Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale

Abstract

Incrimination of domestic violence crimes in international jurisdictions

Constitutional provisions and international regulations designed to protect women from any form of abuse, including domestic. An essential prerequisite for a modern democratic state, is the appropriate legal system and to validate the legality of rights between men and women. Although the vast majority of the world countries have begun to formulate and implement legislation to criminalize acts of domestic violence around 1990, even at this time the law states regarding domestic violence is a meeting exotic local customs and repercussions of some international provisions that make their implementation depend on many factors, making them the most often broken. Analysis of various legislations in the field of domestic violence noted that European countries have initiated legislative reforms to prevent this phenomenon. Non-European countries have followed the same trend.

Keywords: criminal law, domestic violence crimes, family and interfamily crimes, incrimination, factors, abuse, consequences, prevention.

Anglia

Codul penal nu incriminează actele de violență domestică printr-o infracțiune specifică, acestea fiind încadrate, potrivit dreptului comun, în infracțiuni de omor, vătămare, viol, etc. Legătura dintre agresor și victimă constituie circumstanță agravantă, de care instanța va ține seama la stabilirea pedepsei. Însă, în legislația acestei țări există o serie de legi care incriminează violența domestică și prin care se asigură o măsură de protecție a victimelor, în funcție de agresiunea suferită. O primă reglementare o găsim în Legea familiei din anul 1996 privind protecția victimelor în cazurile de violență, și în care repercusiunile acestui act se răsfrânge și în ce privește atribuirea folosirii locuinței, și care conferă instanței[1] dreptul să emită două tipuri de ordine de restricție, și anume: unul care protejează victima împotriva violenței și prin care îl poate obliga pe agresor să nu utilizeze violența sau să amenințe cu utilizarea violenței (aceasta se referă atât la violența fizică, cât și la amenințări, intimidare sau hărțuire), iar altul care reglementează folosința locuinței comune. Prin aceasta ultimă măsură, agresorului i se poate interzice să revină în locuința familiei ori i se poate impune să ocupe doar o anumită parte a imobilului sau să nu se apropie la o anumită distanță de locuința, indiferent de relațiile stabilite între acesta și victimă: soț, fost soț, concubin, fost concubin etc. sau orice alte persoane care locuiesc sub același acoperiș.

În ce privește victima violenței domestice, aceasta poate obține un asemenea ordin indiferent de drepturile pe care ea le are asupra locuinței. În situația în care agresorul este proprietarul acesteia, victima poate fi obligată să plătească o chirie ori să renoveze și/sau să întrețină imobilul. În principiu, ordinul se eliberează pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și un an, excepție fiind situațiile în care, în ordin emis nu este specificată durată, acesta urmând a fi ridicat printr-o notificare ulterioară , dacă se apreciază că scopul măsurii luate a fost atins.

Nerespectarea, în tot sau în parte, a acestor măsurilor de protecție constituie infracțiune, iar poliția are dreptul de a-l aresta pe făptuitor chiar și în absența unui mandat. În privința măsurilor care privesc atribuirea locuinței, dacă acestea au fost dispuse ca urmare a actelor de violență sau a amenințărilor cu săvârșirea unor astfel de acte, instanța poate implanta o clauză care să permită poliției să-l aresteze pe cel care încalcă ordinul fără a mai necesară existența un mandat de arestare. Însă, poliției îi revine obligația de a-l prezenta pe agresor în fața instanței în termen de 24 de ore de la arestarea sa, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, poliția va hotărî dacă agresorul urmează a fi reținut în continuare sau dacă acesta va fi eliberat pe cauțiune.

O altă reglementare este prevăzută în Legea privind protecția împotriva hărțuirii, adoptată în anul 1997, și care cuprinde măsuri de protecție atât penale împotriva violenței domestice cât și civile. Aceste măsuri pot fi luate împotriva oricărei persoane care este acuzată de acte de hărțuire, chiar și în situația când agresorul nu coabitează împreună cu partea vătămată sau nu a stabilit cu aceasta relații asemănătoare acelora de familie. Această lege se aplică mai ales femeilor victime ale violenței domestice conferindu-le acestora protecție. Protecția derivă din unele din reglementările acestei legi, prin care comunitățile locale sunt obligate să furnizeze o locuință persoanelor care nu au adăpost ori care sunt pe cale de a-și pierde locuința. Până la verificarea dosarului și găsirea unei locuințe corespunzătoare victimele locuiesc câteva zile într-un hotel sau azil .Aceste locuințe se acordă pe o perioadă de doi ani.

Potrivit acestei legi, hărțuirea a fost definită ca „fiind faptul de a speria sau a intimida semenii, cu condiția ca astfel de fapte să se producă de cel puțin două ori”, fiind incluse în această categorie și amenințările, telefoanele nedorite sau zgomotele excesive. Și în cazul acestei legi, instanța îi poate interzice agresorului să comită o serie de acte pe un termen care este lăsat la aprecierea instanței. Punerea în mișcare a urmăririi penale, în cazul actelor de violență în familie, nu este condiționată de plângerea parții vătămate, aceasta putându-se face și în urma unui denunț venit din partea oricărei persoane care are cunoștință despre săvârșirea vreunei infracțiuni de violență domestică.

Din 31 martie 2013 a fost modificată definiția violenței în familie astfel încât aceasta să poată cuprinde, fără a fi limitată doar la tipuri de abuz psihologic, fizic, sexual, financiar, emoțional, orice incident său model de incidente de control, comportament coercitiv[2] sau pericol, violență sau abuz a unei persoane cu vârsta de 16 sau peste, care sunt sau au fost parteneri intimi sau membrii familiei, indiferent de gen sau sexualitate. Totodată, este definit și comportamentul de control ca fiind o serie de acte concepute astfel încât să determine o persoană să fie subordonată și/sau dependenta, să-i exploateze resurselor și capacitățile de câștig personal, lipsind-o astfel de mijloacele necesare pentru independență și rezistență.

Această definiție include și violența bazată pe așa-numitele „crime de onoare”, mutilare genitală feminină (FGM) și căsătoriile forțate.

În aproape toate posturile de poliție de pe teritoriul Angliei exista departamente specializate pe violentă domestică, precum și polițiști care oferă suport și informații victimelor violenței domestice.

Austria

Codul penal al Austriei nu incriminează violența domestică ca o infracțiune specifică, ci este încadrata la infracțiunile de omor, lovire, vătămare corporală etc., iar relația dintre agresor și victimă poate constitui doar circumstanță agravantă, ceea ce duce la adăugarea unui spor la pedeapsă aplicată pentru infracțiunea respectivă. Austria recunoaște că violența împotriva femeilor este comisă în diferite forme: la nivel fizic, sexual, psihologic, economic sau social.

În ce privește violul în cadrul cuplului , acesta este obiectul sancțiunilor penale din anul 1989. În sprijinul completării acestor dispoziții, în anul 1997 a fost adoptată Legea privind protecția împotriva violenței în cadrul familiei[3], care permite instanței civile să pronunțe măsuri de protecție a victimei. Prin modificarea acestei legii în anul 2003 s-a extins măsură de protecție la toate persoanele care coabitează sau au coabitat cu autorul actului de violență din sânul familiei ori din interiorul oricărei relații asemănătoare celei de familie.

Printr-un astfel de ordin de protecție se pot lua următoarele măsuri împotriva agresorului:

a). să părăsească domiciliul comun (chiar dacă este proprietarul locuinței) și să nu mai revină în acesta pe o anumită perioadă de timp – această măsură poate fi dispusă pe o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, excepție făcând situația în care victima depune o cerere pentru desfacerea căsătoriei, urmând ca acest termen să fie prelungit până la desfacerea definitivă a căsătoriei;

Poliția este singurul organ abilitat să pună în aplicare aceste măsuri, independent de victimă. În cazuri grave, sau în cazuri de necesitate, pentru aplicabilitatea acestor dispoziții, tribunalul poate face apel la forțele de ordine.

Ordinul de protecție se aplică în cazul în care victima a suferit acte de violență fizică sau psihică, sau dacă a fost amenințată cu astfel de acte, fapte ce determina imposibilitatea continuării coabitării. Actele de violență pot fi comise de soț, concubin, sau altă persoană cu care victima a stabilit relații asemănătoare acelora de familie. Aceste dispoziții se emit la cererea părții vătămate, urmând să se procedeze la audierea agresorului, iar dacă victima a mai fost agresată și există riscul de a mai fi supusă altor acte de violență, măsura de protecție poate fi luată fără ca agresorul să mai fie audiat. Totodată, ordinul se pune în executare imediat, iar dacă asupra agresorului s-a dispus măsura interzicerii de a reveni în locuința comună, acesta este obligat să predea cheile domiciliului. Dacă agresorul un respecta interdicția impusă, acesta va fi arestat. Concomitent, agenții de poliție efectuează razii în aria locuinței victimei în mai puțin de 24 de ore și transmit cazul centrului de intervenție din zona implicată. Centrul de intervenție are obligația de a intra în legătură cu victima, pentru a-i furniza consiliere gratuită referitoare la modul în care îi sunt respectate drepturile, precum și pentru a o asista gratuit în timpul procedurii judiciare.

În baza aceleiași legi, dacă exista riscul de a fi pusă în pericol viața, libertatea, sănătatea sau integritatea corporală a victimei, poliția, independent de existența unei plângeri penale ori a unei cereri de chemare în judecata depusă de victima, are dreptul de a-l evacua pe agresor din locuința comună, precum și de a-i interzice să se afle în imediata vecinătate a imobilului. Această măsura se va dispune pe un termen ce un poate depăși 10 zile. Dacă victima solicita instanței civile un ordin de restricție, acest termen mai poate fi prelungit cu încă 10 zile.

b). delimitarea unor locuri clar specifice (locul de muncă al victimei sau școala unde învață copiii etc.) sau a unei arii limitativ stabilite, fiind definită prin „nevoile victimei pentru o protecție efectivă”;

c). să nu intre în contact cu victima, indiferent de mijlocul folosit.

Procedura de urmărire penală se poate declanșa la sesizarea oricărui cetățean care are dovezi ca un act de violenta a avut loc, la cererea părții vătămate, sau din oficiu. În cazul în care constată existența unei infracțiuni, organele de poliție au obligația de a sesiza parchetul.

La 1 iunie 2009 intra în vigoare Actul de protecție al doilea împotriva violenței în familie, care constituie un pas important în direcția îmbunătățirii protecției victimelor în Austria. Noua legislație reglementează în secțiunea 107 b infracțiunea „de comitere a actelor repetate de violență”. Aceasta reglementare examinează acte de violență în integralitatea lor în sfera de aplicare a infracțiunilor violente susținute, și prevede pedepse mai aspre – de exemplu pentru amenințări grave de violență, violența fizică și violență, precum și rele tratamente fără rezultat (fără vătămări corporale-de exemplu, palmă peste față), legea prevede pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani. Dacă toate acestea sunt înfăptuite concomitent vor fi considerate infracțiuni comise în circumstanțe agravante, iar sancțiunea pentru acestea este închisoarea de la 10-20 de ani.

Potrivit aceleași legi, perioada de valabilitate a unui ordin de restricționare impus de către poliție a fost extins de la zece zile la două săptămâni. În cazul în care în această perioadă, persoana afectată solicita un ordin interimar, valabilitatea ordinului de restricționare se extinde la un total de patru săptămâni (anterior 20 zile). Totodată, posibilitatea de a aplica pentru un ordin judecătoresc care impune autorului să părăsească apartamentul și îi interzice să se întoarcă la apartament este acum opozabil tuturor persoanelor care locuiesc în acest apartament (așa-numitele măsuri provizorii pentru „protecția împotriva violenței în apartamente)”. Anterior această opțiune era opozabila doar persoanelor care se aflau într-o relație de familie sau asemănătoare celei de familie. Instanța poate emite acum acest ordin pentru o perioadă de până la șase luni (anterior, până la trei luni).

Posibilitatea de a aplica pentru un ordin judecătoresc de interzicere a făptuitorului de a rămâne în anumite locuri sau de întâlnire ori contactare a victimei a fost acum reglementată separat în ordinul interimar numit „protecție generală împotriva violenței”. Acest ordin poate fi aplicat de către orice persoană care nu poate să tolereze nici un fel de întâlniri ulterioare cu autorul (din nou, această opțiune a fost anterior opozabila doar persoanelor care se aflau într-o relație de familie sau asemănătoare celei de familie). Instanța poate emite acest ordin pentru o perioadă de până la un an (anterior până la trei luni). În cazul în care făptuitorul nu respectă acest ordin, valabilitatea acestuia poate fi prelungită. Ordinul interimar pentru „protecția împotriva invadării intimității” (urmărire) poate fi acum eliberat cu privire la toate măsurile prevăzute – indiferent de deschidere a unei proceduri principale – de până la un an, cu posibilitatea de a extinde valabilitatea acestuia în cazul nerespectării de către făptuitor. Acest ordin poate fi acum depus în instanța de reședință al victimei (anterior în fața instanței de reședință făptuitorului). Conform acelorași prevederi, infracțiunile violente în parteneriate (în special în relații violente de lungă durată), nu sunt supuse reconcilierii în afara instanței ca un mijloc de a modifica astfel de situații violente, întrucât ele nu sunt accesibile pentru mediere.

În cadrul aceluiași context legal s-au îmbunătățit și drepturilor procedurale ale victimelor violentei familiale (o mai bună protecție a adresa victimei, interogatoriu blând opțional într-o acțiune civilă, care se referă la proceduri penale), asistența psiho-socială în timpul procedurii a fost extinsă la procedurile civile (legate de infracțiune) între victime și infractori (de exemplu de acțiune pentru despăgubiri). Cheltuielile în valoare de 800 de euro – 1.200 de euro, în cazul în care victima este eligibila pentru asistență juridică – vor fi suportate de către stat, iar în cazul în care victima este eligibilă pentru asistență juridică, aceasta poate solicita și asistență juridică gratuită în timpul procedurilor civile. În conformitate cu amendamentul la Legea de Compensare a victimelor infracțiunilor, Biroul Social Federal plătește despăgubiri forfetare pentru durere și suferința în suma de 1.000 de euro pentru victimele violentei în familie care au suferit leziuni corporale grave și 5.000 de euro pentru victimele violentei în familie care au suferit leziuni corporale grave, cu consecințe permanente.

Legislația din Austria permite integrarea agresorului în programe de reeducarea ca și în Anglia, iar forțele de ordine au obligația de a furniza victimei și agresorului note informative privind drepturile pe care le au și de a informa, despre caz, biroul de intervenții care oferă asistență juridică gratuită și să înștiințeze acest centru de fiecare dată când se emite un ordin de interdicție sau chiar și după fiecare intervenție a poliției în cazuri de violență domestică. Pentru victime sunt disponibile linii telefonice speciale cu program special.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Instanța, inainte de a emite ordinul, va trebui sa puna în balanță pe o parte, pericolul pe care l-ar avea emiterea unui astfel de ordin asupra familiei si/sau a persoanelor care locuiesc împreună cu făptuitorul, iar pe alta parte pericolul care s-ar crea dacă nu ar fi emis ordinul, situatie în care partea vătămată nu este tinuta să facă dovada tuturor celor relatate.

[2] Orice act sau model de acte de agresiune, amenințări, umilire și de intimidare sau alte abuzuri, care este folosit pentru a face rău, a pedepsi, sau a sperie victima.

[3] Amendată în 2003 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004).

Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale was last modified: decembrie 16th, 2016 by Julieta-Cristina Popa

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii