Identificarea persoanei fizice – aspecte de drept internaţional privat
Călina Jugastru - august 1, 2016Civil identity of persons – aspects of private international law
Cross-border reality emphasizes difficult issues regarding the regulation and interpretation of certain attributes of the individual’s identification. From all these identification attributes, we will focus on three main elements that define personal status and show several peculiarities in legal relations with foreign element, namely: name (in the broad sense of the term); home (and its substitutes – residence, ordinary residence); marital status (sum of individual qualities and attributes).
Alongside the national rules of private international law, international courts case-law’s contribution is essential for the correct interpretation and application of the conflict of laws rules. In some cases, the refusal of national authorities to proceed with the name change, to change it administratively, the franchise name or the rectification of civil status, breaches of personality rights, particularly the right to privacy.
Keywords: private international law, individual, civil identity, name, conflict of laws
1. Preliminarii
Normele conflictuale privind persoana fizică sunt „inima” materiei speciale a dreptului internaţional privat. Individul sau persoana fizică este cel care face să existe viaţa privată internaţională; el este mobilul şi, în acelaşi timp, destinatarul normelor conflictuale. Fără persoanele fizice care intră în relaţii de familie transfrontaliere, care îşi asumă obligaţii contractuale în afara frontierelor propriului stat de cetăţenie sau de reşedinţă, care constituie societăţi comerciale cu sediul în străinătate, care întocmesc testamente pentru bunuri mobile şi imobile situate pe teritoriul mai multor state etc., dreptul internaţional privat nu şi-ar găsi utilitatea. Nu numai că normele conflictuale în materia statutului personal fac trimiteri la sistemele naţionale diverse de drept internaţional privat, dar şi unificarea (în cadrul dreptului internaţional privat european) primeşte un rol major atunci când sunt în discuţie starea civilă, capacitatea, începutul şi încetarea personalităţii juridice a persoanei fizice.
Persoana fizică este subiect de drept preferat, prin excelenţă, în raporturile de drept civil – în sens larg, raporturi fără element de extraneitate. Ca subiect al raporturilor cu element străin, persoana fizică este ocrotită, în toate elementele personalităţii sale juridice, prin norme conflictuale şi, după caz, prin norme naţionale de aplicaţie imediată şi prin norme unificate la nivel regional. Unele sisteme de drept (de exemplu, cel francez) consideră că persoana fizică este „monopol” al dreptului internaţional privat, în ceea ce priveşte toate problemele, inclusiv cetăţenia. Această optică legislativă nu este egal împărtăşită, astfel că legiuitorul român lasă loc de dezbatere şi dreptului public (în dreptul român, de pildă, cetăţenia este studiată în materia dreptului constituţional). Cert este că, statutul persoanei fizice are trăsături de fizionomie aparte, iar soluţiile conflictelor de legi în timp şi spaţiu reflectă, deopotrivă, istoria şi actualitatea statelor naţionale.
Persoana fizică se bucură, în raporturile cu element de extraneitate, de ceea ce limbajul comun al dreptului internaţional privat numeşte „statut personal” şi „statut familial”. Ambele au raportare exclusivă la individ şi înglobează un ansamblu de relaţii generate în circuitul juridic transfrontalier. În mod obişnuit, statutul personal include starea civilă (cu toate elementele acesteia) şi capacitatea civilă (cu incapacităţile de folosinţă şi de exerciţiu). Statutul familial se preocupă de aspectele referitoare la căsătorie şi disoluţia acesteia, rudenia firească şi rudenia creată „artificial”, precum şi la aspecte conexe căsătoriei, dar indispensabile în „tratamentul” complet al persoanei fizice: autoritatea părintească, protecţia copiilor şi obligaţia de întreţinere. Practic, toate faţetele vieţii juridice a persoanei fizice sunt preluate, cu specific, în materia dreptului internaţional privat. În strânsă relaţie cu statutul personal şi cu statutul familial, condiţia juridică a străinului face obiectul unei discuţii distincte, deoarece necesită explicaţii, în planul dreptului substanţial, cât şi al dreptului procesual[1]. Atât conflictele de legi, cât şi conflictele de jurisdicţii sunt interesate de străinul-persoană fizică şi dau măsura unui complex de drepturi şi obligaţii civile şi procesual-civile.
Statutul personal constituie, primul, obiect de studiu. Problemele de capacitate şi de stare civilă atrag conflicte mobile, cu soluţii – uneori – singulare de rezolvare a situaţiei juridice. Statutul familial este larg dezbătut în dreptul internaţional privat contemporan. Noul Cod civil român este mai generos cu aspectele de statut familial şi se inspiră (benefic) pentru multe dintre soluţii, din normele europene de gen. Unele aspecte de legislaţie naţională fac, chiar, un pas înaintea dreptului convenţional, anticipând soluţii care se vor impune, din dreptul unificat, în dreptul substanţial. Alte aspecte se disociază de trenduri şi conservă linii de statornicie în istoricul reglementării relaţiilor de familie în spaţiul românesc.
Străinul are reglementare separată, în actele normative care reglementează regimul juridic al străinilor în România.
2. Norma conflictuală privind statutul personal
Conţinutul normei conflictuale din Codul civil reiese la prima lectură a textului art. 2572: „Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite […]”. Ceea ce interesează, în primul rând, în conflictele de legi, este legea aplicabilă materiei statutului personal. Nu toate elementele acestui statut sunt guvernate de aceeaşi lege, iar criteriile de determinare a lex causae au justificare, pentru fiecare situaţie în parte. Incapacităţile speciale sunt supuse legii raportului juridic la care se referă; declararea morţii şi prezumţia că cel dispărut este în viaţă sunt guvernate de ultima lege naţională a persoanei dispărute; numele persoanei este guvernat de legea sa naţională ş.a.
Codul civil român are câteva trimiteri directe la anumite elemente ale statutului personal, dar – se poate observa – punctul de legătură care domină materia, este cetăţenia. De fapt, statutul personal este domeniul în care cetăţenia şi-a păstrat poziţia anterioară (Legea nr. 105/1992 a acordat o mare importanţă cetăţeniei, în cadrul statutului persoanei fizice, dar şi în alte materii). Cetăţenia este prima variantă (dintre variantele în cascadă) la care recurge legea naţională, potrivit art. 2568 C. civ. Abia în lipsa cetăţeniei, în caz de cetăţenie multiplă sau pentru refugiaţi, devine utilă reşedinţa obişnuită. Cetăţenia a pierdut teren, în reglementarea actuală a Codului civil, în cazul unor aspecte de statut familial, în materia moştenirii (întrucât nu se mai păstrează regula divizării masei succesorale în mobile şi imobile) etc. În conflictele de jurisdicţii, rolul cetăţeniei este limitat la câteva cazuri în care atrage competenţa exclusivă a instanţelor române.
3. Legea aplicabilă statutului personal
„Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel” [art. 2572 alin. (1) C. civ.].
„Legea naţională” este punct de legătură şi, totodată, criteriu de determinare a lex causae, atât în conflictele de legi, cât şi, în unele situaţii, în procesul civil internaţional. Aplicarea legii naţionale constituie regula în materia statutului personal, având un câmp relativ extins de cuprindere a criteriilor care fac legătura cu dreptul aplicabil raportului cu element de extraneitate. Legea naţională este o noţiune care include, aşa cum se va vedea, nu numai punctul de legătură care face relaţia între persoana fizică şi statul al cărui resortisant este aceasta, ci şi printr-un punct de legătură care identifică spaţial persoana fizică (reşedinţa obişnuită).
„Legea naţională” este o noţiune largă, raportată în mod obişnuit, la trei puncte de legătură: cetăţenia, domiciliul şi reşedinţa. Viaţa privată internaţională adaugă încă un punct de legătură, uzitat în domeniul dreptului internaţional privat – reşedinţa obişnuită. Acest din urmă criteriu apare, tot mai frecvent, în convenţiile internaţionale şi în regulamentele europene.
Preferinţa sistemelor de drept este diferită[2]: în timp ce dreptul continental apelează la cetăţenie, sistemul anglo-saxon este (încă) tributar domiciliului. Sistemul continental are o concepţie diferită asupra domiciliului faţă de sistemul anglo-saxon. De unde rezultă şi opţiunile diferite în alegerea criteriilor de competenţă internaţională – alegerea principală operând între domiciliu şi cetăţenie.
În ţările de common law şi în state cum sunt Argentina, Brazilia, Danemarca, Guatemala sau Norvegia, însemnătatea domiciliului decurge din funcţiile atribuite acestuia. Domiciliul nu este un simplu element de identificare a persoanei fizice, prin localizare spaţială; el este, în egală măsură, un factor ce exprimă apartenenţa prezumată a individului la stat[3]. Prin urmare, conceptul de domiciliu dă contur unei legături caracterizate prin stabilitate, între o persoană şi teritoriul supus unei anumite suveranităţi. Trăsăturile sale (stabilitate şi continuitate) fac din domiciliu legătura personală cea mai semnificativă pe care individul o are cu un anumit loc („the most significant personal relationship an individual has to a place”[4]).
În common law, noţiunea de domiciliu[5] presupune reunirea cumulativă a două elemente: faptul de a locui, cu caracter permanent, într-un anumit loc (element de natură obiectivă) şi intenţia prezumată a persoanei de a avea domiciliul într-un anumit loc (element de natură subiectivă)[6]. Doctrina britanică enumeră cinci principii fundamentale care cârmuiesc domiciliul: orice persoană are un domiciliu („domiciliul de origine”); o persoană nu poate avea, simultan, două sau mai multe domicilii; un domiciliu care există, este prezumat a avea un caracter continuu, dacă nu s-a făcut dovada dobândirii altui domiciliu; domiciliul indică o conexiune cu un sistem teritorial de drept; legea în funcţie de care se determină domiciliul este legea engleză (în sensul în care calificarea noţiunii de domiciliu se va face, de către instanţele britanice, după legea engleză)[7].
Această optică asupra domiciliului[8] are consecinţe importante în selecţia criteriilor aplicabile conflictelor de legi şi conflictelor de jurisdicţii. Cel mai elocvent exemplu este statutul personal, pe care ne-am obişnuit a-l relaţiona cu cetăţenia persoanei fizice şi nu cu domiciliul. Ori, în common law, este preferat domiciliul, ca punct de legătură în această materie, în virtutea stabilităţii şi continuităţii acestuia.
Legiuitorul din sistemul continental are o viziune mult diferită asupra semnificaţiei domiciliului. Privit ca atribut de identificare a persoanei şi de localizare în spaţiu, el nu dobândeşte decât un statut de aplicare subsidiară sau alternativă, în materii care sunt rezervate, prin tradiţie, cetăţeniei. Considerată cea mai intimă legătură între cetăţean şi stat, cetăţenia exprimă apartenenţa politică şi juridică a cetăţeanului la un anumit stat. Ceea ce îndreptăţeşte, în concepţia continentală, consacrarea cetăţeniei ca reper esenţial în materia stării, capacităţii şi relaţiilor de familie.
Această din urmă teză a fost întâlnită în Legea nr. 105/1992 şi se regăseşte în Codul civil român (în materia conflictelor de legi), care au oferit cetăţeniei privilegiul de a fi punct de legătură principal pentru statutul individual şi familial.
4. Rolul atributelor de identificare în dreptul internaţional privat
Identificarea persoanei fizice semnifică „individualizarea persoanei fizice (omul, privit ca titular de drepturi subiective civile şi de obligaţii civile) în raporturile juridice, deci determinarea poziţiei sale în viaţa juridică”[9].
Clasic, sfera atributelor de identificare cuprinde numele, domiciliul şi starea civilă. Dacă numele (în sens larg) şi starea civilă identifică persoana în mijlocul familiei şi în comunitatea socială (întocmirea actelor de stare civilă consemnează faptele cu semnificaţie juridică pentru individ şi pentru întreaga societate), domiciliul are rolul de a localiza în spaţiu persoana fizică. Doctrina modernă alătură atributelor de identificare şi codul numeric personal, grupa sanguină, amprenta digitală şi amprenta genetică. Acestea au însă rol preponderent în administraţie şi activitatea organelor de urmărire penală, mai puţin în ceea ce priveşte exprimarea personalităţii individului[10].
În dreptul internaţional privat, dinamica transfrontalieră a condus la creşterea semnificaţiei anumitor atribute de identificare, datorită flexibilităţii dovedite în soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de jurisdicţii. De pildă, rolul domiciliului s-a diminuat în anii din urmă, iar dreptul european reflectă utilizarea frecventă a reşedinţei obişnuite în locul domiciliului. Motivul substituirii constă în aceea că reşedinţa obişnuită permite localizarea mai eficientă (decât domiciliul şi reşedinţa) a persoanelor, în deplasările pe teritoriile unor state diferite.
Dreptul român a urmat, în mare parte, modelul european şi a legiferat puncte de legătură care dau expresie actualităţii internaţionale. Vom examina numele, domiciliul, reşedinţa, reşedinţa obişnuită şi starea civilă – acestea fiind semnificative şi prezentând particularităţi în raporturile cu element străin.
[1] A se vedea și L.-M. Crăciunean, Protecția diversității culturale în dreptul internațional: modelul „uniți în diversitate”?, Editura Hamangiu, București, 2013.
[2] A se vedea, I. Leş (coord.), C. Jugastru, V. Lozneanu, A. Circa, E. Hurubă, S. Spinei, Tratat de drept procesual civil. Volumul II. Căile de atac. Procedurile speciale. Executarea silită. Procesul civil internaţional. Conform Codului de procedură civilă republicat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 761-762.
[3] D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internaţional privat, Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 142.
[4] P.M. North, Cheshire’s Private International Law, ninth edition, London, 1974, lucrare citată după D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 143.
[5] Redăm o definiţie care surprinde esenţa domiciliului, în elementele sale esenţiale: „That is properly the domicile of a person where he has his true, permanent home and principal establishment and to which, whenever he is absent, he has the intention of returning” (J. Story, Conflict of Laws, ediţia a 8-a, 1883, apud D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internaţional privat, Tratat elementar, vol. I, op. cit., p. 143).
[6] Ceea ce înseamnă că «în orice alt loc s-ar găsi şi oricât ar dura această şedere, ea este prezumată a trăi cu intenţia de reîntoarcere la „his (her) true and permanent home”» (D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 144).
[7] Ibidem, p. 145-152.
[8] Pentru definiţiile oferite domiciliului şi reşedinţei în common law, a se vedea, Oxford Dictionary of Law, sixth edition, edited by E.A. Martin, J. Law, Oxford University Press, 2006, p. 177, p. 462.
[9] G.-Al. Ilie, Identificarea persoanei fizice, în M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 88.
[10] Ph. Malaurie, Droit des personnes. La protection des mineurs et des majeurs, 8e édition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2015, p. 43; O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 232.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.