Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale (II)

Franța

Nici legislația franceză nu definește în mod clar întinderea noțiunii de violența domestică, aceasta constituind doar o altă formă de violență. Legătura dintre agresor și victimă poate reprezenta, în funcție de situație, circumstanță agravantă și/sau element constitutiv al unor anumite categorii de infracțiuni. Astfel, actele de violență ușoare, care împiedică prezentarea la locul de muncă al victimei pe o perioadă de maximum 8 zile, constituie infracțiune (însă doar în anumite condiții), și în acesta caz, producerea unor astfel de acte, determina că legătura dintre agresor și victimă să conducă la încadrarea acestora ca infracțiuni. Dacă actele de violență, determină neprezentarea victimei la locul de muncă pe o perioadă ce depășește 8 zile, acestea constituie infracțiuni, nefiind condiționate de legătura dintre agresor și victimă. În situația în care exista legătura între victima și agresor, această corelație este calificată drept circumstanță agravantă, fapt ce duce la aplicarea unei pedepse mai aspre. În ceea ce privește violul marital acesta este incriminat din 1994 prin Legea 94-89. Acestei reglementari i se aduc modificări printr-o nouă lege, adoptată în 4 aprilie 2006, care prevede ca violul săvârșit de un partener (inclusiv în cuplurile necăsătorite, cupluri căsătorite, și în uniunile civile) constituie o circumstanță agravantă în urmărirea infracțiunii de viol. Pedeapsa pentru viol este de 15 de ani de închisoare, care ar putea fi majorata în funcție de vârsta victimei sau natura relației dintre violator și victimă.

Procedura de urmărire penală se poate declanșa la denunțul oricărei persoane care deține dovezi ca un act de violență a avut loc, și indiferent dacă acesta este făcut prin telefon sau de către o persoană care nu dorește să-și dezvăluie identitatea, la cererea părții vătămate sau din oficiu. Retragerea plângerii din partea victimei nu are efect asupra urmăririi penale, procurorul putând decide continuarea acesteia, independent de voința acesteia. Declarațiile scrise, certificatele medicale, fotografiile, precum și orice alte informații referitoare la comportamentul anterior ori actual al agresorului, constituie probe suficiente, astfel încât prezenta în instanță a victimei nu este necesară.

În situația în care procurorul constată existența actelor de violență domestică, acesta trebuie să țină cont de următoarele aspecte: să asigure protecția victimei, în mod expres dacă agresorul este pus în libertate înainte de terminarea procesului; să țină cont de situația minorilor și să obțină în cel mai scurt timp sentință, dacă acte de violență sunt majore sau agresorul este recidivist.

Dacă s-a pornit procesul penal împotriva agresorului, în baza unui ordin de restricție emis de instanță, acesta poate fi evacuat din locuința comună. Pot exista însă cazuri, când procurorul îl poate obliga pe agresor să părăsească domiciliul comun ori poate condiționa retragerea acuzațiilor de părăsirea locuinței comune, situații în care nu mai este nevoie de un ordin de restricție emis de instanță.

Mai exista și situații în care, procurorul poate retrage acuzațiile, caz în care îi va pune în vedere agresorului că, dacă mai săvârșește alte acte de violență familială în termen de un an, acesta va fi acuzat atât pentru noua infracțiune comisă cât și pentru cea anterioară. În privința minorilor, care pot fi victime directe sau indirecte ale actelor de violență familială, procurorul poate emite un ordin temporar de plasament al acestora. Acest ordin are valabilitate de maximum 8 zile, la sfârșitul cărora procurorul se va adresa instanței care va decide revocarea măsurii sau prelungirea acesteia.

Prin Legea privind procedura divorțului, adoptată în 2004, se oferă victimelor violenței familiale, care doresc să introducă o cerere de divorț, posibilitatea de a sesiza instanța civilă în vederea obținerii unui ordin, potrivit căruia să li se atribuie folosința exclusivă a domiciliului comun. Totodată, potrivit Circularei Ministerului pentru Locuințe și a Ministerului pentru Drepturile Femeii, victimele violenței domestice beneficiază de anumite drepturi, și anume: alocație de sprijin, alocație monoparentală dacă au în îngrijire, creștere și educare copii minori, dreptul de a primi un adăpost în regim de urgență și de a ocupa un loc prioritar în vederea acordării unei locuințe sociale. Concomitent cu aceste reglementări exista și Legea nr. 2006-399 din 4 aprilie 2006, care întărește prevenirea și combaterea actelor de violență din interiorul cuplului și cele săvârșite împotriva minorilor. Această lege prevede o pedeapsă mai gravă în cazurile de delicte comise de către fostul partener, cel actual, sau de către oricare alt partener. Astfel, pedeapsa pentru violența domestică împotriva ambelor sexe variază în funcție de tipul de infracțiune, de la 3 ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro (60.795 dolari), la 20 de ani de închisoare.

