Detașarea lucrătorilor în Uniunea Europeană, între realitate juridică și demagogie politică

Abstract

Abstract
Transnational posting of workers within the European Union is a way for the employer to
change the place of work of a worker from one Member State to another Member State for a limited
period of time. This form of posting of workers has effects not only at the personal level, for the posted
worker or the posting employer, but also at the state level, with a multitude of legal, economic and
social consequences.
The posting of workers has been regulated at European Union level for more than 20 years by
Directive 96/71/EC, and there is currently a debate on a draft amendment to this directive which
divided the European states into two parts: the first part composed of the Eastern European states,
the poorer ones, and the second part containing the richer Western European states.
The recent events on the European political scene as well as the statements of European leaders
showing confusion and the lack of knowledge of the correct and complete meaning of some notions of
the posting of workers led us to try to clarify through this article.
Keywords: posting of workers, labor, migration.     

1. Problematica detașării lucrătorilor în contextul politic european

Sfârșitul lunii august 2017 a consemnat în politica europeană vizita Președintelui Franței, Emmanuel Macron, la București. Principalul subiect al acestei vizite, ca de altfel al întregului turneu din Europa Centrală și de Est al lui Macron (care a inclus Austria, unde a avut întâlniri atât cu cancelarul austriac Christian Kern, cât și cu premierii Cehiei și Slovaciei, Bohuslav Sobotka și Robert Fico) l-a constituit problema detașării lucrătorilor dintr-un stat membru UE în alt stat membru.

La nivelul declarațiilor oficiale, Președinția franceză afirmă că se impune o revizuire a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor întrucât aceasta ar face posibil un „dumping social”, adică locurile de muncă din Franța ar fi ocupate de lucrători polonezi, români, bulgari etc. detașați de întreprinderile lor angajatoare est europene și plătiți cu un salariu mai mic decât sunt plătiți lucrătorii francezi, aceasta fiind cauza șomajului și a scăderii veniturilor salariale din Franța.

Această afirmație este neadevărată din punct de vedere juridic, după cum vom explica în cele ce urmează. Fără însă a dezvolta excesiv de mult latura politică a acestui articol, suntem datori să oferim câteva detalii, pentru a fi mai bine înțeles tot spectrul de interese adunate în jurul temei lucrătorilor detașați.

Emmanuel Macron și-a făcut din problema detașării lucrătorilor, mai precis a blocării (sau cel puțin limitării) accesului lucrătorilor detașați din Europa de Est un instrument politic de recâștigare a susținerii populare. Președintele Franței se află într-o cădere liberă în sondaje, pierzând numai în luna august 14% din cota de încredere în rândurile electoratului francez. Aceasta se datorează reformei Codului muncii francez pe care a inițiat-o. Principala modificare pe care o susține constă în eliminarea contractelor colective la nivel național și la nivel de ramură, urmând a se încheia astfel de înțelegeri numai la nivel de întreprindere. Pentru a recâștiga susținerea muncitorilor francezi, președintele Macron încearcă să le ofere eliminarea de pe piața franceză a muncii a „contracandidaților” din Europa de Est, care muncesc pe bani mai puțini.

Față de această stare de lucruri din Franța, declarația celui de-al optulea președinte al celei de-a cincea Republici franceze, aflat în vizită la București, potrivit căreia a făcut această deplasare fiind preocupat de bunăstarea muncitorilor români și de nivelul lor de salarizare[1], constituie, eufemistic vorbind, dovada unei crase ipocrizii.

În declarațiile publice făcute cu ocazia turneului est european, Emmanuel Macron a mai introdus și afirmații total neadevărate din punct de vedere juridic și economic. Dacă însă ne putem explica poziția sa prin nevoia de a dovedi poporului francez că este preocupat de binele acestuia și că încearcă să oprească „instalatorul polonez” și „șantieristul român” să mai muncească în Franța, este absolut de neînțeles de ce oficialii români nu au avut măcar o minimă replică prin care să susțină cauza muncitorilor români, mai ales că aveau la îndemână suficiente argumente și nu doar în directiva privitoare la detașare, ci chiar în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene și în principiile de funcționare ale acesteia. După cum la fel de inexplicabilă este și lipsa unei minime clarificări din partea reprezentanților statului român la o altă afirmație a președintelui francez, care, referindu-se la lucrători de naționalitate română angajați de întreprinderi franceze pe teritoriul Franței, îi includea în categoria lucrătorilor detașați!

Lucrătorii care din proprie inițiative părăsesc teritoriul unui stat membru și se angajează la un angajator din alt stat membru se numesc lucrători migrant și nu au nicio legătură cu legislația aplicabilă detașării. Spre deosebire de aceștia, lucrătorii detașați sunt trimiți într-o altă țară de angajatorul lor pentru a efectua o misiune, a executa o lucrare, a instala un echipament/utilaj etc., iar după ce misiunea s-a încheiat, aceștia se întorc în țara lor de origine, fără a rămâne implicați în piața muncii din statul membru gazdă.

2. Evidențe statistice

Ipocrizia președintelui Macron este și mai evidentă dacă privim și la statistici. Statistici care ne vor edifica asupra faptului că problema lucrătorilor detașați nu are niciun efect negativ semnificativ în economia Franței.

Franța este pe locul doi în topul țărilor europene care primesc lucrători detașați, mult în urma Germaniei[2]. Numărul acestora variază între 177.000 și 286.000, în funcție de utilizarea cifrelor de la Comisia Europeană sau de Ministerul Muncii din Franța, dar în orice caz nu depășește 1% din populația activă.

În acest condiții, deși problema este mai degrabă lipsită de semnificație economică și socială, Președintele Franței nu ezită să o folosească demagogic, pentru a recâștiga susținerea francezilor, și nu doar cu prețul modificării unei directive europene esențiale pentru exercitarea libertăților garantate de tratatele fondatoare ale UE, ci chiar susținând descompunerea actualei Uniuni Europene și reconstruirea ei pe alte coordonate, a Europei cu „două viteze” sau a Europei „cercurilor concentrice”[3]. Dacă tot privește cu admirație (de multe ori nejustificată) spre țările vest europene și liderii lor, clasa politică românească poate va analiza cu mai mare atenție declarațiile publice și proiectele legislative cu impact asupra dreptului Uniunii Europene inițiate de aceștia și le vor folosi inclusiv în scop autodidactic.

Revenind însă la statistici, mai este deosebit de relevantă și naționalitatea lucrătorilor detașați în Franța Conform datelor publicate chiar de Ministerul Muncii din această țară[4], forța de muncă detașată în Franța se compune din 46.816 de polonezi, 44.456 de portughezi, 35.231 de spanioli, 30.594 de români, 16.847 de italieni, aceștia însumând peste 61% din total.

Și cu toate acestea, Emmanuel Macron nu a fost în turneu diplomatic în Portugalia, Spania și Italia, ci în statele est europene.

Și tot în demascarea ipocriziei macroniene, mai trebuie amintit și clasamentul statelor membre UE care exportă lucrători detașați în alte state membre[5]:
1. Polonia – 251.107
2. Germania – 218.006
3. Franța – 130.468
4. Slovenia – 126.153
5. Spania – 86.943
6. Italia – 83.277
7. Slovacia – 80.058
8. Portugalia – 64.020
9. Belgia – 63.467
10. Ungaria – 59.711
11. Austria – 55.320
12. Luxemburg – 50.440
13. Romania – 46.871.

3. Realitățile juridice europene actuale

Conceptul de „detașare transnațională în Uniunea Europeană” sau, pe scurt, „detașare europeană” acoperă, în principal, situația în care un angajator dintr-un stat membru este interesat să trimită un salariat al său să lucreze într-un alt stat membru atunci când are de prestat un serviciu în acel stat[6]. O astfel de situație se circumscrie principiului liberei circulații a persoanelor și serviciilor, care constituie unul din fundamentele Comunității Economice Europene și mai apoi al Uniunii Europene.

Eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor și a serviciilor a reprezentat unul din obiectivele Comunității Europene și reprezintă și în prezent unul din pilonii construcției europene, consacrat de art. 8 TFUE (fostul art. 3 TCE).

Cu privire la prestarea serviciilor, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, interzice orice restricții pe motive de cetățenie sau condiții de reședință.

Construcția pieței interne a permis asigurarea unui mediu dinamic prestării de servicii pe plan transnațional, care a obligat un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi să detașeze temporar salariați pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care sunt angajați în mod obișnuit.

În contextul căderii Cortinei de Fier și începerii negocierilor de aderare a statelor din Europa de Est, cu un nivel de trai mai redus și cu un cost al forței de muncă mult sub cel din Europa Occidentală, era previzibilă o deplasare de lucrători dinspre Est spre Vest, inclusiv prin mecanismul detașării. De altfel, cu acest tip de evoluție s-a confruntat Uniunea Europeană și în cadrul precedentelor extinderi. Țările nou admise (Grecia, Spania, Portugalia) aveau, la momentul aderării, un nivel de trai mai redus decât cel din state precum Germania, Franța sau Țările de Jos. A fost de așteptat pentru țările fondatoare și pentru cele admise în primele valuri de aderare ca întreprinderile din țările mai sărace să contracteze execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii în țările vestice (având avantajul forței de muncă ieftine), detașându-și acolo lucrătorii care să presteze munca și să asigure astfel îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.

Pentru a rezolva problemele apărute în practică ca urmare a acestui tip de mobilitate a forței de muncă, respectiv detașarea transnațională în Uniunea Europeană, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii[7].

Această directivă instituie un cadru de reglementare care stabilește un echilibru între obiectivele promovării și facilitării prestării transfrontaliere de servicii, asigurarea protecției lucrătorilor detașați și asigurarea unor condiții de concurență echitabile între competitorii locali și cei străini. Acest cadru formulează un set principal de termeni și condiții pentru încadrarea în muncă în statul membru gazdă, obligatorii de aplicat pentru prestatorii străini de servicii[8].

Mai precis, întreprinderile care își detașează lucrătorii în alt stat UE sunt obligate să asigure lucrătorilor detașați aceleași condiții de muncă și de încadrare în muncă ca și în statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați lucrătorii, cu privire la următoarele aspecte:
(a)perioadele maxime de lucru și perioadele minime de odihnă;
(b) durata minimă a concediilor anuale plătite;
(c) salariul minim, inclusiv plata orelor suplimentare;
(d) condițiile de punere la dispoziție a lucrătorilor, în special de către întreprinderile cu încadrare în muncă temporară;
(e) securitatea, sănătatea și igiena la locul de muncă;
(f) măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă și de încadrare în muncă a femeilor însărcinate sau care au născut de curând, a copiilor și a tinerilor;
(g) egalitatea de tratament între bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.

Subliniem prevederile articolului 3 lit. c) din Directiva 96/71/CE care demască falsitatea afirmațiilor lui Emmanuel Macron atunci când afirma că lucrătorii români detașați în Franța sunt plătiți cu salarii mizerabile, după bunul plac al angajatorilor lor români. În realitate, toți lucrătorii detașați sunt plătiți cel puțin cu salariul minim din țara în care sunt detașați. Dacă președintele francez apreciază că acest salariu este prea mic, îi stă oricând la îndemână să modifice legislația muncii în vigoare în Franța și să majoreze cuantumul salariului minim pe economie. În acest fel vor câștiga și lucrătorii români detașați în Franța, dar și cei francezi, salarii mai mari.

Detașarea transnațională poate îmbrăca una din cele trei forme prevăzute de art. 1 alin. 3 din Directivă:
a. detașarea unui lucrător, în numele întreprinderii sau sub coordonarea acesteia, pe teritoriul unui stat membru, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașările și destinatarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea în statul membru respectiv, dacă există un raport de muncă între întreprinderea care face detașarea și lucrător pe perioada detașării;
b.detașarea unui lucrător pe teritoriul unui stat membru la o unitate sau întreprindere care aparține grupului, dacă există un raport de muncă între întreprinderea care face detașarea și lucrător pe perioada detașării;
c. detașarea, în calitate de întreprindere cu încadrare în muncă temporară sau întreprindere care a pus la dispoziție un lucrător, a unui lucrător la o întreprindere utilizatoare înființată sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat membru, dacă există un raport de muncă între întreprinderea cu încadrare în muncă temporară sau întreprinderea care a pus la dispoziție lucrătorul și lucrător pe perioada detașării.

Uneori în practică s-a mai făcut confuzie cu termenul maxim de 24 de luni prevăzut de art. 12 din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, arătându-se că durata maximă a detașării europene ar fi de 24 de luni.

În realitate acest articol se referă la durata maximă în care un lucrător detașat dintr-un stat membru în alt stat membru poate să rămână asigurat în sistemul de asigurări sociale din țara de origine și în care îi rămân aplicabile prevederile legale din acest stat, arătând că: „Persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească douăzeci și patru de luni și să nu fi fost trimisă să înlocuiască o altă persoană”.


[1] Președintele Macron, citat de presa română, a avut următoarea exprimare: „Întrebarea e ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca salariile din România să rămână la o treime ale celor din Franța? Vă doriți ca munca în mod calificat să se dezvolte insuficient sau vă doriți ca țara dumneavoastră să intre pe deplin în Europa, să aveți calificări mai bune, să atrageți talente, să vă păstrați talentele, să aveți oameni mai bine plătiți care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin?” A se vedea, spre exemplu, http://www.gandul.info/politica/macron-despre-muncitorii-detasati-esecul-negocierilor-nu-va-produce-un-frexit-ci-o-distrugere-a-uniunii-europene-16704283 (accesat la 30.08.2017).

[2] Franța primește în total aproximativ 180000 de lucrători detașați, iar Germania primește peste 410000.

[3] După revenirea din turneul est european, Emmanuel Macron a avut o întâlnire trilaterală cu prim miniștrii din Luxemburg și Belgia, Xavier Bettel și Charles Michel. Cei trei lideri europeni s-au întâlnit la Luxemburg pentru a discuta dorința lor de a stabili o „nouă ordine europeană”. În acest sens, a se vedea articolul „Macron, Michel, Bettel: tentația avangardei europene”, publicat în cotidianul Le Soir din 30.08.2017.

[4] A se vedea http://travail-emploi.gouv.fr/IMG/pdf/prestations_de_services_internationales_2015_-_valide.pdf (accesată la 30.08.2017)

[5] A se vedea în Le Parisien, articolul din 25.08.2017 cu titlul „Muncitorii detașați: care țări trimit sau primesc cel mai mult în Europa?”, la adresa http://www.leparisien.fr/economie/travailleurs-detaches-quels-pays-en-envoient-ou-en-recoivent-le-plus-en-europe-25-08-2017-7213377.php (accesată la 30.08.2017).

[6] O analiză juridică amplă a problematicii detașării lucrătorilor în Uniunea Europeană face obiectul unei cărți finalizate recent de autorul articolului de față, care se și află în curs de apariție, sub titlul „Detașarea lucrătorilor în Uniunea Europeană”.

[7] Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a fost publicată în Jurnalul Oficial L 18/21.01.1997, p. 1-6.

[8] Art. 3 alin. 1 din Directiva 96/71/CE.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Detașarea lucrătorilor în Uniunea Europeană, între realitate juridică și demagogie politică was last modified: octombrie 12th, 2017 by Ilie Dumitru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii