Hotărârea CEDO din 3 martie 2020 în cauza M. și alții împotriva României (Cererea nr. 17.274/13)
Redacția ProLege - octombrie 2, 2020Hotărârea CEDO din 3 martie 2020 în cauza M. și alții împotriva României (Cererea nr. 17.274/13)
Dreptul intern relevant
Prevederile relevante în speţă din Codul de procedură penală, în materia dreptului la un apărător, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt prezentate în Cauza B. împotriva României (nr. 36.259/04, pct. 58-59, 8 aprilie 2014).
Dispoziţiile relevante din Codul de procedură penală referitoare la audierea martorilor, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în Cauza C. împotriva României (nr. 26.504/06, pct. 28, 10 februarie 2015).
În M. Of. nr. 1004 din data de 29 octombrie 2020 s-a publicat Hotărârea CEDO din 3 martie 2020 în cauza M. și alții împotriva României (Cererea nr. 17.274/13).
Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.
„(…)
2. Motivarea Curţii
28. Curtea subliniază că, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare la momentul faptelor, la data primei sale declaraţii (supra, pct. 8), reclamantul, care a fost prins în flagrant delict, nu avea dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat sau de a fi informat cu privire la drepturile sale la apărare, nici dreptul de a nu da declaraţii, dat fiind că încă nu fusese începută urmărirea penală împotriva sa (supra, pct. 23). De altfel, Guvernul nu contestă că restricţia din litigiu era fundamentată de dispoziţiile dreptului intern în vigoare la momentul faptelor.
29. Este oportun să se reamintească aici că o asemenea situaţie a fost deja analizată de Curte într-o serie de cauze române, în care persoanele care se aflau într-un caz similar cu al reclamantului au invocat, fără succes, în faţa instanţelor interne, argumente întemeiate pe absenţa avocatului în momentul declaraţiilor lor. În aceste cauze, Curtea a concluzionat că persoanele respective nu aveau dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat sau de a fi informate cu privire la dreptul lor la apărare, având în vedere că nu fusese declanşată urmărirea penală împotriva acestora [Minculescu împotriva României (dec.), nr. 7.993/05, pct. 28, 74 şi 82, 13 noiembrie 2012, Argintaru împotriva României (dec.), nr. 26.622/09, pct. 25, 8 ianuarie 2013, Blaj împotriva României, nr. 36.259/04, pct. 91, 8 aprilie 2014].
30. În aceste condiţii, Curtea nu poate reproşa reclamantului că nu a formulat, în faţa instanţelor naţionale, problema absenţei avocatului la momentul primei sale declaraţii şi respinge excepţiile ridicate de Guvern cu acest titlu.
31. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
32. Curtea face trimitere la principiile generale în privinţa dreptului de a beneficia de un avocat, reafirmate de aceasta de mai multe ori [Salduz împotriva Turciei (MC), nr. 36.391/02, pct. 50-55, CEDO 2008, Ibrahim şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50.541/08, 50.571/08, 50.573/08 şi 40.351/09, pct. 255-274, 13 septembrie 2016, şi Simeonovi împotriva Bulgariei (MC), nr. 21.980/04, pct. 112-120, 12 mai 2017 (extrase)] şi reamintite în Cauza Beuze împotriva Belgiei ([MC], nr. 71.409/10, pct. 119-150, 9 noiembrie 2018).
33. În speţă, în primul rând, Curtea constată că niciun element din dosar nu indică faptul că reclamantul fusese informat la data primei sale declaraţii (supra, pct. 8) despre dreptul de a fi asistat de un avocat sau că reclamantul ar fi renunţat să se prevaleze de acesta (a se vedea în acest sens Ahmet Engin Şatir împotriva Turciei, nr. 17.879/04, pct. 54, 1 decembrie 2009, şi, a contrario, Dirioz împotriva Turciei, nr. 38.560/04, pct. 33-35, 31 mai 2012).
34. Curtea ia act de argumentul Guvernului, care susţine că prima declaraţie a reclamantului era necesară în sensul analizării oportunităţii de a începe urmărirea penală. De asemenea, ia act de poziţia reclamantului, care, în timpul observaţiilor sale, a subliniat valoarea probatorie acordată declaraţiei sale iniţiale de instanţele interne şi care consideră că, în principal, verdictul privind vinovăţia sa a fost întemeiat pe această dovadă.
35. Curtea reaminteşte că existenţa unei restricţii în privinţa accesului la asistenţă juridică, ca drept general şi obligatoriu, decurgând din lege, nu poate să scutească autorităţile naţionale de a efectua o evaluare individuală şi circumstanţiată a eventualelor «motive imperative» care justificau respectiva restricţie (Beuze, citată anterior, pct. 142). Or, în speţă, Curtea nu poate identifica niciun motiv imperativ (a se vedea, mutatis mutandis, Simeonovi, citată anterior, pct. 130).
36. Absenţa motivelor imperative nu duce totuşi în sine la încălcarea art. 6 din Convenţie. Cu toate acestea, în lipsa unor motive imperative pentru restrângerea asistenţei juridice, Curtea trebuie să evalueze caracterul echitabil al procesului printr-un control foarte strict. Incapacitatea Guvernului pârât de a stabili existenţa unor motive imperative are o pondere mare în balanţă atunci când este vorba despre evaluarea caracterului echitabil al procesului în general şi poate înclina balanţa în favoarea constatării încălcării art. 6 § 1 şi § 3 lit. c). În acest caz, revine Guvernului pârât să explice în mod convingător de ce, în mod excepţional şi având în vedere circumstanţele specifice ale cauzei, restricţionarea accesului la asistenţă juridică nu a încălcat în mod iremediabil caracterul echitabil global al procesului (Ibrahim şi alţii, citată anterior, pct. 262 şi 264).
37. Examinând, în măsura în care sunt relevanţi în speţă, diferiţii factori rezultaţi din jurisprudenţa sa, Curtea nu a identificat niciun element care să arate o vulnerabilitate deosebită a reclamantului sau o anumită constrângere exercitată asupra sa pe durata arestării preventive. Consideră, de asemenea, că argumente de interes public au justificat urmărirea penală a reclamantului, având ca obiect furtul (supra, pct. 8 şi 9).
38. Cu privire la natura declaraţiei în litigiu, Curtea observă că, deşi aceasta nu era în mod clar autoincriminatoare şi deşi nu a fost retractată, nu este mai puţin adevărat că reclamantul a dat în faţa anchetatorilor o declaraţie circumstanţiată, importantă, prin care recunoştea că se aflase la locul faptei cu scopul de a recupera componente din cupru de la aparatele de aer condiţionat (supra, pct. 8). Privitor la folosirea probelor de către instanţele interne, având în vedere constatările făcute de acestea (supra, pct. 18 şi 22), Curtea consideră că respectiva declaraţie face parte integrantă din probele pe care se întemeia condamnarea reclamantului pentru capătul de acuzare reţinut împotriva sa (a se vedea, mutatis mutandis, Beuze, citată anterior, pct. 186) şi că a afectat vădit poziţia persoanei în cauză în mod substanţial în procedură (a se vedea, mutatis mutandis, Olivieri împotriva Franţei, nr. 62.313/12, pct. 37, 11 iulie 2019).
39. În plus, Curtea consideră că argumentele prezentate de Guvern, conform cărora condamnarea reclamantului se baza pe mai multe probe, altele decât prima sa declaraţie, nu reuşesc să influenţeze concluzia acesteia cu privire la respectarea caracterului echitabil al procedurii în ansamblul său, din motivele indicate mai jos.
40. Curtea observă că condamnarea reclamantului se întemeia şi pe procesul-verbal întocmit în urma cercetărilor efectuate la faţa locului (supra, pct. 18), care corobora, potrivit instanţelor interne, declaraţiile martorilor D.T.C. şi M.J. (supra, pct. 10 şi 11), pe care reclamantul nu a putut să îi interogheze şi nici nu a putut solicita audierea lor pe durata procedurii (a se vedea, a contrario şi mutatis mutandis, Bloise împotriva Franţei, nr. 30.828/13, pct. 58, 11 iulie 2019, unde instanţele naţionale au întemeiat condamnarea exclusiv pe alte elemente decât afirmaţiile reclamantului din timpul reţinerii). Făcând trimitere la principiile generale din materia dreptului de a examina martorii acuzării [Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9.154/10, pct. 100-109, CEDO 2015], Curtea reţine că, dacă neprezentarea martorului D.T.C. era justificată, potrivit instanţelor interne, prin motive de natură medicală (supra, pct. 17), motivele aceloraşi autorităţi pentru a justifica absenţa martorului M.J. (supra, pct. 15) nu par să arate că autorităţile au depus toate eforturile la care ne-am putea aştepta în mod rezonabil din partea lor pentru a asigura înfăţişarea martorului (a se vedea, mutatis mutandis, Ben Moumen împotriva Italiei, nr. 3.977/13, pct. 45-51, 23 iunie 2016). Rezultă într-adevăr că, în ciuda prezenţei sale pe teritoriul unui alt stat, autorităţile române au continuat să convoace acest martor să se înfăţişeze prin procedura citării la adresa acestuia din România (supra, pct. 14; a se vedea, mutatis mutandis, Colac împotriva României, nr. 26.504/06, pct. 49-50, 10 februarie 2015, şi, a contrario, Tseber împotriva Republicii Cehe, nr. 46.203/08, pct. 50-52, 22 noiembrie 2012).
41. Curtea observă, de asemenea, că simplul fapt că avocatul reclamantului nu s-a opus lecturii declaraţiei martorului M.J. (supra, pct. 15) nu poate să schimbe constatarea sa de la punctul precedent, ţinând seama, în special, de poziţia reclamantului, care ulterior criticase, în cadrul apelului său, lipsa înfăţişării acestui martor (supra, pct. 19).
42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că Guvernul nu a explicat în mod convingător de ce, cu titlu excepţional şi având în vedere circumstanţele cauzei, restricţionarea accesului la asistenţă juridică nu a încălcat în mod iremediabil caracterul echitabil global al procesului (a se vedea jurisprudenţa citată supra, pct. 36). În opinia Curţii, procedura penală împotriva reclamantului, în ansamblul său, nu a permis remedierea deficienţei procedurale apărute în faza care a precedat procesul, care se referă în special la dreptul de a beneficia de prezenţa fizică a unui avocat pe durata declaraţiei date de reclamant la 13 noiembrie 2011, la ora 22,30, şi la notificarea dreptului de a păstra tăcerea [a se vedea, mutatis mutandis, Beuze citată anterior, pct. 193-194, şi K.C. împotriva României (Comitet), nr. 45.060, pct. 41-48, 30 octombrie 2018].
43. În consecinţă, au fost încălcate art. 6 § 1 şi § 3 lit. c) din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie
44. Reclamantul se plânge că a fost condamnat pe baza declaraţiilor date de martorii D.T.C. şi M.J. în cursul urmăririi penale fără a fi avut ocazia de a interoga respectivii martori ori de a vedea instanţa făcând acest lucru. În acest sens, denunţă încălcarea art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie.
45. Ţinând seama de constatarea sa în acest sens cu privire la analiza din perspectiva art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie (supra, pct. 40-41), Curtea apreciază că acest capăt de cerere trebuie să fie considerat admisibil, nefiind necesar să examineze dacă în prezenta cauză a existat o încălcare a dispoziţiei invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Harun Gurbuz împotriva Turciei, nr. 68.556/10, pct. 88-89, 30 iulie 2019).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
43. Art. 41 din Convenţie prevede:
«În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă».
A. Prejudiciu
47. Reclamantul pretinde un milion euro (EUR) pentru prejudiciul moral suferit din cauza stresului pe care l-ar fi suferit ca urmare a condamnării pentru un furt.
48. Guvernul consideră că suma solicitată de reclamant este excesivă, că are un caracter speculativ şi că nu are nicio legătură cu încălcările pretinse. În opinia Guvernului, constatarea încălcării ar fi suficientă deoarece ar permite persoanei în cauză să redeschidă procedura la nivel intern.
49. După cum a subliniat Curtea în repetate rânduri, constatarea unei încălcări a art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie nu duce la concluzia că reclamantul a fost condamnat pe nedrept şi este imposibil să se speculeze cu privire la ceea ce s-ar fi putut produce dacă încălcarea n-ar fi existat (Beuze, citată anterior, pct. 199). În circumstanţele cauzei, Curtea consideră că însăşi constatarea încălcării este suficientă pentru a compensa prejudiciul moral suferit de reclamant.
50. În cele din urmă, aceasta subliniază că, în cazul în care o persoană, ca în speţă, a fost condamnată în urma unei proceduri viciate de încălcări ale cerinţelor art. 6 din Convenţie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei în cauză, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate [Gencel împotriva Turciei, nr. 53.431/99, pct. 27, 23 octombrie 2003, şi Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, pct. 48-50, 11 iulie 2017]. În această privinţă, observă că art. 465 din noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale unui reclamant (Ovidiu Cristian Stoica împotriva României, nr. 55.116/12, pct. 52-53, 24 aprilie 2018).
B. Cheltuieli de judecată
51. Reclamantul solicită şi rambursarea cheltuielilor cu avocatul, într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea Curţii, fără a prezenta niciun document justificativ în sprijinul cererii.
52. Guvernul se opune acordării oricărei sume cu acest titlu.
53. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului acestora [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI].
54. În speţă, ţinând seama de absenţa documentelor justificative, Curtea respinge cererea prezentată pentru cheltuielile de judecată (Ocak împotriva Turciei, nr. 33.675/04, pct. 24, 19 martie 2019).
C. Dobânzi moratorii
55. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale”.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.