Despre testamentul autentic (Partea a II-a)
Ioana Nicolae - septembrie 1, 20201. Autentificarea testamentului
Codul civil actual, spre deosebire de cel anterior, reglementează o procedură specială referitoare la redactarea şi autentificarea testamentului, cuprinsă în art. 1044‑1046 C.civ., care se completează cu Legea specială nr. 36/1995 şi cu Regulamentul de aplicare al acestei legi. Deși procedura de autentificare a testamentului este reglementată în legea specială, totuși legiuitorul a considerat oportun ca parte din aceste chestiuni să le cuprindă și în textele din Codul civil. În acest sens menționăm că procedura de autentificare este reglementată foarte explicit în cuprinsul art.92-96 din Legea nr.36/1995, precum și faptul că aceste dispoziții se completează cu dispozițiile generale din materia autentificării înscrisurilor în general, în măsura în care sunt compatibile.
Menționăm că potrivit art.269 alin.1 C.pr.civ., înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.
În esenţă, în materia analizată, autentificarea testamentului va parcurge următoarele etape: cererea de autentificare făcută de solicitant sau de către alte persoane, prezentarea testatorului şi a martorilor în faţa notarului, expunerea dispoziţiilor de ultimă voinţă ale testatorului, redactarea testamentului, citirea testamentului precum şi a declaraţiilor făcute de testator, semnarea testamentului de testator şi de martori, toate aceste operațiuni fiind urmate de autentificarea testamentului. Așa cum just s-a remarcat în doctrină[1], procedura de autentificare a devenit mai greoaie începând cu anul 2013, când a avut loc modificarea Legii nr. 36/1995, modificare care a urmărit punerea în acord cu prevederile Codului civil din 2011. Relativ la etapele autentificării testamentului vom face precizările care se impun, referindu‑ne totodată şi la autentificarea în situaţii speciale.
În ceea ce priveşte competenţa de autentificare, reamintim că aceasta aparţine notarului public sau altei persoane învestite cu autoritate publică de către stat, potrivit legii, după distincţiile expuse în prima parte a studiului dedicat testamentului autentic. În privinţa autentificării testamentelor de către notarul public, arătăm că, din punct de vedere teritorial, aceştia au competenţă generală, adică autentificarea testamentului poate fi făcută la orice notar public din ţară, indiferent care este domiciliul testatorului. Nicio altă autoritate nu poate autentifica un testament pe teritoriul ţării. Excepţiile de competenţă generală a notarilor, prevăzute în art. 15 din Legea nr. 36/1995, nu vizează autentificarea testamentelor, ci se referă la procedura succesorală notarială, respectiv că aceasta este de competenţa biroului notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul a avut ultimul domiciliu, iar în privinţa moştenirilor succesive se prevede că moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într‑un birou notarial din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi‑a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă. O altă excepţie se referă la eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, care este de competenţa exclusivă a notarului public în a cărui arhivă se află originalul respectivului act, precum şi faptul că eliberarea încheierii cu privire la rezultatul verificărilor făcute în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerelor şi în registrele naţionale notariale ale Uniunii se îndeplinesc de notarul public competent să efectueze procedura succesorală.
În ceea ce priveşte autentificarea testamentelor în afara graniţelor ţării, arătăm că această activitate poate fi îndeplinită de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, potrivit art. 18 din Legea nr. 36/1995, aspecte precizate în prima parte a studiului dedicat testamentului autentic.
Revenind la etapele autentificării testamentului, menţionăm că, potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, „testatorul ştiutor de carte va solicita, printr‑o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz: a) faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuşi, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare; b) faptul că testatorul nu are un testament deja scris şi solicită să dicteze conţinutul notarului public”. Aşadar, autentificarea testamentului se va face la cererea scrisă a solicitantului, ca de altfel toate actele notariale. În general, această cerere va fi completată olograf de testator. Dacă cererea este scrisă de o altă persoană, ea va purta întotdeauna semnătura testatorului. În ipoteza în care solicitantul nu poate sau nu ştie să scrie, el va formula oral cererea de autentificare a testamentului.
Potrivit art. 1044 alin. (1) C.civ., „testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i‑l citeşte sau, după caz, îl dă să îl citească, menţionându‑se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar”. Potrivit alin. (2) al art. 1044 C.civ., „după citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă”. În final, alin. (3) al aceluiaşi text legal prevede că „testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare este semnată de către notar”. Potrivit art. 93 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, dacă testatorul avea redactat deja testamentul, despre acest aspect se va face menţiune în cererea de autentificare, sau de asemenea dacă acesta solicită să dicteze dispoziţiile sale notarului instrumentator. Dacă testatorul are deja redactat testamentul (spre exemplu, fiind redactat de acesta, de un avocat sau de către un alt notar public decât cel care îl autentifică), acesta se va anexa cererii de autentificare. Un alt element ce trebuie cuprins în cererea de autentificare priveşte posibilitatea ca testatorul să fie asistat de unul sau doi martori [art. 1043 alin. (2) C.civ.]. Asistare de către martori în această ipoteză este facultativă.
Este posibil ca testatorul să prezinte notarului un testament olograf, caz în care notarul va redacta testamentul, sau este posibil ca acesta să fie deja tehnoredactat, caz în care, dacă nu există aspecte supuse modificării sau completării, notarul va proceda la autentificarea acestuia. În toate cazurile este însă necesar ca testatorul să declare că actul reprezintă ultima sa voinţă[2]. În ipoteza în care testatorul se prezintă însoţit de martori, aceştia vor semna testamentul alături de testator, iar nu pe încheierea de autentificare (fiind evident menţionaţi în încheierea de autentificare).
Art. 1045 alin. (1) şi (2) C.civ. se referă la autentificarea testamentului în situaţii particulare, respectiv când acesta emană de la un testator surd, mut, surdomut, de la o persoană care nu ştie să scrie sau care ştie să scrie, dar din anumite cauze obiective nu poate semna. Astfel, potrivit textului legal indicat, „în cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a doi martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului”.
În acest caz, prezenţa celor doi martori este obligatorie și este menită a suplini absenţa semnăturii dispunătorului. Martorii prezenţi la încheierea testamentului trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de art. 315 C.proc.civ. şi art. 96 alin. (3) din Legea nr. 36/1995.
Astfel, potrivit art. 315 C.proc.civ., „nu pot fi martori:
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă”.
În ceea ce priveşte textul art. 96 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, se arată că „nu poate fi martor‑asistent persoana care:
a) nu a împlinit 18 ani;
b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d) este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna”.
Înseamnă că oricare dintre persoanele care nu sunt enumerate în cele două texte legale, pot fi martori la autentificarea testamentului. Martorul trebuie să nu se încadreze în niciuna din ipotezele expuse anterior (textele completându‑se şi reglementând situaţii distincte). Lipsa martorilor în ipoteza în care testamentul emană de la un testator surd, mut, surdomut, de la o persoană care nu ştie să scrie sau care ştie să scrie, dar din anumite cauze obiective nu poate semna, constituie cauză de nulitate absolută a testamentului.
Declaraţia de voinţă a surdului, a mutului sau a surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii „consimt la prezentul act, pe care l‑am citit”. În ipoteza în care surdul, mutul sau surdomutul sunt în imposibilitate de a scrie, din orice motiv, textul art. 1045 alin. (3) C.civ. prevede că declaraţia acestora de voinţă se va lua prin interpret.
În ceea ce priveşte consimţământul nevăzătorului, art. 1045 alin. (4) C.civ. arată că în acest caz notarul public va întreba pe testator dacă a auzit bine când i s‑a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare. Şi în acest caz este nevoie de prezenţa celor doi martori.
Testamentul reprezintă un act cu un caracter esenţialmente personal, ceea ce înseamnă că testatorul trebuie să fie prezent personal la autentificare, el neputând să fie reprezentat de un mandatar cu procură specială, aşa cum prevede art. 90 alin. (2)[3] din Legea nr. 36/1995.
În ceea ce priveşte locul autentificării, acesta este în general sediul biroului notarial, însă în anumite cazuri testamentul poate fi autentificat şi în alte locaţii, ca, spre exemplu, la locuinţa testatorului, în spitalul în care acesta este internat, dacă se află în imposibilitate de a se prezenta la sediul notarului, la locul de detenţie, dacă acesta este privat de libertate etc. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, „notarul public îşi desfăşoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcţionează. Pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale, notarul public se poate deplasa şi în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripţiei teritoriale a judecătoriei în care îşi desfăşoară activitatea”. Aşadar, dacă notarul autentifică un act în afara sediului său, trebuie ca locul autentificării să se situeze în interiorul circumscripţiei teritoriale a judecătoriei în care îşi desfăşoară activitatea, precizându‑se împrejurarea care a justificat încheierea actului în acel loc [art. 83 lit. e) din Legea nr. 36/1995]. Se admite că anumite formalităţi se pot efectua în acest caz la sediul notarului (depunerea cererii de autentificare, redactarea testamentului potrivit dispoziţiilor testatorului etc.), în vreme ce altele vor fi efectuate la locul autentificării – spre exemplu, consimţământul testatorului[4]. Cererea de autentificare în acest caz poate fi formulată de orice persoană, cu dovedirea motivelor pentru care o solicită, sau poate fi făcută direct de testator (prin metode moderne de comunicare precum telefon, fax, e‑mail).
Potrivit art. 82 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 36/1995, „actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afişat în mod corespunzător. (…) În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate”. Motivele temeinic justificate sunt lăsate la aprecierea notarului instrumentator. Pot constitui motive temeinice, spre exemplu, starea gravă de sănătate a testatorului urmare a unui accident auto, faptul că testatorul va fi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă etc. În toate aceste cazuri este indicat ca notarul să se asigure că discernământul testatorului nu este afectat de boala de care suferă, de medicamentele administrate etc., notarul putând solicita medicului un document care să ateste existenţa discernământului[5] acestuia. Obligativitatea precizării în încheierea de autentificare a locului unde s‑a îndeplinit actul notarial, precum şi justificarea aferentă, este prevăzuta de art. 86 din Legea nr. 36/1995 sub sancţiunea anulării actului.
În ceea ce priveşte limba în care este redactat testamentul, aceasta va fi limba română. Potrivit art. 81 din Legea nr. 36/1995, „actele solicitate de părţi şi orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română.
Cetăţenilor aparţinând minoritarilor naţionale şi persoanelor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul actului printr‑un traducător sau interpret. Funcţia de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei. (…) ”
Notarul public constată autentificarea printr‑o încheiere care trebuie să cuprindă, printre altele: data şi locul autentificării, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându‑se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc; identificarea testatorului; luarea consimţământului testatorului; semnarea testamentului în faţa notarului sau, în cazul în care acesta nu poate semna, menţiunea făcută de notar în acest caz, după distincţiile arătate anterior etc. În ceea ce priveşte autentificarea, vom distinge după cum notarul a redactat testamentul sau acesta a fost redactat personal de testator. În prima ipoteză, notarul va înmâna testamentul pentru a fi citit sau îl va citi testatorului, iar în cea de‑a doua ipoteză, notarul va citi testamentul deja redactat de parte, abia după îndeplinirea acestor formalităţi procedând la autentificare.
Notarul public poate refuza autentificarea testamentului dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, spre exemplu dacă testatorul nu are discernământ (aspect pe care notarul îl remarcă din comportamentul acestuia), dacă testamentul conţine clauze ilicite[6], dacă nu este achitat onorariul notarului etc., situaţii în care se refuză îndeplinirea actului notarial; încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanţa competentă şi termenul de exercitare. Încheierea de respingere se redactează în cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii. Împotriva încheierii de respingere se poate face plângere în termen de 10 zile de la comunicare, care este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea notarul public. În ipoteza în care instanţa de judecată admite plângerea formulată, notarul se va conforma hotărârii astfel pronunţate şi va redacta testamentul.
Dacă nu sunt respectate prevederile legale privind autentificarea testamentului, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută. Potrivit art. 1050 C.civ., care reglementează conversiunea formei testamentare, testamentul autentic nul din cauza unui viciu de formă va putea produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară. Trebuie să avem în vedere şi faptul că în cuprinsul unui testament autentic, nul pentru vicii de formă pot fi cuprinse şi acte juridice ce nu sunt afectate de nulitatea testamentului. Avem în vedere recunoaşterea de filiaţie, însă este posibil ca în testament să existe şi alte asemenea dispoziţii (numirea unui tutore, înlăturarea unei anumite persoane de a fi tutore, dispoziţii cu privire la prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane), când soarta acestora ar trebui să fie aceeaşi ca în cazul recunoaşterii de filiaţie. În aceste cazuri putem spune că testamentul nul pentru vicii de formă este convertit într‑un alt act juridic (nu „într‑o altă forma testamentară”, cum prevede art. 1050 C.civ.), dacă sunt respectate condiţiile de validitate ale acestor tipuri de acte juridice. În ceea ce privește conversiunea testamentului autentic într-un testament olograf putem să ne gândim la o singură situație posibilă, și anume testatorul a redactat testamentul olograf și solicită notarului public autentificarea acestuia, sens în care notarul transcrie acel testament iar testamentul olograf este anexat testamentului autentic. Conversiunea testamentului autentic într-un testament privilegiat nu este posibilă în nicio situație.
În concluzie, deosebit de prevederile Codului civil în materie de autentificare a testamentului, şi în Legea nr. 36/1995 există dispoziţii detaliate referitoare la autentificarea actului de ultimă voinţă, fiind vorba despre prevederile cuprinse în art. 93‑97 din respectiva lege. Aşadar, prevederile Codului civil se completează, atunci când este cazul, cu prevederile speciale cuprinse în Legea nr. 36/1995.
2. Înregistrarea testamentului autentic
Testamentul autentic se înscrie în Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL) iar această obligație revine notarului instrumentator. Se impune a preciza că înscrierea în acest registru nu reprezintă un mijloc de publicitate ci doar o metodă de evidență a liberalităților. Faptul că nu ne aflăm în prezența unui mijloc de publicitate rezultă cu evidență din prevederile art.1046 C.civ.
Astfel, potrivit art. 1046 C.civ., „în scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului”. Textul este foarte clar, în sensul că informații legate de existența testamentului se pot furniza numai după decesul testatorului, nu și în timpul vieții acestuia.
Art. 230 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 prevede că, „după autentificarea testamentelor, a contractelor de donaţie şi a revocării acestora, notarul public are obligaţia de a proceda, de îndată, la înscrierea actelor în RNNEL (Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor ‑ n.n.).
Notarul care a autentificat testamentul autentic este obligat să îl înscrie în RNNEL, însă în ipoteza în care notarul nu face acest lucru, validitatea testamentului autentic nu este afectată. Neînscrierea testamentului în registru poate atrage doar răspunderea notarului care a omis îndeplinirea acestei obligații.
În condiţiile art. 1046 din Codul civil, RNNEL poate da informaţii cu privire la existenţa unui testament numai după decesul testatorului, dovedit cu actul de deces. Testatorului i se pot elibera aceste informaţii numai dacă le solicită personal”.
3. Forţa probantă a testamentului autentic
Testamentul autentic are forţă probantă ca orice alt act autentic. În privinţa forţei probante a testamentului autentic va trebui să facem distincţie între cele constatate personal de agentul instrumentator (ex propriis sensibus) şi cele consemnate în testament ca urmare a declaraţiilor testatorului.
Potrivit art. 270 alin (1) şi (2) C.proc.civ., „înscrisul autentic face deplina dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.
Astfel, constatările personale ale notarului, făcute în exercitarea atribuţiilor sale legale, sunt: data şi locul autentificării, identitatea testatorului, exprimarea consimţământului acestuia în privinţa actului său de ultimă voinţă şi semnătura testatorului. Aceste constatări fac dovada până la declararea testamentului ca fals[7]. Procedura de declarare a unui act autentic ca fals este cuprinsă în art. 304‑308 C.proc.civ. Este de menţionat că autentificarea testamentului de notar nu certifică existenţa discernământului testatorului[8].
În schimb, declaraţiile făcute de testator ori alte împrejurări de care notarul public nu a luat cunoştinţă personal, prin propriile sale simţuri, fac dovada numai până la proba contrară[9]. Aceasta deoarece notarul a luat doar act de aceste declaraţii, nu a putut verifica dacă afirmaţiile respective corespund adevărului. Aşa cum s‑a arătat în literatura juridică[10], tot astfel vor putea fi combătute şi constatările făcute de notar, chiar personal, dar în afara atribuţiilor legale. Un astfel de exemplu de depăşire a atribuţiilor legale este constatarea existenţei discernământului testatorului, pentru că, astfel cum am menţionat anterior, notarul public nu are această abilitare.
Datorită forţei probante a testamentului autentic, există o procedură mai simplă în cadrul procedurii succesorale notariale. Astfel, potrivit art. 104 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, dacă dezbaterea succesorală vizează un testament autentic, se vor cita numai moştenitorii rezervatari şi legatarul universal, iar în lipsa moştenitorilor rezervatari se va cita doar legatarul, spre deosebire de procedura succesorală notarială în care se invocă un testament olograf, când se citează toţi moştenitorii legali ai defunctului. Moştenitorii rezervatari sunt citaţi pentru a‑şi putea exercita dreptul de opţiune succesorală şi totodată în scopul de a preciza dacă solicită sau nu reducţiunea liberalităţilor excesive în limita cotităţii disponibile. Asta nu înseamnă însă că moştenitorii nerezervatari ai testatorului nu vor putea ataca testamentul autentic. Aceştia vor putea solicita constatarea nulităţii testamentului invocând, spre exemplu, vicierea consimţământului testatorului, lipsa de discernământ a testatorului sau orice alte cauze de nulitate, în privinţa cărora se vor face dovezi potrivit dreptului comun, justificând totodată un interes în promovarea acţiunii.
4. Concluzii
Partea a doua a studiului dedicat testamentului autentic analizează procedura autentificării testamentului, referindu-ne atât la prevederile existente în Codul civil, cât și la prevederile din Legea nr.36/1995, urmând ca apoi să expunem procedura de înregistrare a acestuia iar în final forţa probantă de care se bucură testamentul autentic.
Bibliografie:
– J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;
– Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;
– I. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;
– A.D. Dumitru, C. Gall, Repertoriu alfabetic de practică judiciară. Rezumate ale hotărârilor judecătorești, Ed. Științifică, București, 1958.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 92.
[2] Poate ar fi mai corect să se consemneze că aceasta reprezintă voinţa testatorului la momentul autentificării actului, atâta timp cât acesta va putea încheia ulterior un alt testament, ceea ce însemnă ca primul testament nu a reprezentat ad literam „ultima sa voinţă”.
[3] „Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr‑un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. (…)”.
[4] „În practica notarială este cunoscut că întocmirea unui act în cazul deplasării la domiciliu (redactarea şi dactilografierea lui) se face la notariat, după indicaţiile primite, iar luarea consimţământului are loc la domiciliu, în cazul în care partea nu se poate deplasa”. Trib. Suprem, dec. nr. 61/1973, în C.D. 1973, p. 220.
[5] Existența discernământului poate fi atestată și prin eliberarea unui certificat medico-legal eliberat de Serviciul de Medicină Legală. Evident că în acest caz evaluarea testatorului se va face de un grup de medici din cadrul acestui serviciu, însă este o procedură care necesită timp iar în situația concretă în care se găsește testatorul este posibil să nu fie soluția cea mai potrivită.
[6] „Este nul testamentul care lasă averea soţiei testatorului cu condiţia din partea acesteia de a nu se căsători” – Jud. Huşi, dec. nr. 477/1948, în A.D. Dumitru, C. Gall, Repertoriu alfabetic de practică judiciară. Rezumate ale hotărârilor judecătorești, Ed. Științifică, București, 1958p. 173. Un testament cuprinzând o astfel de clauză nu va fi autentificat de notarul public.
[7] Potrivit art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, „Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri:
a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura autentificării, precum şi identificarea acestora;
b) locul şi data încheierii actului;
c) exteriorizarea consimţământului”.
[8] „(…) aceasta deoarece notarul de stat instrumentator nu atestă – şi nu are calitatea de a atesta – existenţa discernământului testatorului, ci numai consemnează declaraţia de ultimă voinţă a acestuia”. – Trib. jud. Bistriţa‑Năsăud, dec. civ. nr. 190/1974 în R.R.D. nr. 6/1975, p. 68.
[9] Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, „Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.
[10] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 196.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.