Dificultăţi ale evaluării prejudiciului corporal

Abstract

       Abstract
The field of repairing the bodily injury is complicated. It touches the personality strand and once again
confesses that the man is both cell and affection. Not so the patrimonial component raises difficulties; it is
mathematically solvable and fundamentally based on proven calculations. The extra-patrimonial component,
always present in a bodily injury, tests the scientific acquisitions, competences, and equally the experience or
sensitivity of the magistrate. The attitude of the courts – sometimes too reserved – in assessing and compensating
for bodily injury – makes a discordant note with the reality that the bodily injury is singular (through the forms of
the manifestation of injuries) is perceived differently (in the socio-professional context of each victim) and,
frequently, is irreparable or it has consequences that are difficult to detect over time. These are just some of the
reasons for which the proper evaluation of the non-patrimonial side of the bodily injury may appear as a mission
impossible. These are only a few reasons why the bodily injury is probably the most complex prejudice – we can say,
even before the prejudice resulting from the violation of the right to respect private life or from the disregard of the
right to image.
Keywords: bodily injury, nomenclature, evaluation scale, compensation   

A. Preliminarii

Interesul în creștere al victimelor, de a obține repararea integrală a prejudiciilor, corelat cu obstacolele întâmpinate în practica reparării prejudiciului au condus la cristalizarea unui palier specific. Dreptul reparării prejudiciului corporal este o realitate, validată, întâi de toate, jurisprudențial. Doctrina, în special, cea din străinătate, nu a făcut decât să se conformeze necesității de a oferi satisfacții echitabile victimelor, consecutiv încălcării dreptului la integritate corporală și dreptului la sănătate. Sistemul legislativ deficitar al reparării prejudiciului corporal a generat preocupări pentru suplinirea carențelor și pentru judecată în echitate. Dreptul reparării prejudiciului corporal este interdisciplinar. Identificarea reperelor adecvate și demersul real constructiv sunt marcate de dificultăți. O aplecare constantă spre problematica prejudiciului corporal aduce în prim-plan un număr mic de state care să canalizeze energiile spre soluții practice/teoretice de viabilitate. De la jurisprudență la doctrină și apoi la legislativ, traseul nu este liniar, iar unanimitatea este, practic, imposibilă. Este posibilă convergența – de eforturi, viziune și propuneri, așa încât principiile reparării prejudiciului corporal să rezoneze cu drepturile indisolubil asociate personalității umane. Multitudinea implicațiilor/consecințelor prezente în dreptul prejudiciului corporal, conturează acest palier al reparării ca fiind, probabil, cel mai profund asociat solidarității umane. Rațiunea preocupării de a găsi soluțiile juste își extrage esența din aceea că prejudiciul corporal este expresia atingerii valorilor supreme[1]. Prejudiciul corporal nu atinge, simplu, doar dreptul la sănătate; prejudiciul corporal nu este un factor perturbator doar în aria protejată a dreptului la integritate corporală. O paletă largă de drepturi subiective generează o ecuație complicată, care ocrotește valori de prim rang (integritatea fizică, integritatea psihică, demnitatea persoanei umane, viața privată).

Prejudiciul corporal este inepuizabil. Nu numai prin soluțiile niciodată perfecte (doar perfectibile), ci și prin formele de manifestare, ca și prin consecințele în planul personalității umane. Dacă tematica prejudiciului este, ea singură, un univers, varietățile prejudiciului se constituie în subdiviziuni a căror existență se impune, uneori, peste intenția sau voința legiuitorului național. Terenul reparării prejudiciului corporal este complicat. El atinge filonul personalității și mărturisește, încă o dată, că omul este atât celulă, cât și afect. Nu atât componenta patrimonială ridică dificultăți; ea este matematic rezolvabilă și esențialmente fundamentată pe calcule dovedite. Componenta extrapatrimonială, întotdeauna prezentă într-un prejudiciu corporal, testează achizițiile științifice, competențele și, în egală măsură, experiența ori sensibilitatea magistratului. Atitudinea – mult prea rezervată, uneori, a instanțelor de judecată, în evaluarea și indemnizarea prejudiciilor corporale – face notă discordantă cu realitatea că prejudiciul corporal este singular (prin formele de manifestare a leziunilor), este diferit perceput (în contextul socio-profesional al fiecărei victime) și, frecvent, este iremediabil ori cu consecințe greu decelabile în timp. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care evaluarea corectă a laturii nepatrimoniale a prejudiciilor corporale poate să apară ca o misiune imposibilă. Sunt doar câteva dintre rațiunile pentru care prejudiciul corporal este, probabil, cel mai complex prejudiciu[2] – am afirma, chiar înaintea prejudiciului ce rezultă din încălcarea dreptului la respectarea vieții private ori din nesocotirea dreptului la imagine.

