Dreptul de „preempţiune” al moştenitorului concesionarului unui loc de înhumare

Abstract

Abstract:
The Law no 102/2014 on cemeteries, human crematoriums and funeral services provides that
the concessionaire’s heir enjoys a pre-emption right over the burial plot. Therefore this article aims to
clarify the nature of this so-called “pre-emption right”, which can really be only a right of preference
to continue the concession started by the deceased, not a legal right to buy the burial plot and thus
acquire the ownership over it.
Keywords: cemetery, burial plot, concession, inheritance, concessionaire’s heir, pre-emption
right, right of preference.

 

Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare[1], act normativ menit a reglementa în mod unitar drepturile și obligațiile în legătură cu cimitirele[2], prevede la art. 18 alin. (2) că „la expirarea termenului de folosință a locului de înhumare, concesionarul are drept de preempțiune, iar în caz de deces al concesionarului, are drept de preempțiune (s.n.) moștenitorul legal sau, după caz, testamentar”. La prima vedere, în baza unei interpretări strict literale a textului, am putea concluziona că legea recunoaște expres și fără echivoc un drept de preemțiune asupra locului de înhumare în beneficiul moștenitorilor defunctului concesionar.

Înainte de a ne apleca asupra chestiunii dreptului de preempțiune, trebuie însă să parcurgem terminologia juridică întrebuințată de legiuitor în Legea nr. 102/2014 relativ la beneficiarii locurilor de înhumare și drepturile acestora.

La art. 14 alin. (2) lit. c) se menționează obligația administratorului cimitirului de a asigura „corectitudinea concesionărilor (s.n.) și a atribuirii locurilor de înhumare, cu respectarea condiției ca locul să fie îngrijit”; art. 15 alin. (3) prevede că „persoana care a solicitat înhumarea și concesionarul (s.n.) locului de înhumare au acces la registrul de evidență” în care se înscriu date precum anul înhumării, datele de identificare a defunctului, numărul parcelei, etc.; art. 18 alin. (1) stipulează că „titularii dreptului […] de concesiune (s.n.) sau de folosință a locurilor de înhumare au obligația de amenajare și de întreținere a acestor locuri” iar art. 35 alin. (1) menționează „contravaloarea concesiunii (s.n.) locurilor de înhumare” și faptul că „tariful pentru întreținerea cimitirului și a locurilor de veci nu poate fi modificat pe parcursul concesionării (s.n.) decât în funcție de rata inflației sau dacă modificările legislative impun cheltuieli suplimentare”. De asemenea, în cadrul art. 19 se face referire la „dreptul de folosință (s.n.) a locurilor de înhumare” și „titularii dreptului de folosință (s.n.)”.

Cum la momentul adoptării Legii nr. 102/2014 erau (și încă mai sunt) în vigoare o serie de regulamente de organizare și funcționare a cimitirelor, nu este lipsit de interes a cerceta și o parte din terminologia întrebuințată în cuprinsul câtorva dintre acestea.

Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor și a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului București[3], face referire la concesionarea locurilor de înmormântare, și la faptul că „actul de concesionare încheiat cu aceasta ocazie, conferă titularului numai dreptul de folosința (s.n.)” (art. 11) iar „concesionarea (s.n.) și dreptul la folosință încetează la expirarea termenului de concesionare” [art. 19 alin. (1) lit. a)].

Regulamentul privind administrarea cimitirelor de pe raza municipiului Brașov[4], întrebuințează termenul „folosință” numai în cadrul art. 10 care stipulează că „Primarul poate aproba concesionarea gratuită, pe o perioadă de 7 ani, a locurilor de înhumare, persoanelor lipsite de posibilitatea de a plăti tariful de folosință (s.n.), într-o parcelă special delimitată, denumită «Parcela pauperi»”, în rest făcându-se vorbire de „titularul dreptului de concesiune (s.n.) a locului de înhumare” [art. 7 alin. (7)], „dreptul de concesionare (s.n.) a locurilor de înhumare” (art. 12), „actul de concesiune (s.n.)” [art. 20 alin. (1)].

Regulamentul de organizare și funcționare a Cimitirului Municipal Sibiu[5], prevede că „locurile de înhumare din cimitirul municipal pot fi concesionate, sau, după caz, transmise în folosința” [art. 38 alin. (1)], „locurile de mormânt se pot transmite în folosință (s.n.), pe o perioada de 7 ani” [art. 41 alin. (1)] iar „locurile de mormânt se pot concesiona (s.n.) pe o perioada de 25 de ani” [art. 38 alin. (1)].

Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheș[6], stipulează că „dreptul de folosință a mormântului poate fi obținut prin concesionarea (s.n.) acestuia prealabilă sau cu ocazia înmormântării” iar „familia care dispune de dreptul de folosință a mormântului pierde acest drept în cazul în care nu a plătit taxa de re-concesiune nici pe parcursul perioadei de grație de 1 an acordate de Parohie după expirarea perioadei de concesiune (s.n.) a locului de veci de 10 ani” [art. 5.1 lit. a)].

Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii ortodoxe române[7], prevede la art. 13 alin. (1) că „locurile de înmormântare din cimitirele parohiale sau mănăstirești se atribuie prin eliberarea unui act de concesiune (s.n.)” care „dă titularului numai dreptul la folosința locului atribuit”. De asemenea, art. 35 alin. (1) statuează că „menținerea în stare de neîngrijire a construcțiilor funerare, împrejmuirilor și mormintelor, dovedește lăsarea în părăsire a locurilor de înmormântare și poate atrage anularea actului de concesiune (s.n.)”.

Terminologia utilizată în cuprinsul acestor cinci regulamente de organizare și funcționare a cimitirelor face referire, în principiu, la „concesionarea” locurilor de înhumare, înmormântare sau de mormânt. Regulamentul de organizare și funcționare a Cimitirului Municipal Sibiu, care prevede că „locurile de înhumare din cimitirul municipal pot fi concesionate, sau, după caz, transmise în folosința (s.n.)” ar fi excepția justificată prin aceea că, în acest caz, pentru a distinge locurile de înhumare după durată, s-a preferat întrebuințarea termenului de concesiune numai pentru locurile de înmormântare atribuite pentru o perioadă mai îndelungată, deși ambele implică un drept de folosință.

Anterior, sub imperiul Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor și crematoriilor localităților din 25 iunie 1982[8], în privința locurilor de înhumare din cimitirele comunale/municipale se făcea referire la „atribuirea în folosință” [art. 7 alin. (1)] și „titularii dreptului de folosință” [art. 7 alin. (1)], întrucât termenul de „concesiune” a reintrat în vocabularul juridic român uzual relativ recent, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale[9] și cu adoptarea Constituției din 1991[10] care la art. 135 alin. (5) prevedea că „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate (s.n.) ori închiriate”. Oricare ar fi terminologia adoptată, concesiunea funerară acordă titularului un drept de folosință, drept real imobiliar indiviz[11].

Codul civil, la art. 1730 alin. (1) prevede că titularul dreptului preempțiune poate să cumpere cu prioritate un bun în condițiile stabilite prin lege sau contract. Coroborând această prevedere cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 102/2014, ar rezulta că, la expirarea termenului de folosință a locului de înhumare, concesionarul are dreptul de a cumpăra cu prioritate locul de înhumare (imobil teren), iar în caz de deces al concesionarului, de același drept beneficiază moștenitorii acestuia.

Este dificil a ne imagina în ce ipoteze practice s-ar putea exercita dreptul de preemțiune asupra unui loc de înhumare atâta vreme cât premisa exercitării acestui drept constă în însăși vânzarea locului de înhumare de către titularul dreptului de proprietate iar cimitirele se pot afla numai în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici în situația cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociațiilor sau fundațiilor, precum și în proprietatea unui alt stat, persoane juridice care nu ar avea nici un interes în a înstrăina dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare.

De altfel, legea nici nu prevede în mod expres posibilitatea vânzării locurilor de înhumare[12], ci doar concesionarea acestora, deși admite faptul ca ar putea exista și titulari ai dreptului de proprietate asupra locurilor de înhumare[13]. La fel, regulamentele de organizare și funcționare a cimitirelor nu acordă vreun drept de preemțiune concesionarului ori moștenitorilor acestora. Prin urmare, considerăm că dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare din cimitire nu este susceptibil de a face obiectul unei preempțiuni[14].

Însă dacă dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare nu este susceptibil de a face obiectul unei preempțiuni, care este atunci înțelesul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 102/2014?

În ceea ce-l privește pe concesionar, dacă locul de înhumare nu a fost concesionat pe termen nelimitat (loc de veci), atunci, la încetarea contractului de concesiune ca urmare a expirării termenului (expirarea termenului de folosință a locului de înhumare), va avea posibilitatea de a încheia un nou contract de concesiune (sau de a prelungi durata inițială) pentru locul de înhumare respectiv, dreptul de a fi preferat la re-concesionarea locului de înhumare fiind recunoscut sub o formă sau alta de toate regulamentele de organizare și funcționare a cimitirelor deja menționate. Totuși, dreptul de a re-concesiona (sau de a prelungi contractul inițial) este supus condiției ca respectivul loc de înhumare să nu fi fost concesionat unei alte persoane ca urmare a expirării duratei inițiale.

Astfel, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor și a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului București, menționează în art. 14 că „locurile de înmormântare concesionate pentru 25 de ani, precum si locurile de înhumare pe 7 ani se pot transforma la cerere, în locuri de veci, cu plata taxelor corespunzătoare”; Regulamentul privind administrarea cimitirelor de pe raza municipiului Brașov, la art. 7 alin. (4) prevede că „pentru locurile de înhumare concesionate pe 7 ani, 15 ani, 25 ani, 40 ani, se poate acorda prelungirea duratei cu una din perioadele respective numai după expirarea termenelor de concesionare și după plata tarifelor prevăzute de lege”; potrivit art. 39 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Cimitirului Municipal Sibiu „termenul contractului de concesionare poate fi prelungit prin acordul părților”; Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheș statuează la art. 4.12 că dreptul de folosință a unui loc de veci este în vigoare timp de 10 ani iar „acest drept se poate prelungi pentru alte perioade de câte 10 ani prin plata taxei de re-concesiune”; în fine, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii ortodoxe române în privința locurilor în folosință temporară menționează în art. 14 alin. (3) că „dreptul de folosință a acestor locuri poate fi prelungit pe un nou termen”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Publicată în M. Of. nr. 520 din data de 11 iulie 2014.

[2] Sunt excluse din domeniul de aplicare al acesteia mormintele și/sau al operelor comemorative de război, prevăzute în Lista monumentelor istorice, regimul juridic al acestora fiind reglementat prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, publicată în M. Of. nr. 700 din data de 7 octombrie 2003.

[3] Aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 303/2003, disponibil la adresa http://accu.ro/formulare/regulament%20functionare.pdf [consultat la data de 19.01.2017].

[4] Aprobat prin H.C.L. nr. 97/2002 [nepublicat].

[5] Aprobat prin H.C.L nr. 437/2005, disponibil la adresa http://www.sibiu.ro/ro2/cimitir/regulament.doc [consultat la data de 19.01.2017].

[6] Aprobat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia cu numărul 667-2013, la data de 22 aprilie 2013, disponibil la adresa http://www.ntpleb.ro/ro/page-49-regulamentul_cimitirelor.html [consultat la data de 19.01.2017].

[7] Publicat în Revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 1-2, după votarea lui de către Sfântul Sinod la 23 decembrie 1977 și de către Adunarea Națională Bisericească la 11 decembrie 1977, în vigoare cu amendamentul adus se Sfântul Sinod în ședința din 5 iunie 1987, disponibil la adresa http://protoieriaoltenita.ro/wp-content/uploads/2013/12/Regulamentul-cimitirelor.pdf [consultat la data de 19.01.2017].

[8] Aprobat prin Ordinul nr. 35 al Comitetului pentru problemele consiliilor populare și Ordinul nr. 261 al Ministerului sănătății, publicat în B. Of. nr. 67 din 11 martie 1983.

[9] Publicată în M. Of. nr. 98 din data de 8 august 1990. La art. 1 alin. (3) se prevedea că „bunuri sau activități pot fi, după caz, concesionate sau închiriate cu respectarea prevederilor prezentei legi”.

[10] Publicată în M. Of. nr. 233 din data de 21 noiembrie 1991.

[11] A se vedea C. Munteanu, Despre amintirile de familie și morminte, în „Revista Română de Drept Privat” nr. 2/2009, p. 61 și I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4328 din 24 mai 2005, disponibilă la adresa http://www.scj.ro/ [consultată la data de 20.01.2017].

[12] În ciuda faptului că dobândirea prin acte între vii cu titlu oneros a locurilor de înhumare este prohibită [a se vedea de exemplu art. 12 alin. (2) din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor și a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului București], totuși anunțurile de mică publicitate abundă în asemenea oferte, care în realitate privesc nu terenul, ci construcțiile funerare (capele, mausolee, cripte, monumente, obeliscului și alte asemenea) care sunt proprietatea concesionarului [art. 19 alin. (2) din același regulament].

[13] Art. 18 alin. (1) stipulează că „Titularii dreptului de proprietate (s.n), de concesiune sau de folosință a locurilor de înhumare au obligația de amenajare și de întreținere a acestor locuri și a lucrărilor funerare aferente existente, asigurându-le un aspect cât mai îngrijit”. Nu excludem posibilitatea ca în regiunile unde funcționau registrele de transcripțiuni-inscripțiuni să se fi realizat chiar și înstrăinări ale dreptului de proprietate având ca obiect locurile de înhumare.

[14] Ne-am putea totuși imagina situația în care, în unele zone ale țării, unde există morminte în curțile/grădinile caselor izolate, proprietarul unui teren pe care află un mormânt ar decide să vândă acel teren. Ce ar trebui decis în atare ipoteză? Statutul juridic al acestor morminte nu a fost reglementat prin Legea nr. 102/2014, în ciuda Punctului de vedere al Guvernului referitor la Pl-x. 592/2009 (Proiectul Legii nr. 102/2014), disponibil la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/90/2/pvg592.pdf [consultat la data de 19.01.2017].

Dreptul de „preempțiune” al moștenitorului concesionarului unui loc de înhumare was last modified: iunie 7th, 2017 by Silviu-Dorin Șchiopu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii