„Determinarea subiectivă” a jurisdicției competente. Regimurile matrimoniale și parteneriatele înregistrate

1. Preliminarii

1.1. Terminologie

„Determinare subiectivă” este o terminologie care, în relațiile private internaționale, este utilizată pentru stabilirea legii aplicabile, prin voința părților (sau prin voința autorului). În ceea ce privește legea aplicabilă raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea subiectivă (sau determinarea prin manifestare de voință) este una dintre modalitățile prin care lex causae poate fi stabilită (cealaltă modalitate este determinarea obiectivă, prin intermediul cronologiei legale obligatorii).

Totuși, din punctul de vedere al intervenției voinței în stabilirea jurisdicției competente, „determinarea subiectivă” joacă același rol. Este – la fel ca în cazul legii aplicabile – una dintre modalitățile prin care voința părților concură la stabilirea instanței judecătorești competente să soluționeze litigiul cu element străin. „Determinarea subiectivă” a jurisdicției nu este însă modalitatea principală, în ierarhia nivelurilor competenței reglementate de cele două regulamente. În schimb, din perspectiva legii aplicabile, voința părților are rol primordial, iar localizarea obiectivă este subsidiară, pentru regimuri matrimoniale și pentru parteneriate.

A doua modalitate de stabilire a jurisdicției competente este (în mod asemănător legii aplicabile), independentă de voința părților. Modalitățile prin care se ajunge la jurisdicția competentă implică mai multe criterii, iar factorii de legătură sunt variați. Zona conflictelor de jurisdicții este departe de a fi unitar reglementată, în dreptul european. De la Bruxelles I revizuit [Regulamentul (UE) 1215/2012], la regulamentele sectoriale, se pot constata niveluri diferite de competență, puncte de legătură diferite și, în consecință, un rol diferit al voinței părților.

1.2. Regulamentele „regimuri matrimoniale” și „parteneriate înregistrate”

În regulamentele europene care au ca obiect regimurile matrimoniale și parteneriatele, ecuația de determinare a competenței jurisdicționale[1] este mai complicată decât stabilirea legii aplicabile raportului juridic. Prima preocupare a legiuitorului a fost corelarea celor două Regulamente adoptate în anul 2016 cu alte acte normative (elaborate pe alte paliere ale vieții de familie), așa încât să rezulte un set (pe cât posibil) complet de soluții pentru raporturile de familie cu element străin. Prevenirea fraudei în determinarea jurisdicției este, de asemenea, una dintre prioritățile efortului de legiferare.

Voința părților este, așadar, un liant al conflictelor de legi și al conflictelor de jurisdicții. Rolul său este mai pregnant în conflictele de legi, dar este vizibil și în stabilirea competenței jurisdicționale internaționale. În cazul din urmă, determinarea subiectivă a instanței este relativ „îngrădită” de cerințe stricte și nu beneficiază de primat.

Avem în vedere, în cele ce urmează, particularitățile determinării subiective a jurisdicției, în materia regimurilor matrimoniale și a parteneriatelor înregistrate. Cele două Regulamente se alătură actelor normative europene care stabilesc jurisdicția competentă în două modalități: pe baza voinței părților (subiectiv) și obiectiv (recurgând la alte elemente de legătură decât voința).

În prim-plan sunt procedurile conexe, care presupun asocierea aspectelor de regim matrimonial cu alte probleme (divorț, anularea căsătoriei, succesiune), care fac obiectul altor regulamente europene[2]. Apoi, este reglementată ierarhia punctelor de legătură, pentru stabilirea competenței, în acele cazuri în care procedurile conexe nu sunt operaționale. În anumite condiții, părțile pot încheia o convenție atributivă de competență. Situațiile de denegare de dreptate se rezolvă prin intermediul forum necessitatis, astfel că, este permis unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la un regim matrimonial/cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț[3].

1.3. Determinarea jurisdicției și determinarea lex causae prin voința părților

„Determinarea subiectivă” a jurisdicției este în legătură directă cu determinarea legii aplicabile. Este evidentă intenția legiuitorului de a cantona, sub aceeași suveranitate etatică (adică, într-un areal restrâns), atât legea care guvernează bunurile soților sau partenerilor, cât și competența soluționării litigiului cu element internațional.

Relația jurisdicție – lege aplicabilă este optim pusă în evidență în cazul alegerii forului. Dintre cele trei ipoteze în care intervine voința părților[4] (alegerea forului, prorogarea convențională de competență, desemnarea unilaterală a forului competent), alegerea forului (conform art. 7 din fiecare regulament) este „dreptul comun” în materia determinării subiective a jurisdicției competente.

a. Jurisdicția competentă și determinarea subiectivă a legii regimului matrimonial sau parteneriatului înregistrat. Prima legătură pe care o impun textele legale privește instanțele eligibile. Părțile au posibilitatea de a recurge numai la instanțele judecătorești ale statului care oferă și lex causae. Operează prezumția că părțile care au recurs la legea unui anumit stat, pentru regimul lor matrimonial ori pentru parteneriat, au înțeles ca instanțele judecătorești ale statului respectiv să fie competente și pentru tranșarea litigiului generat de aspectele de regim matrimonial sau de parteneriat.

b. Jurisdicția competentă și determinarea obiectivă a legii raportului juridic. Se poate prezuma că, dacă părțile nu au desemnat legea regimului matrimonial sau parteneriatului, competența jurisdicțională rămâne în perimetrul autorității naționale a cărei lege se aplică, în urma determinării obiective.

c. Jurisdicția competentă și locul încheierii căsătoriei, respectiv locul constituirii parteneriatului înregistrat [conform art. 22 alin. (1)], locul înregistrării parteneriatului [potrivit art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/1103]. Ultima variantă menționată de lege (fără să fie ultima variantă posibilă, în ordinea aplicării) privește factori de legătură statici, care nu ridică probleme de determinare: locul unde a fost celebrată căsătoria, locul unde a fost înregistrat parteneriatul etc.

2. Alegerea forului (art. 7 din fiecare Regulament)

2.1. Determinarea jurisdicției competente internațional

Ambele Regulamente europene conțin prevederi referitoare la alegerea forului. Rațiuni de previzibilitate și de securitate juridică, susțin posibilitatea recunoscută părților de a alege jurisdicția competentă. Manifestarea de voință, în limitele trasate de cele două acte normative, conduce la desemnarea instanței judecătorești care va soluționa litigiul cu element de extraneitate.

Textele celor două Regulamente sunt asemănătoare și conferă exclusivitate de competență jurisdicției alese de părți (dintre instanțele menționate în setul legal). Diferențe există sub aspectul unora dintre punctele de legătură luate în calcul pentru determinarea legii aplicabile [și implicit, pentru determinarea instanței competente, conform art. 7 alin. (1) teza 1]. Deosebirile sunt explicabile, întrucât factorii de legătură sunt caracteristici instituțiilor respective (căsătorie, parteneriat). În materia regimurilor matrimoniale, se apelează la lex loci celebrationis, iar pentru efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, la locul constituirii parteneriatului înregistrat/locul înregistrării parteneriatului.

Alegerea forului este reglementată, după cum urmează, în cele două acte normative:

Regimurile matrimoniale: „(1) În cazurile care intră sub incidența articolului 6, părțile pot conveni ca instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul articolului 22 sau al articolului 26 alineatul (1) litera (a) sau (b) sau instanțele judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria să fie competente în mod exclusiv pentru a se pronunța în materia regimului lor matrimonial. (2) Acordul menționat la alineatul (1) se redactează în scris, se semnează și se datează de către părți. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată echivalentă formei scrise” [art. 7 din Regulamentul (UE) 2016/1103].

Efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate: „(1) În cazurile care intră sub incidența articolului 6, părțile pot conveni ca instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul articolului 22 sau al articolului 26 alineatul (1) sau instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat să fie competente în mod exclusiv pentru a se pronunța cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat.

(2) Acordul menționat la alineatul (1) se redactează în scris, se semnează și se datează de către părți. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată echivalentă formei scrise” [art. 7 din Regulamentul (UE) 2016/1104].

Câteva precizări, în raport cu art. 7 din fiecare Regulament:

a. destinatara alegerii forului poate fi doar instanța judecătorească dintr-un stat membru. Mai departe, nu oricare dintre statele membre poate oferi instanța competentă, ci doar acel stat membru ale cărui instanțe îndeplinesc cerințele legale [de exemplu, în contextul Regulamentului (UE) 2016/1104, nu poate fi aleasă decât instanța unui stat a cărui lex causae reglementează efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate];

b. variantele forului competent sunt expres și limitativ prevăzute de lege. În cazul regimurilor matrimoniale, setul este compus din patru opțiuni, iar pentru efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate sunt disponibile trei opțiuni.

Pentru regimurile matrimoniale, alegerea forului poate viza:

– instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 22. Textul menționat are ca destinație alegerea/modificarea legii aplicabile, prin voința soților sau a viitorilor soți. Cu alte cuvinte, competența internațională aparține instanțelor din statul membru a cărui lege guvernează regimul matrimonial, în temeiul determinării subiective. În această primă ipoteză legală, cei doi factori de legătură (reședința obișnuită și cetățenia) dau expresie mai multor variante ale lex causae;

– instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) sau b). Este o variantă aplicabilă atunci când legea regimului matrimonial nu a fost determinată prin manifestarea de voință a părților, ci în mod obiectiv, prin cascada legală. În această variantă, soții sau viitorii soți nu au la dispoziție decât două puncte de legătură, reprezentate de reședința obișnuită și de cetățenie; fiecare dintre cele două puncte de legătură pune în valoare câte o singură posibilitate de lege aplicabilă regimului matrimonial;

– instanțele judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria. Elementul de legătură nu ridică dificultăți de identificare a instanței competente. „Locul încheierii căsătoriei” este un punct de legătură invariabil, care nu poate fi schimbat, în conținutul normei juridice.

Pentru efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, sunt eligibile (alternativ):

– instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 22. Acest din urmă text reglementează legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului, cu trei posibilități de alegere (legea statului în care partenerii sau viitorii parteneri sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului; legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre parteneri sau viitorii parteneri în momentul încheierii acordului; legea statului în temeiul căreia s-a constituit parteneriatul înregistrat);

– instanțele judecătorești din statul a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 26 alin. (1). Părțile pot încheia convenția atributivă de competență, chiar dacă nu s-a procedat la determinarea subiectivă a legii parteneriatului. Determinarea obiectivă a lex causae se sprijină pe art. 26 alin. (1), care prevede aplicarea legii statului de înregistrare a parteneriatului. Prin urmare, instanța competentă (alternativ, conform art. 7) poate fi instanța statului pe al cărui teritoriu s-a înregistrat parteneriatul;

– instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat. Art. 7 alin. (1) prevede că, cea de a treia posibilitate, constă în atribuirea competenței în favoarea instanțelor statului în care s-a constituit parteneriatul înregistrat. Această variantă era deja inclusă în setul opțiunilor puse la dispoziție de art. 22 alin. (1) din Regulament;

c. competența rezultată din alegerea forului este o competență exclusivă. Exclusivitatea competenței este expres prevăzută în ambele Regulamente.


[1] În sens larg, „competența” reprezintă aptitudinea recunoscută de lege organelor cu atribuții jurisdicționale de a soluționa anumite litigii sau cereri. Se bucură de competență nu numai instanțele de judecată, dar și alte organe cărora le sunt conferite prerogative jurisdicționale. Într-un sens mai restrâns, competența” este aptitudinea instanțelor de judecată de a soluționa anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri (a se vedea, I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Volumul I, Principii și instituții. Judecata în fața primei instanțe, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 286. Pentru alte definiții, V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Volumul I, Teoria generală, Ed. Național, București, 1996, p. 371; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Vol. I – Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 486; A. Tabacu, Drept procesual civil, ed. a VI-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 122).

[2] Regulamentele „regimuri matrimoniale” și „parteneriate înregistrate” se corelează cu alte instrumente europene de drept internațional privat, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicțională (pentru detalii, a se vedea, C. Grieco, The role of party autonomy under the Regulations on matrimonial property regimes and property consequences of registered partnerships: some remarks on the coordination between the legal regime established by the new regulations and other relevant instruments of european private international law, în Cuadernos de Derecho Transnacional, vol. 10, nr. 2/2018, pp. 468-469).

[3] Competența jurisdicțională internațională, în cele două Regulamente, este organizată pe niveluri, iar voința părților nu constituie principalul punct de legătură (așa cum este cazul legii aplicabile regimurilor matrimoniale și efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate). Analiza prevederilor legale referitoare la competență relevă o viziune aparte a legiuitorului european. S-a afirmat, în doctrină: „L’esprit qui anime les deux règlements est le même et tient à un double objectif. D’une part, il existe une volonté très nette d’assurer une certaine centralisation des procédures devant un seul tribunal, si possible en favorisant une continuité entre le for et le jus, c’est-à-dire en conduisant à ce que le juge compétent applique sa propre loi nationale. D’autre part, il est aussi recherché une cohérence entre ces nouvelles règles de compétence et celles déjà prévues dans d’autres instruments proches comme le règlement « Bruxelles II bis » intéressant la compétence en matière de séparation des couples ou encore le règlement «Successions». Force est alors de constater que si le premier objectif est atteint malgré la multiplicité des fors proposés, tel n’est pas nécessairement le cas du second!” (C. Nourissat, M. Revillard, Règlements européens du 24 juin 2016 sur les régimes matrimoniaux et les effets patrimoniaux des partenariats enregistrés, în Defrénois, nr. 17/15.09.2016, p. 878 și urm.).

[4] A se vedea, cu privire la cele trei cazuri de determinare a competenței prin voința părților, J.-B. Donnier, Les champs ouvertes à la volonté des parties par les règlements européens du 24 juin 2016, în I. Barrière-Brousse, G. Lardeux (sous la direction de), Le patrimoine des couples internationaux saisi par le droit de lUnion Européenne: les règlements européens du 24 juin 2016, Presses Universitaires d’Aix-Marseille, 2018, p. 38.

„Determinarea subiectivă” a jurisdicției competente. Regimurile matrimoniale și parteneriatele înregistrate was last modified: noiembrie 12th, 2019 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii