Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
Redacția ProLege - august 8, 2022Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
Cadrul juridic relevant
– Vechiul Cod de procedură penală;
– Noul Cod de procedură penală;
– Legea nr. 51/1995;
– Protocolul din 1 decembrie 2018;
– Practica internă relevantă.
În M. Of. nr. 797 din 11 august 2022 s-a publicat Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României.
Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.
„III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
(…)
A. Cu privire la admisibilitate
50. Guvernul consideră că reclamanţii nu deţineau „bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Acesta susţine că Protocolul din 1 decembrie 2008 (supra, pct. 28) nu era în vigoare la data la care reclamanţii au fost desemnaţi avocaţi din oficiu pentru apărarea părţilor civile, nici la data la care aceştia au devenit avocaţi.
51. Reclamanţii contestă argumentul Guvernului şi susţin că au avut un „bun” deoarece legislaţia naţională, aplicabilă tuturor avocaţilor desemnaţi din oficiu în România, prevedea în mod explicit cuantumul onorariilor care urmau să le fie plătite în cursul proceselor penale (supra, pct. 26 şi 28). Aceştia au arătat, de asemenea, că instanţa de fond a confirmat referatele care justificau cuantumul onorariilor lor (supra, pct. 10).
52. Curtea face trimitere la principiile referitoare la noţiunea „bunuri” menţionată în primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa, rezumată în Cauza Belane Nagy împotriva Ungariei[(MC), nr. 53.080/13, pct. 72-79, 13 decembrie 2016].
53. În speţă, Curtea observă că obligaţia de reprezentare juridică exercitată din oficiu de reclamanţi la cererea instanţei de fond (supra, pct. 5) se întemeia pe dispoziţiile legale relevante în materie, şi anume art. 82 din Legea nr. 51/1995 (supra, pct. 26) şi art. 5 şi 9 din Protocolul din 1 decembrie 2008 încheiat între UNBR şi Ministerul Justiţiei (supra, pct. 28). Legislaţia menţionată anterior a creat o „speranţă legitimă” pentru reclamanţi, care intră sub incidenţa noţiunii „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, că vor urma să primească suma prevăzută la art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, cu condiţia ca mandatul lor de reprezentare a părţilor civile să nu se încheie în cursul procesului (a se vedea, mutatis mutandis, Anzelika Simaitiene împotriva Lituaniei, nr. 36.093/13, pct. 96, 21 aprilie 2020). În opinia Curţii, nu este relevant faptul că Protocolul din 1 decembrie 2008 nu era în vigoare în momentul desemnării reclamanţilor ca avocaţi din oficiu (supra, pct. 5-7); ceea ce contează în speţă este faptul că acelaşi protocol a intrat în vigoare la scurt timp după desemnarea lor şi a reglementat stabilirea cuantumului onorariilor lor până la sfârşitul perioadei mai 2008 – octombrie 2014, în care reclamanţii au participat la proces în calitate de reprezentanţi ai părţilor civile (supra, pct. 8). În plus, instanţele naţionale au admis că protocolul în discuţie se aplica reclamanţilor. Curtea concluzionează astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie este aplicabil în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea respinge excepţia ridicată de Guvern.
54. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
(…)
2. Motivarea Curţii
57. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa constantă referitoare la structura art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi la cele trei norme distincte cuprinse în această dispoziţie [a se vedea, printre altele, Scordino împotriva Italiei(nr. 1) (MC), nr. 36.813/97, pct. 78, CEDO 2006-V; J.A. Pye (Oxford) Ltd şi J.A. Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit (MC), nr. 44.302/02, pct. 52, CEDO 2007-III; şi Vistins şi Perepjolkins împotriva Letoniei (MC), nr. 71.243/01, pct. 93, 2 octombrie 2012].
a) Cu privire la existenţa unei ingerinţe
58. Curtea constată că, în contextul factual specific prezentei cauze, faptul că Curtea de Apel Bucureşti a procedat la reducerea onorariilor reclamanţilor (supra, pct. 17-19) este considerat „reglementarea folosinţei” bunurilor în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi, prin urmare, poate fi considerat o ingerinţă în exercitarea de către reclamanţi a dreptului lor la respectarea bunurilor lor. Prin urmare, Curtea trebuie să examineze dacă privarea denunţată se justifică din perspectiva acestei dispoziţii.
b) Cu privire la justificarea ingerinţei
(…)
IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 din Convenţie
74. Reclamanţii susţin că nu au avut la dispoziţie o cale de atac efectivă pentru a-şi invoca pretenţiile întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cu privire la reducerea onorariilor lor de către Curtea de Apel Bucureşti la 9 iulie 2015.
Invocă art. 13 din Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de […] convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
75. Guvernul contestă acest argument.
76. Curtea, constatând că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, îl declară admisibil.
77. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să îl examineze pe fond întrucât se confundă cu cel pe care la soluţionat în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (supra, pct. 71-73).
V. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 4 din Convenţie
(…)
2. Motivarea Curţii
81. Curtea constată că nu este necesar să examineze dacă reclamanţii au epuizat căile de atac interne, întrucât capătul de cerere al acestora este, în orice caz, inadmisibil pentru motivele expuse mai jos.
82. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa relevantă în speţă referitoare la art. 4 din Convenţie, astfel cum a fost rezumată în Cauza Chowdury şi alţii împotriva Greciei(nr. 21.884/15, pct. 90-91, 30 martie 2017):
(…)
83. În prezenta cauză, Curtea constată că, în temeiul legislaţiei naţionale în vigoare la data faptelor, atunci când existau indicii că părţile civile nu erau în măsură să îşi asigure propria apărare, instanţele recurgeau la serviciile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru părţile respective (supra, pct. 24). Această regulă nu poate fi considerată, în sine, ca fiind contrară Convenţiei, întrucât refuzul de a oferi părţilor civile această posibilitate ar putea, în anumite circumstanţe, să conducă la o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei posibilităţii de acces la o instanţă (a se vedea, de exemplu, Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, pct. 26, seria A nr. 32).
84. În continuare, Curtea observă că reclamanţii au ales în mod liber profesia de avocat, acceptând în acelaşi timp ideea că aceasta implica obligaţia de a reprezenta clienţii în cauzele în care erau desemnaţi apărători. Natura şi scopul activităţii de reprezentare desfăşurate de reclamanţi în cursul procesului penal desfăşurat în faţa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti nu se aflau în afara cadrului activităţilor obişnuite ale unui avocat. Astfel cum reiese din practica internă a Baroului Bucureşti, desemnarea lor în cursul procesului penal în discuţie s-a făcut numai după ce reclamanţii au formulat o cerere expresă pentru acordarea de asistenţă juridică din oficiu (supra, pct. 27). În plus, reclamanţii nu precizează că nu au avut posibilitatea să renunţe la contractele de asistenţă juridică încheiate în beneficiul clienţilor lor.
85. Curtea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei citate la pct. 82 supra, munca „forţată” evocă ideea unei constrângeri fizice sau morale, care în mod cert lipseşte în prezenta cauză. Cât despre munca „obligatorie”, aceasta nu se poate referi la nicio obligaţie legală, ca de exemplu munca ce trebuie efectuată în temeiul unui contract liber încheiat, astfel cum a fost situaţia în prezenta cauză.
86. Curtea consideră că situaţia reclamanţilor este similară cu cea a avocatului desemnat din oficiu în Cauza Bucha(citată anterior, pct. 40-41), în care Curtea a declarat inadmisibil un capăt de cerere întemeiat pe refuzul Curţii Constituţionale a Slovaciei de a rambursa unui avocat desemnat din oficiu o parte din cheltuielile de judecată care, potrivit Curţii Constituţionale, nu au fost efectuate în mod necesar. În speţă, fără a fi necesar să examineze motivele care au determinat curtea de apel să reducă onorariile reclamanţilor, Curtea consideră că aceasta nu este o „sarcină disproporţionată” pentru reclamanţi şi că nu se poate considera că această decizie a obligat reclamanţii la muncă „forţată sau obligatorie” în sensul jurisprudenţei citate la pct. 82 supra(a se vedea, mutatis mutandis, Bucha, decizie citată anterior, pct. 42-45).
87. Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi 4 din Convenţie.
VI. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 coroborat cu art. 4 § 2 din Convenţie
88. Reclamanţii susţin, în esenţă, că au suferit o discriminare ca urmare a reducerii onorariilor lor ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, cât timp avocaţii desemnaţi din oficiu să îi asiste pe inculpaţi, precum şi personalul sistemului judiciar care a participat la acelaşi proces nu au suferit acelaşi tratament. Aceştia invocă art. 14 coroborat cu art. 4 din Convenţie.
Art. 14 prevede următoarele:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de […] Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
89. Guvernul constată că reclamanţii nu au indicat persoanele despre care se presupune că au fost supuse unui tratament diferit faţă de ei, ca urmare a discriminării căreia consideră că i-au căzut victime.
90. Curtea reaminteşte că munca normală în sine se poate dovedi anormală dacă discriminarea presupune alegerea unor grupuri sau persoane care trebuie să o presteze. Aceasta a statuat că art. 14 coroborat cu art. 4 din Convenţie se aplică în cauze similare cu prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Bucha, citată anterior, pct. 53).
91. Curtea constată că există o „discriminare”, în sensul art. 14, atunci când statul, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii similare [a se vedea, printre multe altele, Thlimmenos împotriva Greciei(MC), nr. 34.369/97, pct. 44, CEDO 2000-IV]. În fiecare cauză cu care este sesizată în contextul art. 14, aceasta trebuie să verifice, pe baza elementelor de fapt şi de drept care îi sunt prezentate, dacă a avut loc efectiv o diferenţă de tratament şi dacă aceasta a fost aplicată în funcţie de criteriile prevăzute de acest articol. O simplă supoziţie sau suspiciune din partea părţilor în cauză nu este suficientă în acest scop [Vikoulov şi alţii împotriva Letoniei(dec.), nr. 16.870/03, 31 august 2006].
92. În speţă, în ceea ce priveşte primul argument invocat de reclamanţi în susţinerea capătului lor de cerere, şi anume acela că avocaţilor care i-au reprezentat pe inculpaţi li s-au rambursat onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu fără aplicarea unei reduceri, Curtea constată că reclamanţii nu au prezentat nicio probă pentru a corobora afirmaţiile lor. Curtea nu dispune de niciun element care să îi permită să aprecieze nivelul remuneraţiei diverşilor avocaţi desemnaţi din oficiu care i-au apărat pe inculpaţi în cursul procesului penal în discuţie pentru a verifica dacă o eventuală diferenţă de tratament a avut loc efectiv în prezenta cauză. Aceeaşi concluzie se impune în ceea ce priveşte al doilea argument invocat de reclamanţi, şi anume remunerarea fără reducerea salariilor personalului din sistemul judiciar care a participat la acelaşi proces (sistem de remunerare care, în orice caz, nu este comparabil cu cel al avocaţilor desemnaţi din oficiu în prezenta cauză). Pe scurt, Curtea nu vede nicio aparentă discriminare sancţionată de art. 14 din Convenţie în prezenta cauză.
93. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi 4 din Convenţie.
VII. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
94. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
95. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanţii solicită rambursarea diferenţei dintre onorariile avocaţiale la care aveau dreptul în temeiul Protocolului din 1 decembrie 2008 şi onorariile deja plătite. Astfel, prima reclamantă solicită 411.200 lei româneşti (RON) [aproximativ 93.300 euro (EUR) ], a doua reclamantă solicită 403.400 (aproximativ 91.500 EUR), iar al treilea reclamant solicită 401.450 RON (aproximativ 91.000 EUR). De asemenea, reclamanţii solicită, fiecare, 10.000 EUR pentru repararea prejudiciului moral pe care consideră că l-au suferit ca urmare a dezamăgirii resimţite în urma minimizării competenţelor lor profesionale de către autorităţile statului.
96. Guvernul solicită Curţii să constate că activitatea de asistenţă juridică acordată de reclamanţi în beneficiul părţilor civile a fost o muncă comună, pe când cererile lor de reparare a prejudiciilor materiale au fost formulate separat în faţa Curţii. Acesta subliniază că singurele documente justificative prezentate sunt rezultatul calculelor efectuate de părţile interesate. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul solicită Curţii să constate că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciile pe care reclamanţii consideră că le-au suferit şi faptele aflate la originea cererilor lor. Acesta precizează că sumele solicitate de aceştia în acest sens sunt excesive.
97. Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral ca urmare a încălcării constatate a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunţându-se în echitate, consideră că este necesar să i se acorde fiecăruia dintre reclamanţi 5.000 EUR în acest sens.
98. În plus, Curtea subliniază că art. 465 din noul Cod de procedură penală permite revizuirea unei hotărâri pronunţate în plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unui reclamant (a se vedea, mutatis mutandis, Mischie împotriva României, nr. 50.224/07, pct. 50, 16 septembrie 2014; şi Pătraşcu împotriva României, nr. 7.600/09, pct. 58, 14 februarie 2017) şi consideră că această posibilitate constituie, în principiu, un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate în speţă. Reclamanţii se pot folosi de acesta, dacă aşa doresc.
B. Cheltuieli de judecată
99. Reclamanţii nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea nu trebuie să se pronunţe cu privire la acest aspect.
C. Dobânzi moratorii
100. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Hotărârea Curții:
1. decide, în unanimitate, să conexeze cererile;
2. declară, cu majoritate de voturi, că sunt admisibile capetele de cerere referitoare la pretinsa ingerinţă în dreptul de proprietate şi în dreptul la o cale de atac efectivă şi că sunt inadmisibile celelalte capete de cerere;
3. hotărăşte, cu patru voturi pentru şi trei împotrivă, că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. hotărăşte, cu unanimitate, că nu este necesar să examineze fondul capătului de cerere formulat în raport cu art. 13 din Convenţie;
5. hotărăşte, cu patru voturi pentru şi trei împotrivă:
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 5.000 EUR (cinci mii de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
6. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.”
DOWNLOAD FULL ARTICLE
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.