Dreptul victimei la repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale. Privire critică. Drept comparat
Sache Neculaescu - septembrie 30, 2016- 8. Obligaţia victimei de minimizare a prejudiciului suferit. Privire comparativă.
Cunoscută în dreptul anglo-saxon sub denumirea the duty to mitigate damages, obligaţia creditorului de a minimiza prejudiciul suferit prin măsuri rezonabile constituie astăzi obiect de controversă doctrinară şi jurisprudenţială. Ea s-a impus, mai întâi, în reglementarea contractelor în sistemul de drept common law, cea care, datorită pragmatismului său, a influenţat o serie de reglementări continentale, fiind consacrată în Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri încheiată la Viena la 11 aprilie 1980 (CVIM). Potrivit art. 77 din acest important izvor de drept al comerţului internaţional, „partea care invocă încălcarea contractului trebuie să ia măsuri rezonabile, în raport de împrejurări, pentru a limita pierderea, inclusiv câştigul nerealizat, rezultat al încălcării. Dacă ea neglijează să o facă, partea în culpă poate cere o reducere a daunelor-interese egală cu mărimea pierderii care ar fi trebuit evitată”. Aceeaşi obligaţie este instituită şi de art. 7.4.8 alin. (1) din Principiile Unidroit aplicabile contractelor internaţionale, potrivit căruia „debitorul nu răspunde de prejudiciu în măsura în care creditorul ar fi putut să-l atenueze prin mijloace rezonabile”. Pentru a încuraja conduita diligentă a creditorului, textul de la alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că el poate recupera cheltuielile rezonabile făcute în vederea atenuării prejudiciului. La rândul lor, Principiile dreptului european al contractelor, la art. 9:50 rezervat reducerii prejudiciului, prevede că „debitorul nu este ţinut de prejudiciul suferit de creditor, în măsura în care acesta din urmă putea reduce prejudiciul său prin măsuri rezonabile”, ceea ce îi conferă creditorului dreptul la rambursarea tuturor cheltuielilor rezonabile, angajate pentru reducerea prejudiciului”.
În dreptul american, teoria „avoidables consequences” (urmări evitabile) a fost însuşită de o jurisprudenţă consistentă, potrivit căreia creditorul are dreptul să-şi recupereze cheltuielile rezonabile făcute în vederea minimizării prejudiciului, la fel cum este exclus de la reparaţie prejudiciul care putea fi evitat prin aceleaşi măsuri. Obligaţia de minimizare a prejudiciului de către creditor este instituită şi în alte legislaţii, precum Codul civil italian[45] sau Codul civil etiopian[46]. Jurisprudenţa germană a extins prevederea de la art. 254 care priveşte pe creditor şi la răspunderea delictuală. Aceeaşi soluţie, de această dată aplicabilă ambelor răspunderi, este avansată şi de Codul elveţian al obligaţiilor, unde „judecătorul poate reduce daunele-interese ori le poate refuza atunci când victima a consimţit la leziunea ce i-a fost cauzată sau când faptele acesteia au contribuit la producerea pagubei, la majorarea ei sau când au agravat situaţia debitorului”.
Ideea de a sancţiona conduita culpabilă a victimei nu este nouă. Încă din secolul al XVII-lea, Jean Domat, autorul lucrării monumentale „Legile civile în ordinea lor naturală”, referindu-se la răspunderea delictuală, consideră că trebuie să se examineze dacă victima a avut sau nu posibilitatea de a minimiza paguba suferită. Mult mai târziu, René Demogue, teoretizează această obligaţie, ca expresie a solidarismului ce trebuie aplicat şi la răspunderea delictuală, în temeiul bunei-credinţe a victimei, considerând că pretenţiile acesteia la repararea întregului prejudiciu, deşi l-ar fi putut evita sau reduce, reprezintă un abuz de drept.
Cu toate acestea, multă vreme, jurisprudenţa franceză a refuzat să dea eficienţă acestei obligaţii, reţinând în motivarea a două soluţii frecvent citate, că „victima nu este ţinută să limiteze prejudiciul în interesul celui care răspunde”[47]. Ulterior, sub influenţa doctrinei, Curtea de casaţie franceză şi-a moderat poziţia recunoscând, în materia prejudiciului corporal, că victima are o obligaţie implicită de reducere a propriei daune, astfel că, într-o acţiune în care reclamantul pretindea despăgubiri pentru contaminarea prin transfuzie de sânge[48], i-au fost reduse despăgubirile la care era îndreptăţită, în considerarea refuzului său de a urma tratamentul prescris, soluţie salutată de doctrină[49]. Urmare a acestei evoluţii, proiectele franceze de reformă a dreptului obligaţiilor instituie, în mod explicit, obligaţia victimei, reţinând că, în cazul în care nu a luat măsuri rezonabile şi proporţionale de reducere a întinderii prejudiciului, i se va reduce indemnitatea, cu condiţia ca măsurile să nu fi fost de natură să aducă atingere integrităţii fizice[50]. În acelaşi sens, potrivit Codului civil din Quebec, persoana ţinută la repararea unui prejudiciu, nu răspunde de agravarea acestui prejudiciu pe care victima o putea evita[51].
Codul nostru civil nu sancţionează conduita culpabilă a victimei de a nu fi luat măsuri de diminuare a prejudiciului ce i-a fost cauzat. Faptul că cel prejudiciat poate pretinde şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, cum se dispune la art. 1385 alin. (3) C. civ., nu constituie temeiul juridic al unei obligaţii propriu-zise. Singura prevedere care ar putea fi privită ca temei de drept al unei asemenea obligaţii a victimei, este cea de la art. art. 1534 alin. (2) C. civ., din materia răspunderii contractuale, potrivit căreia „Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă”.
În aprecierea noastră, această prevedere nu are legătură cu ideea de mitigation damages, aşa cum a fost ea gândită. În timp ce toate reglementările amintite, inclusiv Codul civil din Quebec, deja citat, sursa cea mai consistentă de inspiraţie pentru Codul nostru civil, priveşte „agravarea prejudiciului pe care creditorul o putea evita”, textul românesc se referă la „prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita {…}”. Prin urmare, diferenţa constă în aceea că textul normativ de la art. 1534 alin. (2) C. civ, vizează prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita prin conduita lui anterioară, în timp ce duty of mitigation damages este obligaţia creditorului/victimei, ulterioară cauzării prejudiciului, când victima sau creditorul ar putea atenua prejudiciul suferit.
Pe de altă parte, textul normativ pe care l-am analizat, este amplasat în cadrul răspunderii contractuale. Or, conform art. 1350 alin. (3) C. civ., regulile acesteia nu pot fi înlăturate de la aplicare pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile, decât dacă prin lege nu se prevede altfel.
- 9. Repararea prejudiciilor nepatrimoniale. Având a evalua actualele reglementări în materia reparării prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale, nu putem evita reglementarea de la art. 1391 C. civ., deşi ne-am exprimat un punct de vedere cu privire la acest subiect în cadrul unui studiu anterior[52]. De această dată, le vom inventaria doar, dintr-o perspectivă personală.
Sintagma „prejudicii nepatrimoniale” o găsim criticabilă, pentru cel puţin două motive: în primul rând, orice noţiune de drept trebuie definită prin ce este ea în realitate, şi nu prin ce nu este; apoi, plasarea prejudiciilor morale într-un plan secund faţă de cele patrimoniale, evidenţiază o poziţionare inacceptabilă faţă de valorile morale ale persoanei, care ar trebui protejate cu prioritate de drept.
Calificarea prejudiciului moral drept prejudiciu reparabil are ca efect convertirea lui într-un element al patrimoniului persoanei, în dezacord cu toate distincţiile operate de drept între valorile patrimoniale şi cele morale. Apoi, există consens doctrinar că vătămările morale nu pot fi susceptibile de o reparaţie propriu-zisă, iar dacă totuşi, indemnizarea victimei este o soluţie practicată pretutindeni, ea nu se face cu titlu de reparaţie, menită a repune victima in statu quo ante, ci doar pentru a procura victimei un substitut, o alinare sau, de cele mai multe ori, o satisfacţie pe care o furnizează simpla reacţie a justiţiei de a recunoaşte caracterul nepermis a faptelor vătămătoare ale agentului.
Din perspectiva sistematizării prevederilor normative, sunt avansate reglementări paralele ale aceleaşi materii: titlul V din cartea I, este rezervat apărării drepturilor nepatrimoniale, în care, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ. este inclus dreptul persoanei prejudiciate de a cere „despăgubiri sau, după caz, o reparaţia patrimonială pentru prejudiciul chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile”, în timp ce prevederile de la art. 1391 C. civ. privesc repararea altor prejudicii, tot nepatrimoniale. În acest din urmă caz, este vorba de repararea anumitor prejudicii, şi nu de repararea oricăror prejudicii morale, contrar dispoziţiei de la art. 1381 alin. (1), analizată deja, potrivit căreia „Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie”. Tot astfel, dispoziţia de la alin. (3) al aceluiaşi articol se referă la cedarea dreptului la despăgubiri pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept, deşi protecţia acestora face obiectul de reglementare al art. 252 C. civ.
Terminologia juridică folosită de actualele reglementări nu este unitară: în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, este vizată „vătămarea imputabilă faptei prejudiciabile”, în timp ce repararea prejudiciului nepatrimonial este efectul răspunderii pentru „fapta ilicită, săvârşită cu vinovăţie”. Cât priveşte distincţia între „despăgubiri” şi „reparaţia patrimonială”, ea ar putea avea justificare, dacă avem în vedere că despăgubirile se acordă în considerarea unor pagube, care nu pot fi decât materiale, în timp ce reparaţia patrimonială se acordă în cazul unor vătămări morale, ce nu pot fi numite „pagube”. Dar, criticabile sunt şi alte exprimări, precum cea de la art. 256 alin. (1) C. civ., potrivit căreia „acţiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate…”, sau cea de la art. 1391 alin. (4) potrivit căreia „dreptul la despăgubiri {…} nu trece la moştenitori”, când, de fapt, este vorba de „iniţierea acţiunii” şi de „transmiterea dreptului la moştenitori”.
Departe de a da răspunsuri coerente controversei clasice privind prejudiciile morale, noile reglementări nu fac decât să nască multe alte întrebări. Câtă vreme se va vorbi de „repararea” unor prejudicii, care, prin natura lor, sunt ireparabile, disputele doctrinare vor continua.
[47] J. Flour, J-l. Aubert, É. Savaux, Droit civil. Les obligations. 2. Le fait juridique, 13e édition, Dalloz Sirey, 2009, p. 474.
[48] Ibidem.
[49] Ibidem.
[50]Art. 1373 Pr. Catala. Lorsque la victime avait la possibilité, par des moyens sûrs, raisonnables et proportionnés, de réduire l’étendue de son préjudice ou d’en éviter l’aggravation, il sera tenu compte de son abstention par une réduction de son indemnisation, sauf lorsque les mesures seraient de nature à porter atteinte à son intégrité physique.
[51]Art. 1479. La personne qui est tenue de réparer un préjudice ne répond pas de l’aggravation de ce préjudice que la victime pouvait éviter.
[52]Pentru detalii, a se vedea S. Neculaescu, Observaţii critice în legătură cu reglementarea reparării prejudiciilor morale în noul Cod civil, în Dreptul nr. 5/2010, p. 39 şi urm.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.