Desfacerea căsătoriei potrivit dreptului internațional privat
Lucia Ștefania Avram - noiembrie 1, 2019În cazul separării se reduce datoria de fidelitate, fiind interzise doar raporturile de adulter care aduc prejudiciu la onoarea celuilalt soț. Pe perioada separației încetează prezumția de paternitate (art. 232 C. civ. italian) și se încheie comuniunea legală (191 C. civ. italian)[15].
În legislația română nu există noțiunea de „separare legală”, doar „separarea în fapt” și separația judiciară de bunuri. Aceasta este o situație ce trebuie dovedită în fața instanței. În măsura în care separarea în fapt a durat cel puțin 2 ani, ea reprezintă motiv pentru pronunțarea divorțului pe cale judiciară.
Conform Institutului de Statistica din Germania (Destatis), majoritatea căsătoriilor sfârșesc prin decesul unuia dintre soți, urmate de degradarea iremediabila a căsătoriei (art. 1565 BGB). Numărul divorțurilor pronunțate pe cale judecătorească a crescut între anii 1950 și 2006, iar de atunci media este aproape aceeași, un număr de aproximativ 170.000 divorțuri pe an, excepție făcând perioada1977-1979, când s-a observat o scădere datorita intrării în vigoare a legii cu privire la desfacerea căsătoriei, la 1 iulie 1977.
Legislația germană nu impune o hotărâre judecătorească pentru pronunțarea divorțului, dar aceasta se acordă la cererea părților.
Din 2013, în Franța sunt autorizate căsătoriile între persoane de același sex, la fel ca în alte țări, precum Belgia, Canada (din 2003), Spania (2005), Africa de Sud (din 2006) sau Marea Britanie (2014). Tot aici exista și PACS-urile (Pact civil de solidaritate), echivalentul concubinajului reglementat în Elveția, contract prin care două persoane majore, indiferent sex își organizează viată în comun, stabilind între ei drepturi și obligații de susținere materiala, împărțirea locuinței, a patrimoniului, a impozitelor și a drepturilor sociale.
Acest pact a fost votat în anul 1999 în Franța ca o alternativă la concubinaj, care le era refuzat de către Curtea de Casație franceză persoanelor de același sex și oferă mai multă suplețe decât căsătoria, în special în caz de separare sau de succesiuni.
Divorțul și religia
Biserica s-a împotrivit întotdeauna divorțului, ținând la trăinicia căsătoriei, în ideea că ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă (Mat. 19, 6) și după cunoscutele rostiri ale Sfântului ApostolPavel: „legato-te-ai cu femeia, nu căuta despărțirea” (I Cor. 7, 27) și apoi: „celor căsătoriți, nu eu, ci Dumnezeu le poruncește: femeia sa nu se despartă de bărbat” (I Cor. 7, 10).
Principalul motiv de divorț acceptat de Biserică este adulterul, urmat de săvârșirea unui act grav care a fost asimilat în efectele sale cu moartea morală[16], săvârșirea unor acte care pot provoca moartea religioasă[17], moartea civilă a unuia dintre soți[18] sau moartea fizică parțială[19].
În România, desfacerea legăturii de taină sau divorțul bisericesc se pronunță prin hotărârea episcopului, la cerere, însoțită de actul doveditor al obținerii divorțului civil, în conformitate cu art. 90 lit. 1) din Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române din 1949.
Recăsătorirea este privită de biserică ca o excepție ce se poate încuviința de maxim două ori (în plus față de prima căsătorie), iar aprobarea de către biserică este însoțită de oprirea de la împărtășirea cu Sfintele Taine de la unu la trei ani (Canonul 4 al Sfântului Vasile cel Mare). Mai mult decât atât, unele norme canonice admit a treia căsătorie numai dacă persoana în cauză nu a împlinit 40 de ani și nu are copii. Cea de-a doua căsătorie a fost reglementată la art. 210 C. civ. de la 1864 dar nu mai este în vigoare în acest moment.
În biserica rusă și parțial cea greacă, dezlegarea/dispensa pentru a doua și a treia căsătorie se dă de ierarhul locului, iar în biserica română – de către duhovnic.
Pe o scară a religiilor, divorțurile ar fi cele mai puține în rândul catolicilor, urmând cele musulmane[20] și cele protestante[21].
La catolici, Papa are datoria de a scrie, la un interval de câțiva ani, Exortația apostolică, un fel de lege internă care se adaptează situațiilor cu care se confruntă noile generații. Ultima a fost publicată în aprilie 2016, numită „Amoris laetitia” a Papei Francisc, despre iubirea în familie[22], unde a scris cuvântul divorț de 20 de ori. La capitolul 2, paragraful 41, scrie că „falimentul duce la noi relații, noi cupluri, noi uniuni și noi căsătorii, creând situații complexe și problematice în alegerea creștinilor”. Cu toate acestea, aceste noi cupluri speră la o adaptare a legii, atât pe plan religios cât și civil, și la o facilitare a demersurilor pentru încheierea unei noi căsătorii.
În islam căsătoria nu este privită ca o taină, ci ca un contract. Dreptul musulman a păstrat tradiția cutumelor arabe anterioare islamizării, potrivit cărora căsătoria era un contract prin care bărbatul își cumpăra soția de la părinții ei, aceasta nefiind considerată parte în contract, ci un obiect. Aceeași concepție domină – cel puțin în perioada inițială – și în dreptul islamic. Poligamia este regula.
Bărbatul – cel puțin în dreptul vechi – putea avea până la patru neveste, impedimentul la căsătorie intervenind numai atunci când acesta dorea o a cincea. În statele musulmane moderne, poligamia tinde sa dispară și – chiar dacă nu este interzisă expres de lege – persoanele care duc un mod de viață modern sunt monogame.
Printre motivele de divorț în islam întâlnim apostazia (trecerea la o altă credință a unuia dintre soți), adulterul, repudierea, divorțul prin consimțământul mutual și cel pronunțat în justiție.
Legea Chari’â prevede două tipuri de divorț: cel irevocabil (art. 789), în care soțul nu mai are dreptul de a relua relațiile cu fosta soție fără a încheia un nou contract de mariaj și divorțul revocabil, în care soția rămâne „în așteptare” în căminul conjugal și poate oricând relua relațiile cu soțul ei, fără a semna noi documente.
Statisticile arată că Uzbekistanul este țara cu cea mai mică rată de divorțuri în lumea musulmană. Deși există egalitate în drepturi între bărbați și femei, puterea executivă face tot posibilul să țină familiile unite, îngreunând situația unei femei care vrea să iasă dintr-o căsătorie. Convingerile sociale și în general poziția femeii în societate, cultura și tradițiile împiedică soțiile să se plângă de abuzurile domestice și chiar dacă ajung să ceară divorțul sunt descurajate de comunitatea locală sau de sistemul judiciar. Pentru a obține divorțul, mai întâi trebuie arătat un certificat eliberat de către Comisia de reconciliere (stabilită în 1999), dar care, la rândul ei, refuză să le elibereze pe motiv, în general, că au insistat până când soții au acceptat să se împace.
Locurile de muncă pentru femeile din Uzbekistan sunt foarte puține, singura sursă de venit a acestora fiind soții lor; dacă pleacă din casă, pe perioada judecării divorțului, care poate dura și ani de zile, femeia rămâne fără ajutor și aceasta este principala cauză pentru care numărul divorțurilor este atât de mic în comparație cu celelalte țări.
Emiratele Arabe, Kuwait-ul și Malaezia acceptă inclusiv metodele tehnologice de a pune capăt unei casatorii. Bărbatul poate anunța de trei ori divorțul soției sale prin SMS, e-mail sau prin telefon, iar divorțul trebuie sa fie confirmat de către o Curte sub legea Chari’â, în prezența ambilor soți. În țările arabe este considerat că așa cum rețelele sociale joacă un rol important în căutarea partenerului, așa se poate întâmpla și cu desfacerea unei legături matrimoniale. Experții au dovedit că rețelele sociale au un efect negativ asupra cuplurilor. Un alt aspect sunt căsătoriile cu un cetățean străin, deoarece majoritatea musulmanilor divorțează pentru a se recăsători cu femei care nu sunt musulmane. Pentru a evita acest aspect și pentru a păstra populația intactă, unele țări arabe au în vedere aprobarea unor legi cu privire la interzicerea femeilor străine să intre în țară fără a fi deja într-o relație cu un bărbat.
În ultimul timp, cele mai des întâlnite cazuri de divorț sunt cele din cauza aplicației Watsapp, fie din gelozie, fie pentru că este metoda prin care soții le anunță le soțiile lor că divorțează. De multe ori, ei regreta mesajele trimise, dar dacă soțiile le arată judecătorilor, divorțul este pronunțat, chiar dacă soții declară că regretă cele scrise și că nu este ceea ce își doresc[23].
Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară (art. 374 C. civ.)
Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. Codul civil în vigoare nu menționează condiția trecerii unui termen de minim un an de la încheierea căsătoriei, așa cum era prevăzut în vechiul Cod civil la art. 209.
Acesta nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub interdicție, iar instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.
Intervine ori de câte ori soții aleg această procedură, atunci când divorțul nu este admisibil pe cale administrativă sau prin procedura notarială sau atunci când, conform art. 375 C. civ. per a contrario, soții nu sunt de acord cu divorțul și au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
Desfacerea căsătoriei prin divorț poate fi cerută numai de către soți, iar în fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator[24]. Această obligativitate se impune întotdeauna în privința reclamantului iar, în privința pârâtului, doar în măsura în care acesta formulează o cerere reconvențională. În cazul în care mandatarul este o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept, excepție făcând redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și exercitarea și susținerea recursului, când părțile vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat[25].
Un exemplu de proces de divorț în care reclamantul este reprezentat de mandatar este în hotărârea nr. 113 din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de către Judecătoria Toplița, unde reclamanta, domiciliată în județul Harghita avea reședința în străinătate, în perioada desfășurării procesului[26]. Soțul pârât, prezent în fața instanței, a fost de acord cu desfacerea căsătoriei și cu plata cheltuielilor de judecată ce îi reveneau.
Instanța de tutelă competentă să judece cererea de divorț este cea de la ultimul domiciliu comun al soților. Cererea va fi semnată de ambii soți sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat, el va certifica semnătura soților, potrivit legii (art. 929 C. pr. civ.).
Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului pârât, iar acesta recunoaște faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
Instanța va pronunța divorțul din culpa soțului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă (art. 933 C. pr. civ.).
Instanța poate să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei. Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care divorțul este cerut pentru separarea în fapt îndelungată.
Drept comparat
În Franța, solemnitatea căsătoriei este doar civilă, iar cea religioasă nu are nicio valoare legală[27].
Instituția divorțului este reglementată de Codul civil, în art. 229-309 și prin Legea divorțului din 26 mai 2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, care prevede că divorțul se poate pronunța prin consimțământul reciproc al părților, poate fi acceptat, pentru deteriorarea definitivă a legăturii conjugale (separare de doi ani) și divorțul din culpă.
Divorțul acceptat, poate fi cerut de către unul din soți sau de către amândoi (233 C. civ.) printr-o cerere însoțită de un memoriu întocmit, datat și semnat de către reclamant, prin care trebuie să descrie în mod obiectiv situația conjugală, cu motivele ce au dus la disoluția căsătoriei, cum ar fi necesitatea unor călătorii dese sau condiții de trai dificile. Cealaltă parte poate accepta memoriul ca atare sau poate atașa un altul.
Divorțul pe cale administrativă
Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț.
În cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii căsătoriei se înțelege localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie.
Cererea de divorț pe cale administrativă se face în scris, se depune și se semnează personal de către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților.
La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofițerul de stare civilă delegat verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, solicitând soților o declarație tip. Dacă soții nu se prezintă împreună, după termenul de 30 de zile, dosarul de divorț se clasează, prin întocmirea unui referat. Dacă sunt întrunite toate condițiile, ofițerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț, care va fi înmânat foștilor soți într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare, în 3 exemplare originale, din care două se înmânează părților pe bază de semnătură pe cererea de divorț și în registrul de evidență a certificatelor de divorț, iar un exemplar rămâne la dosarul de divorț. Pe certificatul de divorț nu se înscriu mențiuni cu privire la motivele divorțului sau culpa soților[28].
[15] Separazione e divorzio: percorsi giurisprudenziali, Roberto Giovagnoli, GIUFFRE EDITORE 2009, p. 501.
[16] Alienația incurabilă, crima, avortul, atentatul la viața soțului, boala venerică, silirea la acte imorale, refuzul conviețuirii conjugale, și părăsirea domiciliului.
[17] Apostazia, erezia și ținerea la botez a propriului fiu.
[18] Declararea unui soț ca dispărut, anularea unei căsătorii prin hotărâre judecătorească, călugărirea și alegerea de episcop.
[19] Neputința îndeplinirii îndatoririlor conjugale sau impotența, boala gravă incurabilă și contagioasă.
[20] http://www.crestinortodox.ro/morala/motive-divort-acceptate-biserica-ortodoxa-70818.html.
[21] http://iqra.ca/2010/divorce-in-the-muslim-community-2010-survey-analysis/.
http://www.vosizneias.com/140424/2013/09/03/responding-to-the-rising-divorce-rate-in-the-orthodox-community/.
[22] http://w2.vatican.va/content/francesco/it/apost_exhortations/documents/papa-francesco_esortazione-ap_20160319_amoris-laetitia.html.
[23] http://www.international-divorce.com/uae_divorce.htm.
http://www.emirates247.com/news/region/judge-approves-whatsapp-divorce-2013-09-30-1.522871.
http://www.emirates247.com/news/region/judge-approves-whatsapp-divorce-2013-09-30-1.522871.
[24] Art. 920 C. pr. civ. – Prezența personală a părților.
[25] Art. 83 C. pr. civ. – Reprezentarea convențională a persoanelor fizice.
[26] www.infodosar.ro.
[27] http://www.insee.fr/fr/themes/tableau.asp?reg_id=0&ref_id=bilandemo8
[28] Art. 166-175 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă din 26 ianuarie 2011.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.