Dreptul la libertatea de gândire și consecințele neexercitării sale

1. Libertatea oricărui individ de a reflecta, de a gândi, de a avea propriile convingeri, de a se cunoaște pe sine „contribuie la dezvoltarea și afirmarea plenară a personalității umane”[1], absolut necesară într-o societate democratică fondată pe statul de drept, caracterizat, în principal, printr-o justiție independentă și imparțială și prin garantarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, standardul european de protecție în materie este unul ridicat atât la nivelul Consiliului Europei[2], cât și la cel al Uniunii Europene[3]. În plus, autorii Convenției (europene) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) au înțeles să asigure protecția libertății de gândire chiar în ceea ce se numește „forul interior”, conștiința individului, independent de concretizarea și exprimarea ei în convingeri publice[4]. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că dreptul la libertatea de gândire constituie „unul din fundamentele unei societăți democratice în sensul Convenției”[5].

Relativ recent, în domeniul dreptului european al drepturilor omului s-a conturat un drept la autonomie, la libertate personală. Acesta este un concept care poate desemna acea facultate a persoanei umane de a-și dirija, conduce viața așa cum dorește, cum înțelege. El permite simultan individului „de a decide fără îngrădire asupra opțiunilor de a efectua construcția personalității sale și de a le revendica în vederea recunoașterii și protejării lor juridice în cadrul relațiilor cu semenii”[6]. Cu titlu de exemplu, relevăm câteva dintre drepturile legate de sfera autonomiei personale: dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenței; dreptul la căsătorie; dreptul la instruire.

2. Cu toate acestea, observăm că sfârșitul veacului trecut, dar mai ales primele două decade din actualul secol au marcat mutații semnificative în ceea ce privește însușirile și capacitățile proprii ființei umane. Dintre acestea se detașează lipsa tot mai evidentă a dorinței omului de a reflecta, de a se apleca asupra propriului sine și de a-l asculta în luarea unor decizii importante, de a avea convingeri personale despre lume și viață, cu alte cuvinte de a nu-și exercita dreptul la libertatea de gândire, de reflecțiune.

Și atunci trebuie să ne întrebăm cum oare s-a ajuns la o asemenea stare de lucruri care, așa cum ne spune Konrad Lorenz[7], îl poate pune pe omul contemporan în situația de a pierde trăsături specifice speciei homo sapiens, cum ar fi cunoștința de existența propriului său sine și, pe cale de consecință, „să dezvolte o gândire conceptuală, un limbaj alcătuit din cuvinte, conștiință și o morală responsabilă”[8]. Iar eu vin și arăt în plus că este în pericol însăși existența societății omenești prin distrugerea celui mai important capital al ei: umanitatea.

3. O scurtă privire diacronică asupra lumii, precum și a semnificației conceptului de drepturi și libertăți fundamentale ale omului ne-ar ajuta, pentru început, să înțelegem mai bine cum de s-a ajuns în acest punct de cotitură, de impas în care se află azi omenirea, pentru ca după aceea să încercăm a lămuri factorii ce l-au generat.

Așa cum s-a relevat în literatura de specialitate, „societatea omenească de la rit și tradiții la economia de piață și la impactul înaltelor tehnologii contemporane (…), mereu nemulțumită de propria ei evoluție, s-a aflat într-o trecere continuă spre o lume nouă, încercând, și de cele mai multe ori reușind, prin mari sacrificii (…), să-și depășească propriile limite (…) Este adevărat că dintotdeauna omenirea s-a schimbat în mod natural în pofida amenințărilor de tot felul la adresa sa, că a sperat într-o transformare în bine care să aibă drept bază solidă de plecare o mai bună cunoaștere de sine a fiecărui om în parte, ca și condiție a unor alegeri juste pentru viitorul său și a comunității de care aparținea (…)”[9].

Prin urmare, putem afirma că lumea noastră a traversat un lung și continuu proces de regăsire. Războaiele, crizele, salturile bruște în diferite faze ale evoluției umanității și dominațiile de orice rang au fost însoțite într-un mod contradictoriu de imense progrese ale cunoașterii, cercetării, circulației mărfurilor și oamenilor și, desigur, ale dreptului. Azi această mișcare se accelerează văzând cu ochii[10].

Cu referire la noțiunea de drepturi și libertăți fundamentale aceasta este rezultatul evoluției în plan filosofic și juridic a gândirii oamenilor organizați în societate. Problematica legată de drepturile omului a fost și va rămâne mereu de actualitate.

În ceea ce privește definiția originală a drepturilor omului, din punct de vedere istoric, în Franța, expresia „drepturile omului” desemnează drepturile și libertățile inerente ființei umane datorită înseși naturii sale, anterioare și superioare dreptului pozitiv. În acest sens, noțiunea drepturile omului își trage seva din dreptul natural, ceea ce din perspectivă doctrinară înseamnă că există un ansamblu de reguli decurgând direct din natura lucrurilor, independente, anterioare și superioare regulilor create prin voința umană, și care pot să fie descoperite prin rațiune. Pe de altă parte, relativ la conținut, noțiunea în cauză își are rădăcinile în filosofia liberală, pentru că aceasta postulează o sferă de autonomie ireductibilă a individului, opozabilă autorității publice care acționează numai pentru a apăra societatea de acțiunile îndreptate împotriva sa[11].

4. În prezent, societatea s-a schimbat mai mult ca oricând, lumea devenind tot mai versatilă, complexă și mai integrată, precum și mai greu de controlat urmare a ritmului amețitor al transformărilor la care suntem supuși. În același timp, din perspectiva informațiilor și comunicațiilor, distanțele s-au comprimat în așa fel încât multe, tot mai multe dintre deciziile ce afectează viețile noastre sunt rezultatul unor clicuri.

Apoi, în epoca postmodernă în care se vorbește despre o altă revoluție – cea digitală –, umanitatea este nevoită să se lupte din greu cu actorii principali ai globalizării sau mondializării – companiile multinaționale. Iar, de cele mai multe ori, armele sunt inegale, favorizându-le pe cele din urmă[12].

În acest cadru, internaționalizarea, altfel spus suma raporturilor bilaterale și multilaterale între țări și state, a lăsat locul unei mondializări, în care Internetul și într-un mod mai general rețelele sociale sunt simultan instrumentul și simbolul. La fel, trecerea de la internaționalizarea dreptului la mondializarea sa a constituit un mănunchi de provocări mai spinoase care duce în final la necesitatea redefinirii rolului statului, inclusiv acela de garant al drepturilor omului[13].

Lumea vremurilor noastre are însă o trăsătură distinctivă care prevalează asupra celorlalte, si anume competiția nemiloasă politică și economică fără precedent în istoria societății omenești, având consecințe directe și nefaste asupra persoanei umane, în primul rând asupra sistemului său de valori, sau altfel spus de calități esențiale ale individului, una dintre acestea fiind reflecția. În acest tablou al vremurilor sub care trăim ori mai bine zis în care cei mai mulți oameni se luptă să supraviețuiască, se înscriu competiția geopolitică și geostrategică dintre marile puteri, precum și întrecerea economică și comercială dintre companiile multinaționale și, pe cale de consecință, sporirea nevoilor consumatorilor de bunuri produse de acestea. Concomitent toate cele menționate au loc pe fondul revoluțiilor tehnologiei informației și biotehnologiei, ce sunt pe cale de a modifica fundamental însăși conștiința umană.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, Konrad Lorenz identifica opt păcate capitale ale omenirii civilizate, adică „opt procese diferite, dar care se află într-o relație de interdependență cauzală, amenințând să ducă la dispariția nu numai a culturii noastre contemporane, ci și a omenirii ca specie”[14]. Întrecerea cu sine însuși este unul dintre acestea. Rezumând această vină umană, Konrad Lorenz relevă că întrecerea omenirii cu sine însăși stimulează în cea mai mare măsură celeritatea cu care se dezvoltă tehnologia în dauna noastră, oamenii devenind incapabili „să mai perceapă adevăratele valori”, vizată fiind capacitatea de a reflecta prin răpirea timpului necesar manifestării acestei nobile preocupări specifice lor.

Goana după putere cu orice preț și neliniștea excesivă aferentă concretizate în diverse funcții, dacă se poate cât mai semnificative și influente, precum și după dobândirea de lucruri materiale, cu deosebire a banilor, îl dezumanizează pe omul actual, îl privează de cea mai înaltă însușire a sa, care îl ridică deasupra celorlalte specii de pe Terra, și anume capacitatea de a dialoga cu sinele său prin exercitarea dreptului la libertatea de gândire și de a lua cele mai bune decizii referitoare la viața sa ca individ, dar și ca membru conștient al societății. Una din urmările negative ale acestor fenomene este „impulsionarea omului către întrecere”, însoțită de „frica de a rămâne în urmă în cadrul întrecerii, frica de sărăcie, frica de a lua hotărâri greșite și de a nu face față întregii situații atât de stresante”. Așa fiind, Konrad Lorenz ne arată că: „Agitația plină de frică și frica agitată își au rolul lor îl a-l văduvi pe om de calitățile lui esențiale. Una dintre aceste calități este reflecția (s.n. – O.P.) (…) Oamenii suferă, așadar, din cauza solicitărilor nervoase și sufletești la care îi obligă întrecerea cu cei asemenea lor (…) întrecerea economică a omenirii cu sine însăși trebuie privită ca fiind suficientă pentru a o distruge cu totul”[15].

De asemenea, în timp ce stăpânii capitalului de pretutindeni, pentru a obține câștiguri tot mai mari și mai facile, promit consumatorului noi standarde superioare de viață, chiar și lux la o adică, încurajând creșterea competiției cu semenul în atingerea acestui scop eminamente material, cei care decid la nivel politic și economic soarta omenirii investesc prea puțin sub toate aspectele în cercetarea și dezvoltarea conștiinței umane.

Urmarea acestei stări de lucruri este direcția greșită în care se îndreaptă procesul de mondializare, precum și nașterea și manifestarea sub diverse forme a unei mișcări antiglobalizare având în vedere adâncirea decalajului dintre bogați și săraci, crizele repetate în domeniul financiar-bancar, crizele alimentare cu repetiție din unele zone dezavantajate ale planetei, precum și cea în domeniul mediului.

În acest context, considerăm, asemenea altor oameni care încă își fac timp pentru a reflecta, că în acest moment viitorul umanității este într-o fază de elaborare, de gestație, un viitor cosmopolit care are nevoie de un drept gândit nu la scară mondială – în sens geografic –, ci cosmopolit în sens de un drept de esență umană aparținând mai multor culturi[16].

De aici și îndemnul nostru de a ne exercita, fiecare în felul său, dreptul la libertatea de gândire. Până nu este prea târziu pentru omenire!

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Ov. Predescu, Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul penal român, Ed. Lumina Lex, București, 2006, p. 179.

[2] Dreptul subiectiv la libertatea de gândire este protejat în art. 9 par. 1 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, această normă convențională interzice statelor membre ale Consiliului Europei practicile totalitare constând în impunerea oricărui tip de îndoctrinare sau a unei ideologii, cum ar fi, de pildă, interdicția îndoctrinării în sensul practicării unui învățământ cu caracter ideologic al populației și mai ales al tineretului (a se vedea C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăți, inclusiv nota de subsol nr. 2, p. 706, citat în Ov. Predescu, op. cit., p. 180).

[3] Art. 10 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire.

[4] Fosta Comisie Europeană a statuat că art. 9 par. 1din Convenție protejează, mai întâi, ceea ce reliefează forul interior al unei persoane, și nu necesarmente orice comportament public dictat de o anumită convingere (Comis. EDH, 22 februarie 1995, nr. 22838/1993, Van den Dungen c. Pays-Bas, DR nr. 80, p. 147, în C. Bîrsan, op. cit., p. 706).

[5] CEDO, hotărârea din 25 mai 1993, Kokkinakis c. Greciei, nº 14307/88, § 31, în C. Gauthier, S. Platon, D. Szymczak, Droit européen des droits de l’Homme, Éditions Dalloz, Paris, 2017, p. 195.

[6] A se vedea, din acest punct de vedere, H. Hurpy, Fonction de l’autonomie personnelle et protection des droits de la personne humaine dans les jurisprudences constitutionnelle et européenne, Bruylant, 2015, p. 1022, apud C. Gauthier, S. Platon, D. Szymczak, op. cit., 156.

[7] Laureat al premiului Nobel pentru medicină și fiziologie, premiu ce i s-a decernat în anul 1973.

[8] K. Lorenz, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 35.

[9] Ov. Predescu, Drepturile omului și ordinea mondială. Cum să trăim într-o lume a schimbărilor excepționale, Ed. Universul Juridic, București, 2019, pp. 86-87.

[10] A se vedea Le monde qui vient, lucrare coordonată de Gérard Aschieri, Jean-Peirre Dubois, Ewa Tartakovsky, Pierre Tartakowsky, Éditions La Découverte, Paris, 2016, p. 11.

[11] C. Gauthier, S. Platon, D. Szymczak, op. cit., p. 5-6.

[12] În legătură cu subiectul, a se vedea, pe larg, Ov. Predescu, Drepturile omului și ordinea mondială…, cit. supra, p. 17-25.

[13] A se vedea Le monde qui vient, cit. supra, p. 11.

[14] K. Lorenz, op. cit., p. 105.

[15] Idem, p. 34, 35, 36.

[16] În acest sens, a se vedea Le monde qui vient, cit. supra., p. 12.

Dreptul la libertatea de gândire și consecințele neexercitării sale was last modified: februarie 20th, 2020 by Ovidiu Predescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Ovidiu Predescu

Ovidiu Predescu

Este vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și director al publicațiilor „Dreptul”.
A mai scris:

Camelia Maria Cezara Ignătescu

Este conferențiar universitar doctor, Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, discipol al memorabilului prestigios profesor și doctrinar Gheorghe Mihai, s-a dedicat domeniului Teoriei Generale a Dreptului..