H.G. nr. 834/1991. Legalitatea (nelegalitatea) certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (Partea I)
Răzvan Nicolae Popescu - octombrie 5, 20211. Preambul
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată reprezintă un act prin care anumite societăți comerciale își justifică existența dreptului de proprietate cu privire la anumite suprafețe de teren.
Nulitatea (nelegalitatea) unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată poate conduce o societate comercială la imposibilitatea dovedirii dreptului de proprietate asupra unui teren, putând astfel să genereze o serie de consecințe juridice negative (ex. pierderea unui proces, încetarea unor negocieri precontractuale, blocarea unei tranzacții etc.).
Prezentul material prezintă în mod succint: (i) cadrul juridic legal aplicabil certificatelor, (ii) opiniile exprimate de Curtea Constituțională a României privind cadrul legal care fundamentează emiterea certificatelor, (iii) opiniile exprimate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind cadrul legal aferent emiterii certificatelor, (iv) condițiile de validitate privind emiterea certificatelor și conținutul acestora din perspectiva instanțelor judecătorești – partea I.
2. Cadrul legislativ aplicabil
2.1. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale
La data de 8.09.1990 a intrat în vigoare Legea nr. 15/1990, act normativ care a reglementat transformarea fostelor întreprinderi de stat (întreprinderile socialiste din perioada comunistă) fie sub forma regiilor autonome, fie sub forma societăților comerciale.
Grăitoare, în acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 15/1990: „Unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăți comerciale”.
În esență, acest cadru juridic reglementa următoarele etape de trecere de la o economie de tip comunist la o economie de piață:
1. etapa 1 – întreprinderile de stat își încetau existența;
2. etapa 2 – concomitent cu închiderea unei întreprinderi de stat se înființa fie o regie autonomă , fie o societățe comercială (entități cu personalitate juridică);
3. etapa 3 – patrimoniul întreprinderii de stat desființate se transmitea către noua regie autonomă/noua societate comercială înființată.
Transferul patrimonial era reglementat, în principal, prin două articole:
Art. 19 care prevedea:
„Inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului”.
Art. 20 alin. (2) care prevedea:
„Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”.
2.2. H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat
Potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990 inventarierea patrimoniilor fostelor întreprinderi de stat, patrimonii care urmau să fie transferate noilor entități juridice înființate (regii autonome/societăți comerciale) urma să se realizeze potrivit unei metodologii stabilite prin intermediul unei Hotărâri de Guvern.
În acest sens, Guvernul României a adoptat, la data de 8.08.1990, H.G. nr. 834/1991.
Acest act normativ reprezintă cadrul legal care reglementează condițiile de legalitate în privința emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Cele două condiții esențiale impuse de lege sunt:
1. existența unui drept asupra terenului în patrimoniul fostei întreprinderi de stat și transmiterea acestui drept către entitatea nou înființată (societatea comercială);
2. existența unei utilități a terenului în vederea realizării obiectului de activitate al societății comerciale nou înființate.
În acest sens sunt prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991: „Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”.
O a treia condiție esențială (apărută tocmai la nivelul anului 2008) se referă la evaluarea terenului la valoarea de circulație.
În acest sens sunt prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991: „Terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizaţi, atestaţi conform legii, ale căror servicii vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile art. 38, 39 şi 215 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
La nivelul anului 2008, H.G. nr. 834/1991 a fost modificată prin intermediul H.G. nr. 107/2008, în sensul că terenurile pentru care urmau să se emită certificate de atestare a dreptului de proprietate privată trebuiau să fie evaluate la valoarea de circulație (iar nu la o valoare potrivit unor criterii adoptate la nivelul anului 1991 care nu mai erau de actualitate).
Rațiunea acestei modificări legislative rezultă din expunerea de motive a H.G. nr. 107/2008: „Criteriile în baza cărora societăţile comerciale au obligaţia să–și delimiteze şi evalueze terenurile aflate în patrimoniu, sunt emise în urmă cu 15 ani, iar reglementarea în vigoare în baza căreia se fac reevaluările imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social, Hotărârea Guvernului nr. 500/1994 a fost adoptată în 1994, fără să se modifice coeficientul de corecţie utilizat pentru terenuri, care se regăseşte la pct. II din anexa 1 la Normele aprobate prin respectiva hotărâre.
Scopul prezentei hotărâri este evaluarea terenurilor la valoarea de piață, dar, în acelaşi timp, se impune şi actualizarea reglementărilor din domeniu astfel încât valorile pentru care se emit certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor să fie reale şi nu subevaluate şi să existe o legislaţie unitara clară, care să nu creeze confuzii în aplicare”.
2.3. Criteriile de stabilire și evaluare a terenurilor
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 834/1991, criteriile de stabilire și de evaluare, în concret, a terenurilor ce puteau forma obiectul unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor urmau a fi adoptate prin acte normative emise de Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
În acest sens au fost adoptate două acte normative:
1. Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice;
2. Criteriile nr. 1C/311/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat.
2.4. Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
Legea nr. 137/2002 reprezintă un cadru legal prin care societățile comerciale care nu obținuseră, până la nivelul anului 2002, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor erau obligate să demareze de îndată procedurile impuse de lege.
În acest sens sunt prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 137/2002: „Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia”.
Legea nr. 137/2002 nu a adus modificări în ceea ce privește condițiile de emitere a certificatelor, reglementând, în schimb, acțiunile ulterioare emiterii (ex. majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care se emiteau certificatele, emiterea de noi acțiuni, exercitarea dreptului de preferință la cumpărarea noilor acțiuni etc.).
3. Jurisprudența Curții Constituționale a României
Legea nr. 15/1990 (în special art. 19 și art. 20 care reglementau transferul patrimoniului) a format obiectul controlului de constituționalitate din partea Curții Constituționale a României, în mai multe rânduri.
Prin Decizia nr. 112/9.11.1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 9/17.01.1996, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Prin deciziile nr. 7/1993 şi nr. 8/1993, Curtea Constituţională a statuat că legea, în înţelesul său de act juridic, este supusă regulii tempus regit actum, aşadar, regimului constituţional din perioada în care a fost adoptată.
Legea posterioară nu poate însă atinge dreptul de proprietate născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii, înscris în art.15 alin. (2) din Constituţie, principiu care se aplică şi legii fundamentale.
În cazul la care se referă excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (2) din Legea nr.15/1990, dreptul de proprietate al societăţilor comerciale născute prin transformarea fostelor unităţi economice de stat a luat fiinţă anterior Constituţiei, în temeiul unei legi adoptate sub alt regim constituţional. În consecinţă, chiar dacă dreptul de proprietate al societăţilor comerciale respective ar fi luat naştere în condiţii potrivnice actualei Constituţii, ceea ce nu este însă cazul, acest drept nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii.
Cât priveşte cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăţilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societăţii comerciale este de competenţa instanţei judecătoreşti. Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii n-a avut loc niciodată”.
Prin Decizia nr. 37/3.04.1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 141/08.07.1996, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale este o lege anterioară Constituţiei.
În legătură cu acest fapt, practica constantă a Curţii a stabilit că, dacă instanţa judecătorească nu constată abrogarea în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, înseamnă că dispoziţia legală anterioară acesteia este considerată valabilă şi există interesul de a declanşa controlul de constituţionalitate. Curtea Constituţională este obligată ca, în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal, pe care instanţa înţelege să îl aplice, să se pronunţe asupra excepţiei.
Analizând criticile aduse prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi raportându-le la textele constituţionale, rezultă că excepţia nu poate fi reţinută.
Este adevărat că aceste prevederi legale reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Dacă interpretarea acestei ultime părţi a textului ar putea conduce la concluzii neconforme cu Constituţia, aceasta este o problemă ce nu intră în câmpul de acţiune al contenciosului constituţional. Potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională rezolvă litigii relative la neconstituţionalitatea legilor, nicidecum la posibilele lor interpretări de către instanţele judecătoreşti.
Cât despre faptul că textul nu ar lămuri cine este totuşi proprietarul bunurilor din această categorie, este de relevat că însăşi Constituţia prevede modalităţi de dobândire a unor bunuri pe alte căi decât intrarea lor în proprietate.
Este cazul, aşa cum prevede art. 135 alin. (5), de posibilitatea concesionării sau închirierii bunurilor proprietate publică. Deci chiar legea fundamentală îndreptăţeşte statul ca, în condiţiile legii, să poată încredinţa bunuri aflate în proprietate publică pe alte căi decât atribuirea lor în proprietate”.
Prin Decizia nr. 9/22.01.1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 141/7.07.1997, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Prevederile ce fac obiectul criticii reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Legea fundamentală prevede modalităţi de dobândire a unor bunuri pe alte căi decât intrarea lor în proprietate, şi că statul, în condiţiile legii, este independent să încredinţeze bunuri aflate în proprietate publică pe alte căi, decât atribuirea lor în proprietate.
Dacă bunul a intrat prin naţionalizare în proprietatea societăţii comerciale în litigiu, problema nu se mai pune, pentru că el face parte din patrimoniul acesteia, în această situaţie juridică.
Ca atare, şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, care stabilesc că bunurile din proprietatea societăţilor comerciale constituie proprietatea acestora, sunt constituţionale.
Scopul Legii nr. 15/1990 a fost de a institui cadrul juridic al reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Prevederile sale nu contravin dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (2) este neîntemeiată”.
Prin Decizia nr. 250/18.09.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 746/22.11.2001, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Astfel, dispoziţiile art.18, 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990 se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esenţial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit, sistem care se baza pe proprietatea de stat.
Dimpotrivă, anticipând aceste prevederi constituţionale, legiuitorul preconstituţional a creat cadrul legislativ pentru transformarea proprietăţii de stat în proprietatea privată a societăţilor comerciale, societăţi ulterior privatizabile, creând astfel premisele unei economii de piaţă.
Curtea constată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale nu reprezintă, de asemenea, o încălcare a textelor constituţionale invocate, întrucât nu încalcă obligaţia statului de a ocroti proprietatea, ci, dimpotrivă, au asigurat condiţiile legislative pentru exercitarea şi extinderea acestui rol, şi, pe de altă parte, nu contravin nici inviolabilităţii, în condiţiile legii, a proprietăţii private, pentru că aceste dispoziţii au creat bazele necesare pentru privatizarea fostelor unităţi economice de stat.
Astfel fiind, Curtea reţine, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, că textele de lege criticate au rămas în vigoare, întrucât nu contravin Constituţiei, excepţia urmând să fie respinsă”.
Prin Decizia nr. 151/17.03.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/25.05.2005, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Deşi Legea nr. 15/1990 este anterioară Constituţiei, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aparţine Curţii Constituţionale, deoarece acest act normativ este în vigoare, urmând a fi aplicat, spre a produce efecte juridice şi în prezent, sub imperiul noii legi fundamentale.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, Curtea, prin Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996, a arătat că, în ceea ce priveşte cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăţilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, «chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societăţii comerciale este de competenţa instanţei judecătoreşti.
Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii n-a avut loc niciodată».
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia trecerea terenurilor în proprietatea societăţilor comerciale «echivalează cu o expropriere fără justă şi prealabilă despăgubire», Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie, că despre încălcarea dreptului de proprietate şi despre exproprierea sa nu se poate vorbi decât în urma reintegrării acestui drept în patrimoniul celui care pretinde o astfel de încălcare, în cazul de faţă, ca efect al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Curtea apreciază că acelaşi raţionament justifică şi respingerea criticilor autorului excepţiei ce au în vedere încălcarea dreptului la moştenire. Într-adevăr, atât timp cât dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuţie nu a intrat în patrimoniul fostului titular ca urmare a restabilirii sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, dreptul de moştenire asupra bunurilor în discuţie nu are obiect şi, în consecinţă, nu se poate vorbi despre o eventuală încălcare a sa ”.
Prin Decizia nr. 227/19.02.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 159/16.03.2009, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„Aşadar, întrucât Legea nr.15/1990 este actul normativ care a reglementat reforma economiei româneşti prin declanşarea procesului de privatizare, nu se poate susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 45 din Constituţie referitor la libertatea economică.
Cu privire la susţinerea că noţiunea de patrimoniu este confuză, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, că «aceste prevederi legale reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Dacă interpretarea acestei ultime părţi a textului ar putea conduce la concluzii neconforme cu Constituţia, aceasta este o problemă ce nu intră în câmpul de acţiune al contenciosului constituţional», ci al instanţelor de judecată”.
Prin Decizia nr. 467/2.04.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 285/30.04.2009, Curtea Constituțională a României a reținut următoarele:
„«Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii n-a avut loc niciodată».
În ceea ce priveşte susţinerea că noţiunea de patrimoniu este confuză, se constată că, prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.141 din 8 iulie 1996, Curtea Constituţională a statuat că «aceste prevederi legale reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Dacă interpretarea acestei ultime părţi a textului ar putea conduce la concluzii neconforme cu Constituţia, aceasta este o problemă ce nu intră în câmpul de acţiune al contenciosului constituţional», ci al instanţelor de judecată”.
Din interpretarea coroborată a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională a României rezultă, în esență, următoarele:
1. Legea nr. 15/1990 este o lege adoptată anterior intrării în vigoare a Constituției României, după căderea regimului comunist (Legea nr. 15/1990 intrând în vigoare la data de 8.09.1990, în timp ce prima Constituție a României post-comuniste a intrat în vigoare la data de 21.11.1991);
2. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituția României toate actele normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a legii fundamentale rămâneau în vigoare numai în măsura în care nu contraveneau prevederilor constituționale;
3. Chiar dacă Legea nr. 15/1990 ar fi putut fi considerată ca fiind contrară Constituției, acest lucru nu ar fi afectat drepturile dobândite de societățile comerciale ce rezultau din desființarea fostelor întreprinderi de stat, deoarece s-ar fi înfrânt principiul neretroactivității legii;
4. Chestiunea de a cunoaște dacă un anumit drept a fost dobândit în mod legal sau nu, era un apanaj al instanțelor judecătorești de drept comun (acestea urmând a stabili, de la caz la caz, care erau drepturile ce intrau în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat, patrimoniul transmis ulterior către societățile comerciale nou înființate);
5. Verificarea contradicției dintre Legea nr. 15/1990 și Constituția României revenea, în primul rând, instanțelor judecătorești și numai în măsura în care acestea stabileau că Legea nr. 15/1990 nu era abrogată implicit [potrivit art. 150 alin. (1) din Constituția României] se putea declanșa controlul de constituționalitate de către CCR;
6. Legea nr. 15/1990 reglementa două tipuri de bunuri ce se transferau din patrimoniul fostelor întreprinderi de stat în patrimoniul noilor societăți comerciale: (i) bunurile dobândite cu titlu de proprietate (ex. prin naționalizare) și (ii) bunurile dobândite cu alt titlu;
7. În măsura în care un bun era naționalizat pentru incidența protecției dreptului la proprietate era necesar să existe o hotărâre judecătorească prin care bunul să fi reintrat în patrimoniul fostului proprietar;
8. Definirea noțiunii de patrimoniu al fostelor întreprinderi socialiste, precum și identificarea legalității drepturilor ce intrau în alcătuirea patrimoniului reprezentau un apanaj al instanțelor judecătorești de drept comun.
DOWNLOAD FULL ARTICLEArhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.