Importante modificări legislative privind constatarea și sancționarea clauzelor abuzive în dispozițiile O.U.G. nr. 58/2022
Georgeta Crețu - noiembrie 7, 2022I. Introducere în domeniul clauzelor abuzive. Lista „neagră” a clauzelor considerate abuzive
Potrivit art. 1166 C. civ., contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
În raport de rolul voinţele contractante la formarea actului bilateral, există: contracte negociate, contracte de adeziune şi contracte obligatorii (forțate).
Contractul (ca instituție complexă) nu se confundă cu clauzele sale (care semnifică, de obicei, numai conținutul contractului).
Clauza contractuală este (lato sensu) o stipulaţie, pe care părţile, în virtutea libertăţii contractuale, o includ în conţinutul contractului, în limitele generale ale ordinei publice şi a bunelor moravuri[1].
A. Clauzele abuzive: dezechilibru dintre voințele contractante
Ca lege a părților, contractul prezumă echilibrul dintre obligațiile acestora. De exemplu, prețul plătit de cumpărător reprezintă, în principiu, echivalentul valorii de piață a bunului-obiect al contractului de vânzare.
Ca excepție, obligațiile contractuale pot fi dezechilibrate (în favoarea uneia dintre părți).
Domeniul clauzelor abuzive aparține dreptului comun însă, cel mai des clauzele abuzive sunt întâlnite în contractele de consumație.
Clauza abuzivă este cea care nu a fost negociată direct cu consumatorul dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor [art. 4 alin. (1) din Lege][2].
Sediul materiei îl constituie Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori[3].
Doctrina recunoaște trei condiții ce individualizează clauza abuzivă[4].
a) Clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”[5].
Nu este negociată clauza redactată în prealabil de către profesionist în mod unilateral şi fără posibilitatea pentru consumator de a interveni cu privire la aceasta.
Proba existenţei negocierii implică dovedirea existenţei în mod real a posibilităţii pentru consumator de a schimba natura sau conţinutul acesteia.
Din cele de mai sus, rezultă necesitatea unei negocieri reale, în urma cărora clauza poate fi modificată sau chiar înlăturată din contract, iar nu a unor negocieri formale[6].
Mai mult, trebuie făcută distincţia între informarea prealabilă a consumatorilor şi negociere, informarea reprezentând doar punerea în executare a obligaţiei de transparenţă prevăzută la art. 5 din Directiva 93/13/CEE (în baza acesteia consumatorii putând să se decidă dacă doresc să se oblige potrivit condiţiilor redactate în prealabil de profesionist).
Nu reprezintă negociere „posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeaşi bancă.
În condiţiile în care în contractele încheiate între profesionist şi consumatori au acelaşi format şi acelaşi conţinut, iar diferenţele dintre ele sunt date doar de particularitatea clientului, este evidentă lipsa negocierii.
Astfel, în cazul contractelor standard preformulate şi a condiţiilor generale, lipsa negocierii se prezumă relativ, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că alte tipuri de contracte nu pot conţine clauze abuzive.
În schimb, faptul că una dintre părţi, respectiv consumatorul a negociat precontractul în avantajul său şi a acceptat clauzele acestuia (care pe viitor s‑au dovedit a fi de natură a‑i limita puterea de negociere a clauzelor contractului), nu poate atrage incidenţa prevederilor relative la clauzele abuzive, fiind vorba doar de un contract mai bine negociat de către profesionist.
Negocierea trebuie să existe cu privire la toate clauzele contractuale. Astfel potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, „Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist”.
Tot astfel, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens (art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000).
Prezumţia relativă instituită în favoarea consumatorului de lipsă a negocierii poate fi înlăturată de către profesionist prin administrarea probei contrare doar când clauza prestabilită a suferit modificări[7].
Posibilitatea negocierii este determinată şi de claritatea clauzelor contractuale, atât în sensul că pentru înţelegerea lor nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000], cât şi de conţinutul care trebuie să fie complet[8].
b) Clauza încalcă cerinţa bunei-credinţe.
Principiul bunei-credințe este recunoscut legislativ de art. 14 C. civ. potrivit căruia, orice persoană fizică sau juridică trebuie să-şi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile „cu bună-credinţă” (în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri).
Buna‑credinţă presupune un comportament standard, obiectiv, pretins unui profesionist, reflectată într‑o activitate onestă şi de totală inspiră încredere reciprocă la încheierea şi în executarea contractelor[9].
Cerinţa este generală și deci, este aplicabilă tuturor contractelor.
În contractele consumeriste, credința presupune inexistenţa oricărei acţiuni sau omisiuni care ar putea să lezeze „partea slabă”.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 cerința bunei-credințe este fundamentul abstract al reglementării clauzelor abuzive.
În schimb, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze dintr‑un contract determinat, deja încheiat, se va face in concreto, în considerarea persoanei consumatorului şi a condiţiilor încheierii acelui contract. Atunci când este vorba despre condiţiile generale, fără referire la un contract particular, ea se va face in abstracto, în considerarea unui consumator de nivel mediu şi a unor condiţii obişnuite[10].
c) Există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Principiul echilibrului contractual este destinat să asigure consumatorului (partea mai slabă) condiţii egale de contractare cu profesionistul (partea mai puternică).
Din cele de mai sus, rezultă că dezechilibru semnificativ se opune relației normale ce trebuie să existe între părți.
Dezechilibrul în care se află părțile trebuie să fie concret, în funcţie de împrejurările specifice fiecărui contract.
Aprecierea dezechilibrul trebuie analizată şi în funcţie de situaţia juridică pe care consumatorul ar fi avut‑o prin aplicarea normelor legale din dreptul naţional.
Dezechilibrul trebuie să fie important. Astfel, nu orice inegalitate prezintă relevanţă, ci numai „un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor” [art. 4 alin. (1) din Lege] .
Evident că, dezechilibrul trebuie să fie în detrimentul consumatorului, singurul vizat de normele de protecţie de drept al consumaţiei.
Per a contrario, dacă o clauză ar crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul profesionistului şi, evident, în avantajul consumatorului, aceasta nu va putea fi calificată ca fiind abuzivă.
Dezechilibrul trebuie analizat şi în funcţie de situaţia juridică pe care consumatorul ar fi avut‑o prin aplicarea normelor legale din dreptul naţional, nefiind necesar ca efectul, în plan economic, asupra consumatorului să fie semnificativ (raportat la valoarea operaţiunii ce face obiectul contractului)[11].
În acest context precizăm că în doctrina franceză natura abuzivă[12] a unei clauze contractuale se apreciază pe mai multe planuri, în raport de:
− natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului;
− factorii determinanți la încheierea contractului;
− celelalte clauze.
De observat și corelația dintre condiția bunei-credințe și cea a dezechilibrului semnificativ. Astfel, inserarea unei clauze ce creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului este „prin ea însăşi” contrară bunei-credinţe[13].
B. Lista clauzelor considerate abuzive
Anexa la Legea nr. 193/2000 cuprinde o listă a clauzelor considerate abuzive.
De precizat că lista nu are caracter limitativ, ci prezintă unele dispoziții contractuale pe care legea le recunoaște drept clauze abuzive reprezentative.
În consecință, doctrina și practica pot adăuga la listă și alte clauze abuzive.
Prin caracterul său legal, „listă” instituie o prezumţie de caracter abuziv al stipulărilor contractuale respective.
Prezumţia caracterului abuziv este totuși relativă (astfel că profesionistul poate face dovada contrarie).
„Lista” instituie prezumţia de caracter abuziv al respectivelor stipulări contractuale.
Prezumţia este însă relativă. Astfel, profesionistul poate face dovada că nu sunt îndeplinite condiţiile clauzei abuzive.
Din conținutul Anexei, prezentăm câteva clauze considerate abuzive.
Sunt astfel, considerate abuzive clauzele, cele care: dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a luat la cunoştinţă (la data încheierii contractului); obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile, chiar şi atunci când profesionistul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale; dau dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate; dau dreptul profesionistului să interpreteze exclusiv clauzele contractuale; obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari (în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale); restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul etc.
Fac excepție de la regulile de mai sus, dispozițiile referitoare la dreptul unilateral al profesionistului de a modifica contractul, de creștere a prețului produselor și de a înceta contractul fără notificare (în două cazuri: a tranzacțiilor cu valori mobiliare și a vânzărilor de devize etc.).
În doctrina franceză[14], se vorbește despre de două liste, una „neagră” şi una „gri”[15].
Lista „neagră” conţine tipuri de clauze care, având în vedere gravitatea prejudiciilor privind echilibrul contractului, trebuie să fie privite într‑o manieră absolută, ca fiind abuzive.
Lista „gri” cuprinde clauze ce sunt prezumate relativ ca abuzive, ceea ce presupune că iniţial, consumatorul este scutit de sarcina probei (iar în lipsa unei probe contrarii din partea profesionistului, aceasta va fi calificată ca atare de instanţa de judecată).
II. Cadrul general al constatării și sancționării clauzelor abuzive. Utilitatea modificărilor legislative
A. Clauzele abuzive se circumscriu sferei excepţiilor de la principiul obligativităţii efectelor contractului, normele de dreptul consumatorului fiind norme de ordine publică
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract şi „constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului”. Astfel, contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În acest context, jurisprudenţa europeană a evoluat, dând posibilitatea judecătorului naţional de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, atunci când decide asupra admisibilităţii unei cereri[16].
De apreciat și soluția legiuitorului național, de a lipsi clauzele abuzive de efecte asupra consumatorului. Astfel, contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua (art. 6 din Lege).
Precizăm că, instanţa „nu poate interveni, în sensul modificării unei clauze contractuale, întrucât nu se poate substitui acordului de voinţă al părţilor”[17].
B. Sancţiunea aplicabilă contractelor de consumație, ce conțin clauze abuzive, este nulitatea contractului
Deoarece clauza abuzivă are la bază reaua-credinţă la încheierea contractului, nulitatea se întemeiază pe neîndeplinirea unei condiţii esenţiale de valabilitate, respectiv cauza[18].
Deoarece se are în vedere ocrotirea unui interes general, nulitatea va fi absolută.
Dacă reaua-credinţă afectează numai o parte a voinţei de a contracta, neîndeplinirea condiţiei de cauză afectează, numai o parte a contractului de consumaţie.
În consecință, nulitatea parţială va desfiinţa numai acea parte din contractul de consumaţie neconformă cu ordinea publică şi bunele moravuri.
Potrivit art. 7 din Lege, dacă însă contractul nu îşi mai poate produce efectele, după eliminarea clauzelor abuzive, consumatorul are dreptul de a cere rezilierea acestuia.
În caz de reziliere, consumatorul are dreptul de a obţine şi despăgubiri.
Fiind întemeiată nerespectarea unei dispoziţii legale, răspunderea profesionistului va fi delictuală.
Proba clauzelor abuzive, se supune regulile generale.
Potrivit art. 249 C. proc. civ., „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească” (cel care va invoca natura abuzivă a unei clauze este cel lezat, respectiv consumatorul).
Obiectul probei poate fi oricare dintre cele trei motive: lipsa negocierii, încălcarea bunei-credinţe sau existenţa unui dezechilibru semnificativ.
Mijloacele de probă sunt cele stabilite de Codul de procedură civilă.
C. Directiva (UE) 2019/2.161 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE şi 2011/83/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului a avut drept scop principal „o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme”
Prin norma europeană s-a dorit consolidarea dreptului la măsuri reparatorii individuale pentru acoperirea prejudiciului suferit de consumator (de exemplu, atunci când sunt afectaţi de practici comerciale incorecte).
Tot astfel, s-a dorit o mai mare transparenţă pentru consumatori pe pieţele online, în care aceștia se confruntă cu o varietate de oferte din partea furnizorilor terţi.
Intervenția legislativă europeană a avut la bază cel puțin trei probleme cu care se confruntă consumatorii, în prezent.
a) Consumatorii nu ştiu întotdeauna cum au fost clasificate ofertele pe care le primesc pe piaţa online şi nici de la cine cumpără, de la comercianţi profesionişti sau de la alţi consumatori.
b) Numeroşi consumatori achiziţionează produse oferite de piaţa online, încheind astfel un contract cu aceasta, însă, în realitate, aceştia cumpără de la un furnizor terţ înregistrat pe piaţa online care nu este profesionist.
c) Consumatorii pot crede în mod eronat că au de-a face cu comercianţi profesionişti şi că beneficiază, prin urmare, de drepturile consumatorilor.
În plan național, dispozițiile Directivei au fost transpuse prin O.U.G. nr. 58/2022.
III. Modificări legislative importante, prin dispozițiile O.U.G. nr. 58/2022
O.U.G. nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor a avut în vedere (printre altele) și dispozițiile referitoare la constatarea și soluționarea clauzelor abuzive din Legea nr. 193/2000[19].
În continuare, prezentăm succint principalele modificări ale Ordonanței.
A. Articolul 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 a fost modificat, cu următorul cuprins:
„În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune[20] care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, pentru a dispune încetarea utilizării clauzelor abuzive pentru viitor şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”[21].
Precizăm că potrivit art. 8 din Lege, „Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor”.
Din textele de lege, rezultă că sunt competenți să sesizeze instanța de judecată:
a) reprezentanții împuterniciți ai ANPC și
b) specialiștii autorizați ai instituțiilor publice cu competență, în domeniu.
Din textul de lege modificat rezultă că, prin sesizarea tribunalului, ANPC poate solicita:
a) încetarea utilizrării clauzelor abuzive pentru viitor și
b) modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
B. Articolul 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 a fost modificat, cu următorul cuprins:
„Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate[22], destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale, şi obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârilor judecătoreşti rămase definitive” (s.n.)[23].
Din textul modificat al Legii, observăm următoarele atribuții ale tribunalului competent:
a) instanța constată existenţa clauzelor abuzive în contract,
b) instanța obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare,
c) instanța obligă profesionistul să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate
d) instanța obligă profesionistul la publicarea pe site-ul propriu a hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.
Instanța aplică amenda contravențională prevăzută de Lege (dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiunii).
Potrivit art. 13 alin. (3) și (4) atunci când instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit (de instituția sesizantă).
Hotărârea este supusă numai apelului.
C. Articolul 13 (4) Legea nr. 193/2000 a introdus cinci noi alineate, după cum urmează.
Potrivit art. 13 alin. (5) din Lege: „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va publica pe site-ul oficial hotărârile judecătoreşti definitive, în termen de 45 de zile, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general de protecţie a datelor)”.
Apreciem că termenul de 45 de zile în care A.N.P.C. trebuie să publice hotărârea judecătorescă definitivă începe să curgă de la data primirii actului de dispoziție.
Potrivit art. 13 alin. (6) din Lege: „Asociaţiile de consumatori, reglementate în acord cu prevederile capitolului VI din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot publica, în termen de 45 de zile, pe site-ul oficial cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, hotărârile judecătoreşti definitive, în situaţiile în care acestea au avut calitate procesuală sau speţa supusă judecăţii se află în domeniul pentru care a fost constituită asociaţia de consumatori”.
Potrivit art. 13 alin. (7) din Lege: „Prin derogare de la prevederile Codului civil ce reglementează prescripţia extinctivă[24], formularea unei acţiuni în constatarea existenţei clauzelor abuzive este imprescriptibilă” (s.n.).
Potrivit art. 13 alin. (8) din Lege, „Prin derogare de la art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă[25], instanţa de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestaţiei la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestaţie la executare fiind imprescriptibilă” (s.n.).
Potrivit art. 13 alin. (9) din Lege: „Prin derogare de la prevederile art. 719 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă[26], atunci când se solicită suspendarea executării silite, consumatorii sunt exceptaţi de la plata unei cauţiuni atunci când fac dovada faptului că veniturile lunare nu depăşesc valoarea cumulată a două salarii minime pe economie”(s.n.).
D. Articolul 13 din Legea nr. 193/2000 a introdus la final, articolul 131, cu următorul cuprins:
Instanţa are obligaţia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest sens.
Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanţa nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul se opune[27].
E. Articolul 16 din Legea nr. 193/2000 a fost modificat[28], cu următoarele dispoziții.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Lege: „Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 1 alin. (3) şi se sancţionează:
a) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei;
b) în cazul în care se impune aplicarea unor sancţiuni în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului, cu amendă de la 0,1% până la inclusiv 4% din cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancţionării, realizată pe teritoriul României;
c) în cazul în care se impune aplicarea unei amenzi, însă informaţiile privind cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancţionării nu sunt disponibile, cu amendă cuprinsă între 200.000 euro-2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.
Potrivit art. 13 alin. (2) din Lege, următoarele criterii exemplificative şi orientative sunt luate în considerare pentru aplicarea de sancţiuni:
a) natura, gravitatea, amploarea şi durata încălcării;
b) orice acţiune întreprinsă de profesionişti pentru a atenua sau a repara prejudiciul suferit de consumatori;
c) orice încălcare anterioară săvârşită de profesionişti, ce se regăseşte în mod obligatoriu în cazierul comercial al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
d) beneficiile financiare dobândite sau pierderile evitate de profesionişti datorită încălcării, dacă sunt disponibile datele relevante;
e) sancţiunile aplicate profesioniştilor pentru aceeaşi încălcare în alte state membre ale Uniunii Europene în cazurile transfrontaliere în care informaţiile cu privire la astfel de sancţiuni sunt disponibile prin mecanismul prevăzut la art. 11-25 din Regulamentul (UE) 2017/2.394;
f) orice alt factor agravant sau atenuant aplicabil circumstanţelor cazului.
Potrivit art. 13 alin. (3) din Lege: „Neducerea la îndeplinire a măsurilor rămase definitive prin hotărârile judecătoreşti se sancţionează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei”.
Potrivit art. 13 alin. (4) din Lege: Contravenţiilor de mai sus le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002).
Potrivit art. 13 alin. (5) din Lege: prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001[29], pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Potrivit art. 13 alin. (6) din Lege, personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor aplică amenda contravențională.
La finalul procedurii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor notifică Comisiei Europene măsurile de mai sus şi îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora [art. 13 alin. (7) din Lege].
Bibliografie SELECTIVĂ
R.D. Apan, Protecția juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului și domeniile conexe, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008;
Calais‑Auloy, H. Temple, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2015;
M.N. Costin, M.C. Costin, Dicţionar de drept civil de la A la Z, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
D.A.P. Florescu, A. Bordea, R. Popa, Contractul de credit bancar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;
A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012;
Gherghe, R. Rizoiu, Avem o clauză abuzivă: cum procedăm?, în Revista română de drept privat nr. 1/2018;
Goicovici, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Ed. Hamangiu, București, 2022;
Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006;
Ph. Malaurie, L. Aynes, PH. Stoffel-Munck, Les obligations, Defrenois, Paris, 2011.
[3] Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori a transpus în legislaţia naţională Directiva 93/13/CEE a Consiliului din data de 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Legea nr. 193/2000 a fost republicată în M. Of., Partea I nr. 543 din 03 august 2012 și modificată, ulterior).
[4] Vezi C. SPASICI, Conținutul contractului: de la clauze negociate, la clauze impuse și abuzive, Revista Universul juridic nr. 10/2021, revistă lunară de doctrină și jurisprudență, ISSN 2393-3445, Portal Universul Juridic, TTPS://WWW.Universul Juridic.RO/Continutul-contractului-de-la-clauze-negociate-la-clauze-impuse-și-abuzive/.
[5] Vezi F. Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006, p. 129.
[6] De exemplu, nu reprezintă negociere, ci doar o simplă informare, notificarea consumatorilor cu privire la încasarea unor comisioane şi a procentului lor.
[7] Vezi D.A.P. Florescu, A. Bordea, R. Popa, Contractul de credit bancar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 68.
[8] De exemplu, atât timp cât funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contract, orice consumator ar fi fost într‑o poziţie dezavantajată faţa de bancă şi într‑o imposibilitate reală de a negocia acest comision.
[9] Vezi A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 93; D. Gherasim, Buna‑credinţă în raporturile juridice civile, Ed. RSR, Bucureşti, 1981, pp. 34‑35.
[10] În doctrină s-a apreciat că un dezechilibru semnificativ al unor clauze nenegociate este, prin esenţă, contrar bunei‑credinţe, care constituie un criteriu obiectiv de echilibru, independent de intenţia părţilor; vezi D.A.P. Florescu, A. Bordea, R. Popa, op. cit., p. 71.
[11] De exemplu, plata unei taxe de o valoare redusă, impusă consumatorului care, potrivit dreptului naţional, este în sarcina profesionistului.
[12] Vezi Ph. Malaurie, L. Aynes, PH. Stoffel-Munck, Les obligations, Defrenois, Paris, 2011, p. 368.
[13] În conseincță, un dezechilibru semnificativ nu va fi calificat ca atare, printr-o simplă apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie între valoarea totală a operaţiunii şi costurile puse în sarcina consumatorului, prin această clauză.
[14] Vezi C. SPASICI, loc. cit., (R.U.J nr. 10/2021) și doctrina franceză citată de autoare: J. Calais‑Auloy, H. Temple, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2015, p. 175.
[15] Legea nr. 193/2000 a preluat lista din Directiva 93/13/CEE, aceasta fiind calificată fie ca „listă albă”[15], fie „gri”[15], fie ca „neagră”; vezi R.D. Apan, Protecția juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului și domeniile conexe, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 235.
[16] Vezi M. Gherghe, R. Rizoiu, Avem o clauză abuzivă: cum procedăm?, în Revista română de drept privat nr. 1/2018, pp. 242‑272.
[17] Vezi practica, Î.C.C.J., secţia a II‑a civilă, decizia nr. 33/2019, disponibilă la adresa http://www.scj.ro/ 1093/Detalii‑jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=152531.
[18] Vezi A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, op. cit., p. 101.
[19] O.U.G. nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 456 din 06 mai 2022 (și a intrat în vigoare la 28 mai 2022).
[20] Contractul de adeziune este cel ale cărui clauze esenţiale ”sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare” (art. 1175 C. civ.).
[21] Pentru comparație, înaintea modificării sale prin O.U.G. nr. 58/2022, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 avea următoarea formulare: „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”.
[22] Opinăm că formularea „contracte preformulate” este cel puțin nepotrivită deoarece „clauzele” contractului de adeziune sunt „preformulate” (vezi art. 1175 C. civ., mai sus citat).
[23] Pentru comparație, în reglementarea anterioară, art. 13 alin. (1) din Lege avea următoarea formulare „Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.”
[24] Potrivit art. 2502 alin. (1) și (2) C. civ., Dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp”. În afara cazurilor prevăzute mai sus, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin lege se dispune altfel; 2. acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept; 3. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic; 4. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege.
[25] Potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun.
[26] Potrivit art. 719 alin. (2) și (3) C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei. Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei (în afară de cazul în care legea dispune altfel).
[27] Potrivit art. 14 din Lege (nemodificat) consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Tot astfel, potrivit art. 15 din Lege (nemodificat), „În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă.
[28] Pentru comparație, în reglementarea anterioară, art. 16 alin. (1) din Lege avea următoarea formulare: „Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încălcarea interdicţiei stipulate la art. 1 alin. (3) şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei”.
Tot astfel, potrivit art. 16 alin (2) din Lege Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 27-29.28/05/2022.
[29] Potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.