Drepturile personalității și oportunitatea consacrării lor legislative în diferite state

I. Introducere

Utilizarea conceptului de drepturi ale personalității „este comună în majoritatea jurisdicțiilor continentale, incluzând Elveția, Austria și Japonia. Prin opoziție, folosirea conceptului este absentă în Statele Unite, unde o abordare mai largă include noțiunea de privacy sau pe aceea de defăimare”[1].

Sintagma „drepturile personalității” își are originile în termenul german „Personlichkeitsrecht” (dreptul la viață privată), „noțiunea și teoria drepturilor personalității fiind opera doctrinei și a jurisprudenței, fiind conștientizate spre a fi puse în evidență abia la sfârșitul secolului al XIX-lea de școala germană, deși primele implicații apar în fața instanțelor franceze”[2].

Drepturile personalității au fost calificate de doctrină drept „o umbrelă a drepturilor omului la demnitate, viață privată și autodeterminare, astfel cum sunt exemplificate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și unele aspecte ale legislațiilor germane și franceze”[3], neexistând „un drept comprehensiv al personalității care să acopere toate aspectele personalității cuiva”[4].

II. Reglementări ale drepturilor personalității în diferite state

În Germania, drepturile personalității își găsesc reglementarea în Constituția germană, în Codul Civil german, precum și în Legea privind drepturile de autor asupra operelor de artă și a fotografiilor din 1907[5]. Perioada anterioară redactării Codului Civil din secolul al XIX lea a fost caracterizată printr-o „amplă dezbatere privind recunoașterea legală a drepturilor personalității. În cele din urmă propunerea de introducere a acestora a fost respinsă, întrucât legiuitorul a apreciat că dispozițiile legale privind infracțiunile de insultă și calomnie, cuprinse în secțiunile 185-187 din Codul penal erau îndestulătoare pentru protejarea onoarei și a reputației. Conform secțiunii 823 (2) din Codul civil de la 1900, încălcarea acestor dispoziții putea de asemenea să dea naștere unei acțiuni în despăgubiri. Una dintre obiecțiunile majore împotriva introducerii drepturilor personalității a fost aceea că o acțiune în răspundere delictuală de natură să protejeze onoarea și reputația, nu avea în vedere doar încălcările intenționate, ci și pe acelea cauzate prin neglijență, iar aceasta ar fi în contradicție cu dispozițiile privind insulta și calomnia din Codul penal, care presupun intenție directă”[6].

Conform aceluiași autor, deși legiuitorul german nu a introdus un drept al personalității atotcuprinzător, a introdus totuși dreptul persoanei la propriul nume, interzicând folosirea neautorizată a numelui unei alte persoane, iar ulterior, în 1907, a stabilit că diseminarea către public a portretului unei persoane este legală doar cu acordul celui portretizat.

„Dreptul la propria imagine a fost introdus urmare a faptului că lipsa protecției sale legale a devenit evidentă într-o cauză care îl viza pe fostul cancelar german, Otto von Bismarck, (când n.n.) doi fotografi au intrat în mod nelegal în camera unde se afla cadavrul lui Otto von Bismarck și l-au fotografiat”[7]. Cât privește dreptul la imagine în Germania, doctrina apreciază că ar beneficia de „cea mai compactă abordare”[8].

În Cehia, spre exemplu „Noul Cod civil are la bază principiile care izvorăsc din așa numitul ius naturalis. Drepturile naturale sunt protejate de Carta drepturilor și libertăților fundamentale ce are la bază Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Protecția demnității și libertății individului și a dreptului său natural de a-și urma propria fericire și fericirea familiei sale sau a persoanelor care îi sunt apropiate într-un mod care să nu cauzeze celorlalți o vătămare nejustificată, reprezintă scopul și baza de interpretare a Codului civil. Principiul de bază este acela că oricine are dreptul la protejarea vieții și sănătății sale, precum și a onoarei, demnității și vieții private”[9].

În ciuda pașilor făcuți în sensul protejării drepturilor personalității și sancționării încălcărilor acestora, doctrina critică faptul că legiuitorul ceh al Codului civil nu a exploatat la maxim „șansa de a crea o legislație modernă și comprehensivă”[10] în această materie, precum și efectele secundare ce nu au putut fi prevăzute, mai ales în materie procedurală, unul dintre aceste efecte constând în aceea că judecătorii care soluționează acestea cauze nu sunt specializați în materia drepturilor personalității.

În România, astfel cum am menționat și în partea introductivă, drepturile personalității au cunoscut o reglementare compactă odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod civil, în Capitolul al II lea al Titlului al II lea, al Cărții I, sub denumirea – Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente. Sub acest aspect, astfel cum s-a afirmat în doctrină, Codul civil actual „se încadrează în tendința modernă a dreptului civil, care vede în persoana fizică nu doar abstracțiune juridică – titular de drepturi și de obligații civile –, ci și omul privit ca obiect de protecție juridică”[11], reglementarea vastă de care se bucură drepturile personalității venind „să protejeze valori indisolubil legate de existența fizică, psihică și morală a omului”[12].

În Coreea de Sud, atât în jurisprudență, cât și în doctrină există numeroase dispute cu privire la drepturile personalității, problematica acestora cunoscând „o conștientizare crescută”[13] în cadrul societății coreene, care „caută îndrumare legislativă”[14] în această direcție. La momentul adoptării Codului civil coreean din 1958, „o atenție minoră a fost acordată problematicii drepturilor personalității (…) După o jumătate de secol, Codul civil conține încă dispoziții fragmentate, lipsindu-I prevederi specifice privind drepturile personalității. Deși Codul Penal Coreean a încercat să reglementeze anumite aspecte ale drepturilor personalității incriminând calomnia și insulta verbală ca infracțiuni, a eșuat în reglementarea efectivă a vieții private (…)”[15].

Sub aspect terminologic, o chestiune controversată în Coreea de Sud o vizează oportunitatea includerii sintagmei de drepturi ale personalității în legislația civilă sud-coreeană. „Dacă mediul academic juridic, precum și jurisprudența recunosc termenul, există un curent minoritar care se opune includerii drepturilor personalității în schema legală generală”[16].

Merită amintite în acest context și dispozițiile Constituției Sud Coreene, respectiv prevederile art. 10, potrivit cărora „tuturor cetățenilor trebuie să li se garanteze valoarea și demnitatea umană și dreptul de a-și urmări fericirea”, precum și cele ale art. 17, în temeiul cărora „dreptul la viață privată al tuturor cetățenilor nu trebuie încălcat”.

Potrivit Legii Presei din Coreea, din anul 2005, drepturile personalității sunt calificate ca fiind acelea care vizează „viața, libertatea, corpul, sănătatea, onoarea, libertatea, viața privată, portretul, numele, vocea, dialogul, documentele personale etc.”[17].

III. Concluzii

Astfel cum rezultă din analiza legislațiilor diverselor state, atât din Europa, cât și din afara continentului nostru, drepturile personalității cunosc o abordare diferită, unele sisteme legislative manifestând de timpuriu preocupări în sensul reglementării acestora, în timp ce altele au făcut pași lenți în aceasta direcție ori chiar sunt într-un stadiu incipient din acest punct de vedere, punându-și problema oportunității includerii sintagmei de „drepturi ale personalității” în lexiconul juridic. În acest context, merită a remarca reglementarea amplă de care se bucură drepturile personalității în cadrul Codului civil românesc, chiar dacă reglementarea vine destul de târziu, respectiv odată cu intrarea în vigoarea a actualului Cod civil.

Bibliografie:

– B. Cristea, Dreptul la propria imagine, drept al personalității, în Revista Română de Drept Privat;

– K. Jae Hyung and I. Y. Joseph Cho, Protection of Personality Rights under Korean Civil Law, Columbia Journal of Asian Law, vol. 30, no. 2, Spring 2017;

– J. Neethling, Personality Rights: A Comparative Overview, 38 COMP. & INT’L L.J. S. AFRICA 210, 211-13 (2005);

– C.J. Greer, International Personality Rights and Holographic Portrayals, Indiana International & Comparative Law Review, vol. 27, no. 2, 2017;

– A. Lauber-Ronsberg, The Commercial Exploitation of Personality Features in Germany from the Personality Rights and Trademark Perspectives, The Trademark Reporter, vol. 107, no. 4, July-August 2017;

– E. Ondrejova, Protection of Personal Rights in the Czech New Civil Code, ELTE Law Journal, vol. 2014, no. 2, 2014;

– M. von Welser, Right of Publicity: Germany, in Getting the deal through 49 (2014);

– T. Synodinou, Image right and Copyright Law in Europe: Divergences and Convergences, Laws 182, 185 (2014);

– E. Logeais & J.-B. Schroeder, The French right of Image: An ambiguous Concept Protecting the Human Persona, 18 Loy. L.A. ENT., L. REV., 511, 519 (1998).


[1] Kim, Jae Hyung, I. Y. Joseph Cho, Protection of Personality Rights under Korean Civil Law, Columbia Journal of Asian Law, vol. 30, no. 2, Spring 2017, p. 131-159, HeinOnline, p. 138.

[2] B. Cristea, Dreptul la propria imagine, drept al personalității, în Revista Română de Drept Privat, p. 84.

[3] J. Neethling, Personality Rights: A Comparative Overview, 38 COMP. & INT’L L.J. S. AFRICA 210, 211-13 (2005), apud Greer, Carol J., International Personality Rights and Holographic Portrayals, Indiana International & Comparative Law Review, vol. 27, no. 2, 2017, p. 247-276, HeinOnline, p. 247.

[4] A. Lauber-Ronsberg, The Commercial Exploitation of Personality Features in Germany from the Personality Rights and Trademark Perspectives, The Trademark Reporter, vol. 107, no. 4, July-August 2017, p. 803-847. HeinOnline, p. 809.

[5] Marcus von Welser, Right of Publicity: Germany, in Getting the deal through 49 (2014), apud Greer, Carol J, op. cit., p. 265.

[6] A. Lauber-Ronsberg, op. cit., p. 806 și urm.

[7] Idem, p. 807.

[8] T. Synodinou, Image right and Copyright Law in Europe: Divergences and Convergences, Laws 182, 185 (2014), apud Greer, Carol J, op. cit., p. 265.

[9] E. Ondrejova, Protection of Personal Rights in the Czech New Civil Code, ELTE Law Journal, vol. 2014, no. 2, 2014, p. 55-62. HeinOnline, p. 55.

[10] Ibidem.

[11] E. Chelaru, Drepturile personalității în reglementarea noului Cod civil, în Dreptul nr. 10/2011, pp. 30-31, pct. 1, apud Bogdan Cristea, op. cit., p. 82.

[12] Bogdan Cristea, op. cit., p. 82.

[13] K. Jae Hyung, I. Y. Joseph Cho, op. cit., p. 132.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 136.

[17] K. Jae Hyung and I. Y. Joseph Cho, op. cit., p. 139.

Drepturile personalității și oportunitatea consacrării lor legislative în diferite state was last modified: martie 10th, 2020 by Roxana Matefi

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii