Dreptul victimei la repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale. Privire critică. Drept comparat
Sache Neculaescu - septembrie 30, 2016Din perspectiva stilisticii exprimării normative, enunţul „orice prejudiciu dă (s.n.) naştere la reparaţie”, este nepotrivit. Doar pe timpul justiţiei private, Legea talionului instituia sancţiunea „dinte pentru dinte, os pentru os”. Astăzi, oricât de grav şi injust ar fi prejudiciul cauzat victimei, nu el este cel care „dă dreptul la reparaţie”. Obligaţia reparării este o sancţiune pe care doar dreptul pozitiv o poate institui şi garanta prin sancţiunea statală. De aceea, pentru un plus de coerenţă, preferabil ar fi fost să fie menţionate, mai întâi, prejudiciile care pot fi reparate, după formula Proiectului Catala, potrivit căruia „este reparabil orice prejudiciu cert, care constă într-o lezare a unui interes licit, patrimonial sau extrapatrimonial, individual sau colectiv”[16]. Şi pentru că, printre prejudiciile reparabile se află şi prejudiciul cauzat prin vătămarea unui interes, este inexplicabilă soluţia actualului Cod civil de a oferi două reglementări paralele aceleiaşi materii şi de a amplasa art. 1359 C. civ, cu denumirea marginală „repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes”, în secţiunea a treia din materia răspunderii pentru fapta altuia, şi nu în cadrul secţiunii a şasea, sediul materiei reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.
Sub un alt aspect, pentru că nu toate prejudiciile impun repararea, așa cum am văzut când am analizat obiectul reparației, ci doar cele cauzate în mod injust victimei, era nevoie ca textul să prevadă în mod expres această condiție, așa cum o găsim menționată de Codul civil italian, în art. 2059. În egală măsură, sunt supuse reparației nu doar prejudiciile individuale, ci și cele colective, motiv pentru care, un enunţ preferabil celui de la art. 1381 alin. (1) C. civ. putea fi cel potrivit căruia „orice prejudiciu injust, corporal, material sau moral, individual ori colectiv, este reparabil, în condiţiile legii.
- 4. Naşterea dreptului la reparaţie. Potrivit art. 1381 alin. (2) C. civ. „Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat”. Este un enunţ important pentru că el deschide o altă perspectivă de abordare a răspunderii delictuale, aceea conform căreia mecanismul răspunderii civile este declanşat de prejudiciu, şi nu de fapta cauzatoare, cum se prevede încă la art. 1357 C. civ. De aceea, în opinia noastră, corect ar fi să vorbim de „răspunderea pentru prejudiciu”, şi nu de „răspunderea pentru fapta proprie” sau pentru „fapta altuia”[17].
În comentariile făcute pe acest text, profesorul Liviu Pop, coautor şi coordonator al unui important tratat de obligaţii, comentând acest text normativ, reţine că „{…} raportul obligaţional, în conţinutul căruia se află dreptul creditorului, adică al celui prejudiciat, şi îndatorirea corelativă la reparaţie, în sarcina persoanei răspunzătoare, se naşte în momentul cauzării prejudiciului, când sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale”.
Ne îngăduim să avem o opinie ceva mai nuanţată şi să afirmăm că, la momentul cauzării prejudiciului, dreptul victimei se înfăţişează, mai degrabă, ca o vocaţie la reparaţie. Declanşarea raportului obligaţional, care este un raport personal, presupune identificarea celui în sarcina căruia cade sarcina reparării prejudiciului. Dacă sunt situaţii în care cele două momente coincid, sunt frecvente cazurile în care declanşarea mecanismului răspunderii are loc mai târziu, la fel cum nu toate pagubele cauzate victimei pot fi imputate unei persoane determinate, pentru a putea vorbi de îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale. Bunăoară, la momentul în care proprietarul îşi găseşte autoturismul avariat în parcare, vorbim de cauzarea pagubei. Ea putea avea cauzalităţi diferite ce se cer mai întâi lămurite. Aşa cum se menţionează în doctrina franceză, „nu trebuie confundată paguba suferită cu valoarea ei”[18]. Însuşi autorul francez citat de profesorul Liviu Pop menţionează că „fapta păgubitoare dă naştere dreptului la reparaţie al victimei, care, la această dată, apare ca o creanţă informă, care nu va deveni lichidă şi exigibilă decât la momentul judecăţii”[19].
Acest parcurs este evidenţiat cu claritate de Mihail Eliescu, care, analizând dreptul la despăgubiri, afirmă că el „se naşte de la data faptei păgubitoare şi se desăvârşeşte, prin concretizarea obiectului obligaţiei corelative, fie prin învoiala părţilor, fie prin rămânerea definitivă a hotărârii”[20]. Privită la acest moment, repararea pagubei face obiectul unei „îndatoriri la o valoare fără expresie bănească”[21]. Singura obiecţie ar putea fi aceea că nu fapta declanşează răspunderea, ci doar paguba suferită, cea care poate sau nu fi atribuită unei fapte. Afirmaţia marelui nostru civilist trebuie analizată însă, în ambianţa ideologică a epocii în care fapta culpabilă a omului era privită ca singur fundament al răspunderii. În realitate, paguba este premiza răspunderii, urmând a fi identificat cel desemnat de lege să o repare, moment în care vorbim de prejudiciul reparabil, el fiind expresia juridică a pagubei[22].
De la momentul naşterii dreptului la reparaţie, şi până la data când victima are o creanţă lichidă, putând-o valorifica, se consumă o întreagă evoluţie. Aşa se explică de ce textul normativ de la art. 1381 alin. (2) C. civ. dispune că dreptul la reparaţie se naşte în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat”. De aceea, nu putem fi de acord cu aprecierea potrivit căreia menţiunea finală a textului ar fi inutilă, cu motivarea că „dreptul la reparaţie depinde de un fapt obiectiv, cel al producerii prejudiciului, fără a putea fi influenţat de posibilităţile creditorului de a-l valorifica”[23]. Aşa cum este important să distingem între pagubă şi întinderea ei, tot astfel va trebui să acceptăm că, pentru a-şi valorifica pretenţiile, victima va trebui să obţină un titlu care să-i recunoască o creanţă lichidă, ceea ce presupune cuantificarea prejudiciului în condiţii de contradictorialitate, specifice oricărui proces civil.
Din această perspectivă, discuţii interesante prilejuieşte şi următoarea dispoziţie legală de la art. 1381 alin. (3) C. civ., potrivit căreia „Dreptului la reparare îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor”. Potrivit doctrinei, „din ziua în care prejudiciul a fost cauzat, {…} sunt aplicabile, de regulă, toate dispoziţiile privind operaţiile şi mecanismele juridice prin care se realizează dinamica şi stingerea obligaţiilor {…}”[24]. O întrebare care aşteaptă un răspuns explicit este dacă asemenea dispoziţii legale se aplică şi dreptului la reparaţie care, deşi născut, nu poate fi valorificat imediat, după distincţia legală pe care o face prevederea de la alineatul precedent al aceluiaşi articol.
Atât dreptul la reparaţie cât şi obligaţia corelativă de reparare a prejudiciului cauzat victimei, componente ale patrimoniului, sunt transmisibile, universal sau cu titlu universal, ca efect al moştenirii legale sau testamentare, ori ca efect al modurilor legale de transmisiune a obligaţiilor (cesiunea de creanţă, subrogaţia, preluarea datoriei, novaţia). La fel de adevărat este că debitorul se află de drept în întârziere când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale[25], aşa cum se dispune la art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. Acestui drept însă, nu-i pot fi aplicabile toate dispoziţiile privind transmisiunea şi stingerea obligaţiilor, cum prevede textul invocat de la art. 1381 alin. (3) C. civ. Faptul că vorbim de o creanţă informă, care nu este încă lichidă, nu poate fi lipsit de importanţă practică. Şi că este aşa, rezultă din faptul că un mod de stingere a obligaţiilor inaplicabil la acest moment, este compensaţia, care, potrivit art. 1617 alin. (1) C. civ. operează „{…} de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură”. Or, simplul drept al victimei la reparaţie nu întruneşte această condiţie. Tot astfel, potrivit art. 1391 alin. (3) C. civ., „Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească”. Mai mult, dispoziţia de la alin. (4) prevede că „Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori”[26]. Prin urmare, nici în aceste situaţii, dreptului la despăgubire nu-i sunt aplicabile „toate dispoziţiile legale privind transmisiunea obligaţiilor”[27].
- 5. Evaluarea prejudiciului reparabil. În strânsă legătură cu discuţia anterioară privitoare la momentul naşterii dreptului victimei la despăgubiri, se pune o întrebare cu consecinţe juridice considerabile, privitoare la data evaluării prejudiciului reparabil, întrebare curentă în materia reparării prejudiciului, la care orice judecător investit cu acţiunea în pretenţii va trebui să dea un răspuns explicit. Răspunsul va lămuri şi dacă hotărârea pronunţată în procesul iniţiat de victimă, are caracter declarativ sau constitutiv de drepturi.
Multă vreme doctrina şi jurisprudenţa au considerat că echitatea cere ca evaluarea prejudiciului să se facă la data producerii prejudiciului, fără să fie avute în vedere fluctuaţiile ulterioare ale pieţii, soluţie considerată a fi impusă de însăşi finalitatea răspunderii delictuale, repunerea victimei în situaţia anterioară, adică cea existentă la data producerii prejudiciului. Astfel, în cazul sustragerii ori distrugerii unei opere de artă, valoarea acesteia avută în vedere la determinarea despăgubirii, era cea pe care un asemenea bun îl avea la data săvârşirii faptei prejudiciabile. Odată cu instalarea procesului de eroziune monetară, s-a constatat însă că evaluarea făcută la data producerii prejudiciului dezavantejează victima, pentru că este obligată să primească o despăgubire sensibil diminuată în raport de preţurile de înlocuire ale bunurilor distruse, existente la data pronunţării hotărârii. Este motivul pentru care, atât jurisprudenţa cât şi doctrina modernă, au statuat că „dacă dreptul la reparaţie se naşte în momentul producerii prejudiciului, reparaţia trebuie făcută în raport de evaluarea prejudiciului la momentul judecăţii”[28].
Apoi, unele efecte prejudiciabile se produc în timp, după ce se cauzează prejudiciul prin fapta celui chemat să răspundă, cum este cazul celor corporale, când, potrivit art. 1387 C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă, pe lângă echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit, sau pe care este împiedicat să îl dobândească prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă, şi cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale”[29], urmări care se vor produce mai târziu, fiind determinate de judecător.
Dată fiind importanţa evaluării prejudiciului la momentul judecăţii, prin Rezoluţia 75-7 a Consiliului Europei din 14 martie 1975, menită să armonizeze reglementările privind remedierea prejudiciilor corporale la nivelul statelor componente, au fost avansate 19 principii de bază aplicabile reparării prejudiciilor cauzate de leziunile corporale sau de deces, dintre care primele două sunt fundamentale: restabilirea unei situaţii cât mai apropiate de starea victimei anterioară cauzării prejudiciului şi calcularea indemnizării victimei în ziua judecării cauzei.
Potrivit art. 1386 alin. (2) C. civ. „La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului”. Interpretând noile texte normative în succesiunea lor, vom constata că denumirea marginală de la art. 1386 C. civ. priveşte „formele reparaţiei”, şi nu „întinderea reparaţiei”, materie deja reglementată în textul anterior de la art. 1385 C. civ. Cum formele de executare sunt cele prevăzute la alin. (1) al art. 1386 C. civ. (repararea în natură sau prin plata unei despăgubiri, totale sau prin prestaţii periodice), logic ar fi să considerăm că „stabilirea despăgubirii” priveşte alegerea uneia dintre formele reparaţiei. Cu toate acestea, printr-o interpretare raţională a textului, peste litera şi sistematizarea materiei supuse reglementării, ambele defectuoase, doctrina care a comentat noile prevederi, a apreciat că textul se referă la „determinarea cuantumului despăgubirilor”[30]. Altfel spus, într-o exprimare şi mai proprie, este vorba de „evaluarea despăgubirii”.
Pe fond, noua soluţie a fost criticată pentru că, „deşi este logică, ea este inechitabilă şi contravine practicii judiciare, care impune ca valoarea să fie stabilită la data pronunţării hotărârii de condamnare la reparaţie”[31].
[16]Art. 1343. Est réparable tout préjudice certain consistant dans la lésion d’un intérêt licite, patrimonial ou extra-patrimonial, individuel ou collectif.
[17] Pentru detalii, a se vedea S. Neculaescu, Răspunderea delictuală în noul Cod civil. Privire critică, Dreptul nr. 4/2010.
[18] Fr. Terré, Ph. Simler, Yv. Lequette, op. cit., p. 609.
[19]Ph. Brun, op. cit., p. 371.
[20]M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 469.
[21]Ibidem.
[22]Despre distincţia pagubă – prejudiciu, a se vedea S. Neculaescu, Răspunderea civilă delictuală. Examen critic …, op. cit., pp. 35-36.
[23] R.L. Boilă, în Fl. A. Baias şi colaboratorii, Noul Cod civil. Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1457
[24] L. Pop, în lucrarea colectivă Tratat de drept civil. Obligațiile (conform noului Cod civil), Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 558.
[25]Sintagma „fapte ilicite extracontractuale” este inadecvată. Ar însemna să admitem, implicit, perechea „fapte ilicite contractuale”, o exprimare şi mai insolită. Din perspectivă terminologică, nici sintagma „răspundere extracontractuală”, specifică limbajului juridic francez, nu este însuşită de Codul nostru civil, care preferă sintagma „răspunderea delictuală”, opţiune care se cere a fi conservată în toate prevederile normative care o privesc.
[26] Semnalăm, şi cu acest prilej, că, în limbaj juridic, drepturile nu „trec” la moştenitori, ci se „transmit” acestora.
[27] Este de remarcat că titlul VI rezervat transmisiunii şi transformării obligațiilor priveşte doar operațiunile juridice inter vivos, cu toate că transmisiunea lor poate face şi obiectul moştenirii legale sau testamentare. Tocmai de aceea, Proiectul Catala preferă sintagma „des operations sur creances”.
[28]A. Bénabent, Droit des obligations, 13e édition, Montchrestien, 2012, p. 512.
[29] Sintagma „orice prejudicii materiale” este nepotrivită, în condiţiile în care prejudiciile vizate nu pot fi decât cele care sunt circumscrise nevoilor de viaţă ale victimei.
[30] R.L. Boilă, în lucrarea colectivă Comentariu pe articole, op. cit., p. 1463-1464.
[31]P. Vasilescu, Obligațiile …,op. cit., p. 668. În acelaşi sens, a se vedea L. Pop, op. cit., p. 569,
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.