Despre mijloacele de acțiune ale creditorului. Condiții, forme, principii
Gabriel Tița-Nicolescu - mai 1, 20181. Condițiile cerute pentru executarea silită a obligațiilor
We will deal below with the two legal conditions expressly and imperatively required from a
creditor so that such creditor may have the debtor fulfill his performance (coercively, if needed); such
conditions must be fulfilled in all the cases when a creditor of an unperformed obligation intends to
act against the debtor by means of any of the methods provided by art. 1.516 of the Civil Code. We
hereby mean, firstly, the requirement that the debtor has no justification for the failure to perform his
obligation and, secondly, the condition requiring that the debtor should have been previously notified
for delay.
Then, we will approach all the possible forms that our legal regulation sets for the enforcement
proceedings for the benefit of a creditor, namely the execution for debt in kind (depending on the type
of the unperformed obligation) and the execution for debt by equivalent; however, we will refer only
to a creditor’s legal ways of foreclosure from the perspective of material law and not from that of our
civil procedure law.
Finally, after highlighting the practical and substantial means defining the right of requesting
foreclosure and, because, on other occasions, we have detailed the main alternatives provided by art.
1.516 of the Civil Code (that is contract rescission / termination or, where applicable, a reduced
performance), we must reiterate that the same article states at the end that a creditor that is unhappy
with his debtor’s attitude may also use any other ways provided by law to obtain the right he claims;
we will find out in this paper what these ”other ways” are.
Keywords: Creditor, debtor, failure of obligation performance, unjustified failure of obligation
performance, enforcement of obligations, rescission/termination, derivative action, revocatory action.
1.1. Neexecutarea obligației să fie fără justificare
O primă condiție cerută expres de lege pentru ca partea îndreptățită (creditorul) să poată cere executarea silită a obligației este ca neexecutarea debitorului să nu aibă un motiv justificat. Dar legea nu explică, nu enumeră și nu definește în niciun fel situațiile considerate ca fiind calificate astfel (și spunem noi că e foarte bine că procedează în acest mod), însă, în schimb, ne spune când își poate justifica, legal, debitorul, neexecutarea obligației. Astfel, se consideră că debitorul are o justificare pertinentă pentru neexecutarea obligației sale și, pe cale de consecință, nu va putea fi tras la răspundere pentru neexecutare, în următoarele patru situații:
– în cazul obligațiilor simultane (art. 1.555 NCC), adică atunci când obligațiile puteau fi executate numai simultan, situație în care fiecare dintre părți poate refuza executarea obligației dacă cealaltă parte nu și-o execută pe-a sa[1];
– în cazul în care se invocă excepția de executare (art. 1.556 NCC), și anume atunci când într-un contract sinalagmatic una dintre părți a întârziat în executarea obligației sale, caz în care cealaltă parte are dreptul de a invoca excepția de neexecutare, adică de a refuza executarea propriei sale obligații[2];
– în cazul imposibilității fortuite de executare (art. 1.557 NCC), adică atunci când neexecutarea este cauzată de un caz fortuit sau de forță majoră. În această situație, două ipoteze sunt posibile: dacă imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație importantă, debitorul nu va mai avea îndatorirea de a presta nicio obligație, urmând să suporte riscul contractual, potrivit cu dispozițiile art. 1.274 NCC; dacă, în schimb, imposibilitatea de executare este temporară, debitorul nu va fi exonerat de neexecutare decât pe perioada imposibilității, perioadă pe care și creditorul va putea să își suspende executarea propriilor obligații (în această situație, eventual, vor fi aplicabile dispozițiile legale referitoare la rezoluțiune, iar nu cele referitoare la risc contractual);
– în cazul intervenirii unei situații de impreviziune (art. 1.271 NCC), când, ca urmare a dezechilibrului major între prestații, care face ca obligația să fie extrem de oneroasă, partea poate fi exonerată de răspundere fie prin neexecutarea prestației, fie printr-o reducere corespunzătoare a prestației[3].
Ceea ce trebuie reținut, așadar, este faptul că în niciuna dintre aceste situații creditorul nu poate acționa împotriva debitorului său, chiar dacă debitorul nu și-a îndeplinit obligația. Dacă, totuși, creditorul va acționa, el se va putea afla în imposibilitatea practică de a-și satisface pretențiile, pentru că legea îl împiedică să își realizeze drepturile conferite prin contract. Practic, debitorul va putea invoca oricare dintre cele patru mijloace de apărare menționate mai sus, dovedind astfel că neexecutarea contractului are o justificare reală, iar această justificare este recunoscută de lege.
Astfel, în cazul obligațiilor simultane, debitorul poate invoca prematuritatea cererii creditorului, în condițiile în care creditorul nu își îndeplinește propria obligație în același timp cu obligația debitorului; cu atât mai mult, dacă executarea obligației creditorului necesită o perioadă de timp, creditorul va trebui să îndeplinească primul această obligație. Așadar, în niciuna dintre aceste două situații creditorul nu va putea acționa[4]. În cazul excepției de neexecutare, debitorul poate refuza îndeplinirea propriei prestații, el putând opune creditorului său excepția de neexecutare a contractului; creditorul va fi nevoit, așadar, ca și în cazul obligațiilor simultane, să își îndeplinească propria obligație sau să îl asigure pe debitor că și-o va executa. În cazul imposibilității fortuite de executare, debitorul va putea dovedi forța majoră sau cazul fortuit pentru a se exonera, potrivit legii, de la executare, iar, în fine, în cazul impreviziunii, debitorul va putea cere creditorului sau, dacă acesta nu este de acord, va putea cere instanței, reducerea prestației sale.
1.2. Debitorul să fi fost pus în întârziere
1.2.1. Considerații generale. De lege lata, potrivit art. 1.521 NCC, punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. Punerea în întârziere de către creditor reprezintă regula aplicabilă și presupune anumite formalități pe care trebuie să le îndeplinească acesta. Întârzierea de drept este considerată excepția, operând numai în anumite situații strict prevăzute de lege și presupune situarea debitorului într-o astfel de poziție prin efectul legii, fără a fi necesară nicio formalitate. În materia punerii în întârziere și, în special, în materia punerii în întârziere de către creditor, noile noastre reglementări legale sunt foarte apropiate de prevederile Codului civil Québec și, într-o mai mică măsură, de cele ale regulilor cuprinse în codificarea PECL.
Esențial de reținut este faptul că, pentru a putea fi atrasă răspunderea unei persoane (debitor al unei obligații, prin ipoteză), trebuie ca acea persoană să fi fost pusă întârziere. Odată aflată într-o astfel de situație, indiferent de modul în care a fost pusă în întârziere, persoana în cauză (debitorul) răspunde, de la data la care se află în întârziere, pentru orice fel de prejudicii suferite de către creditor și, foarte important, pentru orice pierdere cauzată creditorului chiar și prin caz fortuit (cu excepția situației în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăși executarea obligației). Și totuși (o precizare prealabilă foarte importantă), deși pus în întârziere, debitorul nu va răspunde dacă însuși creditorul a contribuit într-un fel sau altul la apariția situației de neexecutare (chiar fără justificare) a contractului. Așadar, legea reglementează, de această dată, expressis verbis (nefiind nimic stipulat expres în vechiul Cod civil), situația în care neexecutarea este imputabilă creditorului, făcând aplicarea unui vechi principiu din dreptul roman, care se aplică și în prezent în legislația noastră, dar nu era până acum consacrat expres: nemo auditur propriam turpitudinem allegans[5] (nimănui nu-i este permis să își invoce propria culpă în neexecutarea obligației). Potrivit acestui principiu consfințit expres de art. 1.517 NCC, o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune. Aplicații practice ale acestui principiu vom regăsi, pe scară largă, atât în dreptul material, cât și în dreptul procesual.
1.2.2. Punerea în întârziere a debitorului de către creditor. Aceasta este o regulă cu caracter de principiu, care pleacă de la premisa corectă, în opinia noastră, că orice intenție de defăimare a unui contract de către una dintre părți ar trebui să fie anunțată, în prealabil, celeilalte părți, printr-o notificare. Actuala reglementare legală are la bază dispozițiile cuprinse în Principiile Dreptului European al Contractelor, dar și în Cod civil Québec, așa cum arătam, cele mai importante modele ale noului nostru Cod civil în această materie, acte normative care utilizează în mod expres noțiunea de notificare de terminare a contractului (notice of termination[6], așa cum apare în cuprinsul art. 9:303 PECL).
După îndeplinirea acestei proceduri, creditorul își poate exercita drepturile conferite de lege. Evident, creditorul va putea opta, chiar fiind îndeplinită procedura punerii în întârziere, să nu acționeze în niciun fel împotriva debitorului; deși legea nu prevede expres acest lucru, credem că este logic ca, în virtutea principiului disponibilității, aplicabil în general în materia dreptului privat, creditorul să decidă cum va crede de cuviință asupra drepturilor sale[7].
În ceea ce privește modalitatea de punere în întârziere, potrivit art. 1.522 NCC, debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată [art. 1.594 alin. (2) și 1.595 C.C.Q., art. 9:303 alin. (1) PECL]. Așadar, observăm că ceea ce aduce nou Codul civil actual în această materie este faptul că debitorul este considerat pus în întârziere de către creditor nu numai printr-o notificare prealabilă, ci și prin însăși cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că opțiunea aparține creditorului. Între cele două modalități de punere în întârziere există însă o diferență importantă de tratament, preluată din dreptul canadian[8]; astfel, introducerea unei cereri de chemare în judecată formulate de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere printr-o notificare, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului. Prin urmare, o astfel de modalitate de punere în întârziere poate fi riscantă pentru creditor; dacă debitorul își va îndeplini obligația, toate costurile făcute de creditor pentru plata taxelor de timbru sau pentru plata onorariilor avocațiale nu pot fi recuperate de la debitor [art. 495 NCPC și art. 1.522 alin. (5) NCC].
Și comunicarea notificării are o reglementare legală expresă. Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. Și sub acest aspect avem o mică diferență față de vechiul Cod civil, care constă în faptul că punerea în întârziere opera, până acum, potrivit art. 1.079 alin. (1) C. civ. 1864, doar printr-o notificare făcută prin executor (chiar dacă, este adevărat, în practică, notificările nu se mai făceau prin executor judecătoresc, părțile parcă prefigurând astfel forma de comunicare mai permisivă ce urma a fi reglementată de noul Cod civil).
Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației și de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării[9]. Până la expirarea termenului, creditorul poate totuși suspenda executarea propriei obligații, poate cere daune-interese (dacă este posibil), însă, în principiu, nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la art. 1.516 NCC; în mod excepțional, creditorul va putea acționa și în interiorul duratei de notificare atunci când debitorul îl informează că nu va executa obligațiile în termenul stabilit. După expirarea termenului, dacă obligația nu a fost executată exact și integral, creditorul va putea acționa.
În fine, art. 1.526 NCC reglementează, într-o manieră absolut identică cu art. 1.599 C.C.Q., cazul obligațiilor solidare, făcând referire atât la solidaritatea pasivă (între debitori), cât și la solidaritatea activă (între creditori). Astfel, notificarea prin care creditorul pune în întârziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte și în privința (în contra) celorlalți debitori; tot astfel, notificarea făcută de unul dintre creditorii solidari produce efecte și în privința (în favoarea) celorlalți creditori.
[1] Acest caz de exonerare a debitorului este preluat din Principiile Dreptului European al Contractelor, una dintre sursele de inspirație pentru noul nostru cod civil: „To the extent that the performances of the parties can be rendered simultaneously, the parties are bound to render them simultaneously unless the circumstances indicate otherwise” (art. 7.104 PECL, Order of Performance – în traducere, Ordinea executării obligațiilor, aceeași denumire marginală fiind reținută și de art. 1.555 NCC, intitulat Ordinea executării obligațiilor).
[2] Reamintim faptul că dreptul de a invoca excepția de neexecutare exista și în vechiul cod civil, fiind preluat, de altfel, încă din dreptul roman, unde era denumit exceptio non adimpleti contractus. El este însă abordat în noul cod civil într-o viziune mai largă, conformă cu Principiile Dreptului European al Contractelor. În acest sens sunt dispozițiile art. 9:201 PECL: Right to Withhold Performance: „(1) A party who is to perform simultaneously with or after the other party may withhold performance until the other has tendered performance or has performed. The first party may withhold the whole of its performance or a part of it as may be reasonable in the circumstances. (2) A party may similarly withhold performance for as long as it is clear that there will be a non–performance by the other party when the other party’s performance becomes due”.
[3] Acest caz nu este prevăzut de Codul civil la capitolul intitulat „Cauze justificate de neexecutare a obligațiilor contractuale” (articolele 1.555-1.557 NCC), însă, în opinia noastră, poate fi considerat un motiv care să justifice neexecutarea unei obligații, în condițiile în care imposibilitatea de executare integrală a obligației este dovedită și este fie acceptată de partea adversă, fie constatată de instanța de judecată. Esențial este ca impreviziunea (hardship, frustration of contract, frustration of purpose) să fie cauzată de motive neimputabile părții care o invocă.
[4] În dreptul procesual civil, a se vedea dispozițiile art. 677 NCPC, Executarea prestațiilor reciproce: „Când executarea depinde de o contraprestație, ce rezultă din același titlu executoriu și urmează să fie făcută de creditor în același timp cu prestația debitorului, executarea va putea fi făcută numai după ce creditorul a oferit debitorului propria prestație sau după ce a făcut dovada cu înscris că debitorul a primit–o ori este în întârziere cu primirea ei”.
[5] „No one can be heard to invoke his own turpitude”, în sistemul common law, mai cu seamă în dreptul englez, respectiv „no one shall be heard, who invokes his own guilt”, în dreptul canadian supus dispozițiilor Codului civil Québec.
[6] Textul PECL impune obligativitatea notificării de terminare a contractului, echivalentă punerii în întârziere, reglementând însă, în mare parte, o procedură similară cu cea prevăzută de Codul nostru civil.
[7] În virtutea acestui principiu, creditorul poate renunța chiar și la beneficiul declarării rezoluțiunii, așa cum prevede legea în materia vânzării bunurilor imobile, unde cumpărătorul va putea plăti prețul și după expirarea termenului de plată, cât timp nu a primit declarația de rezoluțiune din partea vânzătorului (art. 1.728 NCC).
[8] „Where a creditor files a judicial demand against the debtor without his otherwise being in default, the debtor is entitled to perform the obligation within a reasonable time after the demand. If the obligation is performed within a reasonable time, the costs of the demand are borne by the creditor” (art. 1.596 C.C.Q.).
[9] Soluția este preluată din dreptul civil canadian, respectiv art. 1.595 alin. (2) C.C.Q.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.