Dreptul victimei la repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale. Privire critică. Drept comparat
Sache Neculaescu - septembrie 30, 2016VICTIM’S RIGHT TO INJURY REPAIR IN DELICTUAL LIABILITY. CRITICAL AND COMPARATIVE PERSPECTIVE
“All and any prejudices entitle to reparation”. This is the first normative enunciation which the current Civil Code sets forth in art. 1381 par (1) in terms of prejudice reparation for delinctual liability. It surfaces several fundamental questions which the civil law doctrine has always raised, offering each time temporary answers. Nowadays, when the human capacity to cause prejudices is much greater than the capacity to repair them, when we witness an inflation of rights of which breach causes more and more prejudices aspiring to a reparation, such an enunciation is equally daring and challenging. Our intention is to analyze several solutions laid down by the current regulation, from a critical and comparative perspective, meant to give emphasis to failures of the new normative provisions, with the stated goal of contributing, either to a future review or a rational interpretation of the normative texts under discussion, towards a most unitary jurisprudence.
Keywords: reparable prejudice, prejudice assessment, body prejudice, moral prejudice, victim’s obligation to minimize prejudice, full reparation of prejudice
- 1. Interesul analizei. Repararea prejudiciului este materia cea mai importantă dar şi cea mai sensibilă a răspunderii civile, şi, poate, a întregului drept civil. Este o zonă de reglementare care evidenţiază, mai puţin virtuţile dreptului, cât mai ales, vulnerabilităţile acestuia. Dacă ideal ar fi ca reglementările legale să ofere soluţii pentru orice rău injust cauzat unor victime inocente, repunându-le astfel in statu quo ante, aşa cum îşi propune răspunderea civilă în ansamblul ei, mijloacele juridice de care dispune acest mecanism al dreptului, oricât de evoluate ar fi, nu pot înfăptui o asemenea misiune, pentru că multe prejudicii nu pot fi înlăturate în totalitate, nu toate efectele cauzate victimei pot fi suprimate, cele mai multe dintre ele fiind, prin natura lor, ireversibile.
Spre deosebire de reglementarea clasică a răspunderii delictuale, unde prejudiciul nu constituia obiect de preocupare normativă, când întreaga răspundere gravita în jurul faptei ilicite care trebuie sancţionată, astăzi toate codificările recente, printre care şi cea avansată de actualul Cod civil, precum şi proiectele europene de codificare a obligaţiilor, acordă o extensie remarcabilă prejudiciului reparabil. Se confirmă astfel că prejudiciul este, nu doar o simplă condiţie, inter alia, ci însăşi premiza oricărei ipoteze de răspundere civilă.
Faptul că sunt supuse reglementării aspecte concrete, precum naşterea dreptului la despăgubiri, întinderea şi repartiţia reparaţiunii, interzicerea cumulului răspunderilor, formele concrete ale acesteia, modul de calcul al despăgubirilor şi alte aspecte conexe la care judecătorul este chemat să dea soluţii cât mai adecvate, le conferă noilor prevederi normative un caracter eminamente tehnic. Cum însă ele privesc situaţii eminamente conflictuale, a căror rezolvare pune în discuţie însăşi eficacitatea dreptului, reglementarea lor solicită o elaborare mai exigentă decât în oricare alte zone ale dreptului. Or, privite din această perspectivă, vizând acurateţea terminologică, sistematizarea materiilor supuse reglementării, stilistica enunţurilor normative, calităţi esenţiale pentru asigurarea accesibilităţii şi predictibilităţii legii, noile texte normative se dovedesc a fi insuficient elaborate. Pe fond, multe dintre soluţiile avansate sunt în dezacord cu instituţii şi orientări europene, nereceptate de actualele reglementări, cum este cazul obligaţiei pe care o are victima de minimizare a prejudiciului suferit, moderarea de către judecător a despăgubirilor excesive, despăgubirile punitive sau rolul preventiv al răspunderii delictuale.
De aceea, îngăduindu-ne să remarcăm o anumită reticenţă a doctrinei noastre în luarea de poziţie faţă de asemenea neîmpliniri ale noilor reglementări în această materie, ne propunem să le examinăm pe cele mai semnificative, în speranţa că dezbaterea lor va determina revizuirea unora dintre noile prevederi normative, în interesul unei jurisprudenţe cât mai coerente.
- 2. Obiectul reparaţiei. Potrivit prevederii de la art. 1381 alin. (1) C. civ., obiectul reparaţiei îl constituie „orice prejudiciu”, cel care „dă dreptul la reparaţie”, şi căruia „îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor”.
Cele trei enunţuri normative dau răspunsuri tranşante la tot atâtea întrebări fundamentale pe care doctrina dedicată răspunderii delictuale şi le-a pus dintotdeauna, fără să fi reuşit vreodată să avanseze soluţii atât de categorice.
Însăşi sintagma „repararea prejudiciului”, deşi străbate secolele, fiind elaborată de Jean Domat, în secolul al XVII-lea şi preluată apoi de codificatorii francezi la art. 1382 C. civ. fr., şi de întreaga doctrină, nu mai are aceeaşi rezonanţă astăzi. De aceea, s-a putut afirma că termenul „reparaţie este abuziv preferat celui de indemnizare”[1]. Dacă, în limbajul obişnuit, „a repara” înseamnă a reface, a readuce în starea actuală, a reconstitui, operaţii care nu pot privi decât bunurile, cele care sunt susceptibile de restituire, înţelesul juridic al aceluiaşi termen este diferit. El desemnează, de cele mai multe ori, compensarea prejudiciului prin indemnizarea victimei (şi nu a prejudiciului, cum se afirmă adesea). Termenul „indemnizare” vine de la latinescul indemnitas, şi semnifică înlăturarea unei pagube (damnum), prin compensare[2]. La rândul ei, compensarea, presupune înlocuirea unei valori cu alta, prin orice mijloace apte să satisfacă interesele lezate ale victimei. De puţine ori repararea prin compensare, în cazul răspunderii delictuale, se face într-o altă modalitate decât prin indemnizare. Compensarea este o măsură de restabilire a echilibrului dintre victimă şi cel chemat să răspundă. Privită în dinamica obligaţiilor, compensaţia odată realizată, stinge obligaţia debitorului. Obiectul reparaţiei propriu-zise îl constituie valorile afectate, şi nu prejudiciul în sine, cel care, fiind o pierdere, un gol, nu poate fi susceptibil de reparaţie propriu-zisă. Răspunderea delictuală nu-și poate propune decât să înlăture aceste consecințe nocive. Este o realitate surprinsă magistral de Mihail Eliescu, potrivit căruia, obiectul reparaţiei în cadrul răspunderii delictuale, se constituie în „{…}obligarea celui chemat să răspundă la desfiinţarea sau la compensarea, în chipul cel mai eficace şi adecvat, a efectelor păgubitoare produse de fapta ilicită”[3]. Prin urmare, reparaţia, în sens juridic, presupune suprimarea efectelor nocive pe care le presupune prejudiciul sau compensarea acestora, nicidecum refacerea sau reconstituirea lor, cum sugerează termenul „reparaţie”. Când ilustrul autor mai sus citat, se referea la „compensarea în chipul cel mai eficace şi adecvat”, avea în vedere nu doar indemnizarea, ci orice altă măsură menită să repună victima în situaţia anterioară, în raport de situaţia concretă în care se află aceasta. De aceea, într-o formulă generică, avansată în cadrul unor studii anterioare, le-am numit „remedii adecvate situaţiei injuste a victimei”[4], ceea ce astăzi doctrina franceză numeşte „réparation appropriée”[5].
Tendinţa codurilor civile moderne este de a renunţa la formula clasică de „reparare”, raportându-se la compensarea în formă specifică, aşa cum prevede Codul civil italian (art. 2058) sau Codul civil al Braziliei (art. 944).
- 3. Prejudiciile reparabile. Selecţia situaţiilor în care victima poate aspira la indemnizare sau la un alt remediu adecvat situaţiei sale injuste, urmare a prejudiciului suferit, face obiectul uneia dintre cele mai animate dezbateri, în condiţiile de astăzi, când asistăm la fenomenul de „inflaţie a drepturilor subiective” şi implicit a drepturilor fundamentale ale omului, proces care determină, inevitabil, o „explozie a prejudiciilor reparabile”. Sub presiunea acestor fenomene, dreptul pozitiv recunoaşte prejudiciile cauzate prin vătămarea simplului interes[6] precum şi pe cele cauzate prin pierderea şansei[7], evoluţie receptată şi de Codul nostru civil, prin reglementările de la art. 1359 C. civ. şi art. 1385 alin. (3). Pe fondul acestei „febre a reparaţiei”, jurisprudenţa de astăzi este confruntată tot mai frecvent cu acţiuni în despăgubire pentru cele mai inedite prejudicii, unele aflate la limita legitimităţii, altele în afara ei, cum este cazul pretinsului drept de a nu se naşte anormal, invocat în acţiunea întemeiată pe wrongful birth[8], prejudiciul de decepţie, prejudiciul monden şi multe altele care nu pot fi supuse reparaţiei.
Privit în acest context, enunţul de la art. 1381 alin. (1) C. civ. potrivit căruia „Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie” pare că se înscrie în acest proces de relaxare a standardelor de legitimitate. În realitate, un asemenea enunţ nu are nicio legătură cu realitatea, de vreme ce o mulţime de prejudicii nu sunt supuse reparaţiei. Deosebit de cauzele legale exoneratoare de răspundere, de clauzele de neresponsabilitate, în prezenţa cărora prejudiciile suferite de victimă nu sunt supuse reparaţiei de către persoanele desemnate să răspundă, sunt şi numeroase prejudicii care nu pot, de plano, aspira la reparaţie.
Forma eliptică a acestui enunţ legal, atât de sentenţios în formularea lui, are o explicaţie, pe cât de simplă, pe atât de regretabilă. Privit în evoluţia procesului de elaborare a actualului Cod civil, vom observa că, în timp ce textul de la art. 1121 din Proiectul Noului Cod civil, adoptat de Senat la 13.09.2004, prevedea la alin. (1) că „Reparaţia este datorată pentru orice prejudiciu material, corporal sau moral, pricinuit printr-un fapt ilicit”, urmare a unui amendament ulterior, textul a fost amputat, cu motivarea că „prejudiciul corporal nu este o specie a prejudiciului reparabil”. Şi pentru a se evita orice clasificare a prejudiciilor, s-a apelat la formula facilă de amputare a textului, din care a rămas doar prima parte a enunţului, în forma actuală. Aşa se explică de ce sintagma „prejudiciu corporal” este evitată în toate prevederile normative ulterioare, fiind preferată formula „vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii”, denumirea marginală de la art. 1357 C. civ.
Este adevărat că, potrivit teoriei clasice, prejudiciile pot fi patrimoniale sau extrapatrimoniale (morale), clasificare împărtăşită atât de autorii noştri[9], precum şi de o parte a autorilor francezi, potrivit cărora, o a treia categorie a prejudiciilor corporale, nu ar avea independenţă conceptuală, fiind lipsite de consistentă juridică, pentru că atingerile persoanei, daunele corporale, se pot constitui, atât în prejudicii de natură patrimonială, cât şi în prejudicii extrapatrimoniale[10]. Ceea ce trebuie însă remarcat, este că doctrina modernă de drept civil recunoaşte tot mai frecvent prejudiciul corporal ca specie a prejudiciului reparabil[11], ba chiar el constituie primul termen al clasificării tripartite a acestuia, într-o ordine ce exprimă respectul faţă de integritatea fizică şi sănătatea omului. Mai mult, există preocupări intense de constituire a unui drept european al prejudiciului corporal, cu reglementări specifice[12]. Aceeaşi clasificare tripartită a prejudiciilor este avansată şi de doctrina noastră relevantă de drept civil[13]. Argumentul potrivit căruia prejudiciul corporal poate fi atât material cât şi moral, nu poate fi primit, având în vedere că ambele componente trebuie să se bucure de un tratament juridic special. Însuşi Codul civil avansează o reglementare distinctă în materia vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, cu ambele componente, materială şi morală, la art. 1387-1393 C. civ., fără să-i fi rezervat o secţiune specială, cum s-ar fi cuvenit.
Dacă ne raportăm la modelele care au inspirat pe autorii acestor texte, vom constata că, unul dintre ele, Codul civil din Quebec, dispune că cel care cauzează prin fapta sa altuia, este ţinut să repare „prejudiciul corporal, moral sau material”[14], în timp ce Proiectul francez Catala de reformă a dreptului obligaţiilor, mai conservator, dispune că „este reparabil orice prejudiciu cert, care constă într-o lezare a unui interes licit, patrimonial sau extrapatrimonial, individual sau colectiv”[15].
[1]G. Cornu, Vocabulaire juridique, PUF, p. 803.
[2]O serie de reglementări europene evită formula „repararea prejudiciului”, printre care Codul civil italian, potrivit căruia, obligaţia respondentului priveşte compensarea pagubei („risarcimento dei danni” – art. 2043 şi urm.); în dreptul englez, „full compensation”. La fel, Codul civil al Portugaliei (art. 483), defineşte principiul răspunderii pentru fapte ilicite folosind verbul „indemnizar”.
[3]M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Academiei, 1972, p. 469.
[4]S. Neculaescu, Răspunderea civilă delictuală. Examen critic al condițiilor şi fundamentării răspunderii civile delictuale în dreptul civil român. Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, p. 94.
[5]Ph. le Tourneau, Droit de la responsabilite et des contrats, Dalloz, 2000, p. 565.
[6]S. Neculaescu, Prejudiciul constând în vătămarea unui interes în noul Cod civil român, Studii de drept românesc nr. 2/2010.
[7]S. Neculaescu, Pierderea şansei – prejudiciu reparabil, Studii de drept românesc nr. 4/2009, p. 323 şi urm.
[8]Cazul Perruche, apud X. Pradel, Le préjudice dans le droit civil de la responsabilité, L.G.D.J., 2004, p. 152.
[9]C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a IX-a revizuită şi adăugită, p. 147.
[10]Ph. Brun, Responsabilité civile extracontractuelle, Litec, p.135, R. Cabrillac, Droit des obligation 10e édition, Daloz, 2012, p. 254-256.
[11]Fr.Terré, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, 2009, p. 723, Ph. Malaurie, L. Aynès Ph. Stoffel-Munc, Les obligations, Defrénois Lextenso édition, 2009, p. 138, A. Bénabent, Droit des obligations, Montchrestien Lextenso éditions, 2012, pp. 485-487.
[12]Yv. Lambert-Faivre, Droit du dommage corporel, Systèmes d’indemnisation, Dalloz, 2000.
[13]L. Pop, op. cit., p. 415.
[14]Art. 1457 alin. (2). Elle est, lorsqu’elle est douée de raison et qu’elle manque à ce devoir, responsable du préjudice qu’elle cause par cette faute à autrui et tenue de réparer ce préjudice, qu’il soit corporel, moral ou matériel.
[15]Art. 1343. Est réparable tout préjudice certain consistant dans la lésion d’un intérêt licite, patrimonial ou extra-patrimonial, individuel ou collectif.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.