Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (II)
Gabriel Tița-Nicolescu - iulie 1, 2017d) încheie contractele de mandat cu administratorii;
e) monitorizează și evaluează performanța consiliului de administrație, pentru a se asigura, în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale fondatoare, că sunt respectate principiile de eficiență economică și profitabilitate în funcționarea regiei autonome;
f) monitorizează și evaluează prin structurile de guvernanță corporativă proprii indicatorii de performanță financiari și nefinanciari cuprinși în anexa la contractul de mandat;
g) întocmește și publică pe pagina proprie de internet lista administratorilor în funcțiune de la regiile autonome.
4.3. Componența consiliului de administrație. În ceea ce privește consiliul de administrație, regia autonomă este administrată de un consiliu de administrație format din 3-7 persoane. Consiliul de administrație este constituit din:
a) un reprezentant din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, licențiat în științe economice sau juridice și cu experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit, financiar sau juridic, de cel puțin 5 ani de la data obținerii diplomei de studii superioare;
b) un reprezentant al autorității publice tutelare, cu experiență de cel puțin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome și/sau în activitatea de administrare de societăți ori regii autonome;
c) 1-5 persoane cu experiență în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți, inclusiv societăți din sectorul privat. Aceste persoane nu pot fi funcționari publici sau alte categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare sau al altor instituții publice.
Majoritatea membrilor consiliului de administrație este formată din administratori neexecutivi și independenți, condiția fiind similară celei impuse societăților despre care am vorbit.
Membrii consiliului de administrație nu pot face parte (întocmai ca la societățile de stat sau controlate de stat) din mai mult de 3 consilii de administrație ale întreprinderilor publice. Autoritatea publică tutelară poate stabili un număr mai mic de consilii de administrație din care un membru desemnat al unei întreprinderi publice poate face parte.
În cadrul consiliului de administrație se constituie comitetul de audit, format din 3 administratori neexecutivi și independenți, întocmai ca în cazul societăților întreprinderi publice.
4.4. Desemnarea membrilor consiliului de administrație. Spre deosebire de societățile întreprinderi publice care urmează, în mod firesc, procedura standard de alegere a membrilor consiliului de administrație, așa cum este prevăzută de Legea nr. 31/1990 (desigur, ținând cont de toate considerațiile făcute până acum cu privire la reglementările speciale cuprinse în legea guvernanței corporative), în cazul regiilor autonome nu avem adunarea generală; prin urmare, membrii consiliului de administrație nu pot fi aleși într-o astfel de adunare. În regiile autonome, membrii consiliului de administrație se numesc de către autoritatea publică tutelară, cu precizarea că, în cazul reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice, numirea acestuia se face la propunerea acestei instituții.
Desemnarea membrilor consiliului de administrație va fi făcută, ca și în cazul societăților întreprinderi publice, în baza unei evaluări sau selecții prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul autorității publice tutelare, iar în cazul reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice de o comisie organizată la nivelul acestei instituții. Pentru desemnarea reprezentantului autorității publice tutelare și a celorlalți 1-5 administratori, autoritatea publică tutelară poate decide ca în procesul de selecție comisia să fie asistată sau ca selecția să fie efectuată de un expert independent, persoana fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane.
În cazul regiilor autonome cu un număr de peste 500 de angajați, selecția este efectuată în mod obligatoriu de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate de autoritatea publică tutelară. Avem, așadar, aici, o deosebire evidentă față de societățile întreprinderi publice, unde obligația contractării unui expert independent era incidentă atunci când erau îndeplinite cumulativ două condiții, și anume, pe lângă condiția privind numărul de angajați (50), și condiția cifrei de afaceri (de 7.300.000 de euro).
În ceea ce privește durata mandatului membrilor consiliului de administrație, aceasta este stabilită prin actul de înființare și nu poate depăși, ca și în cazul societăților, 4 ani, fiind aplicabile, de asemenea, dispozițiile referitoare la reînnoirea mandatului, ca urmare a unui proces de evaluare.
În caz de vacanță a unuia sau a mai multor posturi de administrator al regiei autonome, autoritatea publică tutelară poate proceda la desemnarea unor administratori provizorii, până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor, potrivit legii guvernanței corporative.
Dacă vacanța determină scăderea numărului administratorilor sub minimul legal, autoritatea publică tutelară numește administratori provizorii pentru completarea numărului minim legal de membri ai consiliului de administrație, până la finalizarea procedurii de selecție, potrivit legii speciale. În această situație, durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni. În cazul în care procedura de selecție este suspendată sau anulată de instanța de judecată, mandatul administratorului provizoriu continuă până la numirea noului administrator.
4.5. Remunerația. În cazul regiilor autonome, cuantumul remunerației este stabilit și aprobat de autoritatea publică tutelară, spre deosebire de societăți, unde remunerația este stabilită și aprobată de adunarea generală. Componentele remunerației sunt, ca și în cazul societăților, cea fixă și, respectiv, cea variabilă, iar criteriile de calcul a celor două componente – diferențiate după cum vorbim despre administrator executivi sau neexecutivi – sunt similare cu cele despre care am vorbit la remunerația administratorilor societăților întreprinderi publice.
4.6. Atribuțiile consiliului de administrație și răspunderea administratorilor. Consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al regiei autonome, având următoarele atribuții de bază:
- numește și revocă directorii și le stabilește remunerația, monitorizează și evaluează performanța directorilor;
- analizează și aprobă planul de administrare elaborat în colaborare cu directorii, în acord cu scrisoarea de așteptări și cu declarațiile de intenție;
- negociază indicatorii de performanță financiari și nefinanciari cu autoritatea publică tutelară, raportează lunar autorității publice tutelare modul de îndeplinire a acestor indicatori precum și alte date și informații de interes pentru autoritatea publică tutelară, la solicitarea acesteia;
- asigură integritatea și funcționalitatea sistemelor de raportare contabilă și financiară, precum și realizarea planificării financiare, verifică funcționarea sistemului de control intern sau managerial;
- întocmește raportul semestrial privind activitatea regiei autonome, pe care îl prezintă autorității publice tutelare;
- monitorizează și gestionează potențialele conflicte de interese de la nivelul organelor de administrare și conducere, supervizează sistemul de transparență și de comunicare;
- monitorizează eficacitatea practicilor de guvernanță corporativă ale regiei autonome.
Consiliul de administrație reprezintă regia autonomă în raporturile cu terții și în justiție; în lipsa unei stipulații contrare în actul de înființare, consiliul de administrație reprezintă regia prin președintele său.
Membrii consiliului de administrație își exercită mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, obligație care nu se consideră a fi încălcată dacă, în momentul luării unei decizii de afaceri, administratorul este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul regiei autonome și pe baza unor informații adecvate (decizie de afaceri, în sensul legii, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea regiei autonome). Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul regiei autonome, nu vor divulga informațiile confidențiale și secretele comerciale ale regiei autonome la care au acces în calitatea lor de administrator, interdicția revenindu-le chiar și după încetarea mandatului de administrator, conținutul și durata acestei interdicții fiind stipulată în contractul de mandat.
În exercitarea atribuțiilor, administratorii sunt obligați să evite apariția unor situații de conflict de interese sau care să le afecteze imparțialitatea în administrarea regiei autonome. Despre aceste situații am vorbit, de asemenea, în cazul societăților, astfel că le mai reluăm.
Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de lege și de actul de înființare. De asemenea, administratorii răspund pentru prejudiciile cauzate regiei autonome prin actele îndeplinite de directori, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lor. Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică auditorilor interni și auditorului financiar și nici autorității publice tutelare. Răspunderea pentru actele săvârșite de un alt administrator sau pentru omisiuni nu se întinde însă și la administratorii care au făcut să se consemneze în registrul deciziilor consiliului de administrație împotrivirea lor și i-au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe auditorii interni, auditorul financiar și autoritatea publică tutelară. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor este introdusă de autoritatea publică tutelară, prin conducătorul acesteia.
Evaluarea performanțelor regiilor autonome se va face de către autoritatea publică tutelară în condițiile acelorași proceduri despre care am vorbit în cazul evaluării activității organelor de conducere ale societății.
4.7. Contractul de mandat. Contractul de mandat se încheie între autoritatea publică tutelară pe de-o parte și administratorii regiei autonome, pe de altă parte și are ca obiect administrarea regiei autonome, fiind anexă la actul administrativ de numire. Baza legală generală a contractului de mandat este reprezentată de Codul civil (nu și de Legea nr. 31/1990), iar baza legală specială o constituie legea guvernanței corporative.
Ca și în cazul societăților, contractul de mandat include, în anexă, indicatorii de performanță financiari și nefinanciari, negociați cu membrii consiliului de administrație și aprobați de autoritatea publică tutelară. În contractul de mandat se prevăd în mod obligatoriu obiective cuantificabile privind:
– reducerea obligațiilor restante,
– modul de gestionare a creanțelor și recuperarea lor,
– îmbunătățirea rezultatelor financiare, realizarea planului de investiții și asigurarea cu cash-flow a activității desfășurate.
Forma și clauzele contractului de mandat se stabilesc de către autoritatea publică tutelară cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, însă trebuie avute în vedere și clauzele obligatorii ale acestuia, așa cum sunt stipulate în Anexa nr. 1 b) a H.G. nr. 722/2016[4].
4.8. Revocarea administratorilor. Membrii consiliului de administrație pot fi revocați conform legii, în condițiile stabilite în contractul de mandat, cu precizarea că, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune-interese, potrivit prevederilor din contractul de mandat.
4.9. Planul de administrare. Sunt aplicabile, în principiu, aceleași dispoziții și reguli referitoare la elaborarea planului de administrare, cu cele două componente – de administrare, întocmită de consiliul de administrație, respectiv, de managament, întocmită de directori. Planul de administrare în integralitatea lui va fi analizat și aprobat tot de consiliul de administrație (ca și în cazul societăților), cu singura deosebire că indicatorii de performanță financiari și nefinanciari rezultați din planul de administrare se negociază direct cu autoritatea publică tutelară (și nu prin intermediul adunării generale a acționarilor), cu care se poartă, de altfel, și rundele de negocieri ale indicatorilor de performanță.
4.10. Directorii regiei autonome. Regia autonomă poate fi condusă de unul sau mai mulți directori, dacă acest lucru este permis prin actul de înființare sau, ulterior înființării, prin decizie a autorității publice tutelare. Directorii vor fi numiți de consiliul de administrație, fie din rândul membrilor consiliului, fie din afara consiliului, în toate cazurile fiind necesară respectarea procedurii de selecție prevăzută de lege și în cazul administratorilor. Și în acest caz există obligația publicării anunțului în cel puțin două ziare economice și/sau financiare de largă răspândire și pe pagina de internet a întreprinderii publice (sub sancțiunea aplicării unei amenzi contravenționale), conținutul anunțului fiind similar cu cel prevăzut de lege pentru selecția directorilor societăților. După desemnare, lista directorilor, precum și CV-urile acestora se publică, prin grija președintelui consiliului de administrație, pe pagina de internet a regiei autonome pe întreaga durată a mandatului acestora. Directorii regiei autonome vor fi remunerați după aceleași criterii despre care am mai vorbit, însă nu trebuie să uităm că remunerația directorului este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori.
Se menține și interdicția cumulului președinte CA / director general, în sensul că, în cazul delegării atribuțiilor de conducere către director / directori, președintele consiliului de administrație nu poate fi numit și director general al regiei autonome. În plus, dacă atribuțiile de conducere au fost delegate directorilor, competența de reprezentare a regiei autonome aparține directorului general.
Regia autonomă, prin consiliul de administrație, încheie contracte de mandat cu directorii, acesta reprezentând acordul de voințe între regia autonomă, reprezentată de consiliul de administrație, și directorul general sau directorii regiei autonome; contractul va include în anexă și indicatorii de performanță financiari și nefinanciari, aprobați de consiliul de administrație.
Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii regiei autonome, în limitele obiectului de activitate al acesteia și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege consiliului de administrație. Trimestrial, directorii vor întocmi un raport cu privire la activitatea de conducere executivă și cu privire la evoluția regiei, care va fi comunicat consiliului de administrație, iar anual, un raport cu privire la remunerații și alte avantaje acordate administratorilor și directorilor, pe care îl prezintă autorității publice tutelare.
Directorii pot fi revocați de către consiliul de administrație, conform legii, în condițiile stabilite în contractul de mandat; în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul este îndreptățit la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.
Acțiunea în răspundere împotriva directorilor este introdusă de consiliul de administrație al regiei autonome.
[4] A se vedea prima parte, publicată în numărul anterior al revistei, unde am expus, pe larg, conținutul contractului de mandat, în forma aprobată prin hotărâre de guvern.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.