Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental

Abstract

Abstract
„Man has the fundamental right to freedom, equality and adequate conditions of life, in an
environment of a quality that permits a life of dignity and well-being, and he bears a solemn
responsibility to protect and improve the environment for present and future generation”.. The first
formal recognition of the right to a healthy environment came in the Stockholm Declaration,
which emerged from the pioneering global eco-summit in 1972.
Keywords: healthy environment, human right, environmental rights

Problema dreptului la un mediu sănătos

Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental[1], un drept al fiecărei persoane dintr-un stat, care-l consacră legislativ, în condițiile actuale, este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării și înlăturarea consecințelor acesteia trebuie să fie o îndatorire a tuturor locuitorilor unei țări, cum este și dreptul la un mediu sănătos, exprimat în caracterul său universal.

Atât Carta ONU[2] sau Declarația Universală a Drepturilor Omului[3], cât și alte documente comunitare și internaționale[4] proclamă drepturile omului și libertățile fundamentale pentru toți oamenii în mod egal, fără nicio discriminare. La Conferința ONU privind mediul de la Stockholm din 1972, s-a vorbit despre un drept fundamental la libertate, egalitate și condiții de viață satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate îi permite să trăiască în mod demn și în prosperitate. Aceasta însă nu este nici definirea și nici consacrarea internațională propriu-zisă a dreptului la un mediu sănătos. Ideea este formulată cu mai multă precizie în Carta Africană asupra drepturilor omului și ale popoarelor unde în art. 24 se prevede: „toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor”. Conceptul de mediu sănătos, nepoluat, echilibrat are semnificații fundamentale[5], referindu-se la un mediu propice dezvoltării fizice și intelectuale a omului. Termenul are însă și o dimensiune umană, urmărind apărarea integrității fizice și morale a acestuia. Cuvântul „echilibrat” indică dimensiunea naturală, ce se referă la un mediu ecologic global.

Dreptul la un mediu sănătos poate fi privit atât într-o dimensiune individuală, cât și într-una colectivă. Dimensiunea individuală a dreptului la un mediu sănătos implică dreptul fiecărei persoane la prevenirea poluării, încetarea activității care are drept efect o poluare nocivă și refacerea mediului poluat, precum și repararea pagubei suferite de pe urma poluării mediului. Dimensiunea colectivă a dreptului la un mediu sănătos implică obligația statelor de a garanta exercitarea acestui drept și de a coopera în vederea prevenirii poluării și protejării mediului la nivel regional și internațional.

Drepturile fundamentale ale omului pot fi grupate în patru categorii: drepturi economice și sociale (dreptul la muncă, la securitate socială, la sănătate ș.a.); drepturi culturale (dreptul la educație, la viață culturală etc.); drepturi civile (dreptul la egală ocrotire în fața legii, dreptul la cetățenie, la libertate și inviolabilitate ș.a.); drepturi politice (dreptul la libertatea gândirii și conștiinței, dreptul de a alege și de a fi ales ș.a.). Cu toată ierarhizarea lor, conceptul drepturilor omului are un caracter unitar, determinată de realitatea vieții social-economice și politice naționale a statelor și, desigur, de evoluția relațiilor internaționale. La baza acestui concept general stau dreptul la pace, la viață, la dezvoltare și dreptul la un mediu sănătos[6].

Cei mai mulți autori, care s-au pronunțat în această privință, consideră că dreptul la un mediu sănătos este unul din categoria drepturilor din generația a treia, adică un drept colectiv, de solidaritate.

În mod tradițional, când ne referim la drepturile fundamentale ale omului (cu luarea în considerare și a obligațiilor corelative), avem în vedere conținutul raporturilor juridice dintre persoane și stat. Aceeași situație o putem întâlni, în principiu, și în cazul dreptului persoanei la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, cu precizarea că acest drept subiectiv prezintă numeroase trăsături specifice, care fac ca acesta să aibă o poziție aparte în sistemul drepturilor omului.

Reținem că dreptul la un mediu sănătos poate fi recunoscut în constituția unei țării, când vorbim de un drept fundamental al omului sau printr-o lege ordinară, când avem de a face „doar” cu un drept subiectiv. Un aspect particular, în raport cu drepturile fundamentale tradiționale ale omului, constă în aceea că nu toate statele consacră acest drept, expres și explicit, în constituția țării respective. Uneori, în legislațiile naționale se stabilesc unele obligații ale statului dat sau unele atribuții concrete în această privință ale anumitor organe executive sau categorii de agenți economici, care au ca obiect (implicit) aspecte ale dreptului omului la un mediu sănătos. Alteori, într-o lege, de regulă, privind protecția mediului, statul recunoaște dreptul la un mediu sănătos, fără să-1 ridice la rang de drept fundamental, aceasta este regula și așa ar trebui să procedeze toate statele, dreptul la un mediu sănătos este consacrat în constituția țării respective, ca drept fundamental[7].

În perioada de început a punerii problemei recunoașterii dreptului la un mediu sănătos, în acest proces complex și deloc ușor de realizat în mod inevitabil s-a reflectat confruntarea celor două direcții opuse în ceea ce privește evoluțiile vest-europene; pe de o parte, adepții orientării federaliste, ce vizează, soluții supranaționale și, pe de altă parte, adepții integrării, în condițiile păstrării de către state a prerogativelor suverane. În contextul problemelor pe care le analizăm în această parte a lucrării – dreptul omului la un mediu nepoluat, ca element component al îmbunătățirii condițiilor de viață –, socotim că indiferent de prioritățile ce se acordă uneia sau alteia dintre cele două direcții, care se confruntă, recunoașterea și consacrarea legislativă a dreptului fundamental al omului la un mediu nepoluat nu poate fi evitată, decât, eventual, amânată temporar.

Stabilirea prin lege a numeroaselor obligații de protejare a mediului, atât din partea statului, cât și a agenților economici nu diminuează importanța îndatoririlor morale și legale ale oricărui cetățean de a ocroti personal mediul. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru a beneficia din plin de un drept la un mediu nepoluat persoana (în primul rând fizică) trebuie să fie îndatorat să contribuie direct și nemijlocit la realizarea scopului pe care își propune dreptul protecției mediului: să contribuie la protejarea, păstrarea și perfecționarea mediului, să înlăture efectele negative ale acțiunilor împotriva factorilor de mediu și să creeze un echilibru firesc activității în centrul căreia este așezat omul cu nevoile și bunurile sale[8].

După lungi frământări doctrinare și formularea unor teze în această privință pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt ele garantate de Convenția europeană privind salvgardarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, în absența unei consacrări exprese și directe a dreptului omului la un mediu nepoluat, la început s-a pornit de la dreptul la viață și protecția mediului (art. 2 din Convenție), dreptul la integritatea fizică (art. 3 din Convenție) și la respectul vieții private și inviolabilitatea domiciliului (art. 8 din Convenție), respectiv dreptul la respectul bunurilor și proprietății (prevăzut în art. l al Protocolului nr. l adițional la Convenție, adoptat la 20 noiembrie 1952).

Cei ce au optat dintotdeauna pentru marile valori ale umanității, garante ale continuității noastre, și care au pledat împotriva „ecocidului planetar” imaginat, în mod paradoxal, de om și împotriva firii omului, au pus problema, încă în 1968, la Conferința de la Teheran, în cadrul reglementării relațiilor dintre om și natură, formulării unui drept la un mediu sănătos, chiar dacă ideea a fost gândită mai timid și într-un context mai îndepărtat de protecția mediului, care încă nici nu s-a formulat astfel. Ideea odată născută, a fost apoi dezvoltată și concretizată, fără însă să fie formulată expres chiar și la prima Conferință ONU privind mediul ținută la Stockholm în anul 1972. În acest for s-a pus problema unui drept fundamental la libertate, egalitate și condiții de viață satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate îi permite omului să trăiască în mod demn și în prosperitate[9]. Cu toate că această Conferință nu realiza nici măcar circumscrierea noțiunii și nici recunoașterea internațională propriu-zisă a dreptului la un mediu sănătos, ea a constituit totuși un pas foarte important în consacrarea ulterioară a unui astfel de drept.

În același timp, principiul formulat la Stockholm atinge și ideea că omul are datoria sacră de a proteja și îmbunătății mediul pentru generațiile prezente și viitoare, în acest scop, s-au recomandat numeroase măsuri concrete pentru statele semnatare, și nu numai, ca de exemplu: să se elaboreze programe pe termen lung de îmbunătățire și promovare globală a mediului; să se atragă atenția guvernelor asupra necesității organizării unor consultații bilaterale sau regionale de fiecare dată când condițiile de mediu ale unei țări sau planurile sale de dezvoltare pot avea repercusiuni într-una sau mai multe țări vecine; guvernele să se pună de acord în programele de cercetare privind diferitele aspecte ale mediului; să se organizeze vizite ale cercetătorilor și să se intensifice schimburile de informații de specialitate; Guvernele să se preocupe de perfecționarea personalului necesar pentru protecția mediului și să furnizeze fiecărui individ – prin educație, prin accesibilitatea mijloacelor și informațiilor necesare – posibilități egale de a influența propriul său mediu; să se ia măsuri pentru stabilirea unui program educativ internațional de învățământ privind protecția mediului, pentru a trezi în fiecare cetățean conștiința de mediu și multe alte asemenea măsuri care au fundamentat, împreună cu drepturile persoanelor, ideea dreptului omului la un mediu nepoluat, sănătos.

Recomandarea formulată la Conferința de la Stockholm de a consacra un drept fundamental la un mediu sănătos este treptat convertită dintr-o cerință morală și politică într-una juridică. Ideea este formulată cu mai multă precizie în Carta Africană asupra drepturilor omului și ale popoarelor, din 1981, unde în art. 24 se prevede: „toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor”. Deși nici de data aceasta nu s-a formulat dreptul fiecărei persoane la un mediu sănătos, nepoluat, adoptarea acestui document internațional a însemnat un pas foarte important pe calea consacrării unui astfel de drept.

În Tratatul de la Maastrich din 1995 se stipulează că UE „recunoaște drepturile fundamentale ale omului, așa cum sunt ele garantate de Convenția Europeană de la Roma (1950) și cum rezultă din tradițiile constituționale, comune ale statelor membre, precum și din principiile generale ale dreptului comunitar”, ceea ce înseamnă că se recunoaște, indirect, dreptul fundamental la mediu sănătos.

În recomandările lor, organismele internaționale au avut în vedere, când au sugerat recunoașterea și garantarea dreptului la un mediu sănătos, că această noțiune are semnificații fundamentale[10] în viața unui popor și a oricărui individ, referindu-se la un mediu propice dezvoltării fizice și intelectuale a omului.

Consacrarea legislativă a dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic

În documentele internaționale, înainte de toate, politice, adoptate sub egida ONU, în literatura juridică, mai ales din țările occidentale, s-a acordat, în ultimele două decenii, o atenție deosebită reglementării și analizei dreptului la un mediu nepoluat. Organismele internaționale au recomandat și o parte însemnată a doctrinei a susținut ideea necesității consacrării legislative a dreptului la un mediu sănătos, dacă se poate ca drept fundamental al omului. Problema a constituit obiect de discuții și cercetare și la noi, mai ales, după 1990, dar și mai înainte.

Într-adevăr, în condițiile politice, economice și sociale create în a doua jumătate a secolului XX și începutul secolul XXI, în Europa, și nu numai, una dintre problemele juridice de o însemnătate deosebită a devenit, în acest domeniu, recunoașterea legislativă și garantarea dreptului fiecărei persoane la un mediu sănătos, nepoluat, echilibrat ecologic. Necesitatea acestui demers a fost susținută la noi înainte de 1989[11], dar mai ales după evenimente din anul respectiv. Pe lângă consacrarea dreptului la un mediu sănătos în numeroase documente internaționale[12], unde acesta apare alături de dreptul la viață, la pace și dezarmare sau dreptul de dezvoltare etc., acest drept este consacrat în constituțiile numeroaselor țări.

Dreptul fundamental la un mediu sănătos este un drept care presupune următoarele drepturi:

– de a trăi într-un mediu nepoluat, nedegradat;
– la un ridicat nivel de sănătate, neafectat de degradarea mediului;
– de a avea acces la resursele de apă și hrană adecvate;
– la un mediu de muncă sănătos;
– la condiții de locuit, de folosire a terenurilor și la condiții de viață într-un mediu sănătos;
– de a nu fi expropriați ca urmare a desfășurării activităților în mediu, cu excepția cazurilor justificate și dreptul celor expropriați, în condițiile legii, de a obține reparațiile corespunzătoare;
– la asistență în caz de catastrofe naturale și produse de om;
– de a beneficia de folosința durabilă a naturii și a resurselor acesteia;
– la conservarea elementelor reprezentative ale naturii ș.a.[13]

În același timp, după cum rezultă din textele legale în materie, dreptul la un mediu sănătos presupune și obligația (prevăzută, uneori, expres de lege sau cuprinsă implicit în textele legale formulate) de a proteja și îmbunătății condițiile de mediu. Aici este vorba de obligația generală a statelor care trebuie să ia măsuri legale, administrativ-organizatorice și orice alte măsuri cu scopul de a preveni degradările mediului, de a remedia mediul poluat, de a asigura folosirea durabilă a factorilor de mediu. Dreptul la un mediu sănătos mai presupune, cum este și firesc, obligația fiecărei persoane de a contribui la protejarea mediului prin prevenirea poluării, refacerea mediului poluat și de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de mediu.

În doctrina noastră juridică problema a fost ținută în atenția juriștilor, și nu numai, având în vedere, printre altele, semnificațiile dreptului la care ne referim[14]. În acest interval de timp, au existat nu puține țări unde dreptul la un mediu sănătos și-a găsit reglementarea la cel mai înalt nivel, în constituție, așa cum s-a sugerat la Conferința de la Stockholm.


[1] E. Lupan, Dreptul la un mediu nepoluat, în Iurisprudentia nr. 1/1993, p. 51.

[2] Semnată la San Francisco la 26 iunie 1945.

[3] Proclamată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie 1948.

[4] Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare din Europa (CSCE) de la Helsinki din 1975.

[5] Mircea Duțu, Despre necesitatea recunoașterii și semnificațiile dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 41.

[6] Dumitru Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, București, 2003, p. 276.

[7] E. Lupan, Dreptul la un mediu nepoluat, în Iurisprudentia nr. 1/1993, p. 54.

[8] E. Lupan, Dreptul mediului, Casa de Editură C + C, Cluj-Napoca, 1993, p. 71-75.

[9] Principiul l din Declarația Conferinței Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972.

[10] Mircea Duțu, op. cit., revista Dreptul nr. 9-12/1990, p. 41.

[11] I. Ceterchi, A. Bolintineanu, N. Androne, Drepturile omului în lumea contemporană, Ed. Politică, București, 2008, p. 112.

[12] E. Lupan, Dreptul la un mediu sănătos în lumina legislației actuale, A.U.O, Cluj-Napoca, 2001, p.120-123.

[13] D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. CH Beck, București, 2003, p. 278.

[14] D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ed. „Tempus” S.R.L., București, 1992, p. 124; E. Lupan, Dreptul mediului, 1993, p. 14-18.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental was last modified: decembrie 19th, 2017 by Amelia Diaconescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii