Decizie ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2015: Art. 2 O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (M. Of. nr. 201 din 26 martie 2015)

Despre

  • M. Of. nr. 201 din 26 martie 2015
  • ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2015
  • Art. 2 O.G. nr. 137/2000 - prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Decizia Actul normativ Articol
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2015 O.G. nr. 137/2000
(rep. M. Of. nr. 166 din 7 martie 2014)
Art. 2

În M. Of. nr. 201 din 26 martie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet CDC/C) nr. 2/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (rep. M. Of. nr. 166 din 7 martie 2014).

ÎCCJ a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: dacă art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza și, dacă este cazul, constata și atunci când angajații aflați în situații identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcției ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiți, instituții publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terțiar de credite față de același ordonator principal de credite; dacă, în situația expusă, discriminarea poate rezulta din măsuri privind salarizarea dispuse de angajatori diferiți și care constituie o practică administrativă neunitară în aplicarea unui act normativ; dacă în acest caz este relevantă legalitatea acordării unor drepturi salariale altor angajați aflați în situații similare sau identice; dacă se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale; dacă art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită în termenul legal de prescripție extinctivă.

 

Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiști din cadrul Facultății de Drept din Universitatea București

La dosar s-a depus și punctul de vedere al doamnei conferențiar universitar doctor Luminița Dima. În opinia sa, art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza și, dacă este cazul, constata și atunci când angajații aflați în situații identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcției ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiți, în măsura în care decizia de a stabili drepturi salariale diferite provine din aceeași sursă. De asemenea, a considerat că practica administrativă neunitară, conform căreia angajatori diferiți dispun măsuri diferite privind salarizarea, nu poate constitui discriminare, decât în măsura în care decizia de a stabili drepturi salariale provine din aceeași sursă. Altfel, practica administrativă neunitară poate fi rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii în unele situații, în raport cu altele.

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

1. Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă, autorul sesizării, nu a indicat soluții pronunțate în această materie, pentru ilustrarea jurisprudenței naționale pertinente.

2. Jurisprudența altor instanțe din țară

În urma verificării și analizării practicii instanțelor naționale s-a constatat că la nivelul tuturor curților de apel, cu excepția Curții de Apel Ploiești, au fost înregistrate litigii având ca obiect acordarea unor sporuri salariale, reclamanții susținând că sunt discriminați în raport cu salariați încadrați pe aceeași funcție și care lucrează în aceleași condiții de muncă. Reclamanții aveau calitatea de procurori, personal contractual de la instanțe și parchete, șoferi în cadrul instanțelor judecătorești, funcționari publici, ofițeri în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, lucrători în penitenciare ori asistenți medicali.

3. Jurisprudența ÎCCJ – asemenea cereri nu intră în sfera de competență a instanței supreme.

4. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ a comunicat că nu s-a verificat și nu se verifică nici în prezent practica judiciară în vederea promovării vreunui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curții de Apel Constanța, față de existența Deciziei nr. 21/2008, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

 

Jurisprudența Curții Constituționale

S-a constatat faptul că, în legătură cu prevederile art. 1, art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, s-au pronunțat următoarele decizii:

D.C.C. nr. 818/2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, publicată în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

D.C.C. nr. 819/2008, referitoare la excepția de excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, publicată în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

D.C.C. nr. 820/2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, publicată în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

D.C.C. nr. 821/2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, publicată în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

D.C.C. nr. 1.325/2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată, publicată în M. Of. nr. nr. 872 din 23 decembrie 2008, prin care s-a constatat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

 

Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, s-a apreciat că față de obiectul cererii de chemare în judecată, precizările reclamanților din cuprinsul acestei cereri și al cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că aceștia se consideră discriminați în raport cu alți angajați care dețin hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut dreptul la aceste sporuri, întrebarea relevantă la care trebuie să se răspundă și de a cărei dezlegare depinde soluționarea pe fond a cauzei este următoarea:

– dacă dispozițiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. l) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, trebuie interpretate în sensul că discriminarea (prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală, în situația în care angajații aflați în situații identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcției ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiți, instituții publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terțiar de credite față de același ordonator principal de credite) se poate constata în cazul în care tratamentul mai favorabil aplicat unor angajați este rezultatul unei practici administrative neunitare, determinat de punerea în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestor angajați anumite drepturi salariale;

– dacă art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită în termenul legal de prescripție extinctivă.

Judecătorii-raportori au apreciat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecății pe rolul instanțelor naționale, că orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate și existența unei practici a instanțelor naționale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei. De aceea, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus respingerea sesizării ca inadmisibilă.

 

Dispozițiile legale incidente

Art. 27 O.G. nr. 137/2000:

(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

(4) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

(5) La cerere, instanța poate dispune retragerea sau suspendarea de către autoritățile emitente a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanțe.

(6) Hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunică Consiliului”.

 

Art. 1 O.G. nr. 137/2000: „(…) (2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:

(…) e) drepturile economice, sociale și culturale, în special: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;(…)”.

 

Art. 2 O.G. nr. 137/2000:

„(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare”.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2015

Prin Decizia nr. 2/2015, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă în Dosarul nr. 2.886/113/2013 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și, în consecință, a stabilit că:

În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executarea hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

 

De asemenea, prin aceeași decizie, ÎCCJ a respins în rest sesizarea ca inadmisibilă.

 

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Decizie ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2015: Art. 2 O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (M. Of. nr. 201 din 26 martie 2015) was last modified: mai 18th, 2015 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Căutare