Dreptul la propria imagine din perspectiva componentei sale patrimoniale
Roxana Matefi - martie 1, 2018I. Introducere
Abstract
The present paper aims to approach the right to own image, regulated both nationally and
internationally, from the perspective of its dual component, both moral or personal, as well as
patrimonial. The focus is on the second component, which is addressed both from the point of view of
legal regulations in the field and from the perspective of jurisprudence, the tendency to patrimonize
this right, exploiting one’s own image, in the context of a consumerist society, being more and more
obvious.
Keywords: personality rights, image, consent, moral, patrimonial, exploitation
Societatea în care trăim tinde să acorde o importanță tot mai crescută componentei patrimoniale a dreptului la propria imagine, posibilitatea exploatării acestuia din punct de vedere economic, fiind recunoscută atât de legislația în materie, cât și de jurisprudență, atât la nivel internațional, cât și național.
Legiuitorul român consacră această componentă de natură patrimonială în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, condiționând utilizarea unei opere conținând un portret de consimțământul persoanei reprezentate și interzicând, totodată reproducerea sau utilizarea ei în absența consimțământului succesorilor.
Recunoașterea componentei patrimoniale nu golește dreptul la propria imagine de conținutul său personal, ca drept al personalității, care de altfel ține de natura sa.
II. Drepturile personalității – considerații generale
Drepturile personalității sau drepturile primordiale cum mai sunt acestea denumite, au fost dezvoltate de către doctrină, pentru ca apoi să fie recunoscute și consacrate în legislație. Se impune a aminti, în acest sens, prevederile Declarației universale a drepturilor omului, din 1948, care consacră drepturile personalității la nivel internațional în cuprinsul art. 12, potrivit căruia „nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputatiei sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.
Reglementate în mod expres în legislația românească odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, care introduce un capitol de sine stătător inserat în Cartea I, Titlu al doilea și consacrat respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente, drepturile personalității se bucură de o binemeritată atenție, reglementările în această materie impunându-se cu necesitate.
Și doctrina a manifestat un interes crescut în abordarea acestei chestiuni, care rămâne încă una de noutate și susceptibilă de a fi exploatată, cu atât mai mult cu cât situațiile practice născute în legătură cu aplicarea acestui drept sunt din ce în ce mai diverse.
Legiuitorul Codului civil consacră în cuprinsul art. 58, intitulat drepturile personalității, dreptul oricărei persoane „la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege”.
Doctrina le califică ca „drepturi inerente calității de persoană umană care aparțin oricărui individ prin însuși faptul că este om (…) aceste prerogative aparțin oricărei persoane ca drepturi câștigate de la naștere”[1], drepturi care „ocrotesc valori intrinseci (…), ținând de dimensiunea sa fizică, psihică, morală și socială[2]”.
Ca drepturi personale, există o serie de trăsături care le particularizează, respectiv caracterul absolut, nepatrimonial, insesizabil, imprescriptibil (atât sub aspect extinctiv, cât și achizitiv), inalienabilitatea, intangibilitatea sau opozabilitatea erga omnes.
III. Dreptul la propria imagine – drept al personalității
Dreptul la propria imagine, parte componentă importantă a vieții private a individului, își are rădăcinile în jurisprudența franceză, reprezentativă în acest caz fiind cauza privind desenul care a fost făcut actriței Rachel pe patul de moarte și apoi vândut de către artist, deși s-a lovit de opoziția familiei. Tribunalul de Sena, care s-a pronunțat cu privire la această speță în anul 1858, a recunoscut practic existența dreptului la propria imagine, apreciind că celebritatea artistei în cauza nu era de natură a suplini consimțământul familiei, arătând că „dreptul de opunere la reproducere este absolut. Își găsește fundamentul în respectul cerut de familia în suferință și nu poate fi ignorat fără a fi strârnite cele mai intime și demne de respect sentimente”[3].
După cum se reține în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului „imaginea unei persoane este unul dintre atributele principale ale personalității sale, pentru că îi exprimă originalitatea și îi permite să se diferențieze de ceilalți. Dreptul persoanei la protecția imaginii sale este astfel una din condițiile esențiale pentru dezvoltarea sa personală. Aceasta presupune, în principal, controlul individual al imaginii sale, care include, în special, posibilitatea de a refuza difuzarea acesteia”[4].
Curtea a apreciat necesitatea existenței unui echilibru între dreptul publicului de a fi informat cu privire la viața privată a persoanelor publice și dreptul de protecție efectivă a vieții private, astfel încât „orice persoană, inclusiv cele cunoscute publicului larg să poată beneficia de o speranță legitimă a protecției și respectului vieții sale private”[5].
În țara noastră, reglementările în materia dreptului la propria imagine au luat naștere sub influența „școlilor de drept și a legislațiilor occidentale, îndeosebi a celor din Franța, Germania sau Quebec”[6].
Dreptul comun în această materie este reprezentat de art. 73 și următoarele din Codul civil, pe care le regăsim reglementate în secțiunea a III a a capitolului consacrat respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente, secțiune intitulată Respectul vieții private și al demnității persoanei umane.
Legiuitorul nu oferă o definiție a dreptului la propria imagine, limitându-se în primul alineat al art. 73 să îl enunțe, arătând că „orice persoană are dreptul la propria imagine”.
Potrivit definiției pe care ne-o oferă Dicționarul general al limbii române, imaginea reprezintă „1. Reflectarea unui obiect în conștiință sub forma unei senzații, percepții sau reprezentări. 2. Reproducere a unui obiect cu ajutorul unui sistem optic; reprezentarea plastică obținută prin desen, pictură, sculptură;etc.; reflectarea artistică a realității cu ajutorul cuvintelor”[7].
Cel de-al doilea alineat al art. 73 al Codului nostru civil fixează conținutul dreptului la imagine, stabilind că, în exercitarea sa, persoana „poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”.
Art. 74 din Codul civil, enumerând acele acțiuni ce pot fi considerate atingeri aduse vieții private a persoanei, include în rândul acestora „captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia”, precum și „utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană”.
IV. Natura dreptului la propria imagine din perspectiva dublei componente – personale și patrimoniale
Dreptul la propria imagine, reglementat recent, „sub influența dezvoltării unei concepții consumeriste a societății de către indivizii din țările occidentale”[8], are o natură complexă, care necesită coroborarea reglementărilor specifice din mai multe ramuri de drept, respectiv dreptul civil, dreptul constituțional, dreptul proprietății intelectuale sau dreptul penal și care implică atât o componentă extrapatrimonială sau personală, cât și una patrimonială.
Jurisprudența recunoaște de asemenea dubla componentă a dreptului la propria imagine, patrimonială și morală, arătându-se într-o motivare a Înaltei Curți de Casație și Justiție că „din interpretarea sistematică şi teleologică a Legii nr. 8/1996 rezultă că legiuitorul a urmărit să asigure protecţie persoanei reprezentate într-o fotografie (portret), recunoscându-i atât un drept patrimonial (consimţământul acestuia la utilizarea operei potrivit art. 88), cât şi un drept moral la inviolabilitatea operei de care se bucură şi autorul unei opere [art. 90 coroborat cu art. 10 lit. d)]”.
Din perspectiva componentei sale extrapatrimoniale, dreptul la propria imagine împrumută caracterele juridice specifice drepturilor personalității, la care am făcut referire în partea introductivă a acestei analize, fiind un drept personal, absolut, opozabil tuturor, inalienabil, intangibil, insesizabil, imprescriptibil.
V. Componenta patrimonială a dreptului la propria imagine
Deși, dreptul la propria imagine este în esența sa, astfel cum am văzut anterior, un drept al personalității, așadar un drept personal, „se constată din ce în ce mai mult un fenomen de patrimonializare a acestuia (n.n.) în măsura în care persoanele celebre expoatează valoarea profesională a imaginii lor în schimbul unei remunerații”[9].
Perceptută inițial de adepții concepției clasice drept un „fenomen de derapaj”[10], patrimonializarea dreptului la propria imagine, exploatarea imaginii din punct de vedere economic, este o realitate ce nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării.
Patrimonializarea este definită drept „tendința ca un atribut al personalității, element extrapatrimonial prin natura sa, să i se atribuie o valoarea apreciabilă în bani”[11].
Imaginea unei persoane poate, așadar să dobândească o componentă comercializabilă, mai ales atunci când avem de a face cu persoane publice, precum actori, sportivi, vedete de televiziune, etc. care se bucură de o anumită notorietate și care prezintă interes pentru publicul larg, fără ca prin aceasta persoana să-și înstrăineze identitatea.
Este o realitate de necontestat faptul că dreptul la imagine este „susceptibil de apropiere și de negociere”[12].
Potrivit dispozițiilor primului alineat al art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe „utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei reprezentate în acest portret, în condiţiile prevăzute de art. 73, 74 şi 79 din Codul civil. De asemenea, autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul să o reproducă ori să o utilizeze fără consimţământul succesorilor persoanei reprezentate, timp de 20 de ani după moartea acesteia, cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 79 din Codul civil”.
Prin excepție de la această regulă, în absența unei cauze contrare „consimţământul nu este necesar dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza pentru acel portret. De asemenea, existenţa consimţământului se prezumă în condiţiile art. 76[13] din Codul civil”.
Cu privire la această excepție, s-a arătat în jurisprudență[14] faptul că „semnificaţia acestei excepţii este aceea a instituirii unei prezumţii de cesiune a dreptului patrimonial de reproducere sau utilizare a acelui portret în favoarea autorului operei fotografice sau a celui care a comandat-o ori este angajatorul autorului operei fotografice, potrivit distincţiilor de la art. 85-87 din lege”.
Concluzii
Deși prin natura sa, dreptul la propria imagine are un caracter extrapatrimonial, acest fapt nu exclude exploatarea economică sau patrimonială a acestuia, care nu este de natură să-i știrbească caracterul de drept al personalității, cu toate atributele care particularizează aceste drepturi primordiale ale ființei umane.
Se vorbește tot mai frecvent în doctrină de fenomenul de patrimonializare a dreptului la propria imagine, concept care a întâmpinat inițial o evidentă opoziție din partea adepților concepției clasice, care îl calificau drept un derapaj dar care, a devenit o realitate a societății actuale.
A respinge ideea componentei comercializabile a imaginii unui individ, mai ales dacă este o persoană publică, cu notorietate echivalează practic nu negarea realității.
Bibliografie
– Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
– Constituția României;
– Codul civil;
– Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe;
– V. Breban, Dicționar explicativ al limbii române, Ed. Enciclopedică, București, 1992;
– G. Cornu, Vocabulaire juridique, PUF, 8ème éd., 2007;
– Bogan Cristea, Dreptul la propria imagine, drept al personalității, Revista Română de Drept Privat nr. 1/2013;
– R. Lindon, La création prétorienne en matière de droit de la personnalité et son incidence sur la notion de famille, Dalloz, 1974, n°78;
– T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 301;
– L. Marino dans Traité de la presse et des médias, Litec, 2009, n°1718;
– A.T. Tănase, Noul Cod civil. Persoana fizică. Despre familie, art. 1-186, art. 152-534. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2012;
– https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Own_image_FRA.pdf;
– https://www.reseau-canope.fr/savoirscdi/index.php?id=870;
– https://fr.wikipedia.org/wiki/Droit_%C3%A0_l%27image_des_personnes_en_France;
– https://docassas.u-paris2.fr/nuxeo/site/esupversions/a0b5bdda-0c3f-44ac-807c-422b7cb72e4e.
[1] A.T. Tănase, Noul Cod civil. Persoana fizică. Despre familie, art. 1-186, art. 152-534, comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 71 apud T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 301.
[2] B. Cristea, Dreptul la propria imagine, drept al personalității, Revista Română de Drept Privat nr. 1/2013, p. 87.
[3] T.P.I. Seine, 16 iunie 1858, D.P. III 1858, 52 (cauza Rachel) apud B. Cristea, op. cit., p. 84.
[4] Cauza von Hannover c. Allemagne (n° 2) din Marea Cameră din 7 februarie 2012, § 96.
[5] A se vedea https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Own_image_FRA.pdf.
[6] B. Cristea, op. cit., p. 89.
[7] V. Breban, Dicționar explicativ al limbii române, Ed. Enciclopedică, București, 1992, p. 454.
[8] Philippe GAUVIN, Division des affaires juridiques apud https://www.reseau canope.fr/savoirscdi/index.php id=870.
[9] https://fr.wikipedia.org/wiki/Droit_%C3%A0_l%27image_des_personnes_en_France.
[10] R. Lindon, La création prétorienne en matière de droit de la personnalité et son incidence sur la notion de famille, Dalloz, 1974, n°78 apud J. Bloch, La patrimonialisation du droit à l’image – https://docassas.u paris2.fr/nuxeo/site/esupversions/a0b5bdda-0c3f-44ac-807c-422b7cb72e4e.
[11] G. Cornu, Vocabulaire juridique, PUF, 8ème éd., 2007.
[12] L. Marino dans Traité de la presse et des médias, Litec, 2009, n°1718 apud J. Bloch, La patrimonialisation du droit à l’image – https://docassas.u-paris2.fr/nuxeo/site/esupversions/a0b5bdda-0c3f-44ac-807c-422b7cb72e4e.
[13] „Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris”.
[14] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția II civilă, Decizia nr. 1458 din 16 mai 2014.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.