Hotărârea CJUE în cauza C-20/17: precizări privind domeniul de aplicare al art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012

Includerea certificatelor naționale de moștenitor în domeniul de aplicare al Regulamentul (UE) 650/2012

Sintagma „certificat național de moștenitor” nu se regăsește ca atare în cuprinsul Regulamentului (UE) 650/2012, însă acest act normativ menționează în art. 62 alin. (3) „documentele interne” utilizate în statele membre în scopuri similare certificatului european de moștenitor.

Problematica includerii certificatelor naționale de moștenitor în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 650/2012 nu a fost abordată direct decât de către guvernul polonez în observațiile sale scrise și de către Comisia Europeană în poziția prezentată în ședința din 23 noiembrie 2017, ambii considerând că certificatele naționale de moștenitor și procedurile aferente emiterii acestora se înscriu în domeniul de aplicare al regulamentului.

Potrivit doctrinei citate de avocatul general, opinie la care de altfel a și achiesat, art. 62 alin. (3) teza I definește raportul dintre certificatul european de moștenitor și certificatele naționale de moștenitor iar acest articol nu are ca scop excluderea certificatelor naționale de moștenitor din domeniul de aplicare al normelor de competență prevăzute de Regulamentului (UE) 650/2012[7].

Avocatul general a mai precizat că, până în prezent, certificatele naționale de moștenitor au putut fi utilizate în alte state membre iar nimic nu indică faptul că legiuitorul ar fi dorit să modifice această stare de fapt, cu atât mai mult cu cât, potrivit considerentului (69) teza a II-a[8], persoanele interesate se pot folosi și de alte instrumente (precum certificatul național de moștenitor) în scopuri similare celor urmărite de certificatul european de moștenitor.

În concluzie, potrivit avocatului general, răspunsul la întrebarea dacă certificatele naționale de moștenitor și procedurile aferente sunt cuprinse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 650/2012 nu poate fi decât afirmativ, întrucât regulamentul însuși nu exclude certificatele naționale de moștenitor și procedurile aferente acestora din domeniul său de aplicare, iar domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 650/2012, atât în contextul normelor privind conflictul de legi, cât și în contextul normelor privind competența, privește ansamblul chestiunilor legate de succesiunile privind patrimoniile persoanelor decedate.

Competența în raport cu procedurile de emitere a certificatelor naționale de moștenitor

Partea fundamentală a întrebării preliminare urmărește a stabili dacă art. 4 din Regulament determină competența în raport cu procedurile de emitere a certificatelor naționale de moștenitor.

Potrivit guvernelor german, francez și portughez, art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 nu determină competența internațională în materia procedurilor de emitere a certificatelor naționale de moștenitor. Din contră, Comisia Europeană și guvernul polonez au apărat un punct de vedere contrar.

În primul rând avocatul general a interpretat noțiunile de „instanță judecătorească” și „a hotărî cu privire la succesiune în ansamblul său”. Întrucât interpretarea literală a art. 4 din Regulament nu a condus la concluzii neechivoce[9], s-a impus interpretarea acestuia în contextul altor dispoziții ale regulamentului. Potrivit interpretării sistematice a normelor Regulamentului (UE) 650/2012, pe de o parte, art. 4 stabilește competența în ceea ce privește procedurile desfășurate în fața autorităților judiciare ale statelor membre atunci când aceste proceduri privesc aspecte susceptibile a fi considerate ca privind „succesiunea în ansamblul său”, iar, pe de altă parte, din prezența art. 64 în Regulament nu se poate deduce că art. 4 nu ar fi aplicabil procedurilor de emitere a certificatelor naționale de moștenitor.

În continuare avocatul general a confruntat concluziile decurgând din interpretarea sistematică cu argumente relative la obiectivele Regulamentului (UE) 650/2012. Din interpretarea teleologică a rezultat că obiectivele regulamentului nu susțin o interpretare contrară concluziilor decurgând din interpretarea sistematică, astfel încât să se permită moștenitorilor a obține emiterea certificatelor naționale de moștenitor de către autoritățile judiciare dintr-un alt stat membru decât cel ale cărui autorități sunt competente în temeiul r egulamentului.

Nici interpretarea istorică nu a infirmat concluziile rezultate din interpretarea sistematică și cea teleologică, avocatul general concluzionând că „încă din etapa inițială a procesului legislativ s‑a considerat că competența internațională a autorităților statelor membre în ceea ce privește emiterea certificatelor naționale de moștenitor nu va fi decisă de legea națională, ci de normele de competență uniforme, instituite prin regulament”[10].

Considerentele Curții de Justiție a U.E. asupra fondului[11]

Cu titlu introductiv, CJUE a amintit că Regulamentul (UE) 650/2012 se aplică, în temeiul art. 1 alin. (1), interpretat în lumina considerentului (9), tuturor aspectelor de drept civil ale succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate, cu excluderea materiilor fiscală, vamală și administrativă. La rândul său, art. 1 alin. (2) enumeră diverse chestiuni care sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului menționat, printre care nu figurează nici certificatele naționale de moștenitor, nici procedurile aferente acestora.

În continuare Curtea a precizat că, potrivit textului său, art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 prevede competența jurisdicțiilor statului membru în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului de a hotărî cu privire la succesiune în ansamblul său, iar, în plus, din titlul art. 4 rezultă că această dispoziție reglementează determinarea competenței generale a jurisdicțiilor statelor membre, în timp ce repartizarea competențelor pe plan intern este stabilită potrivit normelor naționale, în conformitate cu art. 2 din Regulament[12].

Curtea a constatat că textul art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 nu permite în sine să se determine dacă natura contencioasă sau grațioasă a procedurii afectează aplicabilitatea normei de competență prevăzute de această dispoziție și dacă prin „a hotărî”, în sensul art. 4, trebuie să se înțeleagă faptul de a adopta o hotărâre de natură exclusiv jurisdicțională. Precum a precizat și avocatul general, interpretarea literală a acestei dispoziții nu oferă un răspuns la întrebarea dacă trebuie să se considere că o procedură de eliberare a certificatelor naționale de moștenitor, precum cea în discuție în litigiul principal, intră sau nu în domeniul de aplicare al art. 4[13].

Din interpretarea art. 13 privind acceptarea sau renunțarea la succesiune, la legat sau la rezerva succesorală, în lumina considerentului (32), Curtea a concluzionat că norma de competență enunțată la art. 4 vizează de asemenea procedurile care nu sunt finalizate prin adoptarea unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât din considerentul (59) reiese că dispozițiile Regulamentului (UE) 650/2012 se aplică indiferent dacă hotărârile cu privire la o succesiune cu elemente de extraneitate au fost pronunțate în cadrul unei proceduri contencioase sau al unei proceduri necontencioase[14].

Prin urmare, art. 4 va determina competența internațională a jurisdicțiilor statelor membre referitoare la procedurile care vizează măsuri privind succesiunea în ansamblul său, independent de natura contencioasă sau necontencioasă a acestor proceduri, inclusiv eliberarea certificatelor naționale de moștenitor. Curtea a precizat că această interpretare nu este infirmată de art. 64 din Regulamentul (UE) 650/2012 iar acesta nu poate fi interpretat în sensul că certificatele naționale de moștenitor ar fi excluse din domeniul de aplicare al normei de competență prevăzute în art. 4.

De asemenea, Curtea a amintit considerentul (27) care subliniază că normele Regulamentului (UE) 650/2012 sunt concepute astfel încât să asigure faptul că „autoritatea care se ocupă de succesiune va aplica, în cele mai multe situații, propria lege”. În acest sens, atât art. 21 alin. (1) referitor la norma generală privind legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său, cât și art. 4 privind competența generală a instanțelor judecătorești ale statelor membre se referă la criteriul reședinței obișnuite a defunctului în momentul decesului acestuia. De aceea, aplicarea dreptului național pentru a determina competența generală a instanțelor judecătorești ale statelor membre de a emite certificate naționale de moștenitor ar fi contrară obiectivului vizat în considerentul (27), care urmărește să asigure coerența între dispozițiile referitoare la competență și cele referitoare la legea aplicabilă în această materie.

Curtea a mai subliniat că la baza art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 stă principiul unității succesiunii[15] – concretizat în special la art. 23 alin. (1) care precizează că legea aplicabilă în temeiul acestui regulament are vocația să reglementeze „succesiunea în ansamblul său” – în măsura în care acest articol precizează, la rândul lui, că norma respectivă determină competența instanțelor judecătorești ale statelor membre de a hotărî „cu privire la succesiune în ansamblul său”.

Față de cele de mai sus, Curtea a concluzionat că art. 4 urmărește limitarea riscului unor proceduri paralele în fața instanțelor judecătorești ale unor state membre diferite și a unor contradicții care ar putea rezulta din acestea iar ca urmare „se opune unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că, deși defunctul nu își avea reședința obișnuită în acest stat membru în momentul decesului, instanțele din acest din urmă stat rămân competente să elibereze certificate naționale de moștenitor, în cadrul unei succesiuni cu elemente de extraneitate, atunci când unele bunuri succesorale sunt situate pe teritoriul statului membru menționat sau dacă defunctul avea cetățenia aceluiași stat membru”[16].

În loc de concluzii

Anterior hotărârii CJUE în cauza Oberle, doctrina a oferit două soluții divergente privind modul de stabilire a competenței în materia emiterii certificatelor naționale de moștenitor. Pe de o parte, s-a considerat că autoritățile judiciare ale statelor membre sunt în continuare competente a elibera certificate naționale de moștenitor în temeiul dreptului național, chiar dacă nu sunt competente cu privire la succesiune în ansamblul său[17]. Pe de altă parte, emiterea unui certificat național de moștenitor a fost inclusă în domeniul de aplicare al art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012[18].

Având în vedere în special necesitatea asigurării coerenței între dispozițiile referitoare la competență și cele referitoare la legea aplicabilă în această materie, precum și principiul unității succesiunii ce implică armonizarea normelor referitoare la competența internațională a instanțelor judecătorești ale statelor membre atât în cadrul procedurilor contencioase, cât și în cadrul celor necontencioase, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în acord cu concluziile avocatului general, a interpretat art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 în sensul că acesta determină inclusiv competența instanțelor judecătorești în materia procedurilor de emitere a certificatelor naționale de moștenitor.

De asemenea, CJUE a subliniat că această interpretare „urmărește, în interesul unei bune administrări a justiției în cadrul Uniunii, realizarea acestui obiectiv prin limitarea riscului unor proceduri paralele în fața instanțelor judecătorești ale unor state membre diferite și a unor contradicții care ar putea rezulta din acestea”[19], precum situația în care certificatul național de moștenitor ar fi emis de două autorități judiciare din două state membre diferite.

În încheiere precizăm că această hotărâre a CJUE nu privește decât certificatele naționale de moștenitor eliberate de către o autoritate judiciară, precum instanțele judecătorești, nu și cele eliberate de către notarii publici, chestiunea calificării notarilor drept instanță judecătorească urmând a fi clarificată prin hotărârea ce se va da în cauza C-658/17 WB aflată pe rolul CJUE[20].

Bibliografie:

1. Cererea de decizie preliminară introdusă de Kammergericht Berlin (Germania) la 18 ianuarie 2017 – cauza C-20/17, Vincent Pierre Oberle, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 112 din 10 aprilie 2017.

2. Cererea de decizie preliminară introdusă de Sąd Okręgowy w Gorzowie Wielkopolskim (Polonia) la 24 noiembrie 2017 – cauza C-658/17, WB, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 134 din 16 aprilie 2018.

3. CJUE, Concluziile avocatului general Maciej Szpunar prezentate la 22 februarie 2018, cauza C-20/17, Oberle ECLI:EU:C:2018:89.

4. CJUE, hotărârea din 21 iunie 2018, cauza C-20/17, Oberle, ECLI:EU:C:2018:485, nepublicată încă în Repertoriul general.

5. CJUE, hotărârea din 12 octombrie 2017, cauza C-218/18, Kubicka, ECLI:EU:C:2017:755, publicată în Repertoriul electronic (Repertoriul general).

6. Regulamentul (UE)  650 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 201 din data de 27.7.2012, pp. 107-134.

7. U. Bergquist, D. Damascelli, R. Frimston, P. Lagarde, F. Odersky, B. Reinhartz, Commentaire du règlement européen sur les successions, Paris, Éditions Dalloz, 2015.

8. A. Bonomi, P. Wautelet, I. Pretelli, Le droit européen des successions. Commentaire du Règlement (UE) n° 650/2012 du 4 juillet 2012, 2e édition, Bruxelles: Éditions Bruylant, 2016.

9. D. A. Popescu, Ghid de drept internațional privat în materia succesiunilor, Ed. Magic Print, Onești, 2014.


[7] Idem, par. 36, n. 14.

[8] Considerentul (69) teza a II-a: „Aceasta înseamnă că persoanele în măsură să solicite un certificat nu ar trebui să aibă obligația să facă acest lucru, dar ar trebui să aibă libertatea să folosească celelalte instrumente disponibile în temeiul prezentului regulament (hotărâri, acte autentice și tranzacții judiciare)”.

[9] Pentru detalii a se vedea Idem, par. 58-76.

[10] Idem, par. 118.

[11] A se vedea CJUE, hotărârea din 21 iunie 2018, cauza C-20/17, Oberle, ECLI:EU:C:2018:485, nepublicată încă în Repertoriul general.

[12] Art. 2: „Prezentul regulament nu aduce atingere competenței autorităților statelor membre în materie succesorală”.

[13] A se vedea CJUE, Concluziile avocatului general Maciej Szpunar prezentate la 22 februarie 2018, cauza C-20/17, Oberle, ECLI:EU:C:2018:89, par. 77.

[14] În același sens, v. A. Bonomi în A. Bonomi, P. Wautelet, I. Pretelli, Le droit européen des successions. Commentaire du Règlement (UE) n° 650/2012 du 4 juillet 2012, 2e édition, Bruxelles: Éditions Bruylant, 2016, p. 184.

[15] O interpretare a dispozițiilor Regulamentului (UE) 650/2012 care ar duce la o fragmentare a succesiunii ar fi incompatibilă cu obiectivele acestui regulament. A se vedea CJUE, hotărârea din 12 octombrie 2017, cauza C-218/18, Kubicka, ECLI:EU:C:2017:755, par. 57, publicată în Repertoriul electronic (Repertoriul general).

[16] CJUE, hotărârea din 21 iunie 2018, cauza C-20/17, Oberle, ECLI:EU:C:2018:485, par. 59, nepublicată încă în Repertoriul general.

[17] A se vedea F. Odersky în U. Bergquist, D. Damascelli, R. Frimston, P. Lagarde, F. Odersky, B. Reinhartz, Commentaire du règlement européen sur les successions, Paris: Éditions Dalloz, 2015, p. 59.

[18] A se vedea A. Bonomi în A. Bonomi, P. Wautelet, I. Pretelli, Le droit européen des successions. Commentaire du Règlement (UE) n° 650/2012 du 4 juillet 2012, 2e édition, Bruxelles, Éditions Bruylant, 2016, p. 184.

[19] CJUE, hotărârea din 21 iunie 2018, cauza C-20/17, Oberle, ECLI:EU:C:2018:485, parag. 57, nepublicată încă în Repertoriul general.

[20] A se vedea Cererea de decizie preliminară introdusă de Sąd Okręgowy w Gorzowie Wielkopolskim (Polonia) la 24 noiembrie 2017 – cauza C-658/17, WB , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 134 din 16 aprilie 2018.

Hotărârea CJUE în cauza C-20/17: precizări privind domeniul de aplicare al art. 4 din Regulamentul (UE) 650/2012 was last modified: septembrie 14th, 2018 by Silviu-Dorin Șchiopu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii