Exproprierea în fapt – o confuzie generală a jurisprudenţei româneşti şi a Curţii de la Strasbourg
Ion Popa - iulie 7, 2016Argumentul că exproprierea în fapt ar constitui unica modalitate de despăgubire în situaţii de natura celor de mai sus, nu poate fi primit, pentru că în primul rând, exproprierea în fapt nu are acoperire procedurală legală care să includă şi noţiunea de despăgubire. Pe de altă parte riscul ca neaplicarea exproprierii în fapt să aibă ca efect prejudicierea proprietarului afectat care ar rămâne şi fără teren şi fără echivalentul său valoric nu este sustenabil, pentru că legea reglementează, expres sau implicit, multe alte căi pentru despăgubirea celui aflat în situaţiile analizate aici. Astfel, o primă modalitate legală de despăgubire este reglementată expres chiar în cadrul normelor referitoare la acţiunea în revendicare din noul cod civil, art. 566 prevăzând obligaţia alternativă a pârâtului de a plăti despăgubiri „dacă bunul a pierit din culpa sa…”. Textul este vădit aplicabil în acele situaţii în care se constată că redobândirea posesiei bunului revendicat este imposibil de realizat, în aceste condiţii bunul fiind „pierit” din perspectiva juridică dată de codul civil acestui termen. În atari situaţii, prin chiar hotărârea judecătorească proprietarul va primi contravaloarea (subliniem şi vom reveni asupra acestei noţiuni) proprietăţii sale pierite, cu consecinţa concomitentă însă şi a transferului juridic al proprietăţii pierite în patrimoniul celui responsabil de pieire[6], în speţele analizate, Statul[7].
Şi alte modalităţi legale de despăgubire pot fi incidente în funcţie de opţiunea instituţiei publice obligată la restituire prin hotărâre judecătorească de revendicare, care fie va trebui să restituie în natură terenul, indiferent de consecinţe şi chiar pe calea executării silite dacă este nevoie[8], fie va purcede la negocieri cu proprietarul afectat în sensul achiziţionării/închirierii terenului, fie va demara procedurile de expropriere. În fiecare dintre aceste ipoteze proprietarul va fi în final despăgubit, ori în natură, ori ca urmare a convenirii unui preţ cu instituţia publică, drept contravaloare a terenului, ori prin chiria primită periodic, ori prin oferta de expropriere pe care o poate contesta în faţa instanţei[9]. Oricum, în toate variantele de despăgubire analizate mai sus, proprietarul va primi ceea ce i se cuvine şi, ceea ce este esenţial, despăgubirea proprietarului nu va fi consecinţa unei improvizaţii jurisprudenţiale, numită impropriu expropriere în fapt, ci rezultatul aplicării fie a legii, fie a hotărârii judecătoreşti, fie a convenţiei părţilor.
2.2. Dintr-o altă perspectivă, vom constata că exproprierea, ca instituţie juridică, reprezintă un act de autoritate publică a Statului, în care Statul acţionează ca persoană de drept public, nu privat, prin organismele sale centrale sau locale, acestea fiind singurele în măsură să iniţieze o serie întreagă de proceduri administrative prealabile exproprierii (declararea utilităţii publice, verificarea acelor „elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor şi nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum şi încadrarea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului”, formularea propunerilor de despăgubire etc.). Toate aceste etape şi proceduri prealabile sunt supuse unor verificări specifice de legalitate şi oportunitate prevăzute expres în legile speciale ce reglementează exproprierea[10], legi „accesibile, precise şi previzibile” ce indică neechivoc atât organismele de control, inclusiv instanţele de judecată competente, cât şi procedura specială de urmat, diferită de cea a dreptului comun[11].
În speţele semnalate, toate aceste aspecte specifice unei exproprieri au fost eludate, exproprierea în fapt fiind cercetată practic prin prisma normelor de drept comun, nu a celor speciale, atât din perspectiva competenţei instanţei, cât şi din cea a specificului probatoriu, care a fost orientat nu în sensul legalităţii etapizate a unei exproprieri, ci în cel al unei acţiuni în revendicare, creându-se astfel acel hibrid procedural de care aminteam mai sus. Reţinând, pe baza probatoriului specific acţiunii în revendicare, că terenul unui reclamant a fost cotropit/ocupat prin lucrări/obiective de interes public[12], judecătorii cauzei nu au obligat pe pârât, cum era firesc conform probatoriului, să restituie terenul cotropit, ci au obligat, repetăm, fără nici un temei legal, ca acelaşi pârât să „preia în proprietate” terenul cotropit şi să plătească proprietarului reclamant despăgubiri, iar pentru ca amalgamul să fie desăvârşit, aceste despăgubiri să fie calculate nu potrivit procedurii comune în care s-a desfăşurat judecata, ci potrivit legii speciale a exproprierii.
Mai este de semnalat şi faptul că, în lipsa unor prevederi exprese în dispozitivul hotărârilor de expropriere în fapt, despăgubirile acordate în condiţiile arătate, deşi constituie în cuantum echivalentul valoric de piaţă al terenului, nu au ca efect şi transferul proprietăţii terenului către Statul pârât, cum este cazul în situaţia exproprierii legale, ci au doar efectul reparatoriu al unei despăgubiri pure şi simple cuvenite proprietarului pentru cotropirea terenului său[13]. Vom detalia mai jos asupra acestui aspect.
2.3. Din perspectiva consecinţelor produse de aplicarea exproprierii în fapt vom constata o altă anomalie, pe care de altfel am semnalat-o şi în jurisprudenţa C.E.D.O. Am arătat mai sus că exproprierea presupune, fără excepţie, transferul de proprietate al bunului expropriat de la cel expropriat la expropriator. În variantele judecătoreşti, naţionale şi europene, ale exproprierii în fapt vom constata că acest rezultat nu se produce. Judecătorul (naţional şi european) fie se rezumă doar la acordarea despăgubirilor către cel expropriat în fapt, fără a dispune nimic în legătură cu bunul expropriat, fie (judecătorul naţional) îl obligă pe pârât să „preia în proprietate” bunul expropriat în fapt, rezultatul fiind că în niciuna dintre cele două variante proprietatea bunului considerat a fi fost expropriat în fapt nu se transferă către Stat prin efectul direct al hotărârii judecătoreşti. Astfel, în prima ipoteză acest transfer nici nu constituie obiect al deciziei judecătoreşti care se rezumă doar la despăgubiri, expropriatul rămânând nu numai beneficiar al despăgubirilor-preţ, dar şi proprietar al bunului aşa-zis expropriat. În cea de a doua ipoteză, Statul nu devine proprietar prin efectul hotărârii, ci doar beneficiar al unei obligaţii de preluare a proprietăţii, urmând să-şi lămurească singur modalitatea concretă de preluare (procedura exproprierii, act administrativ central sau local, executare silită prin executor judecătoresc etc.) şi impedimentele legale legate de punerea în practică a hotărârii judecătoreşti.
[6] Pentru eliminarea oricăror echivocuri interpretative, apreciem că se impune şi modificarea art. 566 alin. 1 Cod civil în sensul ca în acele situaţii de pieire a bunului, instanţa sesizată să se pronunţe nu doar asupra despăgubirii cuvenite proprietarului al cărui bun a pierit din culpa pârâtului, ci şi asupra transferului dreptului de proprietate către cel ce plăteşte contravaloarea bunului pierit.
[7] A se vedea în acest sens cauza Burghelea împotriva României, unde proprietarul a pierdut posesia terenului său riveran unui râu, inundat de apele unui baraj nou construit. În aceste condiţii este vădit că reclamantul nu mai putea redobândi posesia terenului, „pierit” sub ape prin fapta autorităţii de a edifica barajul. Instanţele naţionale au respins însă atât acţiunea în revendicare, cât şi cererea de despăgubiri.
[8] A se vedea cauza Belvedere Alberghiera S.R.L. contra Italiei, unde sesizarea reclamantului a fost admisă de Curtea Europeană tocmai pentru că reclamantei i s-a respins cererea de executare silită a hotărârii de revendicare de către instanţele italiene,
[9] În exemplele din nota de subsol 5, soluţionarea speţelor s-a realizat prin demararea procedurilor de expropriere de către autorităţile locale.
[10] A se vedea în acest sens art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportat la art. 21-26 din Legea nr. 33/1994.
[11] Este vorba de instanţa de contencios administrativ de la nivelul curţii de apel şi de instanţa civilă de la nivelul tribunalului, cu participarea obligatorie a procurorului., conform textelor indicate la nota de subsol anterioară.
[12] Tot în practica judecătorească s-au întâlnit situaţii în care exproprierea în fapt a fost reţinută ca fiind incidentă chiar şi în condiţiile în care terenul nici măcar nu fusese ocupat în fapt. Astfel, prin dispozitivul sent. civ. nr. 2973/2014 a Tribunalului Ilfov s-a constatat că simpla notare în cartea funciară a intenţiei de expropriere, radiată ulterior chiar la cererea expropriatorului, echivalează cu o expropriere în fapt, Statul fiind obligat la despăgubiri.
[13] Am mai semnalat şi în cadrul altor lucrări eroarea pe care de regulă experţii o săvârşesc şi judecătorii o validează, în legătură cu modul de calcul al despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a unui teren cotropit. Astfel, în atari situaţii nu se calculează prejudiciul suferit de proprietar prin nefolosinţa bunului, în funcţie de specificul zonei (folosinţă agricolă,comercială,etc.), ci se calculează preţul de circulaţie al terenului specific unei tranzacţii de înstrăinare, ajungându-se la situaţia în care proprietarul primeşte şi contravaloarea terenului, dar rămâne şi proprietar al acestuia.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.