Dreptul la delistare: trimiterile preliminare formulate de Consiliul de Stat al Franţei (cauza C-136/17)

Abstract

  Abstract
Early this year, the French Council of State (Conseil d’État) – supreme court for administrative
justice – has requested the European Court of Justice (ECJ) for a preliminary ruling on a series of
questions concerning the implementation of the right to be delisted (the digital right to be forgotten).
It will take a while till the European Court of Justice will give its preliminary ruling and answer the
questions submitted by the French Council of State. In the meantime it is not without interest to
present these prejudicial questions concerning the implementation of the digital right to be forgotten,
considering that the interpretation given by the Court of Justice may reshape the limits of this right
to be delisted.
Keywords: personal data, Directive 95/46/EC, deindexing, right to be forgotten, right to be
delisted, preliminary ruling, Conseil d’État.  

 

Precum am precizat cu altă ocazie[1], dreptul la uitare izvorăște pe cale interpretativă din dreptul persoanei la respectarea vieții private, care la rândul lui își găsește consacrarea în convenții internaționale [art. 8 alin. (1) CEDO], Carta drepturilor fundamentale UE (art. 17), constituții [ex. art. 26 alin. (1) din Constituția României] etc., la nivel Uniunii Europene, dreptul la uitare fiind o creație pretoriana a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)[2], care și-a regăsit ulterior consacrarea într-un act de legislație secundară UE cu aplicație directa, respectiv Regulamentul general privind protecția datelor[3] ce se va aplica de la 25 mai 2018.

Apariția acestui drept la uitare digitală a fost rodul unei trimiteri preliminare privind interpretarea articolului 2 literele (b) și (d), a articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (c), a articolului 12 litera (b) și a articolului 14 alin. (1) litera (a) din Directiva 95/46/CE[4]. Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu cu privire la o decizie a Agenției Spaniole de Protecție a Datelor (Agencia Española de Protección de Datos) prin care s-a admis o plângere formulată de o persoană vizată împotriva Google Spain și Google Inc. și prin care s-a dispus ca Google Inc. să adopte măsurile necesare pentru a scoate din indexul său date cu caracter personal care privesc persoana vizată și să împiedice accesul la acestea pe viitor.

Prin hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, CJUE a statuat următoarele asupra cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare[5]:

a) constituie prelucrare a datelor cu caracter personal, în sensul art. 2 lit. b) din Directiva 95/46/CE, activitatea unui motor de căutare care constă în găsirea informațiilor publicate sau introduse pe internet de către terți, indexarea acestora în mod automat și stocarea lor temporară și, în cele din urmă, punerea acestora la dispoziția utilizatorilor de internet într‑o anumită ordine de preferință, atunci când informațiile respective conțin date cu caracter personal. Potrivit art. 2 lit. b) din Directiva 95/46/CE, „«prelucrarea datelor cu caracter personal» (prelucrare) înseamnă orice operațiune sau serie de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea”.

b) operatorul acestui motor de căutare are calitatea de operator în sensul art. 2 lit. d) din Directiva 95/46/CE. Potrivit art. 2 lit. d) din Directiva 95/46/CE, „«operator» înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau orice alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin acte cu putere de lege sau norme administrative interne sau comunitare, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi stabilite prin dreptul intern sau comunitar”.

c) în cazul în care operatorul unui motor de căutare înființează într‑un stat membru o sucursală sau o filială a cărei activitate este orientată către locuitorii acelui stat membru și care este destinată promovării și vânzării spațiului publicitar de pe pagina acestui motor, prelucrarea datelor cu caracter personal este considerată în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Directiva 95/46/CE a fi efectuată în cadrul activităților unui sediu al operatorului pe teritoriul unui stat membru. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Directiva 95/46/CE, „prelucrarea este efectuată în cadrul activităților operatorului cu sediul pe teritoriul statului membru; dacă același operator este stabilit pe teritoriul mai multor state membre, acesta trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare din sedii respectă obligațiile prevăzute în dreptul intern aplicabil”.

d) pentru respectarea drepturilor prevăzute de art. 12 lit. b)[6] (dreptul la rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor) și art. 14 alin. (1) lit. a)[7] (dreptul de opoziție) din Directiva 95/46/CE, în măsura în care condițiile prevăzute de aceste dispoziții sunt îndeplinite efectiv, operatorul unui motor de căutare este obligat să elimine de pe lista de rezultate, afișată în urma unei căutări efectuate plecând de la numele unei persoane, linkurile către paginile web publicate de terți și care conțin informații referitoare la această persoană, inclusiv în ipoteza în care acest nume sau aceste informații nu sunt șterse în prealabil sau simultan de pe paginile web respective și chiar dacă publicarea lor în sine pe paginile menționate este licită.

e) în cadrul aprecierii condițiilor de aplicare a dispozițiilor privind dreptul la rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor [art. 12 lit. b)], precum și a dreptului de opoziție [art. 14 alin. (1) lit. a)], aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că: „trebuie să se examineze în special dacă persoana vizată are dreptul ca informația respectivă referitoare la persoana sa să nu mai fie, în stadiul actual, asociată cu numele său de o listă de rezultate, afișată în urma unei căutări efectuate plecând de la numele său, fără însă ca constatarea unui asemenea drept să presupună ca includerea informației respective pe această listă să cauzeze un prejudiciu acestei persoane[8]”.

De asemenea, CJUE a precizat că „persoana vizată poate, având în vedere drepturile sale fundamentale prevăzute la articolele 7 și 8 [dreptul la respectarea vieții private și dreptul la protecția datelor cu caracter personal – n.n.] din cartă, să solicite ca informația în cauză să nu mai fie pusă la dispoziția marelui public prin intermediul includerii sale într‑o asemenea listă de rezultate” iar „aceste drepturi prevalează în principiu nu numai asupra interesului economic al operatorului motorului de căutare, ci și asupra interesului acestui public de a avea acces la informația respectivă cu ocazia unei căutări referitoare la numele acestei persoane”. Totuși, „nu aceasta ar fi însă situația dacă ar reieși că, din motive speciale, precum rolul jucat de persoana respectivă în viața publică, ingerința în drepturile sale fundamentale este justificată de interesul preponderent al publicului menționat de a avea acces, prin intermediul acestei includeri, la informația în cauză[9].

Sub aspect procedural, potrivit punctului 77 din hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, cererile de dezindexare pot fi adresate de persoana vizată direct operatorului prelucrării, care trebuie apoi să examineze în mod corespunzător temeinicia acestora și, dacă este cazul, să înceteze prelucrarea datelor în cauză. În cazul în care operatorul prelucrării nu dă curs acestor cereri, persoana vizată poate sesiza autoritatea de supraveghere sau autoritatea judecătorească pentru ca acestea să efectueze verificările necesare și, pe cale de consecință, să dispună ca operatorul respectiv să adopte măsuri precise.

Cum consacrarea dreptului la uitare digitală are o origine pretoriană, limitele acestuia sunt oarecum difuze, astfel că a clarificare a acestora a fost solicitată pe calea unei cereri de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franța) la 15 martie 2017[10]. Întrebările preliminare provin dintr-o serie de litigii între Commission Nationale de l’Informatique et des Libertés (CNIL), autoritatea franceză de control în materia protecției datelor cu caracter personal și patru persoane care fiecare în parte au adresat plângeri autorității franceze de supraveghere pentru a obține dezindexarea (înlăturarea) unor link-uri care duceau către diverse site-uri ce figurau în lista de rezultate obținută în urma unei căutări efectuate pe baza numelor lor pe motorul de căutare al societății Google Inc.

Întrucât plângerile lor au fost clasate de CNIL, cei patru s-au adresat Consiliului de Stat, pentru a obține anularea deciziilor de clasare. Precizăm că, înainte de a se adresa autorității franceze de supraveghere, fiecare în parte s-a adresat, fără succes însă, societății Google Inc. pentru a obține dezindexarea link-urilor în chestiune.

În cazul primei persoane vizate este vorba de un fotomontaj satiric publicat pe Youtube la data de 18 februarie 2011 ce o înfățișează lângă primarul localității a cărei directoare de cabinet fusese și în care este evocată în mod explicit relația intimă care ar fi existat între ei, precum și incidența acestei relații asupra propriului ei parcurs politic. Acest fotomontaj a fost publicat online cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile cantonale la care a candidat persoana vizată. La momentul când cererea de dezindexare i-a fost refuzată, persoana vizată nu era nici aleasă, nici candidată la alegerile locale și nici nu mai exercita funcția de directoare de cabinet a primarului comunei.

În cazul celei de-a doua persoane vizate este vorba de un articol din data de 9 septembrie 2008 publicat în cotidianul Libération articol reprodus pe site-ul Centrului contra manipulărilor mentale (Centre contre les manipulations mentales) și care privește sinuciderea unui adept al Bisericii scientologice în decembrie 2006, persoana vizată fiind menționată în acest articol în calitate de responsabil cu relațiile publice al Bisericii scientologice, profesie pe care a încetat să o mai exercite între timp. Autorul articolului menționează că a contactat persoana vizată pentru a obține versiunea acesteia a faptelor și relatează informațiile culese cu această ocazie.

În cazul celei de-a treia persoane vizate este vorba de articole, în principal de presă, privind declanșarea cercetării penale în iunie 1995 cu privire la finanțarea Partidului Republican, procedură în cadrul căreia a fost cercetat împreună cu mai mulți oameni de afaceri și personalități politice. În cazul persoanei vizate s-a decis neînceperea urmării penale, majoritatea linkuri-lor ducând către articole contemporane declanșării cercetării penale și care prin urmare nu prezintă modul în care s-a finalizat aceasta.

În cazul celei de-a patra persoane vizate este vorba de două articole publicate în Nice Matin și le Figaro care prezintă ședința de judecată în cadrul căreia a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și o pedeapsă complementară de 10 ani de supraveghere socio-judiciară pentru fapte de agresiune sexuală comise asupra minorilor de 15 ani. Una din aceste cronici judiciare menționează, printre altele, mai multe detalii intime relative la persoana vizată ce au fost revelate cu ocazia procesului.

Conseil d’état[11] a constatat că dispozițiile alin. (1) al art. 8 din Directiva 95/46/CE privesc datele cu caracter personal „care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice, apartenența sindicală”, precum și datele privind „sănătatea sau viața sexuală” și că prelucrarea acestora, în principiu, este interzisă. Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (5) din Directiva 95/46/CE, „prelucrarea datelor referitoare la infracțiuni, condamnări penale sau măsuri de securitate se poate efectua numai sub controlul autorității publice sau dacă garanțiile corespunzătoare și specifice sunt prevăzute de dreptul intern, sub rezerva derogărilor pe care statul membru le poate acorda în temeiul dispozițiilor de drept intern care prevăd garanții corespunzătoare și specifice”.

De asemenea, Conseil d’état a constatat că CJUE a precizat în considerentul 38 din hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, că operatorul unui motor de căutare „în calitate de persoană care stabilește scopurile și mijloacele acestei activități, trebuie să asigure, în cadrul responsabilităților, al competențelor și al posibilităților sale, că această activitate îndeplinește cerințele Directivei 95/46 pentru ca garanțiile prevăzute de directiva respectivă să își producă efectul deplin și pentru ca o protecție eficientă și completă a persoanelor în cauză, în special a dreptului lor la respectarea vieții private, să poată să fie realizată efectiv”.


[1] S.-D. Șchiopu, Dreptul la ștergerea datelor și dreptul la aducerea ultimului omagiu: a fi uitat sau a fi ținut minte?, în „Revista Universul Juridic” nr. 2/2017, p. 86 – http://revista.universuljuridic.ro/dreptul-la-stergerea-datelor-si-dreptul-la-aducerea-ultimului-omagiu-fi-uitat-sau-fi-tinut-minte/.

[2] CJUE, hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, ECLI:EU:C:2014:317, publicată în Repertoriul electronic (Repertoriul general).

[3] Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 119 din 4 mai 2016.

[4] Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 281/31, Ediție specială, cap. 13/vol. 17.

[5] Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Audiencia Nacional (Spania) la 9 martie 2012 — Google Spain, S.L., Google, Inc./Agencia de Protección de Datos (AEPD), Mario Costeja González, cauza C-131/12, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 165/11 din 9 iunie 2012.

[6] Art. 12 lit. b) din Directiva 95/46/CE: „Statele membre garantează oricărei persoane vizate dreptul de a obține de la operator după caz, rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor a căror prelucrare nu respectă dispozițiile prezentei directive, în special datorită caracterului incomplet sau inexact a datelor”.

[7] Art. 14 primul paragraf lit. a) din Directiva 95/46/CE: „Statele membre acordă persoanei vizate dreptul, cel puțin în cazurile prevăzute în articolul 7 literele (e) și (f), să se opună în orice moment, din considerente întemeiate și legitime legate de situația sa particulară, prelucrării datelor în cauză, exceptând cazul când dreptul intern prevede altfel. Dacă opoziția este justificată, prelucrarea efectuată de operator nu se mai aplică acestor date”.

[8] În versiunea engleză: „without it being necessary in order to find such a right that the inclusion of the information in question in that list causes prejudice to the data subject”. În versiunea franceză: „sans pour autant que la constatation d’un tel droit présuppose que l’inclusion de l’information en question dans cette liste cause un préjudice à cette personne”. Astfel, persoana vizată nu trebuie să demonstreze existența vreunui prejudiciu pentru a se putea prevala în mod efectiv de dreptul la uitare digitală.

[9] CJUE, hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, ECLI:EU:C:2014:317, publicată în Repertoriul electronic (Repertoriul general), considerentul 100, alin. (4).

[10] Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franța) la 15 martie 2017 – G. C., A. F., B. H., E. D./Commission nationale de l’informatique et des libertés (CNIL), cauza C-136/17, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 168/24 din 29 mai 2017.

[11] Conseil d’État, decizia din data de 24 februarie 2017, ECLI:FR:CEASS:2017:391000.20170224, pronunțată în cauza nr. 391000, publicată în Recueil Lebon.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Dreptul la delistare: trimiterile preliminare formulate de Consiliul de Stat al Franței (cauza C-136/17) was last modified: octombrie 12th, 2017 by Silviu-Dorin Șchiopu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii