Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 8/2016 (M. Of. nr. 480/28.06.2016): Renunţarea la cererea de validare a popririi ori respingerea cererii de instanţă. Imposibilitatea obligării executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată
Redacția ProLege - iunie 6, 2016
Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Procurorul general a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială.
Din dispoziţiile art. 460 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă că legitimarea procesuală activă pentru formularea unei cereri de validare a popririi revine părţilor, respectiv creditorului sau debitorului urmărit, precum şi executorului judecătoresc.
Atât creditorul, cât şi debitorul justifică un interes pentru formularea cererii de validare a popririi, deoarece refuzul terţului poprit de a executa poprirea poate echivala cu o nerecunoaştere a creanţei, iar în această procedură instanţa verifică existenţa raporturilor obligaţionale dintre părţi.
Executorului judecătoresc i se recunoaşte însă de către legiuitor legitimare procesuală activă, numai ca o excepţie de la principiul disponibilităţii, în considerarea serviciului public îndeplinit, de a pune în executare dispoziţiile civile din titlurile executorii, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că „executarea silită şi celelalte acte care sunt de competenţa executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel”.
Aşadar, abilitarea executorului judecătoresc, conferită de legiuitor, de a sesiza instanţa de executare este precedată de sesizarea creditorului urmăritor, iar instanţa este obligată, în conformitate cu dispoziţiile art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (3) din Codul de procedură civilă, să citeze creditorul, debitorul şi terţul poprit.
Legitimarea procesuală a executorului judecătoresc este, prin urmare, una limitată şi diferită faţă de cea a altor subiecte de drept.
Or, dispoziţiile art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dispun că „partea care cade în pretenţii”, respectiv „partea care pierde procesul”, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată în litigiiul pe care l-a ocazionat, fiind evident că, în sistemul juridic românesc, numai părţile pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă în culpa procesuală a părţii, culpă dovedită prin aceea că a pierdut procesul. Ca atare, în analiza îndreptăţirii părţii adverse de a pretinde cheltuieli de judecată de la partea care a pierdut procesul, nu este necesar a se stabili existenţa unei culpe în sensul art. 998 din Codul civil din 1864, în prezent art. 1.357 din Codul civil, deoarece legiuitorul a prezumat existenţa culpei procesuale a părţii, culpă ce rezultă din simplul fapt că ea a pierdut procesul, independent de diligenţele pe care le-a făcut sau de conduita părtii adverse.
În concluzie, executorul judecătoresc nefiind parte în procedura validării popririi, la baza acţiunii acestuia neaflându-se un drept sau interes specific „părţii”, ci legitimarea conferită ex lege în procedura execuţională, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care renunţă la judecată în temeiul art. 246 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 406 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.
Jurisprudenţa Curţii ConstituţionaleÎn urma verificărilor efectuate relativ la jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a constatat că, în mai multe rânduri, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 731 din 28 octombrie 2009 și nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 847 din 29 noiembrie 2011, invocată pentru aspecte care vizează dreptul la un proces echitabil.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că textul de lege criticat nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale ca şi celelalte părţi implicate în această procedură. Potrivit art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa de executare sesizată cu cererea de validare a popririi va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit. Ca urmare, numai în contradictoriu cu aceştia, ca părţi ale raportului juridic dedus judecăţii, se analizează dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părţile a garantiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil.
În legătură cu statutul executorilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a apreciat că aceştia ,,nu fac parte din autoritatea judecătorească”, că activitatea lor, „potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, se află sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei”, având statutul „reprezentanţilor unui serviciu administrativ, care nu se bucură de garanţiile de independenţă şi imparţialitate ale instanţei de judecată” (a se vedea Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 17 aprilie 2009, referitor la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă).
S-a mai reţinut că executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârea pronunţată de instanţă. Executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicţională, ci numai execută întocmai dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei, potrivit competenţelor prevăzute de lege [Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 1 august 2007; Decizia nr. 935 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 6 octombrie 2011, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 13 ianuarie 2012, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Decizia nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 892 din 9 decembrie 2014].
Prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 4 februarie 2016, instanta de contencios constitutional a retinut că executorul judecătoresc, deşi îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor (art. 670 din Codul de procedură civilă). Astfel cum s-a subliniat si în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, amintită anterior, executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se află sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, mai sus citată, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a subliniat faptul că, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătoreşti constituie „un element esenţial al statului de drept”, iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, ,,statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune prin tortă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a fi (Cauza Pini şi Bertani Manera si Atripaldi Împotriva României, 2004). În motivarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 9 mai 2003, s-a reţinut cu privire la critica de neconstituţionalitate cu privire la art. 399 din Codul de procedură civilă din 1865 că, în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces si nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă din 1865, atunci când se face contestaţie la executare pentru motivul că „organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
Jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor OmuluiÎn jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, în cazul executării silite a unei sentințe sau decizii, executarea trebuie să fie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neexecutarea angajând responsabilitatea statului, deoarece actele sau omisiunile administraţiei nu pot avea drept consecinţă nici împiedicarea executării, nici, cu atât mai puţin, repunerea în discutie a fondului deciziei. De aici rezultă că autoritătile potenţial responsabile trebuie să ia măsurile adecvate şi suficiente pentru a asista creditorul, chiar dacă acesta este statul, în recuperarea efectivă a prejudiciului cauzat, întrucât, altfel, protejarea drepturilor creditorului ar deveni teoretică sau iluzorie, iar nu concretă si efectivă.
Opinia specialiştilor consultaţiCentrul de drept procesual civil al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti – prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu, conf. univ. dr. Traian Cornel Briciu, lect. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu, lect. univ. dr. Mirela Stancu, asist. univ. dr. Liviu Gheorghe Zidaru – a apreciat corectă a doua orientare jurisprudenţială, având în vedere că suportarea cheltuielilor de judecată în cadrul cererii de validare a popririi trebuie analizată prin raportare la părţile executării silite şi ţinând cont de regimul juridic al cheltuielilor de executare.
Raportul asupra recursului în interesul legiiJudecătorii-raportori, constatând, în primul rând, că acest recurs în interesul legii este admisibil, în raport cu dispoziţiile art. 514-515 din Codul de procedură civilă, referitoare la titularul sesizării şi existenţa unei practici neunitare, au apreciat că executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit sau de către debitor.
Prin Decizia nr. 8/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, rep., cu modif. şi compl. ult., rap. la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) și (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 700 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit sau de către debitor.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.