Codul civil român urmează linia promovată la nivel internațional în dreptul reparării prejudiciului corporal. Întâi de toate, recurge la o nouă clasificare a prejudiciilor – o clasificare tripartită, proprie Codului civil Quebec: prejudicii materiale, prejudicii nepatrimoniale și prejudicii corporale[3]. Apoi, este binevenită reglementarea (chiar incompletă) a unora dintre componentele nepatrimoniale ale prejudiciilor corporale (cum este prejudiciul de agrement, la art. 1391 alin. 1 C. civ.[4]); reglementarea formelor reparației, atât pentru prejudiciul material, cât și pentru cel extrapatrimonial; reglementarea (din nou, incompletă) a prejudiciului nepatrimonial al victimelor indirecte (prejudiciul prin ricoșeu[5]); legiferarea prejudiciului constând în pierderea șansei, sursa fiind delictul sau contractul; includerea, în prejudiciul reparabil, a cheltuielilor efectuate pentru evitarea sau minimizarea prejudiciului. Pe bună dreptate, s-a afirmat că, într-o perioadă în care securitatea și integritatea persoanei sunt recunoscute ca drepturi fundamentale, prejudiciul corporal primește o configurație proprie, aspirând la autonomie, atât în doctrină, cât și în dreptul pozitiv[6].

Înțelegem, prin „prejudiciile corporale”, „atingerile aduse integrității corporale și sănătății unei persoane”[7]. Dificultățile indemnizării prejudiciului corporal sunt multiple (în dreptul român) și nu ne propunem un inventar exhaustiv. Vom menționa doar câteva aspecte ce reclamă rezolvare, în vederea optimizării practicii judiciare. Între acestea: absența unei nomenclaturi a prejudiciilor corporale, reglementarea lipsită de rigurozitate în ce privește data stabilirii despăgubirii, legiferarea incompletă a categoriilor prejudiciului corporal.

B. Absența unei nomenclaturi a prejudiciului corporal în dreptul pozitiv român

1. Necesitatea unui „inventar” al varietăților prejudiciului corporal

Constant conștientă de posibilitățile limitate de identificare, armonizare și indemnizare, jurisprudența a lansat apelul pentru legiferare. De aici, sistematizările și categorisirile convertite în nomenclaturi, care au ambiția de a cuprinde ansamblul varietăților prejudiciului corporal. Coerența, grija pentru absența unor suprapuneri între diviziunile propuse, nominalizarea completă a pagubelor extrapatrimoniale din componența prejudiciului corporal, legitimarea corespondenței între leziune-handicap-suma la care este îndreptățită victima – sunt câteva solicitări care au avut ecou (de regulă) de lege ferenda – deși izolat (în anumite sisteme de drept) și uneori limitat (în anumite materii, cum sunt asigurările).

Elaborarea unor nomenclaturi ale prejudiciului corporal apare ca preocupare notabilă a anilor 2000, având ca precedent soluții naționale de practică neunitară. Într-o formulare ce aparține grupului de lucru coordonat de Jean-Pierre Dintilhac, scopul elaborării nomenclaturii prejudiciului corporal este de a răspunde victimelor, care se poziționează în așteptarea unei optime identificări și previzibilități, în ce privește daunele corporale susceptibile de indemnizare[8]. În termeni asemănători, raportul întocmit de grupul de lucru coordonat de Yvonne Lambert-Faivre atestă o stare de fapt ce pune în evidență lipsa de transparență în practica evaluării și indemnizării prejudiciului corporal, precum și absența definițiilor diferitelor categorii de prejudicii corporale. Armonizarea criteriilor de indemnizare are ca premisă punerea la dispoziție a unei nomenclaturi comune prejudiciilor corporale. Inițial dedicată facilitării misiunii de indemnizare din partea organismelor sociale, tema nomenclaturii prejudiciului corporal a captat preocupărilor specialiștilor din domenii diverse.

Mai multe demersuri, în spațiul dreptului francez, au condus la elaborarea unor nomenclaturi și a unor baremuri ce conțin corespondențe între tipul prejudiciului și sumele aferente indemnizării. Utilitatea nomenclaturilor este dovedită: practicienii dreptului, în special, magistrații, avocații, dar și experții în domeniul medical și asociațiile victimelor prejudiciului corporal, recurg la soluțiile astfel avansate, deși acestea nu au forță obligatorie. Până în prezent, nomenclaturile nu au fost incluse în dreptul pozitiv francez. Se găsește, în fază de dezbatere, proiectul unui decret referitor la o nouă nomenclatură a prejudiciilor corporale, lansat în anul 2014.

Necesitatea unor repere instituționalizate este resimțită acut și în dreptul român. Finalitatea despăgubirii victimei parcurge două etape: evaluarea prejudiciului și evaluarea despăgubirii. Ambele operațiuni reflectă o realitate cu dublă valență: faptică și juridică. Ambele proceduri trebuie desfășurate sub semnul preciziei, cu marca echității. Evaluarea riguroasă a prejudiciului corporal este premisa indemnizării juste. Repertoarul categoriilor prejudiciului corporal și baremul valorilor indemnizației facilitează sarcina instanțelor de judecată, deschide calea indemnizării echitabile și favorizează o jurisprudență unitară. Beneficiile reperelor legislative în evaluare/despăgubire sunt incontestabile.

Atât de dificila sarcină de a „repune în situația anterioară” este, în mod realist considerată o (adevărată) ficțiune – întrucât unele atingeri corporale sunt iremediabile. Magistratul este pus în situația de a „șterge” consecințele sociale pentru situații de fapt aparent ireversibile[9]. În expresia președintelui Dintilhac – evocat, cu fiecare prilej al aplicării nomenclaturii care îi poartă numele – principiul reparării integrale este o „utopie constructivă”, în materia prejudiciului corporal. „A abandona sau, din contră, a privilegia unul din cei doi versanți ai reparării integrale (tout le préjudice, rien que le préjudice) va reveni, fie pentru a părăsi aria posibilului indemnizând dincolo de ceea ce poate suporta societatea, fie negând singularitatea atingerii individuale și tarifând-o pe bază de barem”[10].

Oricare dintre nomenclaturile propuse are imperfecțiuni. După cum, fiecare dintre acestea, are meritul utilității (și este o soluție ce poate fi ajustată de către magistrat, în procesul evaluării), pe terenul alternativei inexistenței reperelor de drept pozitiv. Ne vom opri la categoriile propuse de nomenclatura Dintilhac[11], aceasta fiind, de lege ferenda, inclusă în proiectul actului normativ elaborat în 2014, în spațiul juridic francez. Este o nomenclatură-reper, a cărei expunere presupune, în mod necesar, corelări și trimiteri la alte nomenclaturi semnificative (cum este, nomenclatura Lambert-Faivre din 2003[12]). Trimiterile noastre vor viza și actul normativ redactat pe baza nomenclaturii Dintilhac și care se află în stadiu de proiect (Proiectul decretului care vizează instaurarea unei noi nomenclaturi a prejudiciului corporal). În iulie 2005 a fost depus Raportul grupului de lucru coordonat de Jean-Pierre Dintilhac, președintele celei de-a doua camere civile a Curții de casație din Franța. Extrem de util, Raportul este explicit și precis sub aspectul elaborării unei nomenclaturi a prejudiciilor corporale. Documentul aduce și elemente inovatoare, care constituie, fără îndoială, puncte de referință semnificative în orice demers național de reglementare.

Redăm, general și rezumativ, varietățile prejudiciului corporal – prejudiciu caracteristic victimelor directe (imediate), luând ca reper data consolidării. Inventarul prejudiciilor corporale cunoaște două mari diviziuni: prejudiciul temporar și prejudiciul permanent. „În cascadă”, fiecare dintre aceste diviziuni se ramifică în prejudicii economice (temporare) și prejudicii extrapatrimoniale (temporare), respectiv prejudicii economice (permanente) și prejudicii extrapatrimoniale (permanente). Mai departe, prejudiciul economic (temporar) și prejudiciul extrapatrimonial (temporar) se descompun, fiecare, într-o serie de prejudicii „specializate”. La rândul lor, prejudiciile care intră în componența prejudiciului economic (permanent) și prejudiciile care alcătuiesc prejudiciul extrapatrimonial (permanent), pot fi urmărite pe subelemente[13].

Evantaiul prejudiciilor corporale este larg. Un examen atent conchide că descrierea, până la detaliu, a fiecărei categorii, are rolul de a delimita tipurile de prejudicii corporale, de a indemniza toate prejudiciile corporale prezente în speță și de a evita dubla indemnizare („pour ne pas indemniser «plus», mais indemniser «mieux»”[14]).


[1] Autori de prestigiu au exprimat perfect, atât gravitatea atingerilor corporale, cât și importanța valorilor fundamentale implicate: „Tout dommage corporel, atteinte à l’intégrité phisique des personnes, constitue une atteinte au droit de la personnalité le plus inviolable, à la sécurité publique et à la paix sociale” (Y. Lambert-Faivre, S. Porchy-Simon, Droit du dommage corporelle. Systèmes d’indemnisation, 7e édition, Dalloz, Paris, 2012, nº 22, apud M. Le Roy, J.-D. Le Roy, F. Bisbal, L’évaluation du préjudice corporel. Expertises-principes-indemnités, 20e édition, LexisNexis, Paris, 2015, p. 9).

[2] Cu privire la componentele prejudiciului rezultat din vătămarea integrității corporale, v. O. Ungureanu, C. Munteanu, Considerații privind caracterele și limitele drepturilor personalității în reglementarea noului Cod civil, în volumul L. Bercea (coord.), In honorem Radu I. Motica. 20 de ani de învățământ juridic la Timișoara, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 239.

[3] Clasificarea tripartită se regăsește, actualmente, în doctrină și în legislațiile unor state. Codul civil al provinciei Quebec enumeră, între prejudiciile reparabile, prejudiciul corporal, moral și material, separat pentru răspunderea delictuală (art. 1457) și pentru răspunderea contractuală (art. 1458).

[4] Conform art. 1391 alin. 1 C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Pentru critica formulării „pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială”, v. S. Neculaescu, Reflecții privind soluțiile noului Cod civil în materia răspunderii civile delictuale, în revista Universul Juridic nr. 5/2017, p. 45.

[5] Prejudiciul victimelor indirecte sau prejudiciul prin ricoșeu (prejudiciul reflectat) poate fi, la rândul său, patrimonial sau nepatrimonial (pentru distincții și explicații cu privire la cele două componente, v. J. Flour, J.L. Aubert, É. Savaux, Droit civil. Les obligations. 2. Le fait juridique, 13e édition, Dalloz, Paris, 2009, p. 164-172).

[6] Y. Lambert-Faivre, Droit du dommage corporel. Systèmes d’indemnisation, Dalloz, Paris, 2000, apud S. Neculaescu, Reflecții privind soluțiile noului Cod civil în materia răspunderii civile delictuale, în M. Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Comentarii, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 163.

[7] L. Pop, Tabloul general al răspunderii civile în textele Noului Cod civil, în L. Pop, Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 476.

[8] Rapport du groupe de travail chargé d’élaborer une nomenclature des préjudices corporels (grupul de lucru a fost coordonat de Jean-Pierre Dintilhac), p. 1, disponibil pe pagina http://www.aredoc.com/system/files/Rapport%20Dintilhac.pdf, consultat la 30 mai 2017.

[9] M. Le Roy, J.-D. Le Roy, F. Bisbal, L’évaluation du préjudice corporel. Expertises-principes-indemnités, op. cit., p. 9.

[10] Ibidem, p. 10.

[11] Nomenclatura Dintilhac este disponibilă la adresa http://www.anvven.net/archives_PDF/Nomenclature_Dintilhac.pdf. Proiectul actului normativ care utilizează nomenclatura Dintilhac poate fi consultată la adresele http://www.justice.gouv.fr/publication/dacs/consult/20141120-projetdecret.pdf și http://www.justice.gouv.fr/publication/dacs/consult/20141120-projetannexe.pdf (documente valabile la data de 24 mai 2017).

[12] Raportul privind indemnizarea prejudiciului corporal (elaborat de Yvonne Lambert-Faivre) este disponibil pe pagina http://www.justice.gouv.fr/art_pix/syntheseindemcorp.pdf 8, consultată la 15 iunie 2017).

[13] Cu privire la toate aceste categorii, v. M. Le Roy, J.-D. Le Roy, F. Bisbal, L’évaluation du préjudice corporel. Expertises-principes-indemnités, op. cit., p. 63-211.

[14] Raportul Lambert-Faivre, op. cit., p. 3.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Dificultăți ale evaluării prejudiciului corporal was last modified: octombrie 5th, 2017 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii