Evoluția dreptului viei și al vinului în România. Istorie și actualitate

I. Evoluția istorică a viei și vinului la români

 

1. Perioada antică

Vița-de-vie are un areal natural care acoperă practic toate continentele. Iar spațiul carpato-danubiano-pontic, locuit de strămoșii poporului român, a fost unul în care această plantă a crescut în mod natural în diverse zone[1]. Până relativ recent, în unele regiuni ale României, țăranii culegeau vița-de-vie sălbatică și produceau un vin pe care îl foloseau pentru consum propriu. Totuși, încă din Antichitate, toate neamurile trace (și mai ales geto-dacii) au și cultivat vița-de-vie și au produs și consumat consistent vin.

Despre aceasta există multe scrieri ale istoricilor greci și romani.

Homer[2] relatează că vinul a fost cunoscut de geto-daci de la strămoșii lor (neamul agatârșilor) din actuala Transilvania. Într-un vers din vechiul poem „Iliada”, Homer spune: „Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul”.

Xenofon[3] spunea că bărbații și femeile gete beau vinul „după moda scitică, neamestecat cu apă, slujindu-se în loc de pahare, de coarne de cerb și de bou, care se treceau din mână în mână”.

Platon[4] scria că sciții și tracii beau vinul și apoi „își stropeau cu el hainele socotind că este o deprindere frumoasă și aducătoare de fericire”.

Din lumea romană se relata că tracii obișnuiau să își coacă strugurii în mod artificial, prin acoperirea acestora cu frunze uscate (Pomponius Mella), iar Publius Ovidius Naso (poetul latin care a trăit în perioada 43 î.Hr.-17 d.Hr.), cel exilat în cetatea Tomis la malul Mării Negre (Pontus Euxinus), a descris și metoda de vinificare practicată de localnicii din Dionysopolis (actualmente pe teritoriul Bulgariei), precum și procedeul prin care aceștia obțineau un vin mai concentrat prin înghețarea lui în timpul iernii. Geograful antic Strabon, contemporan cu Burebista (primul mare rege al geto-dacilor consemnat de istorie, care a și unificat pentru prima dată triburile geto-dace într-un stat unic, sub conducerea sa, și care a trăit în perioada 82 î.Hr.-44 î.Hr.), relata că acesta i-a înduplecat pe supușii săi „să taie vița de vie și să trăiască fără vin[5].

 

2. Perioada medievală

În perioada medievală toate regiunile României actuale au continuat să fie și zone de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului, iar cei care dețineau podgoriile erau înșiși domnitorii „țărilor”.

În Moldova, spre exemplu, viticultura a atins apogeul în secolul XV, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a creat postul de „paharnic” la curtea domnească; acesta era responsabil cu propria viața de supravegherea viilor și buna producție de vin.

S-au adus soiuri noi de viță-de-vie, au fost selectate cele locale, s-au înființat crame pentru păstrarea unor cantități mai mari de vin. În același timp, mănăstirile au devenit centre de vinificație, mai ales că vinul era prezent în ritualurile bisericii, fiind parte a tainei împărtășaniei și simbolicii religioase[6].

 

3. Perioada modernă

România deținea în anul 1862 aproximativ 100.000 de hectare de viță de vie. Suprafața a crescut permanent, ajungând în 1883 la circa 150.000 de hectare, ritmul de creștere a suprafeței cultivate menținându-se și după această dată.

Urmează invazia de filoxere, insecte care au distrus o parte considerabilă din viile Europei, afectând și România. În ciuda acestui dezastru natural, în anul 1900 tot mai existau circa 152.000 de hectare cultivate cu viță de vie.

Legăturile deosebit de strânse pe care le avea România cu Franța în acea perioadă (a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX) a contribuit și la recuperarea viilor după acest episod al distrugerilor cauzate de filoxeră. Cu ajutorul unor consilieri francezi au fost aduse în România soiuri de foarte bună calitate precum Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Sauvignon Blanc, cultivate cu succes și în prezent. Deasemenea, au fost recuperate și soiuri autohtone.

Creșterea viței-de-vie în mod organizat științific s-a făcut începând cu sfârșitul secolului XIX, când ia naștere Pepiniera Pietroasa (1893), prima din România. Câțiva ani mai târziu, în 1907, se înființează și prima Școală Elementară de Viticultură. Iar în 1924 se pun bazele primei Stațiuni de Cercetare Viticolă și Oenologică din România, tot la Pietroasa[7].

Viticultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în perioada interbelică, atunci când România avea nu mai puțin de 220.000 de hectare cultivate cu vie. Trendul se menține până în anul 1972, atunci când 300.000 de hectare din suprafața țării era cultivată cu vie. Instalarea regimului comunist în România a afectat producția de vin, după ce conducătorii vremii doreau eliminarea soiurilor străine de vie. După căderea regimului comunist în 1989, arealul cultivat cu viță-de-vie se diminuează și mai mult din cauza desființării cooperativelor agricole de producție și întreprinderilor agricole de stat (inclusiv întreprinderile viticole). În ultimele două decenii a fost relansat acest domeniu economic, cu plantații noi și vinuri de foarte bună calitate, deși, din păcate, cele mai multe plantații de viță-de-vie sunt de mici și foarte mici dimensiuni, chiar dacă numărul lor total este impresionant de mare, după cum vom vedea mai jos.

 

4. Perioada contemporană

Suprafața cultivată acum cu viță-de-vie este de circa 190.000 de hectare, România ocupând astfel locul 5 la nivelul Uniunii Europene; suprafața viticolă a României reprezintă aproximativ 6% din suprafața totală cultivată cu viță-de-vie din Europa.

Din punct de vedere al producției de struguri și vin, România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană; cantitatea de vin produsă de România variază anual, în funcție de particularitățile climatice din fiecare an, în jurul valorii de 5 milioane de hectolitri de vin.

Cu nu mai puțin de 855.000 zone individuale înregistrate, România deține cel mai mare număr de podgorii din Uniunea Europeană. Această cifră reprezintă nu mai puțin de 36% din totalul acestora, la nivel european.

În ultimii ani s-a reușit o revigorare a viticulturii și vinificației românești prin programe de reconversie și prin investiții masive în acest sector, unele făcute și de companii străine.

Separat de cele de mai sus privitoare la România, Republica Moldova dispune și ea de 112.000 hectare de viță-de-vie, plantate cu peste 50 de tipuri de soiuri.

 

II. Principalele regiuni viticole și podgorii ale românilor[8]

 

1. Moldova

Fiind o regiune viticolă cu tradiție, descoperirile arheologice au relevat că în zona Moldovei se cultivă vița-de-vie încă de pe vremea geto-dacilor. Avem în vedere atât teritoriul regiunii Moldova care face parte din România, cât și Republica Moldova.

De-a lungul unei istorii care se întinde pe mii de ani, în regiunea Moldova s-au pus bazele unor podgorii renumite precum Cotnari, Iași, Huși, Odobești, Panciu, Cotești sau Nicorești (în România), dar și Cricova[9], Mileștii Mici[10], Nisporeni, Purcari[11] și altele (în Republica Moldova).

În Moldova se cultivă soiuri autohtone precum Galbenă de Odobești, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Frâncușă, Zghihară de Huși, Fetească Albă sau Fetească Regală, dar și soiuri străine ca Riesling Italian, Chardonnay, Traminer, Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel.

Arealul viticol din Republica Moldova[12] este repartizat în 3 regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ștefan Vodă (sud-est) și Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicație geografică protejată.

În Republica Moldova se cultivă în proporție de 70 % din areal soiuri albe[13] (Rkatsiteli, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote etc.) și 30% soiuri roșii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi etc.), specifice regiunilor de sud. Din totalul cultivat, 10% sunt soiuri autohtone, printre care: Feteasca Albă, Feteasca Regala, Feteasca Neagră, Rara Neagră, Plăvai, Viorica etc., care asigură autenticitatea și unicitatea vinului moldovenesc.

 

2. Muntenia

Viticultura a fost o ocupație străveche și în Muntenia.

Cea mai cunoscută podgorie din regiunea viticolă Muntenia este Dealu Mare, unde se cultivă unele dintre cele mai aromate soiuri de vin roșu din România: Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot sau Fetească Neagră.

 

3. Dobrogea

În anul 1907 se plantau în Dobrogea, la Murfatlar, primele 10 hectare cu vie. Scopul principal era promovarea viticulturii în această regiune a țării.

Astăzi fiind poate cele mai renumite în România, soiurile cultivate la Murfatlar au o aromă specifică, dată de solul ușor și pietros, în combinație cu o climă favorabilă, călduță. Vedetele acestei regiuni sunt vinurile albe: Pinot Gris, Chardonnay, Aligoté, Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel. În Dobrogea se cultivă însă și soiuri roșii sau rosé, toate cu o pregnantă notă personală, precum delicatețea soiului Pinot Noir sau caracterul sălbatic a Cabernet-ului Sauvignon.

Alte podgorii celebre în Dobrogea sunt: Babadag, Istria sau Sarica Niculițel.

 

4. Oltenia

Regiunea viticolă Oltenia prezintă poate cele mai favorabile condiții pentru cultivarea viței-de-vie. Vorbim de poziția geografică, structura și compoziția solului sau clima caldă. Tocmai de aceea, există dovezi arheologice care atestă că în această regiune se cultiva viță-de-vie încă din secolele VII-VIII î.Hr.

Printre podgoriile renumite din Oltenia se numără Dealurile Craiovei, Drăgășani, Severin, Sâmburești sau Plaiurile Drâncei.

De altfel, soiul Cabernet Sauvignon a fost adus pentru prima dată în România chiar în Podgoria Drăgășani, în anul 1867. Iar la 1887 vinurile produse în Oltenia capătă faimă internațională, după ce Tămâioasă Românească ia medalia de aur la Expoziția de la Paris din acel an.

Dintre soiurile celebre produse în Oltenia amintim, pe lângă Tămâioasa Românească, ce se cultivă în continuare, Negru de Drăgășani, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră sau Sauvignon Blanc.

 

5. Transilvania

Transilvania este paradisul vinurilor albe seci. Arheologii au găsit, de altfel, obiecte care atestă cultivarea vinului în zonă încă din secolul VI î.Hr., cele mai reprezentative podgorii fiind Târnave, Alba, Sebeș-Apold, Aiud, Miniș-Măderat și Diosig.

Cea mai mare podgorie din regiune este podgoria Târnave, renumită prin vinurile de calitate superioară produse aici.

Printre soiurile celebre cultivate în Transilvania se numără Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel sau Riesling Italian. Tot aici vom întâlni însă și Traminer-ul Roz, soi semi-aromat, de origine germană.

În ultima vreme s-au remarcat însă și vinurile roșii, printre care Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarcă, Pinot Noir sau Fetească Neagră, puternic colorate și armonioase, bogate în glicerol și polifenoli.


[1] În Câmpia Dunării, Delta Dunării, lunca Prutului creștea Vitis vinifera silvestris. Este vița-de-vie sălbatică, care a apărut aici în jurul anului 7000 î.Hr. Din aceasta s-au extras importante soiuri care se cultivă și în prezent.

[2] Homer a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei și Odiseei. A trăit la sfârșitul sec. IX î.Hr. și începutul sec. VIII î.Hr.

[3] Xenofon (430 î.Hr.,– 354 î.Hr.) a fost un istoric, soldat și mercenar grec, precum și un discipol al lui Socrate.

[4] Platon (427 î.Hr. – 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei Occidentale și științei.

[5] Măsuri similare au fost luate și în alte zone și în alte epoci. Spre exemplu, împăratul roman Domițian (51-96 d.Hr.) a interzis noi plantații de viță-de-vie în Italia și a ordonat și distrugerea a jumătate din viile celorlalte provincii ale imperiului. La fel, și regii Franței Carol al IX-lea (1569-1574) și Henric al II-lea (1574-1589) au dat dispoziții de limitare a culturii viței-de-vie.

