent anterior cesiunii, apreciindu-se că dacă s-a obținut anterior cesiunii titlul executoriu își păstrează valabilitatea și se transmite la cesionar[8].

Revenind la obiectul analizei noastre și raportându-ne strict la contractele de credit, a aprecia că se realizează transferul către cedent inclusiv a caracterului de titlu executoriu nu este la adăpostul criticilor, odată ce caracterul de titlu executoriu nu este al sumei împrumutate (al creanței), ci al contractului de credit ca și înscris formal încheiat între anumite persoane și într-un anume context; caracterul de titlu executoriu este al contractului de credit încheiat de o instituție de credit.

Cu toate că majoritatea opiniilor sunt în sensul transferului titlului executoriu, apreciem că în privința contractelor de credit se impune să reținem natura specifică a activității de creditare, dar și de nevoia de protecție a clientului, tărâm pe care se poate identifica o soluție favorabilă punctului nostru de vedere.

Caracterul de titlu executoriu este recunoscut de legiuitor doar contractului de credit (art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006[9]). Este evident că legiuitorul a recunoscut acest caracter de titlu executoriu contractelor de credit din mai multe motive: instituirea unui mecanism rapid de recuperare a creanțelor, siguranța oferită la momentul acordării creditelor prin folosirea unor tipizate aprobate, în condiții de creditare și garantare stabilite de BNR și sub supravegherea prudențială a acestei din urmă instituiții.

De remarcat că legiuitorul a întărit sub acest aspect calitatea celui ce încheie contract de credit, specificând expres că sunt titluri executorii doar contractele încheiate de instituțiile de credit. De altfel, art. 372 C. pr. civ. precizează că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Se impune a fi observată și finalitatea urmărită de legiuitor în redactarea art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006[10], astfel că odată ce calitatea de instituție de credit a fost subliniată, a admite că cesionarea creanței are ca efect și preluarea caracterului de titlu executoriu înseamnă a înfrânge scopul avut în vedere la momentul introducerii acestui text de lege.

Recunoașterea caracterului de titlu executoriu și contractului de credit prin Legea nr. 58/1998[11] nu este întâmplătoare, soluția legiuitorului având în vedere argumente de ordin economic, dar și ținând cont de interesul public. Aceste argumente sunt oferite chiar de instanța supremă în considerentele Deciziei XIII din 2006 în care, analizându-se practica neunitară existentă în interpretarea caracterului executoriu al contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998, a decis că și contractele încheiate anterior acestei legi sunt titluri executorii:

„Instituindu-se astfel un sistem execuțional unitar, simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanțelor bancare, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii contractuale, s-a răspuns unui vădit interes public, de garantare a creditului, care să înlăture riscul pentru depunători și acționari de a ajunge în situația de a fi lipsiți de economiile sau investițiile pe care le-au făcut.

În această privință, este de reținut că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public.

Or, realizarea acestui interes public impune garantarea creditului acordat de către bănci printr-o dispoziție a legii, în sensul ca actul juridic prin care împrumutul a fost convenit să aibă și caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul unei proceduri suple, simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de rea-credință care ar refuza să le restituie la termenele scadente”.

Observând că majoritatea interpretărilor înclină spre a recunoaște că cesionarul se poate prevala de caracterul de titlu executoriu, totuși nu putem face abstracție de acest interes public manifestat în domeniul bancar, subliniat chiar în decizia de mai sus, dar mai ales de natura raporturilor de creditare.

Astfel, în susținerea punctului nostru de vedere, un argument îl constituie natura juridică specifică a contractului de credit, respectiv că astfel de contracte sunt încheiate intuitu personae. În măsura în care reținem că aceste contracte se încheie în considerarea calității părților, creanța nu mai poate fi cesionată[12]. Fără îndoială că toate contractele de credit sunt urmarea a analizei cocontractantului, din perspectiva băncii a bonității clientului și a garanțiilor oferite, numai urmare a acestor informații încheindu-se contractul, iar din partea clientului a costului creditului sau serviciului oferit, acestea fiind diferite de la o bancă la alta.

Nu fără importanță în conturarea unei punct de vedere față de problematica analizată este și fenomenul de publicizare a dreptului bancar. Legătura din ce în ce mai strânsă a dreptului bancar cu dreptul public este rezultatul interesului deosebit pe care îl reprezintă pentru orice stat activitățile permise instituțiilor de credit.
 

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] R. Rizoiu, Caracterul executoriu al cesiunii de creanță – partea a II-a, în Revista de drept bancar și financiar nr. 1/2008, p. 10.
[2] R. Mușoi, Aspecte legale privind transferul portofoliilor de credite neperformante către vehicule specializate, în Lucrările Conferinței internaționale „Actualitatea în activitatea juridică bancară”, Ed. Hamangiu, București, 2011, 317.
[3] L. Pop, Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 215.
[4] C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1995, p. 315.
[5] Raportat la dispozițiile din noul Cod civil, discuția este puțin mai nuanțată, întrucât legiuitorul, în redactarea art. 1568, a utilizat o formulare generală menționând că transferul privește toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, astfel că în privința creanțelor născute după intrarea în vigoare a Codului civil orice dispută doctrinară este înlăturată (v., sub acest aspect, și art. 117 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil).
[6] Cu titlu de exemplu, P. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, Drept civil. Obligațiile, Ed. Woters Kluwer, București, 2010, p. 805.
[7] Art. 1396 C. civ. român din 1864, respectiv art. 1692 C. civ. francez.
[8] I. Reghini, Cesiunea de creanță, în Cesiunea de contract, coord. P. Vasilescu, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007, p. 173; L. Pop, op. cit., pp. 214-215.
[9] „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii”.
[10] Cu privire la motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională privind respingerea excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, v. dec. nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 600 din 12 august 2008, precum și dec. nr. 1528 din 25 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 52 din 20 ianuarie 2011.
[11] Până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv sub imperiul Legii nr. 33/1991, contractul de credit nu era titlu executoriu.
[12] I. Reghini, op. cit., p. 160; pentru o opinie diferită potrivit căreia contractele intuitu personae nu sunt sustrase aprioric posibilității de a fi cedate, v. J. Goicovici, Formarea progresivă a contractului, Ed. Woters Kluwer, București, 2009, p. 278.
Încuviințarea executării silite a unui contract de credit când cererea este formulată de cesionarul creanței. Caracterul de titlu executoriu was last modified: mai 18th, 2015 by Lucian Bernd Săuleanu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Căutare