Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale
Julieta-Cristina Popa - noiembrie 6, 2016Incrimination of domestic violence crimes in international jurisdictions
Constitutional provisions and international regulations designed to protect women from any form of abuse, including domestic. An essential prerequisite for a modern democratic state, is the appropriate legal system and to validate the legality of rights between men and women. Although the vast majority of the world countries have begun to formulate and implement legislation to criminalize acts of domestic violence around 1990, even at this time the law states regarding domestic violence is a meeting exotic local customs and repercussions of some international provisions that make their implementation depend on many factors, making them the most often broken. Analysis of various legislations in the field of domestic violence noted that European countries have initiated legislative reforms to prevent this phenomenon. Non-European countries have followed the same trend.
Keywords: criminal law, domestic violence crimes, family and interfamily crimes, incrimination, factors, abuse, consequences, prevention.
Anglia
Codul penal nu incriminează actele de violenţă domestică printr-o infracţiune specifică, acestea fiind încadrate, potrivit dreptului comun, în infracţiuni de omor, vătămare, viol, etc. Legătura dintre agresor şi victimă constituie circumstanţă agravantă, de care instanţa va ţine seama la stabilirea pedepsei. Însă, în legislaţia acestei ţări există o serie de legi care incriminează violenţa domestică şi prin care se asigură o măsură de protecţie a victimelor, în funcţie de agresiunea suferită. O primă reglementare o găsim în Legea familiei din anul 1996 privind protecţia victimelor în cazurile de violenţă, şi în care repercusiunile acestui act se răsfrânge şi în ce priveşte atribuirea folosirii locuinţei, şi care conferă instanţei[1] dreptul să emită două tipuri de ordine de restricţie, şi anume: unul care protejează victima împotriva violenţei şi prin care îl poate obliga pe agresor să nu utilizeze violenţa sau să ameninţe cu utilizarea violenţei (aceasta se referă atât la violenţa fizică, cât şi la ameninţări, intimidare sau hărţuire), iar altul care reglementează folosinţa locuinţei comune. Prin aceasta ultimă măsură, agresorului i se poate interzice să revină în locuinţa familiei ori i se poate impune să ocupe doar o anumită parte a imobilului sau să nu se apropie la o anumită distanţă de locuinţa, indiferent de relaţiile stabilite între acesta şi victimă: soţ, fost soţ, concubin, fost concubin etc. sau orice alte persoane care locuiesc sub acelaşi acoperiş.
În ce priveşte victima violenţei domestice, aceasta poate obţine un asemenea ordin indiferent de drepturile pe care ea le are asupra locuinţei. În situaţia în care agresorul este proprietarul acesteia, victima poate fi obligată să plătească o chirie ori să renoveze şi/sau să întreţină imobilul. În principiu, ordinul se eliberează pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi un an, excepţie fiind situaţiile în care, în ordin emis nu este specificată durată, acesta urmând a fi ridicat printr-o notificare ulterioară , dacă se apreciază că scopul măsurii luate a fost atins.
Nerespectarea, în tot sau în parte, a acestor măsurilor de protecţie constituie infracţiune, iar poliţia are dreptul de a-l aresta pe făptuitor chiar şi în absenţa unui mandat. În privinţa măsurilor care privesc atribuirea locuinţei, dacă acestea au fost dispuse ca urmare a actelor de violenţă sau a ameninţărilor cu săvârşirea unor astfel de acte, instanţa poate implanta o clauză care să permită poliţiei să-l aresteze pe cel care încalcă ordinul fără a mai necesară existenţa un mandat de arestare. Însă, poliţiei îi revine obligaţia de a-l prezenta pe agresor în faţa instanţei în termen de 24 de ore de la arestarea sa, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, poliţia va hotărî dacă agresorul urmează a fi reţinut în continuare sau dacă acesta va fi eliberat pe cauţiune.
O altă reglementare este prevăzută în Legea privind protecţia împotriva hărţuirii, adoptată în anul 1997, şi care cuprinde măsuri de protecţie atât penale împotriva violenţei domestice cât şi civile. Aceste măsuri pot fi luate împotriva oricărei persoane care este acuzată de acte de hărţuire, chiar şi în situaţia când agresorul nu coabitează împreună cu partea vătămată sau nu a stabilit cu aceasta relaţii asemănătoare acelora de familie. Această lege se aplică mai ales femeilor victime ale violenţei domestice conferindu-le acestora protecţie. Protecţia derivă din unele din reglementările acestei legi, prin care comunităţile locale sunt obligate să furnizeze o locuinţă persoanelor care nu au adăpost ori care sunt pe cale de a-şi pierde locuinţa. Până la verificarea dosarului şi găsirea unei locuinţe corespunzătoare victimele locuiesc câteva zile într-un hotel sau azil .Aceste locuinţe se acordă pe o perioadă de doi ani.
Potrivit acestei legi, hărţuirea a fost definită ca „fiind faptul de a speria sau a intimida semenii, cu condiţia ca astfel de fapte să se producă de cel puţin două ori”, fiind incluse în această categorie şi ameninţările, telefoanele nedorite sau zgomotele excesive. Şi în cazul acestei legi, instanţa îi poate interzice agresorului să comită o serie de acte pe un termen care este lăsat la aprecierea instanţei. Punerea în mişcare a urmăririi penale, în cazul actelor de violenţă în familie, nu este condiţionată de plângerea parţii vătămate, aceasta putându-se face şi în urma unui denunţ venit din partea oricărei persoane care are cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni de violenţă domestică.
Din 31 martie 2013 a fost modificată definiția violenței în familie astfel încât aceasta să poată cuprinde, fără a fi limitată doar la tipuri de abuz psihologic, fizic, sexual, financiar, emoțional, orice incident său model de incidente de control, comportament coercitiv[2] sau pericol, violență sau abuz a unei persoane cu vârsta de 16 sau peste, care sunt sau au fost parteneri intimi sau membrii familiei, indiferent de gen sau sexualitate. Totodată, este definit şi comportamentul de control ca fiind o serie de acte concepute astfel încât să determine o persoană să fie subordonată și/sau dependenta, să-i exploateze resurselor și capacitățile de câștig personal, lipsind-o astfel de mijloacele necesare pentru independență și rezistență.
Această definiție include şi violența bazată pe așa-numitele „crime de onoare”, mutilare genitală feminină (FGM) și căsătoriile forțate.
În aproape toate posturile de poliţie de pe teritoriul Angliei exista departamente specializate pe violentă domestică, precum şi poliţişti care oferă suport şi informaţii victimelor violenţei domestice.
Austria
Codul penal al Austriei nu incriminează violenţa domestică ca o infracţiune specifică, ci este încadrata la infracţiunile de omor, lovire, vătămare corporală etc., iar relaţia dintre agresor şi victimă poate constitui doar circumstanţă agravantă, ceea ce duce la adăugarea unui spor la pedeapsă aplicată pentru infracţiunea respectivă. Austria recunoaşte că violența împotriva femeilor este comisă în diferite forme: la nivel fizic, sexual, psihologic, economic sau social.
În ce priveşte violul în cadrul cuplului , acesta este obiectul sancţiunilor penale din anul 1989. În sprijinul completării acestor dispoziţii, în anul 1997 a fost adoptată Legea privind protecţia împotriva violenţei în cadrul familiei[3], care permite instanţei civile să pronunţe măsuri de protecţie a victimei. Prin modificarea acestei legii în anul 2003 s-a extins măsură de protecţie la toate persoanele care coabitează sau au coabitat cu autorul actului de violenţă din sânul familiei ori din interiorul oricărei relaţii asemănătoare celei de familie.
Printr-un astfel de ordin de protecţie se pot lua următoarele măsuri împotriva agresorului:
a). să părăsească domiciliul comun (chiar dacă este proprietarul locuinţei) şi să nu mai revină în acesta pe o anumită perioadă de timp – această măsură poate fi dispusă pe o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni, excepţie făcând situaţia în care victima depune o cerere pentru desfacerea căsătoriei, urmând ca acest termen să fie prelungit până la desfacerea definitivă a căsătoriei;
Poliţia este singurul organ abilitat să pună în aplicare aceste măsuri, independent de victimă. În cazuri grave, sau în cazuri de necesitate, pentru aplicabilitatea acestor dispoziţii, tribunalul poate face apel la forţele de ordine.
Ordinul de protecţie se aplică în cazul în care victima a suferit acte de violenţă fizică sau psihică, sau dacă a fost ameninţată cu astfel de acte, fapte ce determina imposibilitatea continuării coabitării. Actele de violenţă pot fi comise de soţ, concubin, sau altă persoană cu care victima a stabilit relaţii asemănătoare acelora de familie. Aceste dispoziţii se emit la cererea părţii vătămate, urmând să se procedeze la audierea agresorului, iar dacă victima a mai fost agresată şi există riscul de a mai fi supusă altor acte de violenţă, măsura de protecţie poate fi luată fără ca agresorul să mai fie audiat. Totodată, ordinul se pune în executare imediat, iar dacă asupra agresorului s-a dispus măsura interzicerii de a reveni în locuinţa comună, acesta este obligat să predea cheile domiciliului. Dacă agresorul un respecta interdicţia impusă, acesta va fi arestat. Concomitent, agenţii de poliţie efectuează razii în aria locuinţei victimei în mai puţin de 24 de ore şi transmit cazul centrului de intervenţie din zona implicată. Centrul de intervenţie are obligaţia de a intra în legătură cu victima, pentru a-i furniza consiliere gratuită referitoare la modul în care îi sunt respectate drepturile, precum şi pentru a o asista gratuit în timpul procedurii judiciare.
În baza aceleiaşi legi, dacă exista riscul de a fi pusă în pericol viaţa, libertatea, sănătatea sau integritatea corporală a victimei, poliţia, independent de existenţa unei plângeri penale ori a unei cereri de chemare în judecata depusă de victima, are dreptul de a-l evacua pe agresor din locuinţa comună, precum şi de a-i interzice să se afle în imediata vecinătate a imobilului. Această măsura se va dispune pe un termen ce un poate depăşi 10 zile. Dacă victima solicita instanţei civile un ordin de restricţie, acest termen mai poate fi prelungit cu încă 10 zile.
b). delimitarea unor locuri clar specifice (locul de muncă al victimei sau şcoala unde învaţă copiii etc.) sau a unei arii limitativ stabilite, fiind definită prin „nevoile victimei pentru o protecţie efectivă”;
c). să nu intre în contact cu victima, indiferent de mijlocul folosit.
Procedura de urmărire penală se poate declanşa la sesizarea oricărui cetăţean care are dovezi ca un act de violenta a avut loc, la cererea părţii vătămate, sau din oficiu. În cazul în care constată existenţa unei infracţiuni, organele de poliţie au obligaţia de a sesiza parchetul.
La 1 iunie 2009 intra în vigoare Actul de protecţie al doilea împotriva violenţei în familie, care constituie un pas important în direcția îmbunătățirii protecției victimelor în Austria. Noua legislație reglementează în secțiunea 107 b infracțiunea „de comitere a actelor repetate de violență”. Aceasta reglementare examinează acte de violență în integralitatea lor în sfera de aplicare a infracțiunilor violente susținute, şi prevede pedepse mai aspre – de exemplu pentru ameninţări grave de violență, violența fizică și violență, precum și rele tratamente fără rezultat (fără vătămări corporale-de exemplu, palmă peste față), legea prevede pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani. Dacă toate acestea sunt înfăptuite concomitent vor fi considerate infracțiuni comise în circumstanțe agravante, iar sancţiunea pentru acestea este închisoarea de la 10-20 de ani.
Potrivit aceleaşi legi, perioada de valabilitate a unui ordin de restricționare impus de către poliție a fost extins de la zece zile la două săptămâni. În cazul în care în această perioadă, persoana afectată solicita un ordin interimar, valabilitatea ordinului de restricționare se extinde la un total de patru săptămâni (anterior 20 zile). Totodată, posibilitatea de a aplica pentru un ordin judecătoresc care impune autorului să părăsească apartamentul și îi interzice să se întoarcă la apartament este acum opozabil tuturor persoanelor care locuiesc în acest apartament (așa-numitele măsuri provizorii pentru „protecția împotriva violenței în apartamente)”. Anterior această opțiune era opozabila doar persoanelor care se aflau într-o relaţie de familie sau asemănătoare celei de familie. Instanța poate emite acum acest ordin pentru o perioadă de până la șase luni (anterior, până la trei luni).
Posibilitatea de a aplica pentru un ordin judecătoresc de interzicere a făptuitorului de a rămâne în anumite locuri sau de întâlnire ori contactare a victimei a fost acum reglementată separat în ordinul interimar numit „protecție generală împotriva violenței”. Acest ordin poate fi aplicat de către orice persoană care nu poate să tolereze nici un fel de întâlniri ulterioare cu autorul (din nou, această opțiune a fost anterior opozabila doar persoanelor care se aflau într-o relaţie de familie sau asemănătoare celei de familie). Instanța poate emite acest ordin pentru o perioadă de până la un an (anterior până la trei luni). În cazul în care făptuitorul nu respectă acest ordin, valabilitatea acestuia poate fi prelungită. Ordinul interimar pentru „protecția împotriva invadării intimității” (urmărire) poate fi acum eliberat cu privire la toate măsurile prevăzute – indiferent de deschidere a unei proceduri principale – de până la un an, cu posibilitatea de a extinde valabilitatea acestuia în cazul nerespectării de către făptuitor. Acest ordin poate fi acum depus în instanța de reședință al victimei (anterior în fața instanței de reședință făptuitorului). Conform aceloraşi prevederi, infracțiunile violente în parteneriate (în special în relații violente de lungă durată), nu sunt supuse reconcilierii în afara instanței ca un mijloc de a modifica astfel de situații violente, întrucât ele nu sunt accesibile pentru mediere.
În cadrul aceluiaşi context legal s-au îmbunătățit şi drepturilor procedurale ale victimelor violentei familiale (o mai bună protecție a adresa victimei, interogatoriu blând opțional într-o acțiune civilă, care se referă la proceduri penale), asistența psiho-socială în timpul procedurii a fost extinsă la procedurile civile (legate de infracțiune) între victime și infractori (de exemplu de acțiune pentru despăgubiri). Cheltuielile în valoare de 800 de euro – 1.200 de euro, în cazul în care victima este eligibila pentru asistență juridică – vor fi suportate de către stat, iar în cazul în care victima este eligibilă pentru asistență juridică, aceasta poate solicita şi asistență juridică gratuită în timpul procedurilor civile. În conformitate cu amendamentul la Legea de Compensare a victimelor infracțiunilor, Biroul Social Federal plătește despăgubiri forfetare pentru durere și suferința în suma de 1.000 de euro pentru victimele violentei în familie care au suferit leziuni corporale grave şi 5.000 de euro pentru victimele violentei în familie care au suferit leziuni corporale grave, cu consecințe permanente.
Legislaţia din Austria permite integrarea agresorului în programe de reeducarea ca şi în Anglia, iar forţele de ordine au obligaţia de a furniza victimei şi agresorului note informative privind drepturile pe care le au şi de a informa, despre caz, biroul de intervenţii care oferă asistenţă juridică gratuită şi să înştiinţeze acest centru de fiecare dată când se emite un ordin de interdicţie sau chiar şi după fiecare intervenţie a poliţiei în cazuri de violenţă domestică. Pentru victime sunt disponibile linii telefonice speciale cu program special.
[1] Instanţa, inainte de a emite ordinul, va trebui sa puna în balanţă pe o parte, pericolul pe care l-ar avea emiterea unui astfel de ordin asupra familiei si/sau a persoanelor care locuiesc împreună cu făptuitorul, iar pe alta parte pericolul care s-ar crea dacă nu ar fi emis ordinul, situatie în care partea vătămată nu este tinuta să facă dovada tuturor celor relatate.
[2] Orice act sau model de acte de agresiune, amenințări, umilire și de intimidare sau alte abuzuri, care este folosit pentru a face rău, a pedepsi, sau a sperie victima.
[3] Amendată în 2003 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004).
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.