[6] A se vedea pentru detalierea evoluției istorice a reglementărilor românești în domeniul viei și vinului, Horia Vladimir Ursu, Istoria juridică a viței-de-vie și a vinului la români, Ed. Baroque Books & Arts, Bucuresti, 2018.

[7] Potrivit istoricului publicat de Stațiunea Didactică de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa – Istrița, cercetările efectuate la Pietroasa (situată în dealurile Subcarpaților de curbură, în județul Buzău) în decursul timpului s-au desfășurat pe o tematică largă, care a evoluat potrivit nevoilor viticulturii în diferitele ei etape de dezvoltare.

Inițial, aceste cercetări s-au referit la studiul soiurilor în vederea stabilirii sortimentului de vițe roditoare și de portaltoi, la producerea materialului săditor viticol prin metoda altoirii, la studiul formelor de conducere și a sistemelor de tăiere, la combaterea manei viței-de-vie. Mai târziu, ele s-au extins asupra problemelor de ameliorare a sortimentului viticol prin crearea de soiuri noi și selecție clonală, asupra ecologiei viței-de-vie, a metodelor de cultură și de protecție fitosanitară, asupra celor privind producerea vinurilor specifice zonei etc.

În ce privește stabilirea sortimentului și ameliorarea viței-de-vie, studiul soiurilor de vițe roditoare și de portaltoi, cercetările științifice au început încă din anul 1893, pentru prima dată în România, la „Pepiniera Pietroasa”, unde a fost înființată, în perioada 1893-1895, o colecție care cuprindea, pe o suprafață de 10 ha, un număr de 737 soiuri de struguri pentru vin și masă, provenite de pe toate continentele, dar mai cu seamă din Europa. Cercetările au avut drept scop alegerea celor mai valoroase soiuri de viță-de-vie pentru refacerea viilor distruse de invazia filoxerei și au condus la stabilirea unor prime orientări asupra potențialului lor tehnologic și al modului de adaptare la condițiile de cultură din România.

În anul 1929 a fost înființată la Pietroasa o plantație experimentală care cuprindea 24 de soiuri pentru vin (12 soiuri românești și 12 soiuri străine), fiecare soi fiind reprezentat prin câte 750 de butuci altoiți pe 10 portaltoi. Înființată sub directa îndrumare a profesorului I.C. Teodorescu, această plantație experimentală a constituit baza studiilor efectuate ulterior în România și a reprezentat modelul folosit în perioada următoare pentru crearea unor astfel de noi plantații.

În 1939, la Pietroasa a fost înființată o nouă colecție cu 15 soiuri de struguri pentru masă altoite pe 4 portaltoi, care a fost studiată până în anul 1964.

În 1993, la aniversarea celor 100 de ani de activitate, stațiunea dispunea de un câmp biologic în suprafață de 7 ha, ce cuprindea:

– plantații comparative cu clone din soiurile Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari, Băbească neagră, Busuioacă de Bohotin, Muscat de Hamburg, Muscat de Adda, Cinsaut și altele, cuprinzând un număr de 210 elite clonale pe o suprafață de 2 ha;

– un câmp de încercare cu un număr de 24 clone și 34 hibrizi de perspectivă ce însumează 11.600 plante, în suprafață de 3,2 ha;

– o plantație de concurs cu 74 soiuri noi și clone omologate de struguri pentru masă, apirene și pentru vin, în suprafață de 2,5 ha;

– plantație de concurs în evidența C.S.I.O.S. cu soiuri noi și elite de perspectivă, reprezentând creații proprii și ale altor stațiuni, în suprafață de 0,8 ha;

– un câmp de hibrizi obținuți din hibridările sexuate executate în anii 1969-1972, în scopul creării soiurilor apirene;

– câmpul de hibrizi realizat de hibridările sexuate interspecifice din cadrul programului de creare a soiurilor rezistente cu un număr de 10.000 de plante, din care s-au selecționat 29 elite de perspectivă, plantate în câmpul comparativ;

– un câmp de hibrizi înființat în perioada 1986-1991 prin executarea unor programe de hibridare, vizând obținerea de soiuri noi pentru vinuri aromate.

Cercetările întreprinse până în anul 2010 au condus la omologarea unor clone și soiuri noi, după cum urmează: Grasă de Cotnari 4 Pt. (1975); Băbească neagră 94 Pt.(1975); Muscat de Hamburg 4 Pt. (1980); Tămâioasă românească 36 Pt. (1982); Tămâioasă românească 5 Pt. (1989); Grasă de Cotnari 45 Pt. (1989); Muscat de Adda 5 Pt. (1995); Busuioacă de Bohotin 26 Pt. (2000); Fetească neagră 10 Pt. (2009).

Activitatea de creare a soiurilor s-a concretizat cu omologarea următoarelor: Otilia (1987), Timpuriu de Pietroasa (1989), Centenar Pietroasa (1991), Istrița (1995), Alb aromat (1998).

Pentru detalii, a se vedea https://www.pietroasaveche.ro/istoric/.

[8] Pentru România, nominalizarea tuturor arealelor viticole și încadrarea localităților pe regiuni viticole, podgorii și centre viticole se regăsește în Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 1.205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole și încadrării localităților pe regiuni viticole, podgorii și centre viticole, cu modificări ulterioare.

[9] Podgoria Cricova este cea mai mare din Republica Moldova și se întinde pe o suprafață de aproximativ 600 de hectare. Prelucrarea si maturarea vinului se face în galerii subterane (orașul subteran Cricova), cu o lungime totală de 120 de kilometri, adică peste 265 de kilometri pătrați, aflate la o adâncime de 60-80 de metri. Băuturile se odihnesc aici la temperaturi constante în jurul a 13°C și o umiditate relativă a aerului de 97-98%. ”Cricova” este printre puținii producători din lume care produc vinuri spumante în conformitate cu metoda clasică franceză, inventată de celebrul călugăr Dom Pierre Perignon: „Méthode Champenoise”, prin fermentare secundară în sticlă și maturare ulterioară cuvée în poziție orizontală de cel putin 3 ani.

[10] Combinatul de vinuri de calitate „Mileștii Mici” dispune de cca 135 ha viță-de-vie proprie, unde se cultivă atât soiuri internaționale, cât și unele locale: Pinot, Traminer, Muscat, Riesling, Feteasca, Dnestrovskoe, Milestskoe, Codru, Trandafirul Moldovei, Auriu etc. Ca și la Crivova, și aici prelucrarea și păstrarea vinului se face în galeriile calcaroase subterane cu o lungime totală de 200 km și în care este o temperatură constantă de 12°C – 14°C și umiditate relativă de 80% – 85%.

[11] Podgoriile de la Purcari se întind pe o suprafață de peste 200 de hectare. Zona Purcari are o micro-climă unică, locația podgoriilor pe pantele de sud-vest și de sud-est, apropierea Mării Negre și a râului Nistru creează condiții ideale pentru producerea vinurilor de cea mai înaltă calitate. Vinurile de Purcari constituie cea mai pregnantă carte de vizită a Republicii Moldova, în Europa fiind cunoscute deja al treilea secol la rând. La Expoziția Mondială de la Paris în 1878 și aceste vinuri au primit medalia de aur. Familia țarului Rusiei le procura pentru consum, iar în secolul XX ele erau livrate curții regale engleze.

[12] Republica Moldova este numărul unu în lume cu cea mai mare densitate a podgoriilor per capita, dar și raportată la suprafața totală a suprafețelor de teren agricol. În prezent, în Registrul Vitivinicol al Republicii Moldova sunt înregistrare un număr de 76.204 plantații viticole   și 305 unități vinicole. A se vedea și https://rvv.gov.md/homepage.jsf.

[13] Cu preponderență în regiunea viticolă Codru (centru).

 

Evoluția dreptului viei și al vinului în România. Istorie și actualitate was last modified: aprilie 5th, 2021 by Ilie Dumitru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista