Disoluţia căsătoriei cu element de extraneitate
Călina Jugastru - iulie 7, 2016Pe de o parte, repudierea este dreptul discreţionar al unuia dintre soţi, de a decide cu privire la soarta căsătoriei, pe parcursul derulării acesteia. Repudierea implică, fundamental, negarea egalităţii soţilor în cadrul instituţiei căsătoriei şi înclinarea balanţei spre puterea discreţionară a bărbatului, întrucât, de regulă, el este investit cu puterea de a denunţa unilateral căsătoria.
Pe de altă parte, situaţiile ivite în relaţiile de familie relevă o realitate internaţională care poate fi surmontată printr-o soluţie realistă, dar care să ofere toate garanţiile oferite unui drept care decurge din esenţa fiinţelor umane, ce se nasc libere şi egale unele faţă de altele. Factorii care determină varietatea normativă, în relaţiile private internaţionale, sunt diferenţele la nivel de tradiţii, culturi şi civilizaţii. Aşa încât, echilibrul trebuie păstrat între respectul valorilor naţionale, protecţia egalităţii soţilor şi valorificarea în străinătate, a drepturilor legal născute între frontierele statelor.
Soluţia – oricare ar fi – trebuie să pună în valoare ordinea publică a forului. Ordinea de drept internaţional privat a statului solicitat să recunoască efectele repudierii, este un inventar al valorilor fundamentale, din care nu pot lipsi egalitatea în drepturi a soţilor şi dreptul la apărare. De aceea, este imperativă verificarea absenţei motivelor de refuz al recunoaşterii pe teritoriul forului a hotărârii prin care s-a încuviinţat desfacerea căsătoriei prin denunţare unilaterală. Jurisprudenţa instanţelor care s-au confruntat, în decursul timpului, cu probleme de repudiere internaţională, relevă aspecte de ordine publică (unele corelate cu fraudarea legii), care vizează asigurarea dreptului la apărare în instanţă, în ceea ce o priveşte pe femeia cuplului ori asigurarea garanţiilor de natură alimentară oferite de legea naţională.
Identificarea unei variante legislative adecvate presupune examinarea practicii relevante în materie. Franţa, de pildă, se confruntă, de timp îndelungat, cu cereri adresate de persoanele căsătorite în legea islamică, pentru recunoaşterea unor efecte generate de faptul repudierii unilaterale. Jurisprudenţa a fost neunitară, iar în ultimii ani a dobândit o anumită stabilitate. De exemplu, în practica anilor 70’-80’, repudierea primea efecte, atâta timp cât era un act realizat prin consimţământ mutual. Hotărârile judecătoreşti ale vremii au reţinut „posibilitatea eventuală a femeii de a-şi valorifica pretenţiile şi dreptul la apărare” sau primirea, de către femeie, ca şi contraprestaţie, a unei compensaţii financiare[28]. În perioada anilor 90’, s-a refuzat recunoaşterea unor hotărâri de divorţ pronunţate în străinătate, pe motiv că repudierea aduce atingere ordinii publice franceze (motiv de refuz al recunoaşterii hotărârii străine)[29]. Refuzul s-a sprijinit pe încălcarea dreptului la egalitate al soţilor. Începând cu 2001[30], instanţa supremă a fost favorabilă repudierii unilaterale din partea soţului, dacă soţia a beneficiat de garanţii procedurale în ceea ce priveşte dreptul la apărare şi daune-interese din partea bărbatului, în caz de repudiere abuzivă şi dacă nu exista fraudă la lege.
În mod particular, hotărârile pronunţate în anul 2004[31] merită reţinute. Curtea de casaţie a respins repudierea unilaterală, pe motiv că încalcă ordinea publică de drept internaţional privat francez. Divorţul unilateral pronunţat de soţ (conform sistemelor de drept marocan şi algerian), fără ca soţia să aibă dreptul de a-şi manifesta opoziţia şi fără să poată pune în discuţie eventualele consecinţe de ordin financiar, este contrară principiului egalităţii soţilor, recunoscut de documentele internaţionale în vigoare[32]. În acelaşi timp, interpretarea a contrario a deciziei Curţii, sugerează posibilitatea recunoaşterii repudierii unilaterale doar dacă soţia acceptă repudierea. Practic, în aceast caz, ar exista un acord al celor doi soţi cu privire la divorţ – ceea ce face inutil apelul la excepţia de ordine publică.
Aceste idei se regăsesc şi în reglementarea română, care permite repudierea unilaterală din partea soţului, doar dacă soţia acceptă actul unilateral al bărbatului. În fapt, ar fi un consimţământ al soţilor care configurează divorţul prin consimţământ mutual consacrat de noul Cod civil. S-a afirmat[33], de altfel, că, în cazul în care sunt întrunite condiţiile menţionate, are loc de fapt, un divorţ prin consimţământ mutual, astfel că protecţia femeii prin intermediul excepţiei de ordine publică nu se mai justifică.
Soluţia pe care a găsit-o legiuitorul român este expresia efectului atenuat al ordinii publice de drept internaţional privat. În măsura în care este strict verificată întrunirea cumulativă a celor trei condiţii menţionate de art. 2601 C. civ., divorţul unilateral poate primi astfel efecte pe teritoriul ţării noastre.
Facem unele precizări în raport cu art. 2601 C. civ. român:
a. soluţia oferită de legiuitorul român răspunde flexibilităţii care trebuie să caracterizeze raporturile private cu element de extraneitate;
b. recunoaşterea hotărârii străine presupune atât existenţa acordului soţiei, cât şi a condiţiilor de regularitate internaţională reglementate de noul Cod de procedură civilă sub genericul motivelor de refuz al recunoaşterii.
În dreptul român, motivele pentru care poate fi refuzată recunoaşterea hotărârii străine sunt cuprinse în noul Cod de procedură civilă (art. 1096-1097)[34]. În plus, art. 2601 C. civ. cere şi îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale repudierii, prevăzute de legea străină aplicabilă;
c. în binomul căsătorie-divorţ, egalitatea soţilor ocupă locul central între valorile ocrotite de ordinea publică de drept român. În mod normal, principiul egalităţii depline a soţilor, nu poate fi înfrânt prin reglementarea obligativităţii recunoaşterii efectelor repudierii unilaterale din partea soţului.
Menţionăm că soluţia instituită de Codul român constituie un „paliativ” la recunoaşterea divorţului pe cale unilaterală, întrucât este necesar şi acordul soţiei la repudiere. Modul în care este conceput textul legal, sub aspectul condiţiilor recunoaşterii divorţului unilateral, se situează în limitele echităţii normative;
d. alături de ordinea publică, un alt motiv care ar putea întemeia refuzul recunoaşterii hotărârii de repudiere, este fraudarea legii, dacă sunt întrunite condiţiile acesteia.
4. Frauda la lege în contextul divorţului internaţional
Statutul persoanei fizice este una dintre materiile preferate ale fraudei la lege. În relaţiile cu element de extraneitate, schimbarea cetăţeniei favorizează evitarea unor interdicţii referitoare la divorţ.
Speţa Beauffremont (Curtea de casaţie franceză, 1878)[35], cu o vechime considerabilă, este binecunoscută şi ilustrează fraudarea legii. Prinţesa de Beauffremont, cetăţean francez, dorea să obţină divorţul pentru a se recăsători cu prinţul Bibescu. Întrucât legea franceză interzicea, la acea epocă, divorţul, ea şi-a schimbat cetăţenia, devenind cetăţean al ducatului de Saxe-Attembourg, a divorţat şi apoi s-a recăsătorit la Berlin cu prinţul Bibescu. Instanţele franceze au considerat că schimbarea cetăţeniei s-a făcut în frauda legii franceze şi, în consecinţă, au constatat nulitatea divorţului şi a căsătoriei ulterioare.
Speţa Bertola ridică problema fraudării legii de către doi cetăţeni italieni domiciliaţi în Bucureşti, care au introdus acţiune de divorţ la instanţa română. Făcând aplicarea art. 2 alin. 2 din Codul civil, atunci în vigoare, instanţa a respins cererea deoarece legea italiană (lex patriae) interzicea divorţul. Ulterior, cei doi au îndeplinit formalităţile cerute de legea italiană şi au devenit apatrizi. Au introdus o nouă acţiune de divorţ la instanţa română – acţiune admisă, aplicându-se legea română ca lege a domiciliului comun (legea română admitea desfacerea căsătoriei prin divorţ)[36].
Ambele speţe[37] evocă schimbarea punctului de legătură mobil, în vederea obţinerii divorţului, sub imperiul unui sistem de drept mai favorabil decât cel normal aplicabil. În absenţa modificării punctului de legătură, rezultatul ilicit nu putea fi atins, părţile neputând evita obstacolele pe care norma juridică normal competentă le ridica.
5. Separaţia de corp[38]
5.1. Calificarea noţiunii „separaţie de corp”
Sub genericul „desfacerea căsătoriei”, dispoziţiile de drept internaţional privat din Codul civil includ şi separaţia de corp (art. 2602 C. civ.).
Separaţia de corp nu este reglementată în dispoziţiile de drept material; este menţionată doar separaţia de fapt, ca motiv de desfacere a căsătoriei: „Divorţul poate avea loc […] c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani” (art. 373 C. civ.).
5.2. Legea aplicabilă separaţiei de corp
Soţii pot să aleagă legea aplicabilă separaţiei de corp, în acelaşi mod în care procedează la alegerea legii aplicabile divorţului. Vor avea la dispoziţie aceleaşi opţiuni pe care legea le permite pentru determinarea subiectivă a legii divorţului[39].
În lipsa alegerii legii aplicabile separaţiei de corp, părţile se vor supune legii care rezultă ca urmare a determinării obiective a legii aplicabile.
Dacă legea determinată prin alegerea părţilor sau determinată obiectiv, nu permite separaţia de corp sau o permite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data separaţiei de corp, cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită pe teritoriul României.
6. Desfiinţarea căsătoriei
6.1. Cauzele desfiinţării căsătoriei cu element de extraneitate
Încălcarea dispoziţiilor legale care stabilesc condiţiile necesare pentru încheierea valabilă a căsătoriei conduc la desfiinţarea acesteia. Nulitatea căsătoriei are reglementare în Codul civil în art. 293-306, iar problemele specifice dreptului internaţional privat se găsesc în art. 2588 C. civ.
Desfiinţarea căsătoriei în dreptul internaţional privat este consecinţa ignorării cerinţelor le gale impuse la încheierea căsătoriei. Reamintim situaţiile în care intervine nulitatea absolută[40]: lipseşte consimţământul la căsătorie; încălcarea prevederilor referitoare la vârsta matrimonială; încheierea căsătoriei de către o persoană care este căsătorită ori de către persoane care sunt rude în grad prohibit de lege; încheierea căsătoriei de către persoana alienată sau debilă mintal; încălcarea competenţei materiale a ofiţerului de stare civilă; încheierea căsătoriei cu încălcarea formalităţilor prevăzute de lege pentru celebrarea acesteia. Nulitatea relativă are drept cauze[41]: vicile de consimţământ; lipsa încuviinţărilor prevăzute de lege; lipsa discernământului; încheierea căsătoriei între tutore şi persoana minoră, aflată sub tutela sa.
6.2. Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei[42]
6.2.1. Domeniu de aplicare
Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei guvernează mai multe aspecte: cauzele de nulitate absolută şi cauzele de nulitate relativă; regimul juridic al nulităţii; efectele nulităţii căsătoriei. De asemenea, legea aplicabilă nulităţii este aplicabilă şi căsătoriei putative, precum şi efectelor căsătoriei putative, în anumite privinţe.
Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei nu vizează raporturile dintre părinţi şi copii în cadrul căsătoriei putative[43]. Aceste efecte sunt reglementate de legea aplicabilă filiaţiei din căsătorie, adică de legea care cârmuieşte efectele căsătoriei. Explicaţia constă în faptul că, în cazul căsătoriei putative, se nasc două categorii de raporturi juridice, care pot fi supuse unor legi diferite: pe de o parte, raporturile dintre soţi, iar, pe de altă parte, relaţiile dintre părinţi şi copii. „Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie” [art. 305 alin. (1) C. civ.].
Tot aşa, legea aplicabilă nulităţii nu se aplică problemelor de competenţă jurisdicţională şi procedurii de judecată, ambele fiind supuse legii forului.
6.2.2. Lex causae
Nulitatea căsătoriei este guvernată de legea care se aplică cerinţelor legale pentru încheierea căsătoriei. Reglementarea legală „este logică deoarece aceeaşi lege care se aplică pentru condiţiile încheierii căsătoriei trebuie să arate şi consecinţele neîndeplinirii acestor condiţii”[44].
Legea aplicabilă se determină în funcţie de obiectul nulităţii (art. 2.588 alin. 1 C. civ.):
a. nulitatea căsătoriei pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de fond este supusă legii naţionale a fiecăruia dintre viitorii soţi (se aplică art. 2586 alin. 1 C. civ. – legea aplicabilă condiţiilor de fond la căsătorie). Mai exact, nulitatea căsătoriei pentru ignorarea condiţiilor de fond este guvernată de legea naţională comună sau de legile naţionale pe care le aveau partenerii la momentul încheierii căsătoriei.
b. nulitatea căsătoriei pentru ignorarea condiţiilor de formă va urma legea statului de celebrare a căsătoriei. Dacă încheierea căsătoriei este instrumentată de agentul diplomatic sau funcţionarul consular al României în statul în care acesta este acreditat, se va aplica legea română, ca lex auctoris.
Pentru nerespectarea condiţiilor de formă ale unei căsătorii încheiate în străinătate, nulitatea poate fi admisă în România numai sub condiţia reciprocităţii, în sensul că sancţiunea nulităţii trebuie să fie prevăzută şi de legea română (art. 2588 C. civ.)[45].
6.2.3. Efectele nulităţii
Efectele nulităţii căsătoriei cu element de extraneitate constau în desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor ale soţilor, cu efecte retroactive. Cu titlu de excepţie de la principiul retroactivităţii, se menţin anumite efecte ale nulităţii căsătoriei în dreptul internaţional privat.
7. Încetarea căsătoriei cu element de extraneitate
Cele două modalităţi de încetare a căsătoriei cu element de extraneitate sunt moartea fizic constatată a unuia dintre soţi şi, după caz, declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.
Dispoziţiile de drept internaţional privat din Codul civil păstrează legea aplicabilă începutului şi încetării personalităţii juridice. Conform at. 2573 „Începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane”. Textul articolului următor se referă la legea aplicabilă în caz de declarare judecătorească a morţii (art. 2574 C. civ.).
Rezultă că încetarea căsătoriei cu element de extraneitate va fi guvernată de prevederile celor două texte legale din materia statutului personal.
7.1. Legea aplicabilă încetării căsătoriei prin moartea fizic constatată
Moartea unuia dintre soţi este modalitatea firească de încetare a căsătoriei, având în vedere caracterul intuitu personae al actului juridic al căsătoriei[46]. Încetarea căsătoriei cu element străin presupune determinarea legii naţionale a soţului decedat. Trimiterea la legea naţională – lex causae – trebuie interpretată în raport de dispoziţiile art. 2568 C. civ.
Astfel, încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi este guvernată de:
a. legea statului a cărui cetăţenie o avea defunctul. Cetăţenia se determină şi se probează în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă;
b. dacă defunctul avea mai multe cetăţenii, legea aceluia dintre state o avea şi de care este mai strâns legat, în special prin reşedinţa sa obişnuită[47];
[28] Curtea de casaţie franceză, prima cameră civilă, hotărârile din 18 decembrie 1979 (Dahar) şi din 3 noiembrie 1984 (Rohbi), citate după A. Chamieh, Allemagne – la repudiation islamique (Talaq) et l’ordre international privé français et allemand, material disponibil pe pagina http://blogs.u-paris10.fr/content/allemagne-la-r%C3%A9pudiation-islamique-talaq-et-l%E2%80%99ordre-international-priv%C3%A9-fran%C3%A7ais-et-allemand, consultată la 12 mai 2016.
[29] Hotărârea primei camere civile a Curţii de casaţie franceze, 1 iunie 1994.
[30] Idem, hotărârile din 3 iulie 2001. A se vedea şi B. Audit, Droit international privé, 5ème édition, nº 689, apud A. Chamieh, Allemagne – la repudiation islamique (Talaq) et l’ordre international privé français et allemand, op. cit.
[31] A se vedea, pentru analiza deciziilor din anul 2004 ale Curţii de casaţie, A. Chamieh, Allemagne – la repudiation islamique (Talaq) et l’ordre international privé français et allemand, op. cit. şi Raportul Curţii de casaţie pentru anul 2013, secţiunea referitoare la ordinea publică (materialul poate fi consultat la adresa https://www.courdecassation.fr/publications_26/rapport_annuel_36/rapport_2013_6615/etude_ordre_6618/finalites_ordre_6662/titre_2_protection_societe_6664/ordre_public_29168.html (valabilă la data 12 mai 2016).
[32] Această jurisprudenţă a fost criticată în doctrina de specialitate. A se vedea, în acest sens, K. Zaher, Pladoyer por la reconnaissance des divorces marocains. À propos de l’arrêt de la première chambre civile du 4 novembre 2009, în Revue critique de droit international privé, 2010, p. 313, lucrare citată în Raportul Curţii de casaţie pentru anul 2013, precitat. Deciziile ulterioare ale instanţelor din Franţa au reiterat ideea că repudierea unilaterală contravine ordinii publice a forului dacă nu oferă soţiei posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de opoziţie sau de a discuta consecinţele financiare ale rupturii legăturii matrimoniale (a se vedea, în acelaşi Raport, comentariul pe marginea hotărârilor din 18 mai 2011; 23 februarie 2011;23 octombrie 2013).
[33] D.-Al. Sitaru, Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat, op. cit., p. 207.
[34] A se vedea, C. Jugastru, Refuzul recunoaşterii hotărârii străine – analiza cazurilor reglementate de noul Cod de procedură civilă, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia, nr. 2/2015, p. 65-97.
[35] B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 1998, p. 41-43.
[36] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 124
[37] A se vedea, O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internaţional privat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 113.
[38] A se vedea, D.-Al. Sitaru, Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat, op. cit., p. 207.
[39] Actualul Cod civil face trimitere la materia divorţului, pentru a afla legea aplicabilă separaţiei de corp. Tot aşa, Legea nr. 105/1992 trimitea la legea aplicabilă efectelor căsătoriei, adică la legea care se aplica şi divorţului: „În cazul în care soţii sunt în drept să ceară separaţia de corp, condiţiile acesteia sunt supuse legii prevăzute de art. 20, care se aplică în mod corespunzător”.
[40] Pentru prezentarea detaliată a cazurilor de nulitate a căsătoriei şi a regimului juridic al nulităţii absolute, a se vedea, M. Avram, Drept civil. Familia, op. cit., p. 92.
[41] Ibidem, p. 94-100.
[42] A se vedea, pentru această problemă, C. Jugastru, Încheierea căsătoriei în dreptul internaţional privat. Evoluţii şi tendinţe, în Revista Română de Drept Privat, nr. 5/2015, p. 103-104.
[43] O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept privat, op. cit., p. 225.
[44] D.-Al. Sitaru, Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat, op. cit., p. 220.
[45] Pentru o soluţie în acest sens, a se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2005, p. 401.
[46] E. Florian, V. Pînzari, Căsătoria în legislaţia României şi a Republicii Moldova, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006, p. 228.
[47] Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare (art. 2570 alin. 1 C. civ.). Reşedinţa obişnuită este un concept autonom în cadrul diferitelor Regulamente europene.
Arhive
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.