În anul 2010, Franța a devenit prima țară din lume care a introdus o lege prin care se interzice violența psihologică în cuplu[7]. Legea include orice tip de insultă, comentarii malițioase referitoare la aspectului fizic al partenerului, acuzații nefondate de infidelitate, precum și amenințări cu bătaia, și se aplică tuturor tinerilor care locuiesc împreună, indiferent de sex. Conform acestei legi, la prima abatere poliția va da un avertisment, iar dacă actele de jignire se repeta abuzatorul va trebui să plătească o amendă. Concomitent, se poate ajunge până la eliberarea unui ordin de restricție de apropiere sau chiar la închisoare. Această inițiativă legislativă a Franței a fost un exemplu pentru noi toți și un semnal de alarmă pentru toți care considera că umilința, de orice natură, e o „dovadă a puterii”, și din care ar trebui să învățăm că, într-o relație, nu trebuie să îți permiți nici măcar o dată să îți jignești ori să îți persiflezi partenerul, indiferent de justificările pe care le dăm gestului nostru.

Guvernul și ONG-uri asigura adăposturi, consiliere și linii de asistență telefonică pentru victimele violurilor și a violenței în familie.

Grecia

Protecția drepturilor omului în Grecia reprezintă o parte importantă în sistemul juridic, iar Codul penal grec este bazat pe principiul egalității în fața legii și a garantării dreptului fiecărui cetățean de a se adresa justiției în cazul violării drepturilor sale. În acest sens, Grecia a ratificat toate documentele internaționale în domeniu. Cu toate acestea Codul penal grec nu incriminează violența în familie ca o infracțiune specifică. Violentă împotriva femeii este sancționata ca o violare a dreptului la viață și a dreptului la integritatea corporală a fiecărei persoane. Art. 336 alin. (1) din Codul penal condamna și violul în afara familiei. Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 5 ani la 20 de ani, sau cel puțin 10 ani dacă este comis de două sau mai multe persoane.

Grecia a introdus Legea nr. 3500/2006[8] care sancționează violența domestică[9] și violul marital, în 2007, dar experții în domenii susțin că legislația este eronată și trebuie acordată o mai mare implicare din partea poliției și a instanțelor de judecata pentru a asigura protecția victimelor, precum și o definirea clară a noțiunii de violență în familie. Aceste deficiențe fac că violența psihologică (limbajul violent, injuriile etc.) să nu fie pedepsită. Totodată, violența în familie nu prevede o intervenție specială din partea autorităților. În plus, nu există linii directoare specifice de poliție, ceea ce înseamnă că ceea ce face poliția în cazurile de violență în familie este în general determinată de atitudinea lor față de problema specifică. Lipsa de linii directoare de poliție a dus la niveluri inadecvate de raportare, înregistrarea și urmărirea penală a cazurilor de violență în familie. Femeile maltratate ne-au spus despre refuzul poliției de a interveni. Mulți ofițeri de poliție cred că de violență în familie ca o chestiune privată.

În Atena exista Centrul pentru femeile maltratate unde funcționează un Birou de primire a femeilor maltratate, care oferă consultanță juridică gratuită, sprijin psihologic și informații despre alte servicii disponibile pentru victimele violentei în familie. Totodată, exista și Casa de femeile maltratate care colaborează cu municipalitatea din Atena și care oferă ospitalitate femeilor și copiii lor victime ale violentei în familie, precum și sprijin psihologic și informații privind alte servicii disponibile. În plus, femeile maltratate pot solicita ajutor de la spitalele de stat, și centre de sănătate, dar aceste instituții nu au personal suficient să se ocupe de astfel de cazuri.

În martie 2011, Grecia a înființat o linie de asistență telefonică de 24 de ore și a deschis 60 de centre de consiliere și adăposturi în întreaga țară, cu finanțare din partea Uniunii Europene. Linia de asistență telefonică a primit mai mult de 12.300 de apeluri de la lansarea să.

Irak

În Irak, soții au dreptul legal de a-și „pedepsi” soțiile. Codul penal prevede la articolul 41 că „nu există nici o crimă în cazul în care un act este comis în timp ce își exercită un drept legal”. Violența în familie este în creștere în Irak și există puține refugii pentru femeile abuzate și vulnerabile. Redus este și numărul femeilor din Irak care au rude dispuse să le adăpostească după ce au scăpat de soții lor abuzivi. Singurul adăpost pentru femei condus de guvern este în nord Kurdistan din Irak. Grupurile pentru drepturile omului au afirmat că „violența domestică a crescut de la căderea lui Saddam Hussein, în 2003, lăsând multe femei în pericol. După căderea lui Saddam Hussein, mai multe grupări religioase extremiste au devenit o parte importantă a societății irakiene, iar unele dintre aceste grupări, potrivit Organizației pentru Libertatea Femeilor din Irak, consideră aceste adăposturi „lipsite de gust și imorale”. Cu toate eforturile făcute de Organizație[10], aceasta nu a putut obține o licență pentru un adăpost însă, într-o locație secretă și în condiții de siguranță asigura cazare pentru femeile care ar putea fi ucise dacă se întorc la familiile lor.

Portugalia

Codul penal portughez sancționează agresiunea sexuală, hărțuirea sexual și violența în familie. Din anul 1991 în Portugalia exista o reglementare specială privind violența în familie și violența exercitată asupra minorilor, rămasă până acum printre cea mai dura în modul de sancționare a actelor de violența domestică. Astfel, actele de violență în familie sunt sancționate cu închisoare de la 1 an până la 10 ani și variază în funcție de gravitatea faptei, iar în cazul în care actele de violență au avut ca urmare decesului victimei sancțiunea este închisoarea de la 3-10 ani. Hartuirea sexuală este sancționata cu o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 5 și 10 ani. Violul marital este recunoscut și incriminat ca infracțiune distinctă. În privința noțiunii de membru de familie, aceasta este reglementată în art. 152 alin. (2) Codul penal portughez, și cuprinde: „soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc împreună, tutorele său altă persoană care exercita în fapt sau în drept drepturile fata de persoana copilului…”.

Începerea urmăririi penale, până în anul 1998 era condiționată de existența plângerii prealabile a victimei. Însă, din 1998 începerea urmăririi penala poate fi declanșată și fără existența acesteia, dacă procedura penală este în interesul victimei și dacă aceasta nu se împotrivește urmăririi penale. În cazul actelor de violență care pun în pericol sănătatea sau libertatea victimei. au fost luate o serie de măsuri noi privind violența intrafamiliala. Prin ordinul de restricție, fata de agresor se pot lua măsuri generale sau specifice, ca de exemplu: părăsirea domiciliului comun, interzicerii accesului în locuința victimei, delimitarea unei arii precum și interzicerea de a se afla în anumite locuri frecventate de victimă. Însă, dacă procesul de divorț nu este început, judecătorul nu poate dispune nici o măsură de protecție a victimei.

Datorită numărului îngrijorător de cazuri, din anul 1999 în Portugalia exista un Plan național de acțiune împotriva actelor de violența familială, care include constituirea unei rețele de adăposturi pentru victime, reprezentare în instant, precum și sistemelor de ajutorare a acestora. Acestea sunt asigurate prin intermediul asociațiilor de protecție a victimelor. Potrivit legii, ajutorul acordat victimelor violentei domestice reprezintă un ajutor material acordat de stat, în situația în care victima se află în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă de cel puțin 30 de zile sau dacă s-a atentat la viața să iar aceasta nu a obținut plata daunelor prin intermediul justiției. Ajutorul material are drept scop încercarea de a acoperi daunele suferite. În situația în care victima se afla într-o situație economică precară, sistemul legislativ prevede și plata anticipată a ajutorului material cu condiția ca victima ori asociațiile de protecție a victimelor să solicite acest lucru. Dacă ulterior victima obține despăgubiri în instanță, statul poate solicita returnarea ajutorului oferit.

În ultimii ani, ca urmare a campaniilor și inițiativele desfășurate de Organizația Națiunilor Unite a Consiliului Europei și ale Parlamentului European, Portugalia a adoptat o nouă strategie pentru prevenirea și combaterea violentei domestice. Aceste campanii urmăresc implementarea unor opțiuni legislative concrete, a unor campanii de sensibilizare prin dezbateri publice, precum și o colaborare mai strânsă cu organizațiile non-guvernamentale care activează în acest sens. În acest context, deosebit de relevantă este reforma penală din 2007[11] prin care s-a introdus infracțiunea de violență în familie în Codul penal ca infracțiune specifică, detașata de abuzul fizic. Prin includerea art. 152 în Codul penal se aduc următoarele reglementari: „cel care, într-un mod repetitiv sau nu, impune abuzuri fizice sau abuzuri mentale, inclusiv pedepse corporale, privări de libertate și infracțiuni sexuale soțului său fostului soț, unei persoane de sex opus sau de același sex, cu care agentul menține sau a menținut o relație egală cu o relație de soți, asupra unui membru de familie, sau a unei persoane lipsite de apărare în special, din cauza vârstei, deficit, boli, sarcină sau de dependență economică, care coabitează cu el, se pedepsește cu închisoare de la de 1 la 5 ani”. Totodată, același articol stabilește și modalitățile agravate de săvârșire ale acestei infracțiuni, precum și pedepsele acestora.


[7] Sursa: dailymail.co.uk.

[8] A intrat în vigoare în anul 2007.

[9] Conform acestei legi definiția noțiunii de violență în familie, îmbracă mai multe forme: șantaj financiar, umilire sexuală, loviri, viol.

[10] Organizația pentru Libertatea Femeilor din Irak este administrată de guvern de ani de zile.

[11] Introdus prin Legea nr. 48/2007, din 29 august, care a modificat Codul de procedură penală și prin Legea nr. 59/2007, din 4 septembrie, care a modificat Codul penal.

Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale (II) was last modified: mai 3rd, 2018 by Julieta-Cristina Popa

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii