Fotografia judiciară de examinare

Abstract

Abstract
Examination forensic photography (laboratory photography) is a set of procedures designed to
investigate, under laboratory conditions, the physical evidence, as well as to establish the results of
the technical and scientific investigation of the corpus delicti or trace evidence picked up at the scene.
Keywords: initial general and detailed image photography; corpus delicti (body of the crime);
comparison photography; shadows photography; reflex photography; colours separating photography;
contrast photography.

 

Fotografia judiciară de examinare reprezintă un ansamblu de procedee destinate cercetării, în condiții de laborator, a mijloacelor materiale de probă, precum și fixării rezultatelor investigării tehnico-științifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fața locului.

Sub raport științific, pe lângă rolul său preponderent aplicativ, fotografia judiciară de examinare se constituie ca un domeniu de stabilire, promovare sau adaptare a celor mai adecvate metode fotografice de examinare a probelor materiale[1].

În funcție de natura procedeelor tehnice folosite, fotografia judiciară de examinare se clasifică în:

a. fotografia de examinare în radiații vizibile: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia;

fotografia de examinare în radiații invizibile: ultraviolete, infraroșii, röentgen, gamma și beta, radiații neutronice și, mai nou, holografia.

Distincția între fotografia în radiații vizibile și invizibile este de ordin didactic, întrucât unele dintre procedeele enunțate (fotografia de umbre, de reflexe, de contrast, fotografia în radiații ultraviolete sau infraroșii) se utilizează și în cercetarea întreprinsă la fața locului, mai ales când este necesară revelarea unor urme latente sau evidențierea unor detalii de mărimi foarte mici sau microscopice.

1. Fotografia judiciară de examinare în radiații vizibile

1.1. Fotografia de ilustrare

 Fotografia de ilustrare are ca scop fixarea imaginii inițiale a obiectului ce urmează a fi examinat, a caracteristicilor și dimensiunilor sale, procedeu ce se aplică în mod obligatoriu mijloacelor materiale de probă care vor suferi modificări prin examinare.

De aceea, se consideră că fotografia de ilustrare este mai degrabă o fotografie în vederea examinării, decât o fotografie de examinare propriu-zisă.

Domeniile în care se aplică frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sunt: cercetarea tehnică a înscrisurilor presupuse a fi falsificate sau contrafăcute (situație în care procedeul mai poartă denumirea de „fotografie de reproducere”); cercetarea unor mijloace materiale de probă cu suprafață plană; expertiza unor corpuri delicte, de genul armelor sau instrumentelor de spargere etc.

Pentru executarea acestui tip de fotografie se folosește o masă specială, care prezintă surse de iluminare laterale pentru înlăturarea umbrelor, precum și un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat într-o poziție plan paralelă cu obiectul de fotografiat. Lângă obiect se așează și o riglă gradată, pentru ca fotografia de ilustrare să se coreleze cu o măsurătoare fotografică, uni sau bidimensională, ori cu fotografia la scară.

Aparatele de fotografiat care se utilizează sunt de tip obișnuit, cu posibilități de prelungire a titrajului camerei sau de introducere a inelelor intermediare în vederea fotografierii de la mică distanță. Materialul fotosensibil se alege potrivit caracteristicilor obiectului fotografiat, fiind preferabilă pelicula color, iar ca surse de lumină se folosesc becurile mate, care dau o lumină difuză, dispuse sub un unghi de 45°, la cca. 50 cm de obiect.

1.2. Fotografia de comparare

 Fotografia de comparare este întrebuințată în examinările de laborator, în special în traseologie, în balistica judiciară, în expertiza înscrisurilor și în orice împrejurare care solicită efectuarea unui examen comparativ, de natură optică.

Potrivit procedeelor întrebuințate, se disting trei variante ale fotografiei de comparare: prin confruntare, prin suprapunerea imaginilor și prin stabilirea continuității liniare.

 1.2.1. Fotografia de comparare prin confruntare

Procedeul se bazează pe confruntarea a două imagini, dintre care una reprezintă urma sau mulajul ridicat de la locul faptei, iar alta impresiunea sau mulajul creat experimental în laborator cu obiectul cercetat.

Procedeul se aplică și în ipoteza identificării persoanelor după semnalmentele exterioare, când se compară fotografia suspectului cu fotografiile de pe fișa de antecedente penale sau fotografia cadavrului cu fotografia de pe fișa persoanelor dispărute.

Din punct de vedere tehnic, fotografiile sunt realizate în condiții similare (aceeași scară, luminozitate, același unghi și material fotosensibil).

În ipoteza comparării pe baza unor fotografii executate ocazional cu privire la persoanele dispărute, fotografia de examinare se realizează în condiții apropiate de fotografia de referință.

 1.2.2. Fotografia de comparare prin suprapunere

Fotografia de comparare prin suprapunere reprezintă un procedeu superior calitativ comparării prin confruntare, ce constă în suprapunerea a două imagini, dintre care cel puțin una este fixată pe un suport transparent[2].

Astfel, se determină coincidența sau divergența detaliilor ori trăsăturilor caracteristice, ceea ce conduce la stabilirea identității sau la excluderea din sfera cercetării a obiectului suspect.

Compararea prin suprapunere este un mijloc important de examinare, dar și de ilustrare convingătoare a falsului, astfel încât metoda este utilizată în traseologie, pentru identificarea persoanei sau obiectului creator de urmă, în expertiza bancnotelor, a ștampilelor, în descoperirea falsului în înscrisuri prin imitare servilă.

Un domeniu important al folosirii fotografiei de comparare prin suprapunere îl constituie identificarea cadavrelor necunoscute, procedeu cunoscut sub denumirea de metoda supraproiecției (în varianta sa fotografică se bazează pe examenul comparativ dintre imaginea persoanei dispărute și cea a craniului)[3].

 1.2.3. Fotografia de comparare prin stabilirea continuității liniare sau prin juxtapunere

Aceasta servește la stabilirea identității unei persoane sau a unui obiect, ca urmare a determinării continuității elementelor caracteristice reflectate în urmă și în modelul-tip (impresiune) obținut pe cale experimentală.

Fotografia se realizează prin îmbinarea unei secțiuni din fotografia ce conține detaliile urmei cu o secțiune din fotografia impresiunii, astfel încât să se obțină o imagine care să reflecte coincidența traseelor descrise de elementele caracteristice ale obiectului.

Principalele domenii în care se aplică această metodă sunt cercetarea dactiloscopică, identificarea armelor de foc după urmele lăsate pe proiectil și pe tub, identificarea instrumentelor de spargere, etc.

Microfotografia realizată la microscopul comparator, destinată identificării armelor sau instrumentelor de spargere, a unor urme sub formă de resturi materiale, reprezintă o variantă a fotografiei de comparare prin juxtapunere.

 1.3. Fotografia de umbre

 Fotografia de umbre are scopul de a scoate în evidență caracteristicile de relief, astfel încât se aplică în fotografiile de detaliu executate la fața locului (precum urmele de adâncime de mâini și de picioare, urmele unor instrumente de spargere), în cazul refacerii unui text scris cu creionul sau cu stiloul cu bilă, în ipoteza unor falsuri prin înlăturare de text sau a distrugerii de înscrisuri.

Plasarea sursei de lumină sub un unghi care să permită revelarea detaliilor, de regulă acestea situându-se între 30° și 70° (întrucât o sursă așezată sub un unghi mai mic de 30° creează umbre ce acoperă detalii mai mici, în timp ce un unghi mare are ca rezultat lipsa umbrelor), precum și alegerea unei surse care să asigure proiectarea unui fascicul compact de lumină pe suprafața fotografiată[4] sunt importante.

1.4. Fotografia de reflexe

 Fotografia de reflexe are ca scop punerea în evidență a urmelor de suprafață greu sesizabile cu ochiul liber.

O suprafață netedă, strălucitoare reflectă în mod uniform razele de lumină, în unghiuri egale, iar dacă suprafața are anumite diferențe de netezime (prezența unei urme papilare), aceasta devine vizibilă prin reflectarea sub unghiuri diferite a fasciculului de lumină trimis asupra obiectului.

Astfel, o urmă papilară latentă, aflată pe geam, poate fi observată numai dacă se privește geamul sub un anumit unghi. Procedeul acesta este utilizat și în ipoteza fotografierii urmelor de mâini de pe suprafețe care nu permit revelarea cu mijloace clasice.

Reflectarea sub unghiuri diferite a luminii determină diferențe de strălucire, specifice obiectelor opace și celor transparente, unde diferențele sunt determinate de modificarea coeficientului de trecere a radiației luminoase[5].

Fotografierea urmelor puse în evidență prin diferențele de strălucire este posibilă doar prin așezarea obiectului pe un suport cu cap mobil, astfel încât să existe posibilitatea mișcării lui sub unghiuri diferite, până la găsirea poziției din care urma se vede cel mai bine. Iluminarea obiectului se face cu un fascicul îngust de lumină.

1.5. Fotografia separatoare de culori

 Fotografia separatoare de culori are ca scop revelarea petelor, a urmelor, a modificărilor textului unui înscris etc., greu vizibile cu ochiul liber, din cauza nuanțelor de culoare apropiate de cea a suportului (petele de sânge pe care autorul unui omor a încercat să le înlăture de pe haine, modificările aduse unui înscris prin adăugarea sau înlăturarea de text).

Separarea culorilor se realizează cu filtre care au capacitatea de a neutraliza culoarea complementară lor (un filtru verde-albastru reține culoarea roșie, un filtru galben reține culoarea albastră), iar în alegerea filtrului se va ține seama de nuanța de culoare a urmei, neutralizarea acesteia obținându-se printr-o selecție riguroasă a culorii contrare[6].

Realizarea fotografiei presupune folosirea de materiale fotografice cu sensibilitate cromatică adecvată culorii filtrului, iar timpii de expunere sunt aleși în funcție de sensibilitatea generală a filmului și de lungimea de undă a luminii folosite pentru fotografiere.

1.6. Fotografia de contrast

 Fotografia de contrast nu reprezintă o metodă de cercetare în sine, dar este inclusă în categoria fotografiilor de examinare datorită posibilităților de mărire a gamei mijloacelor de evidențiere a unor urme sau detalii caracteristice, apte să fie utilizate în procesul de identificare.

Procedeul este utilizat pentru evidențierea unor detalii și în îmbunătățirea calității unor imagini fotografice realizate cu ocazia efectuării unor activități de urmărire penală, inclusiv pe fotografii executate ocazional, care prezintă utilitate pentru clarificarea unor împrejurări negative ale cauzei.

Contrastul unei imagini poate fi obținut prin materialele fotosensibile cu coeficient mare de contrast, prin diafragmare, prin prelucrări în băi de developare adecvate, iar alte procedee se bazează pe modul de obținere a pozitivului, pe contratiparea negativului ori întărirea chimică etc[7].

2. Fotografia judiciară de examinare în radiații invizibile

Radiațiile electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor, infraroșiilor, radiațiilor X și gamma, sunt indispensabile examinării științifice a probelor materiale, a urmelor în general, astfel încât orice domeniu important al criminalisticii beneficiază de posibilitățile de investigare oferite de aceste radiații[8].

 2.1. Fotografia de examinare în radiații ultraviolete

Fotografia de examinare în radiații ultraviolete (U.V.) este o metoda științifică de investigare folosită frecvent în laboratoarele criminalistice și în cercetările întreprinse la fața locului (descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice), inclusiv în scop tactic-operativ.

În criminalistică se folosește proprietatea lor de a provoca fluorescența unei categorii largi de elemente sau substanțe, fluorescență cu lungimi de undă specifice fiecăreia dintre ele (identificarea componenților unei probe, separate prin cromatografie, descoperirea urmelor de spermă sau a unui fals prin înlăturare de text).

 2.1.1. Executarea fotografei în radiații U.V.

Pentru executarea unei fotografii în radiații ultraviolete, este nevoie de următoarele:

1. surse de radiații – sunt utilizate frecvent lămpile cu cuarț, cu mercur și tuburile luminescente, de genul celor folosite la lămpile portabile de radiații U.V. din trusele criminalistice;

2. filtre de selectare a radiațiilor – sunt de două tipuri: filtre care permit să treacă numai radiația ultravioletă și care rețin celelalte radiații, precum și filtre care opresc radiațiile U.V. și care permit să treacă radiațiile vizibile și infraroșii[9];

3. materiale fotosensibile – sunt filmele obișnuite (nesensibilizate cromatic), precum și materialele destinate special acestui gen de fotografie, dar materialele nesensibilizate cromatic sunt preferate pentru a nu fi influențate de radiațiile din domeniul roșului și infraroșului (aproximativ peste 700 nm). Peliculele speciale, de genul plăcilor Shumann, au stratul de gelatină redus, pentru a nu reține radiația U.V., sau sunt tratate cu substanțe fluorescente.

4. aparate de fotografiat – sunt din categoria celor obișnuite, corectate pentru aberațiile cromatice. În situația în care se folosesc radiații U.V. în lungime de undă mai scurtă, sunt indicate obiectivele cu lentile confecționate din sticlă optică specială (cuarț, de exemplu), iar lentila frontală să nu aibă la suprafață stratul antireflex (stratul T).

Fotografia în radiații ultraviolet prezintă următoarele variante:

 2.1.1.1. Fotografia în ultravioletul reflectat implică folosirea unui filtru, dispus în dreptul sursei, care permite numai trecerea radiației ultraviolete folosite în iluminarea suprafeței sau obiectului de fotografiat, iar în dreptul obiectului se instalează un filtru care va selecta numai radiația U.V., oprind celelalte radiații.

Pentru a se asigurarea claritatea, este necesar să se reducă tirajul camerei cu aproximativ 1/10, întrucât gradul de reflectare a U.V. este mai mare decât al radiației vizibilului și există o abatere de la legile opticii geometrice[10].

 2.1.1.2. Fotografia fluorescenței are ca scop fixarea imaginii formate de radiația secundară, ca urmare a excitării corpului cu radiația ultravioletă.

Pentru executarea fotografiei se folosesc surse de ultraviolet și se montează, în dreptul obiectivului aparatului de fotografiat, un filtru, care va opri radiația ultraviolet și va permite trecerea radiației vizibile, cu lungimi de undă mai mari.

2.1.2. Domeniile de folosire a radiațiilor ultraviolete în Criminalistică

Principalele domenii din cercetarea criminalistică în care se utilizează acest tip de radiații sunt următoarele:

1. traseologia, revelarea și cercetarea urmelor de mâini, a urmelor biologice, a altor urme organice, respectiv cele care conțin proteine, hidrocarburi etc.;

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] J.A. Radley, Photography in crime detection, Ed. Chapman Hall Ltd., Londra, 1948, p. 12-14.

[2] C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, p. 93.

[3] G. Asanache, Elemente de medicină biocriminalistică, vol. IV, secțiunea VIII, fasciculele CCLXII, în BCS, 1978, p. 1.

[4] N. Ionescu, Fotografia de semnalmente în România, în culegerea de referate „Școala românească de criminalistică”, editată de Ministerul de Interne, București, 1975, p. 65.

[5] C. Suciu, Criminalistica, op. cit., p. 96; strălucirea porțiunilor opace este direct proporțională cu coeficientul de reflectare, iar a celor transparente cu coeficientul de trecere.

[6] H. Stapf, Practica fotografică, Ed. Tehnică, București, 1958, p. 274 și urm.; C. Suciu, Criminalistica, op. cit., p. 99-101; fotografiile separatoare de culori se bazează pe principiul neutralizării reciproce a culorilor complementare.

[7] P. Montel, Toute la photographie, Ed. Publications Montel, Paris, 1972, p. 197 și urm.; H. Stapf, op. cit., p. 251.

[8] J.W. Osterburg, Introduction to Criminalistics, Ed. MacMilan, New York, 1949, p. 96.

[9] În funcție de modul de confecționare a filtrelor, acestea pot fi: uscate, lichide sau gazoase. De pildă, filtrele Wood, de tip uscat, sunt confecționate dintr-un suport de sticlă de cuarț, acoperit cu un strat coloidal de sulfat de nichel.

[10] Potrivit legilor opticii geometrice, ar trebui ca toate razele de lumină să conveargă într-un singur punct de pe axa optică a obiectivului, respectiv în focarul teoretic. Radiația U.V., având energie mai mare, se refractă mai mult și formează un focar (mai corect focare) diferit, apropiat de centrul optic al obiectivului.

Fotografia judiciară de examinare was last modified: iunie 20th, 2017 by Petruț Ciobanu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii