Imigrația și integrarea imigranților

Design-ul cercetării

Cercetarea constă în adunarea informațiilor din diferite surse specializate în drepturile omului și în domeniul migranților, felul în care este administrată migrația și măsurile luate pentru integrarea străinilor, pornind de la libera circulație în interiorul Uniunii Europene până la refugiați și persoane care beneficiază de protecție internațională.

Analiza constă în comparația acestor informații, la nivel internațional, regional și național și comentarea statisticilor cu privire la fenomenul migrației.

Obiectivele cercetării

Prin această lucrare îmi propun să compar mai multe informații și legislații în vigoare, să analizez felul în care se aplică și se respectă, efectele pe care le au asupra beneficiarilor, avantajele și dezavantajele, modul în care persoanele se integrează în țara gazdă și se adaptează noilor legi și condiții de ședere și felul în care aceste condiții corespund mentalității, religiei și felului de a fi a indivizilor, în comparație cu ce erau obișnuiți în țara de origine.

Probleme, metode, descoperiri

Primele probleme cu care m-am confruntat au fost limitele pe care a trebuit să le respect atunci când am intrat în contact cu persoanele imigrante, solicitanții de azil sau refugiații din diferite țări, deoarece a trebuit să țin cont de religie, de originea etnică, de vârstă, de eventuale dizabilități, de orientarea sexuală sau propriile convingeri, care impun întrebări cât mai generale, care să nu atingă subiecte personale sensibile.

Introducere

În prezent peste 258 de milioane de migranți din lume trăiesc în afara țării în care s-au născut și, conform statisticilor, această cifră va crește datorită mai multor factori, printre care creșterea globală a populației, comerțul, creșterea inegalității, dezechilibrele demografice și schimbările climatice. În ultimii ani deplasările au devenit tot mai frecvente, datorată facilităților acordate prin libertatea de a circula, de a studia sau de a lucra în statele semnatare de acorduri bilaterale sau multilaterale sau tratate, așa cum sunt cele care constituie Uniunea Europeană sau Spațiul Economic European.

Migrația reprezintă, în majoritatea cazurilor, o contribuție pozitivă atât pentru țara gazdă, care beneficiază de serviciile străinilor, cât și țara de origine, unde sunt trimiși majoritatea banilor câștigați. Pentru a menține acest flux sigur și ordonat, astfel încât să aducă mai multe beneficii decât dezavantaje, mai multe documente au fost semnate, atât la nivel regional cât și global.

Ordonanța de urgență nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsuri specifice de control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele internaționale la care este parte.

Uniunea Europeană a adoptat diverse norme și cadre pentru gestionarea fluxurilor de migrație legală în cazul solicitanților de azil, al lucrătorilor cu înaltă calificare și al lucrătorilor sezonieri, al studenților și cercetătorilor, precum și al reunificărilor familiale. În ceea ce privește alte fluxuri de migrație, UE dispune de norme comune pentru prelucrarea cererilor de azil.

Drepturile străinilor

Străinul este definit ca persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene.

Străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție[1] și de alte legi, precum și de drepturile prevăzute în tratatele internaționale la care România este parte. Aceștia se pot deplasa liber și își pot stabili reședința sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României. În cazul în care părăsesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reintra pe toată durata valabilității permisului de ședere. În plus, ei pot beneficia de măsuri de protecție socială din partea statului, în aceleași condiții ca și cetățenii români.

Condițiile care trebuie îndeplinite

Pe timpul șederii în România străinii sunt obligați să respecte legislația română, nu pot organiza sau finanța partide politice sau alte organizații sau grupări similare acestora și nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcții și demnități publice și nu pot iniția, organiza sau participa la manifestații ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranței naționale, și sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și a rămâne pe teritoriul României, să respecte perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.

Străinilor care nu au obligația obținerii vizei în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 539/2001[2] li se permite intrarea pe teritoriul României și pot să rămână pentru o perioadă de maximum 3 luni, în decurs de 6 luni de la data primei intrări pe teritoriul oricărui stat Schengen. Străinilor posesori ai vizelor de lungă ședere sau ai permiselor de ședere eliberate de alte state Schengen li se permite intrarea pe teritoriul statului român și pot să rămână pentru o perioadă de maximum 3 luni, în decurs de 6 luni, calculată pentru toată durata șederii efective pe teritoriile celorlalte state Schengen, altele decât cel care le-a eliberat viza de lungă ședere, respectiv permisul de ședere.

Străinul intrat legal pe teritoriul României, precum și persoana care îl găzduiește au obligația să anunțe despre aceasta organul de poliție competent teritorial, în termen de trei zile de la data intrării și, respectiv, a găzduirii, iar în situația cazării în hoteluri sau în alte amenajări turistice, străinul va îndeplini formalitățile de luare în evidentă la administrația locului respectiv care, în termen de 24 de ore, va comunica datele necesare organului de poliție competent teritorial.

Ruta central-mediteraneeană

În cadrul Declarației din Malta din februarie 2017, care se concentrează asupra măsurilor menite să oprească fluxul de migrație dinspre Libia către Italia[3], liderii au decis să adopte noi măsuri pentru a reduce în mod semnificativ fluxurile de migrație, pentru a destructura modul de operare al persoanelor care introduc ilegal migranți și pentru a salva vieți și au convenit să intensifice cooperarea cu autoritățile libiene[4].

Deși Italia a investit în formarea autorităților competente din Libia pentru a salva persoanele din mare, Organizația Națiunilor Unite nu susține această acțiune, deoarece în centrele specializate s-au înregistrat numeroase cazuri de violențe fizice și psihice.

În plus, de mai multe ori s-a pus problema competenței pentru a salva persoanele aflate pe navele în pericol. De exemplu, în septembrie 2018 în jur de 100 de persoane s-au înecat deoarece elicopterele italiene au aruncat veste de salvare, dar se aștepta ca Libia să trimită navele pentru a le prelua[5].

Declarația menționează prioritățile privind formarea, echiparea și sprijinirea pazei de coastă naționale libiene și a altor agenții competente, nevoia de eforturi suplimentare pentru a destructura modul de operare al persoanelor care introduc ilegal migranți prin intensificarea acțiunilor operaționale cu implicarea Libiei și a partenerilor internaționali relevanți, îmbunătățirea situației socioeconomice a comunităților locale din Libia, în special în zonele de coastă și la frontierele terestre libiene de pe rutele de migrațiune, urmărirea asigurării unor capacități și condiții adecvate de primire pentru migranți în Libia, în colaborare cu Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), sprijinirea OIM în intensificarea activităților de returnare voluntară și intensificarea campaniilor de informare adresate migranților și este pus în aplicare în parteneriat cu serviciile italiene de cooperare pentru dezvoltare, Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Prin urmare, din 2015 până în prezent, sosirile neregulamentare în UE au fost reduse cu peste 90%[6].

Formarea pazei de coastă libiene este furnizată prin intermediul operației Sophia, de combatere a introducerii ilegale de persoane în Marea Mediterană[7]. Consiliul a prelungit mandatul operației de două ori de la lansarea acesteia. Mandatul actual expiră la 31 martie 2019.

Pentru a asigura protecția și asistența migranților și refugiaților, autoritățile UE colaborează cu organizații internaționale în Libia pentru a oferi asistență umanitară la punctele de debarcare și în centrele de cazare și a îmbunătăți condițiile de viață, oferă un prim ajutor psihologic și acces la produse alimentare și nealimentare.

Programul presupune și încurajarea întoarcerii voluntare în țara de origine sau relocarea persoanele care au nevoie de protecție internațională – anumiți refugiați blocați în Libia nu se pot întoarce în mod voluntar, deoarece siguranța lor ar fi pusă în pericol. Prin urmare, a fost instituit un nou mecanism de evacuare și relocare pentru a aborda această problemă: mecanismul de tranzit de urgență. Acest mecanism este finanțat de UE și derulat de către Agenția Națiunilor Unite pentru refugiați (UNHCR).

Mai mult, programul sprijină comunitățile locale prin îmbunătățirea condițiile de viață ale migranților din Libia și ale comunităților lor gazdă[8] și se axează pe regiunile sudice ale țării.

Până acum, UE a alocat 237 milioane de euro pentru a finanța programe care abordează provocările din Libia. Aceste programe sunt finanțate prin Fondul fiduciar de urgență al UE pentru Africa.

În plus, liderii Uniunii Europene se bazează pe cooperarea cu țările terțe iar următorul summit pe această temă va fi pe 24-25 februarie 2019, la Sharm-el-Sheikh, Egipt, împreună cu Liga Statelor Arabe[9].

O altă misiune, EUCAP Sahel Niger a fost lansată între 2012 și iulie 2018 pentru a ajuta autoritățile din Niger să își consolideze capabilitățile în materie de securitate, deoarece are o situare geografică critică pentru fluxurile de migrație către Europa iar 90% din migranții din Africa de Vest călătoresc prin Niger în drumul lor spre Libia.

În plus, La 11 noiembrie 2015, UE și Etiopia au semnat o declarație privind o Agendă Comună în Materie de Migrație și Mobilitate (ACMM), reflectând importanța Etiopiei ca țară-cheie de origine, de tranzit și de destinație a migranților în situație neregulamentară și a refugiaților din Cornul Africii în drum spre Europa[10].

Ruta est-mediteraneeană

Ruta est-mediteraneeană se referă la traversarea maritimă din Turcia în Grecia. Un număr mare de refugiați care se adăpostesc de războiul din Siria au ajuns în UE prin intermediul acestei rute în 2015.

Autoritățile UE au desfășurat patru operațiuni în Marea Mediterană pentru a salva migrații aflați în pericol și a combate introducerea ilegală de migranți: operațiunea „Sophia”, care vizează persoanele care introduc ilegal migranți în Marea Mediterană[11], operațiunea „Themis” (denumită anterior „Triton”), care acoperă zona central-mediteraneeană și sprijină Italia în activitățile de supraveghere maritimă în zona central-mediteraneeană și are ca obiectiv prevenirea intrării în UE a luptătorilor teroriști străini[12] și operațiunea „Poseidon”, care se concentrează asupra supravegherii frontierelor de-a lungul frontierei maritime a Greciei cu Turcia.

Datorită cooperării dintre UE și Turcia, numărul de sosiri neregulamentare pe ruta est-mediteraneeană s-a redus în mod semnificativ, începând cu martie 2016, stabilind ca toți migranții în situație neregulamentară care sosesc pe insulele grecești să fie returnați în Turcia dacă nu depun o cerere de azil sau în cazul în care cererea lor este respinsă. Pentru fiecare resortisant sirian returnat în Turcia din insulele grecești, un alt sirian va fi relocat în UE.

În iunie 2018, statele membre ale UE au convenit asupra modalităților de acordare a unei finanțări suplimentare, în valoare de trei miliarde EUR, pentru sprijinirea refugiaților sirieni în Turcia.

Mecanismul de relocare permite refugiaților care au nevoie de protecție să intre în UE în mod legal și în condiții de siguranță, fără a trebui să își riște viața în călătorii periculoase[13]. Acesta a fost lansat în iulie 2015, după acordul liderilor UE din luna precedentă de a reloca 22504 refugiați în decursul a doi ani. În iulie 2015, Consiliul a adoptat concluzii prin care se stabileau detaliile acestei relocări. Astfel, în conformitate cu Deciziile Consiliului Uniunii Europene nr. 1523/2015 și respectiv 1601/2015, în România au fost relocate, din state membre UE, 728 de persoane în nevoie de protecție internațională, 45 din Italia și 683 din Grecia. În 2016 Romania a primit 568 persoane din Grecia și Italia, în 2017 a primit 174 persoane din Grecia și Italia și 43 din Turcia.

Norvegiei i-a fost alocat cel mai mare număr de persoane – 3500, iar Maltei cel mai mic număr – 14. Ungaria, în urma procesului pe care l-a avut cu Comisia europeană datorită refuzului de a primi persoanele relocate, a invocat suveranitatea țării asupra dreptului de a decide ce se întâmplă pe teritoriul ei și cu cine ar trebui să conviețuiască cetățenii săi[14]. Totodată, reprezentanții statului au invocat legătura dintre atacurile teroriste din Europa și valul de imigranți din ultimii ani.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Art. 18 – Cetățenii români și apatrizii.

[2] Regulamentul Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viza pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 81 din 21 martie 2001.

[3] https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2017/02/03/malta-declaration/pdf.

[4] https://ec.europa.eu/neighbourhood-enlargement/sites/near/files/eutf-noa-ly-08052018.pdf.

[5] https://www.nytimes.com/2018/09/11/world/africa/mediterranean-migrants-drowned.html.

[6] https://www.consilium.europa.eu/ro/infographics/eastern-and-central-mediterranean-routes-09-2017/.

[7] https://www.operationsophia.eu/.

[8] https://ec.europa.eu/trustfundforafrica/node/833.

[9] https://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2019/02/24-25/.

[10] http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-6050_en.htm?locale=EN.

[11] https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/06/22/fac-naval-operation/.

[12] https://frontex.europa.eu/media-centre/news-release/frontex-launching-new-operation-in-central-med-yKqSc7.

[13] http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-11130-2015-INIT/en/pdf.

[14] http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=relocare&docid=193230&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=9561720#ctx1.

Imigrația și integrarea imigranților was last modified: mai 20th, 2019 by Lucia Ștefania Avram

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii