H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Actul publicat în Monitorul Oficial Sumar
H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

(M. Of. nr. 410 din 18 mai 2020)

 

Se stabilesc măsurile care se aplică pe perioada stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

În M. Of. nr. 410 din 18 mai 2020 a fost publicată H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale H.G. nr. 394/2020.

Art. 1

„(1) Începând cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.

(3) Actele emise în temeiul Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020 rămân aplicabile, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri, în ceea ce privește măsurile propuse, până la adoptarea actelor în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”

Art. 2

„Măsurile de prevenire și control al infecțiilor, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns;

b) anexa nr. 2 – Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților;

c) anexa nr. 3 – Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc.”

Art. 3

„În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.”

Art. 4

„Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.”

Art. 5

„Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.”

ANEXA nr. 1:

MĂSURI pentru creșterea capacității de răspuns

ANEXA nr. 2:

MĂSURI pentru asigurarea rezilienței comunităților

ANEXA nr. 3:

MĂSURI pentru diminuarea impactului tipului de risc

DOWNLOAD FULL ARTICLE
H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 was last modified: iulie 3rd, 2020 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.