Familia între tradiţie şi revizuire

Abstract

FAMILY – BETWEEN TRADITION AND REVIEW

 Author aims, on the one hand, family tradition capitalization relative to current regulations, on the other hand examines the provisions of art. 48 of the Constitution, namely family.

Keywords: Constitution of Romania, European Union law, family, tradition.

1. Trăim într-o perioadă în care oamenii se află într-o criză spirituală, morală și juridică, chiar și lucrurile cele mai importante fiind privite adeseori doar formal. După cum se știe, unele țări europene au legalizat fie căsătoriile între persoane de același sex[1] fie parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex, avem în vedere: Danemarca, Luxemburg, Olanda, Belgia, Spania etc. În prezent, în acest context, în practica instanțelor de judecată române s-a ridicat o interesantă problemă de aplicare a legii, în legătură cu un cuplu gay căsătoriți în Belgia pentru recunoașterea acestei căsătorii și în România.

În aceste condiții, ne întrebăm dacă legiuitorul este în măsură să răspundă noilor solicitări cu care este confruntată societatea noastră, mai întâi cu privire la recunoașterea acestei căsătorii și în România, pe urmă cu privire la revizuirea termenului familie din legea fundamentală, sau mai bine spus, înlocuirea cuvântului soți cu sintagma „un bărbat și o femeie”?

2. Să încercăm să răspundem la aceste întrebări pe baza reglementărilor naționale și europene în vigoare.

a) Referindu-ne la prima problemă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să fie recunoscut fiecărui individ dreptul la liberă alegere a vieții sale sexuale, în acord cu propria-i identitate[2], avându-se la bază toleranța și pluralismul social. În Titlul al II-lea din conținutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 9 se prevede: „Dreptul la căsătorie și dreptul la întemeierea unei familii”.

Se poate afirma, în acest context, pe de o parte că, atunci când Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu se aplică, drepturile fundamentale continuă să fie garantate la nivel național conform sistemelor constituționale naționale; pe de altă parte, toate statele membre ale Uniunii Europene și-au asumat angajamente în temeiul Convenției (europene) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii Europene. Rezultă, așadar că, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, doar completează, dar nu înlocuiește sistemele constituționale naționale sau sistemul de protecție a drepturilor fundamentale garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului[3].

Dimpotrivă, atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii sau când se pune în aplicare dreptul Uniunii Europene (de pildă, directivele[4]) statele membre trebuie să respecte drepturile și principiile prevăzute de Carta drepturilor fundamentale și chiar să promoveze aplicarea acestora. Cu atât mai mult cu cât Carta prevede în art. 51 alin. 1 astfel: „Dispozițiile prezentei Carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate[5]”. Pe lângă aceasta, Constituția României prevede în art. 20 alin. 2 că atât Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cât și Convenția europeană a drepturilor omului fac parte din dreptul intern și au în principiu, prioritate față de aceasta. Desigur, aceasta este regula; ca orice regulă, ea comportă și unele excepții. Astfel, același text constituțional prevede și excepții de la principiul priorității instrumentelor internaționale privind drepturilor omului și anume: cazul în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile; când constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, siguranței publice, bunei stări economice a țării, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății[6]. Aceeași lege prevede în art.26 alin.2 o altă excepție de altfel, expressis verbis, că orice persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, adică ordinea publică sau bunele moravuri.

În acest context, se observă că între art. 20 alin. 2 din legea fundamentală și art. 26 alin. 2 din aceeași lege există o incompatibilitate, unul, cel dintâi, prioritatea legislației europene, de pildă, recunoașterea în România a căsătoriilor dintre persoane de același sex încheiate în străinătate” față de aceasta; cel de-al doilea statuează, dimpotrivă, obligația de a respecta ordinea publică sau bunele moravuri. În acest caz, ne întrebăm cum s-ar putea evita această inadvertență (neconcordanță)? Rezolvarea problemei de drept sus – menționată face, numai în aparență, necesară analiza textului art. 20 alin. 2 și a textului art. 26 alin. 2.

În mod evident, art. 26 alin. 2 este o derogare prevăzută explicit și cu claritate în legea fundamentală. Din acest motiv juridic, instanțele de judecată ar putea refuza recunoașterea și în România a căsătoriilor dintre persoane de același sex încheiate în străinătate.

Există emisă și o altă abordare potrivit căreia această soluție ar putea fi recunoscută și în România (argumentul adus este totodată, de ordin constituțional, art. 20 alin. 2). Avem rezerve față de o asemenea soluție.

Întrucât tot Constituția României, prevede dispoziții care se abat de la regulă, așa cum am subliniat, credem că ne aflăm, așadar în prezența unei dispoziții derogatorii de la regula constituțională instituită în art. 20 alin. 2. Această opinie este în concordanță și cu unele soluții din practica judiciară europeană. Astfel, abordând această problemă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul soluționării acesteia la nivel intern al statelor, în raport de intereselor generale ale societății[7].

În plus, examinând o serie de cauze concrete, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că, ocrotind dreptul oricărei persoane la căsătorie, Convenția asupra dreptului omului în art. 12 și art. 9 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a avut în vedere căsătoria tradițională[8] între două persoane de sex biologic diferit, statele fiind obligate să protejeze această formă de căsătorie ca fundament al familiei. În acest sens, pentru a înțelege mai bine conceptul de căsătorie a se vedea și cum a apărut prima familie[9]. Astfel, amintim că Dumnezeu Însuși în Rai a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur, ci să-i facem ajutor potrivit pentru el (vezi, Biblia, Facerea: 2, 18)”. „Dumnezeu a luat una din coastele lui … iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam (vezi, Biblia, Facerea: 18, 22)”. În continuare, în Biblie, se arată că nunta legiuită se cuprinde în următoarele cuvinte: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”. (vezi, Biblia, Facerea: 2,24). Apoi, se știe că termenul de căsătorie este compus din casa, -ae (bordei, colibă) și torus,-i (pat conjugal). Prin urmare, susținem, că aceasta are ca finalitate procreatio atque educatio prolis adică procrearea și educarea copiilor (funcția de perpetuare a speciei umane), ca și binele soților (ad bonum coniugum).

Mai precizăm faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat că este de atributul legislațiilor naționale de a reglementa modul de exercitare a dreptului unei persoane de a se căsători și de a aplica criteriile biologice pentru determinarea sexului unei persoane care dorește să se căsătorească.

De asemenea, ar fi de observat că în practica Curții Europene s-a decis că statele membre ale Convenției, n-ar putea fi obligate să-și modifice legislația națională dacă înțeleg să dea prioritate criteriilor biologice de stabilire a sexului unei persoane pentru realizarea căsătoriei, conform reglementărilor interne. Este adevărat că unele din soluțiile din practica judiciară europeană, se referă la dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării soluției (dispoziții din care unele au fost abrogate ori au suferit modificări) ceea ce ar părea că le face inutile. În realitate aceste soluții prezintă în continuare interes prin logica argumentației care stă la baza lor ca și prin modul în care instanțele au descifrat semnificațiile textelor în discuție.

Prin urmare, așa cum am arătat, s-ar putea susține că statele membre au sarcina de a decide asupra efectelor recunoașterii căsătoriei în raport cu dispozițiile fundamentale ale sistemelor naționale[10]. Putem afirma că refuzul autorităților române de nerecunoaștere a efectelor căsătoriei între persoane de același sex, încheiată în străinătate, nu constituie o violare a art. 9 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului a Uniunii Europene.

Concluzia pe care o desprindem ar fi aceea că, recunoașterea căsătoriei între persoane de același sex încheiată în străinătate ridică încă probleme complexe de natură juridică, morală și socială, care nu fac încă obiectul unei abordări comune de către toate statele membre ale Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului.

b) Cea de-a doua problemă se referă la înțelesul dispozițiilor cuprinse în art. 48 alin. 1 din Constituția României[11]. Potrivit acestui text, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. Sub acest aspect, se poate observa că în textul citat, găsim termenul soți, dar în acest text, termenul ar fi echivoc, după modul de formulare, după unii autori, prin care căsătoria se realizează. În continuare, amintim că, în art. 48 alin. 2 din legea fundamentală se prevăd și condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

Sub acest aspect, remarcăm că textul legii fundamentale este detaliat și prin art. 258 și art. 259 din Codul civil român. Potrivit acestor texte, constatăm că la baza familiei se află căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, care se bucură de o deplină egalitate și au dreptul și îndatorirea de a-și crește copiii și de a-i educa în interesul întregii familii. Totodată, ar fi de observat că la o atare concluzie a ajuns și doctrina juridică. De pildă, analizând acest aspect, unii autori, disting între sensul larg atotcuprinzător al conceptului de conviețuire socială care ar cuprinde, în fond mai toate relațiile care se stabilesc între oameni în societate, relații pe care profesorul Vintilă Dongoroz[12] le definește ca fiind „relații de viețuire a unor oameni împreună cu alți oameni”, și sensul restrâns al acestui concept, sens în care este folosită expresia „relații de conviețuire socială”. Din compunerea acestui segment al relațiilor de conviețuire socială (de exemplu: relațiile de familie, relațiile de asistență a celor în primejdie, relațiile dintre locatari, relațiile dintre oameni de naționalități diferite, relațiile privind exercitarea liberă a cultelor religioase, relațiile privind buna-cuviință și respectul reciproc) fac parte, așa cum s-a arătat, și relațiile privitoare la familie adică acele relații de sprijinire morală și materială a membrilor familiei, de păstrare a fidelității între soți, de creștere și educare corespunzătoare a descendenților[13].

Din această perspectivă putem distingem două sensuri:

Primul sens (în sens larg), din familie fac parte soții, precum și persoanele care descind unele din altele sau dintr-un autor comun, între care există o legătură de sânge[14]. Potrivit opiniei unui alt specialist care s-a preocupat îndeaproape de problematica noastră, profesorul Aurelian Ionașcu[15], subliniază că familia ar cuprinde toate persoanele care descind una din alta sau dintr-un autor comun, între care există o comunitate de sânge, precum și pe soții acestora. Este utilă de amintit și definiția propusă de alți autori, de exemplu: Ioan Comănescu, Ioan Mihuță, Raul Petrescu, care considerau că din familie, ar face parte părinții, soții, părinții și copiii, bunicii și nepoții, toți ceilalți ascendenți și descendenți, frații și surorile precum și alte rude colaterale până la al patrulea grad inclusiv, la care se adaugă, cu efecte juridice limitate, cei între care s-au creat prin căsătorie legături de afinitate, între fiecare soț și rudele celuilalt[16].

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Sub acest aspect, profesorul Mircea Duțu, subliniază că sunt peste 10 de state ale Uniunii Europene și în mai multe state ce formează S.U.A. Mircea Duțu Căsătoria pentru toți și semnele timpului, http://juridice.ro.

[2] C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, p. 610.

[3] A se vedea cauza C‑256/11, Murat Dereci, Vishaka Heiml, Alban Kokollari, Izunna Emmanuel Maduike, Dragica Stevic împotriva Bundesministerium für Inneres, http://curia.europa.eu/juris.

[4] A se vedea, Jean Pradel, Geert Corstens, Droit pénal européen, Ed. Dalloz, 1999, p. 20, p. 463; George Antoniu, Drept penal european, Ed. Academica, Târgu-Jiu, 2005, p. 45; Octavian Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996, p. 103.

[5] Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 99; a se vedea și http://eur-lex.europa.eu.

[6] A se vedea, George Antoniu, Drept penal european, op. cit.p.32.

[7] A se vedea Andrada Nour, Dimensiunea și limitele dreptului la viața privată în practica judiciară internațională, Revista Revue Européenne du Droit Social, Supplement Year 2016, Târgoviște, p. 116.

[8] A se vedea Gaius, Instituțiunile, Ed. Academiei Române, București, 1982, p. 80 și urm.

[9] A se vedea Biblia, adică Dumnezeasca Scriptură a Legii Vechi și a celei nouă, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, 1914, p. 3-4. Despre istoria căsătoriei a se vedea pe larg și, Fustel de Coulange, Cetatea antică, vol. 1, București, Ed. Meridiane, 1984, p. 68-69; Legile lui Manu (trad. Ioan Mihălcescu), București, S.C. Charter B, S.R.L, 1993, p. 58-63.

[10] A se vedea, cauza Scheffied și Horsham contra Angliei, Constantin Păun, Practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, în Revista de drept penal nr. 2/1999, Ed. R.A. Monitorul Oficial, București, op. cit., p.170-173.

[11] Constituția României a fost revizuită prin Legea nr.429/2003, aprobată prin Referendumul național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr.3 din 22 octombrie 2003. Textul Constituției României a fost publicat în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.

[12] Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale codului penal român, Ed. Academiei Române, 1972, vol. IV, p. 543.

[13] Ion Ifrim, Ocrotirea penală a relațiilor de familie, Ed. Universul Juridic, p.16 și urm.

[14] Ioan Comănescu, Ioan Mihuță, Raul Petrescu, Ocrotirea familiei în dreptul socialist român. Ed. Politică, București, 1989, p.10.

[15] Aurelian Ionașcu, Familia (Titlul I), de Aurelian Ionașcu, Mircea Mureșan, Mircea N. Costin, Victor Ursa, Familia și rolul ei în societatea socialistă în lumina legislației RSR, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 5.

[16] Ioan Comănescu, Ioan Mihuță, Raul Petrescu, Ocrotirea familiei în dreptul socialist român, op. cit., p. 10.

Familia între tradiție și revizuire was last modified: ianuarie 17th, 2017 by Ion Ifrim

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii